Maiorul Radu, ucis din nou, dupa 15 ani

"DREPTATE, OCHII PLANSI CER SA TE VADA" - Dosarul ofiterului de militie care a fost impuscat pe 24 decembrie 1989 la Alba-Iulia, a "dospit" in sertarele Parchetelor Militare

DECEMBRIE 1989 - 15 ANI DE LA REVOLUTIE Seful Securitatii nu stia ce este la Timisoara

.

.

Un om si-a pierdut viata, impuscat in decembrie ’89, iar familia sa, la exact 15 ani de atunci, si-a pierdut orice speranta de a-i afla pe cei vinovati.

MASACRU. Maiorul Ioan Radu a fost mitraliat in plina figura si a murit pe loc

Maiorul Ioan Gheorghe Radu, angajat la vremea respectiva in cadrul Militiei Judetului Alba, a fost omorat in dimineata zilei de 24 decembrie 1989. Era in autoturismul unui coleg cand, pe o strada din plin centrul municipiului Alba-Iulia, s-a deschis focul asupra masinii. Maiorul Radu, pe atunci in varsta de 41 de ani, a fost impuscat in cap si torace si a murit pe loc.

MEMORIUL. In memoriul adresat de sotia defunctului, Emilia Radu, procurorului general al Romaniei si Procuraturii Militare, in data de 20 aprilie 1990, momentul mortii maiorului este descris in amanunt: "In ziua de 24 decembrie 1989, sotul meu, maiorul Radu Ioan, fost ofiter activ in cadrul Militiei Judetene Alba, a fost ucis cu focuri de arma automata in timp ce se indrepta spre locul de munca cu un autoturism, impreuna cu alti trei colegi de serviciu. In dimineata zilei respective, sotul meu a fost solicitat telefonic sa se prezinte la serviciu. Totodata, dintr-o masina de la armata cu portavoce, un ofiter al armatei anunta "ca toti militarii (militie si securitate) sa se prezinte in timp de 10 minute la sediu, altfel sunt considerati tradatori". Asa stand lucrurile, sotul meu impreuna cu capitanul Iuonas Virgil, capitanul Iancu Gheorghe si plutonierul Haragus Ioan au plecat cu autoturismul proprietatea cpt. Iuonas catre sediul Militiei Judetene. Ajungand in apropierea sediului, asupra autoturismului au fost trase mai multe rafale de arma automata, cu intentia evidenta de a ucide ocupantii, deoarece circa sapte gloante au penetrat caroseria si geamurile autoturismului, insa nici macar unul nu a atins anvelopele, care au ramas intacte. In urma acestei situatii, sotul meu a decedat pe loc din cauza impuscaturii in cap si torace, iar alti doi ofiteri au fost raniti de gloante la umar si respectiv coloana vertebrala".

CUM AU FOST TRATATI "TERORISTII"? "Sigur ca, a continuat sotia maiorului ucis, avand singura vina de a fi fost cadru al Ministerului de Interne, a fost etichetat ca terorist si tratat, chiar si dupa moarte, ca atare: aruncat pe scarile Hotelului Parc, apoi pe sol, in curtea Spitalului Judetean din Alba-Iulia, lasat la cheremul animalelor, iar mie mi s-a interzis sa-l vad. In acest timp, i-au fost sustrase toate actele si verigheta de pe deget, de la morga primind doar ceasul de la mana, cheile si stiloul. Tin insa sa precizez, fapt cunoscut si de organele Procuraturii Militare Cluj, respectiv procurorul militar Andries, care a facut cercetari in cauza, ca sotul meu si colegii sai nu au fost somati sa opreasca, nu aveau armament asupra lor si nu au facut nimic care sa creeze o eventuala impresie celor care au tras ca ar avea intentii agresive. Am incercat in mai multe randuri sa iau legatura cu procurorul militar Andries, care a intreprins cercetari pentru identificarea autorilor, insa nu am reusit. Din cate cunosc, bineinteles neoficial, autorul omorului este un militar in termen din cadrul MApN si, din considerente legate de o posibila "destabilizare" a armatei, cercetarile au fost sistate", se mai spune in memoriul adresat autoritatilor, in urma cu aproape 15 ani, de sotia victimei.

IN PARC. Crucea este amplasata pe locul din care s-a tras asupra masinii cu militieni

BREVETUL DE EROU. In luna mai a anului 1991, maiorului Ioan Gheorghe Radu i s-a conferit post-mortem, in semn de omagiu pentru jertfa adusa in acele zile, brevetul cu certificatul aferent pentru obtinerea drepturilor conferite de Legea 42/1990. Emilia Radu nu a primit insa nici un raspuns la memoriul ei din aprilie 1990. In februarie 1998, sotia maiorului ucis a scris din nou ministrului Justitiei si prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Cluj-Napoca, solicitand inca o data efectuarea cercetarilor penale si reluarea acestora in vederea stabilirii circumstantelor in care a fost omorat Radu si, implicit, tragerea la raspundere a celor vinovati. In martie 1999, dosarul a fost redeschis, iar cauza - preluata de Sectia Parchetelor Militare.

NICI UN SEMN.Si mai bine de un an, sotia militianului omorat, impreuna cu fiica ei, a continuat sa traiasca doar cu speranta. Dar nu s-a mai intamplat nimic, iar organismele abilitate si competente (oare?) nu au mai dat nici un semn ca dosarul maiorului mai exista sau se mai lucreaza la el. In data de 14 aprilie 1999, Emilia Radu se adreseaza din nou Ministerului Justitiei: "Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie - Sectia Parchetelor Militare Cluj, timp de un an, nu mi-a comunicat nimic in legatura cu "competenta solutionare" a dosarului privind moartea violenta prin impuscare in timpul evenimentelor din decembrie 1989 a sotului meu - maior de militie Radu Ioan. Parchetul Militar Cluj, prin adresa nr. 21/C/1998 din 4.03.1998, mi-a comunicat succint ca dosarul a fost redeschis, dar nu s-au efectuat nici un fel de cercetari pana in prezent. In aceasta afirmatie ma bazez pe deductia logica, din care rezulta ca cercetarile in mod firesc trebuiau efectuate in municipiul Alba-Iulia si daca s-ar fi facut ceva, implicit as fi aflat si eu. Insist cu aceasta revenire, avand in vedere termenul legal de prescriptie a faptei, termenul care se apropie...". Si la aceasta adresa, Ministerul Justitiei raspunde, in 5 mai 1999, evaziv: "Va facem cunoscut ca memoriul dvs. privind... a fost trimis pentru competenta solutionare la Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie - Sectia Parchetelor Militare. Rezultatul verificarilor il veti primi de la institutia mentionata".

ULTIMA SOLUTIE. Ajunsa in culmea disperarii, vaduva maiorului Radu a depus in data de 16 noiembrie 1999 o plangere impotriva modului in care a fost cercetat dosarul nr. 18/P/1990 de catre Procuratura Militara Cluj la procurorul general al Romaniei, Mircea Criste.

"La data de 11 noiembrie 1999, impreuna cu cei trei colegi ai sotului meu care s-au aflat in autoturism, m-am deplasat la Parchetul General, afland ca acolo se gaseste dosarul cu numarul 18/P/1990. Aici am stat de vorba cu domnul procuror militar lt. col. Niculescu, de la care am aflat ca dosarul sus-amintit, in conformitate cu prevederile art. 51 C.P., privind eroarea de fapt, art. 10, litera "e" din C.Pr.P., la data de 15 decembrie 1996, a primit solutia de neincepere a urmaririi penale. Nu am aflat nimic despre aceasta solutie si nici nu as fi aflat daca nu ne-am fi deplasat personal. In timpul discutiilor de la Parchetul Militar, am primit motivatii puerile si "indicatii" contrar legii si chiar firescului, astfel: procurorul nu s-a putut deplasa la Alba-Iulia pentru aprofundarea cercetarilor, din lipsa banilor!; sa fac eu investigatii pentru a stabili adresele necunoscute ale unor martori; sa intervin eu personal la alti martori pentru a se prezenta si a depune in cauza etc.

FARA ACTE.Tergiversarea cercetarilor este dovedita in plus (daca mai era nevoie!) si de faptul ca, desi la 24 februarie 1998, in urma unui memoriu, Parchetul Militar Cluj mi-a comunicat ca a fost redeschis dosarul privind moartea violenta prin impuscare a maiorului Radu Ioan, cu ocazia audientei din 11 noiembrie 1999, la Parchetul General, am constatat ca, timp de un an, nu s-a intocmit nici un act de urmarire penala. Avand in vedere ca peste o luna se implinesc 10 ani de la omorarea sotului meu si probabil se impune si problema termenului de prescriptie, va rog sa dispuneti reluarea de urgenta a cercetarilor si finalizarea acestora printr-o solutie legala, temeinica si dreapta". De mentionat este si faptul ca printre cei care ofereau astfel de sfaturi "destepte", respectiv indicatiile mentionate, s-a aflat si actualul procuror general al Romaniei, Ilie Botos. "La audientele mele repetate la nivelul conducerii Parchetului Militar Cluj-Napoca, actualul procuror general al Romaniei, domnul Ilie Botos, mi-a solicitat ca personal sa desfasor investigatii si sa identific noi martori, avand in vedere ca am fost ofiter MI, acum in rezerva...", a mai precizat Emilia Radu.

INEXPLICABIL. Dacia cu care maiorul Radu si colegii sai se indreptau spre sediul Militiei judetene a fost ciuruita de gloantele unui militar pe care Parchetul nu l-a gasit pana acum

DRUMUL PIERZANIEI. Pana la urma, dupa mai multe memorii trimise la ministrul de Interne Constantin Dudu Ionescu, in virtutea faptului ca, pe atunci, sotul ei era cadru al ministerului, Emilia Radu a primit la inceputul anului 2000 un raspuns din partea Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie - Sectia Parchetelor Militare. "Referitor la plangerea dvs. impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale dispuse de Parchetul Militar Cluj in dosarul nr. 18/P/1990, va facem cunoscut ca Sectia Parchetelor Militare a infirmat rezolutia si a dispus continuarea cercetarilor de Parchetul Militar Cluj, de unde vi se va comunica solutia dupa finalizarea cercetarilor", se arata in adresa nr. 646/20 ianuarie 2000, semnata indescifrabil de un procuror militar sef, cu grad de general. Au mai trecut aproape patru ani de la acest ultim raspuns, timp in care vaduva militianului ucis nu a mai primit nici o veste despre evolutia cercetarilor din dosar si nici nu a avut cunostinta sa se fi desfasurat vreo activitate de urmarire penala in cauza uciderii sotului ei. Nu si-a pierdut chiar definitiv speranta, trimitand alte adrese si memorii ministrului de Interne, Ioan Rus, si procurorilor generali ai Romaniei care i-au urmat lui Mircea Criste.

EROARE DE FAPT!?! Disperata, Emilia Radu a mai facut o ultima incercare pentru aflarea adevarului, trimitand un nou memoriu Parchetului Militar Cluj-Napoca, in data de 7 septembrie 2003. Stupoare maxima! Dupa doar o zi de la inregistrarea adresei, destinatarul raspunde imediat Emiliei Radu, in data 10 septembrie 2003: "Va facem cunoscut ca prin rezolutia Parchetului Militar Cluj din 27.06.2002 (n.r. - ?!) s-a dispus neinceperea urmaririi penale in cauza privind decesul sotului dumneavoastra, mr. Radu Ioan. S-a stabilit ca cei care au tras asupra autoturismului in care s-a aflat sotul dumneavoastra au actionat ca urmare a faptului ca masina a intrat pe sens interzis, nu a oprit la somatia verbala a militarilor si cu putin timp inainte se trasese asupra militarilor dintr-o masina asemanatoare. Actiunea militarilor a avut la baza o eroare de fapt asupra intentiei persoanelor din autoturism". Acesta este ultimul raspuns, in fapt ultimul cuvant, al reprezentantilor Ministerului Public in acest caz, semnat, tot indescifrabil, de prim-procurorul militar al Parchetului Militar Cluj. E inutil sa mai intrebam pe cineva de ce Emilia Radu nu a fost informata despre brutalul deznodamant al demersurilor sale de aproape 15 ani la mai mult de un an si doua luni de la inchiderea de facto a dosarului impuscarii sotului ei...

DE CE GENERALUL PITULESCU STIE? In schimb, se pare ca Ministerul de Interne stie totusi cine l-a omorat pe maiorul Radu Ioan. La sfarsitul cartii "Anul Nou se naste in sange" este publicat un tabel nominal cu personalul Ministerului de Interne decedat in evenimentele din decembrie 1989, un pomelnic cu 99 de nume. La pozitia 3, despre maiorul Radu Ioan se scriu urmatoarele:

"Impuscat mortal in jurul orei 09:00, in timp ce se deplasa, la ordin, de la domiciliu spre unitate, in urma unei rafale de gloante venite dinspre oficiul postal din Piata Eroilor. Parchetul Militar a stabilit autorul in persoana caporalului Maftei, de la UM 01033 Alba-Iulia"...

NICI UN RASPUNS SPRE CERURI... Sotia si fiica militianului mitraliat la Alba-Iulia, Ioana-Anamaria, acum in varsta de 24 ani, sunt acum doua masti ale tristetii si disperarii. "Totusi, pentru noi traiesti" este inscriptionat pe crucea de marmura de la mormantul maiorului, din cimitirul parohiei ortodoxe a orasului natal, Zlatna...

Cele doua urmase ale militianului ucis dupa fuga lui Ceausescu si-au pierdut si bruma de speranta si incredere in Justitie pe care o aveau candva... Singura lor dorinta este de a cunoaste adevarul, pentru ca nu mai spera in pedepsirea celor vinovati. Pensionata nu de mult din IPJ Alba, Emilia Radu nu mai crede nici macar in lacrimi. Toate amintirile femeii despre cel ucis sunt inghesuite intr-un dosar. Cateva fotografii ale masinii in care s-a tras, una mai mare a sotului si multe, foarte multe adrese, petitii, scrisori si memorii trimise tuturor autoritatilor abilitate ale statului.

DOAR ADEVARUL. Intre acestea, doua-trei raspunsuri, in special cu referiri la declinarea competentei... Oricum foarte putine, foarte seci si, cel mai trist, fara un continut cu solutii... "Acum, oricum totul este aproape pierdut. Astfel de cauze se prescriu dupa 15 ani... Nu stiu ce s-ar mai putea face, nu imi imaginez ce as mai putea face eu pentru a afla adevarul. Sau cine m-ar mai putea ajuta si mai ales cum, cu ce... E greu sa traiesti atatia amar de ani cu indoieli si cu mustrari de constiinta. Eu nu am cerut nici o pedeapsa, pentru nimeni. Daca este asa cum s-a scris in cartea generalului Pitulescu, nu am de unde sa stiu. Nu am absolut nimic cu acel caporal, nu il cunosc, nu l-am vazut in viata mea. Nu as vrea sa plateasca oameni nevinovati. Imi doresc doar sa stiu eu adevarul, pentru mine si pentru fiica mea. Pentru sufletele noastre...", spune femeia deznadajduita.

Intre sirul nesfarsit de incertitudini si aduceri aminte si sentimentul de dispret caracteristic omului caruia i se ascunde adevarul, comisarul in rezerva Emilia Radu asteapta an de an ziua de 24 decembrie pentru a-i da sotului un raspuns, dincolo de moarte, langa crucea amplasata in locul unde a fost impuscat. Anul acesta e al 15-lea fara raspuns... Nu-i poate spune nimic. Si este foarte putin probabil sa-i spuna ceva plauzibil in anii care vor urma...

MORT LA SERVICIU

In certificatul - decizie medicala (document care se completeaza de catre comisiile de expertiza medico-militara pentru cadrele militare permanente care sunt clasate "inapt" sau decedat), nr. 590/23 din 6 martie 1990, emis de Comisia de expertiza medico-militara de pe langa Spitalul Militar Sibiu, se mentioneaza diagnosticul de deces al maiorului Radu ca fiind "hemoragie si dilacerare meningo-cerebrala, consecutiva, fracturi de bolta si baza craniana". In acelasi document, presedintele comisiei, lt. col. dr. Rosu Constantin, certifica legatura cauzala a bolii sau accidentului cu indeplinirea obligatiilor militare: "Deces prin accident survenit in timpul si din cauza obligatiilor militare (in Revolutie)".

FARA SPERANTA "Acum, oricum totul este aproape pierdut. Astfel de cauze se prescriu dupa 15 ani... Nu stiu ce s-ar mai putea face, nu imi imaginez ce as mai putea face eu pentru a afla adevarul. Sau cine m-ar mai putea ajuta, si mai ales cum, cu ce... E greu sa traiesti atatia amar de ani cu indoieli si cu mustrari de constinta" Emilia Radu, sotia maiorului omorat VINOVATUL? "Eu nu am cerut nici o pedeapsa, pentru nimeni. Daca este asa cum s-a scris in cartea generalului Pitulescu, nu am de unde sa stiu. Nu am absolut nimic cu acel caporal, nu il cunosc" Emilia Radu,sotia maiorului omorat DORINTA "Nu l-am vazut in viata mea pe cel din carte. Nu as vrea sa plateasca oameni nevinovati. Imi doresc doar sa stiu eu adevarul, pentru mine si pentru fiica mea. Pentru sufletele noastre..." Emilia Radu, sotia maiorului omorat