x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Magia Ochiului Albastru...

Magia Ochiului Albastru...

de Loreta Popa    |    29 Apr 2008   •   00:00
Magia Ochiului Albastru...

Fiecare traversare a Styxului a unui suflet ales rupe fîşii din inimile noastre. Rămîne speranţa că strălucirea lui a fost puternică în timp ce pă­şea pe pămînt.

Fiecare traversare a Styxului a unui suflet ales rupe fîşii din inimile noastre. Rămîne speranţa că strălucirea lui a fost puternică în timp ce pă­şea pe pămînt.

 

Mircea Veroiu s-a născut la 29 aprilie 1941. Mama sa, pe nume Livia, a fost artist plastic, iar bunica, pictoriţă de mare talent, a fost colegă cu Carol Iser. Frumos, înalt, a moştenit de la tatăl lui, Titu, mort pe front în 1943, ochii albaştri. Încă din adolescenţă iubea Armonia. Deşi împătimit de film, chiar din primii ani de şcoală s-a înscris mai întîi la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport dobîndind astfel un corp de atlet. Cu un ochi înzestrat pentru detalii, cu o forţă miraculoasă de a portretiza Lumina, cu un “defect” pentru Frumos, ce nu l-a părăsit niciodată, Mir­-cea Veroiu s-a dovedit un student strălucit apoi la IATC. Era ge­ne­ros şi avea un cult pentru prietenie, Petre Bokor, Dan Piţa, Călin Ghibu, putînd depune mărturie pentru asta.

 

MIRACOL. Avea o dîrzenie în drumul spre perfecţiune, o sensibili­tate ieşite din comun, o vulnerabi­litate care, cu timpul, aveau să-i atace trupul rămas fără imunitate. A plecat la Paris spre sfîrşitul anilor ’80, ademenit de o Iluzie. Umilit de cinis­mul acelei lumi sălbatice, s-a întors Acasă, de unde nu plecase niciodată de fapt. Bolnav, dar spe­rînd într-un miracol. După 1990 a mai făcut cîteva filme, luptînd din toa­te puterile cu boala. A păşit în ne­ant a doua zi de Crăciun în anul 1997, cu o sclipire len­tă de Speranţă în ochi, refuzînd să crea­dă că va trebui să se despartă de­fi­nitiv de Film. “Este greu de crezut că Prinţul cine­ma­tografiei ro­mâ­neşti, Mircea Ve­ro­iu, nu mai este”, scria regretata dr. Ruxandra Ni­colescu. “Au rămas amintirile, au ră­mas filmele multe şi bune, au ră­mas povestirile celor care l-au cunoscut şi l-au iubit. Cînd l-am întîlnit pri­ma dată era la braţul Silviei Ke­rim şi era tare mîndru de această imensă iubire a vieţii lui. Alături de ea, Mircea se simţea mai frumos, mai puternic şi plin de dorinţa de a cuceri lumea. Se ghicea asta din felul cum călca, din felul cum privea. Îmi amintesc ca pe ceva absolut extraordinar strălucirea pe care o avea cînd intra într-o încăpere. Nu se putea să nu-l vezi, toată lumea se întorcea spre el, el care avea o lumină în ochi, pe buze, pe toată faţa, ca şi cînd un reflector puternic îl ardea. Avea un magnetism speci­al atunci cînd te privea. Cînd îţi vorbea, nu se putea să nu fii cucerit, fie că erai bărbat, fie că erai femeie. Iu­bea oamenii, iubea animalele, iubea frumosul. Un dar de la Mircea Ve­ro­iu nu era un dar pur şi simplu. Era cel mai frumos inel, era cea mai fru­moa­să floare, era cea mai frumoasă po­şetă. Era o minune! Vo­cea lui avea in­flexiuni calde, catifela­te, te în­vă­lu­ia într-un voal, ca o adiere şi parcă vor­bea numai pentru tine. Mircea a fost un mare cuceritor. Toţi cei ca­re l-au cunoscut cu adevărat l-au iu­bit. Mircea Veroiu va rămîne în me­mo­ria noastră ca un Român frumos, fal­nic, mîndru, înconjurat de lu­mi­nă”.


N. Mărgineanu
“Avea un entuziasm molipsitor şi era foarte preţuit deopotrivă de actori şi de echipă, pentru că ştia ce vrea şi oamenii îşi dădeau seama că lucrează la un film de calitate şi erau mîndri de acest lucru. La rîndul lui, Mircea ştia să preţuiască oamenii, era un bun sfătuitor pentru colegii de breaslă şi de aceea cuvîntul lui era foarte apreciat. Avea spirit de echipă, aşa încît multe filme ale lui au fost lucrate cu aceiaşi cola­boratori. Mircea a reuşit să-i stimuleze şi să trezească în ei dorinţa de performanţă, atît de necesară pentru un film de calitate.”

 
Silvia Kerim
“În iarna care a trecut s-au împlinit zece ani de la moartea lui Mircea. La 29 aprilie ar fi împlinit 67 de ani. Deşi nu mai este printre noi, i-ar fi plăcut să ştie că nu l-am uitat. Dacă astăzi ar fi fost printre noi l-am fi sărbătorit cum se cuvine. Poate că acolo unde se află el acum, Mircea se gîndeşte, uneori, la acel Cinematograf pe care şi l-ar fi dorit «mai alt-fel». Ori poate că la Gloria Tinereţii pierdute. Chiar dacă el nu mai este sînt sigură că ştie că noi, cei pe care i-a iubit şi care l-am iubit, îi simţim lipsa şi ne gîndim foarte adesea, cu dragoste, la el”…

Maria Ploae
“Mircea Veroiu a fost pentru mine regizorul perfect. Avea darul de a-ţi acorda încredere totală, de a te face să te simţi unic, actorul cel mai potrivit pentru personajul ales. Avea o putere magică să te protejeze, să te facă să te simţi mult mai înzestrat. La Mircea Veroiu orice actor devenea mai talentat. Încrederea şi protecţia pe care ţi le acorda te ajutau să te concentrezi şi să dăruieşti mult mai uşor decît în alte condiţii forţa şi complexitatea cerute de personaj. Îmi cerea o forţă lăuntrică puternică, exprimată însă cu foarte puţine mijloace. Ochii, mai ales ochii trebuia să fie într-adevăr oglinda sufletului. În rest, sobrietate, nobleţe, rafinament. Îmi lipseşti mult, Mircea Veroiu, mi-e dor să facem din nou filme...”

 

 

Irina Petrescu
“Am spus mereu şi iată o repet neobosit încă o dată cu această ocazie: Marea mea şansă au fost întîlnirile fericite cu oameni cu har de la care am avut privilegiul de a învăţa să iubesc această meserie, cu dăruire, cu veselie, cu genero­zitate, cu linişte şi patos în egală măsură, cu acut simţ critic, dar şi cu mare, dulce îngăduinţă. Cu frică şi respect. Unul dintre aceştia a fost Mircea Veroiu pe care l-am iubit în taină şi la care nu voi înceta să mă gîndesc ori de cîte ori voi avea nevoie de un reper luminos la care să mă raportez pentru a evada din răutatea mohorîtă şi pernicioasă a invidiei care ne pîndeşte viclean pe fiecare din noi, chiar dacă nu vrem să recunoaştem.” 


Ochi de regizor

“În viaţa filmului, unde întotdeauna este prea mult loc pentru diletanţi şi impostori, prezenţa lui Mircea Veroiu a fost o garanţie de inteligenţă, de cultură, de strălucire. Şi a rămas prezenţa unui veritabil artist, care şi-a împlinit vocaţia şi aspiraţia”

Petre Bokor, regizor

×
Subiecte în articol: special mircea veroiu