x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mama lui Michael Jackson, în pragul sărăciei (Video)

Mama lui Michael Jackson, în pragul sărăciei (Video)

24 Iul 2009   •   00:00
Mama lui Michael Jackson, în pragul sărăciei (Video)
Sursa foto: ROBYN BECK/AFP

Katherine Jackson nu mai are din ce să trăiască. Avocaţii au cerut, în numele ei, alocarea unor sume din moştenirea cuvenită celor trei copii ai megastarului, aflaţi în grija bunicii lor. Judecătorul nu s-a lăsat, însă, convins. Mai ales că familia ar intenţiona, de fapt, să-i încredinţeze pe copii surorii mai mari a lui Michael, Rebbie.





Avocaţii lui Katherine Jackson şi administratorii averii lui Michael şi-au unit vocile pentru a-i cere judecătorului să asigure întreţinerea mamei şi copiilor megastarului.

"În afara unor alocaţii sociale extrem de modeste, doamna Jackson nu are mijloace independente de trai", se afirmă în cererea avocaţilor. Deşi, cu toate datoriile, Michael mai avea încă o avere respectabilă, copiii săi ar putea fi obligaţi să ceară, la rândul lor, alocaţii de la stat.

Deocamdată, judecătorul a respins cererea lui Katherine, dar s-a angajat s-o examineze din nou luna viitoare.

Surse bine informate, citate de tmz.com, susţin că familia ar fi convenit să lase creşterea celor trei copii pe seama sorei mai mari a lui Michael, Rebbie Jackson. În vârstă de 59 de ani, Rebbie a fost întotdeauna o figură discretă, însă a fost activ implicată în viaţa copiilor lui Michael. Ea s-a mutat acum din Las Vegas în reşedinţa familiei Jackson din Encino şi se ocupă, deja, de creşterea şi educaţia copiilor.

Nu puteau lipsi zvonurile despre presupuşi copii nelegitimi ai megastarului. The Sun susţine că Michael ar mai avea un fiu pe nume Omer, informează antena3.ro.

El are acum 25 de ani şi la înmormântarea lui Michael Jackson a stat alături de clanul Jackson în primul rând. Nimeni nu a ştiut cine e şi nici nu a dat importanţă. Până acum.

Şi asta pentru că seamănă cu regele pop şi dansează foarte bine. Omer Bhatti ar fi rezultatul unei relaţii de tinereţe a lui Michael cu o fană din Norvegia. El ar fi apărut în turnee alături de Michael, care ar fi recunoscut chiar, neoficial, că-i este tată. The Sun scrie că Omer a cerut un test ADN care să lămurească definitiv lucrurile.

Jermaine, unul dintre fraţii megastarului, a declarat că dacă se dovedeşte că e fiul lui Michael, Omer e binevenit în familia Jackson.

Între timp, ancheta poliţiştilor americani în cazul Michael Jackson se concentrează pe un act criminal. Principalul suspect este medicul personal al megastarului, Conrad Murray, al cărui cabinet a fost percheziţionat. Agenţii au ridicat numeroase documente, dar şi două fiole cu medicamente.

Avocatul medicului este cel care a dezvăluit că poliţiştii căutau "obiecte şi documente care, în opinia lor, ar constitui dovezi de omucidere". Este pentru prima dată când s-a vorbit deschis de omucidere în această anchetă al cărei obiectiv oficial este "stabilirea cauzelor morţii" lui Michael Jackson. (V.A.)

×
Subiecte în articol: special michael jackson michael jackson