x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mancatoarea de barbati

Mancatoarea de barbati

22 Oct 2005   •   00:00
Mancatoarea de barbati

Comisarul Tandin ne spune povestea Sabinei Terezian, femeia fatala de 64 de ani care si-a otravit barbatul infirm ca sa-si dobandeasca libertatea de-a trai cum ii dictau poftele trupului. Procesul criminalei a rupt gura targului.

Acest titlu a aparut in paginile cotidianului Universul, la rubrica "Faptul divers", in primavara anului 1944. Desi razboiul inca nu se incheiase, iar Romania se mai afla sub ocupatie germana, viata obisnuita a Bucurestiului continua destul de firesc. In paginile gazetelor se amestecau, printre stirile venite de pe frontul de Est, tot felul de evenimente mai mult sau mai putin senzationale. Unul dintre acestea a fost si cazul faimoasei, in epoca, Sabina Terezian. Pe atunci, prostitutia inca nu constituia un delict penal. Cu atat mai putin, faptul de-a avea nenumarati amanti nu devenea o crima. Singura exceptie de la aceasta regula a reprezentat-o Sabina Terezian, pentru care un astfel de amanunt picant putea sa se transforme in circumstanta agravanta! De ce? Pentru simplul motiv ca femeia, poreclita de ziare "mancatoarea de barbati", era acuzata ca si-a otravit sotul, tocmai pentru a fi mai libera...

O femeie uratica, dar fatala

Ultimul lucru pe care l-ar fi putut spune orice barbat prezent in sala de audieri a Judecatoriei Ilfov, in acea zi de 15 martie 1944, despre femeia in varsta de 64 de ani, aflata in boxa acuzatilor, era ca aceasta ar putea avea faima de femeie fatala!

Fiinta planturoasa si guraliva, imbracata modest, la care se uita publicul prezent in sala, inspira, mai degraba, un sentiment de mila, cu accese de curiozitate sau amuzament. Fotoreporterii marilor gazete din Capitala se inchesuiau sa prinda instantanee mai reusite, dar personajul imedit din fata lor lasa doar impresia unei tate de mahala. Inca inaintea intrarii Completului de Judecata, asistenta comenta deja oralitatea aproape taraneasca a acestei acuzate, ce devenise faimoasa pentru un lung sir de aventuri galante, evocate in presa si chiar in buletinele de stiri de la radio. Dupa patru ani de razboi si tensiuni politice interne, rastimp in care functionase si cenzura militara, acest proces capata accente de un pitoresc neasteptat.

Multi dintre cei prezenti se intrebau daca ar fi cu adevarat posibil ca tocmai aceasta femeie robusta sa-si fi otravit sotul... Dosarul intocmit de chestor era destul de complicat, ca si existenta acuzatei de altfel. Sotul Sabinei Terezian fusese, de fapt, amantul oficial sau partenerul de lunga durata. In ultimii ani de viata, acesta se imbolnavise de inima si medicul ii prescrisese pastile de digitalina, dupa moda medicala a timpului. "Femeia fatala" ajunsa in boxa acuzatilor era invinuita ca i-ar fi marit doza de pastile barbatului, pentru a-l ucide. Cel care facuse aceasta dezvaluire Justitiei nu era altul decat Iulian Horbea, adica unul dintre amantii de ultima ora ai acuzatei.

Debutul procesului n-a facut decat sa confirme stilul pitoresc al replicilor Sabinei Terezian, starnind noi valuri de susoteli si zambete. Aceasta atmosfera mult prea putin solemna pentru o sala de tribunal i-a provocat o discreta nervozitate presedintelui Completului de Judecata. Dar eforturile sale de a face liniste se spulberau de fiecare data cand acuzata deschidea gura, vorbind de parca ar fi strigat pe tarla:

- Mie nu-mi puteti pune in carca decat moravurile; mai pe romaneste, mi-au placut barbatii, si gata!

Cu toate acestea, pe masura trecerii timpului, gravitatea se instaleaza, incet, incet, mai ales ca evocarea vietii acuzatei ii impresioneaza pe toti.

Partide de amor in lanul de porumb

Dupa citirea actului de acuzare, grefierul face o prezentare succinta a biografiei acuzatei, asa cum se obisnuia in procesele de pe vremuri. Presedintele Completului de Judecata, maestrul in jurisprudenta Andrei Voiculescu - care era, in acea perioada, si presedintele Baroului de Ilfov - , asculta cu atentie aceasta recapitulare. Atmosfera balcanica a salii de tribunal incepe sa se linisteasca, dupa ce asistenta se delectase cu prezenta acuzatei in boxa mai bine de o ora inaintea intrarii Completului de Judecata, fapt putin obisnuit pentru o instanta judecatoreasca, fie ea chiar si ilfoveana.

Sabina Terezian era nascuta in anul 1880, in satul Stoenesti, din judetul Dambovita. In pofida educatiei precare, acuzata de acum se tragea dintr-o familie relativ instarita, proprietara a catorva hectare de teren arabil si a unei livezi. Dupa o copilarie rurala banala, Sabina intrerupe scoala, ramanand doar absolventa a patru clase elementare. Vazand cat este de voinica, parintii ei se decid sa o lase la muncile campului, mai ales ca aveau nevoie de cineva care sa-i supravegheze pe zileri. Asa ajunge viitoarea "mancatoare de barbati" sa stea de una singura, de la rasaritul soarelui pana la inserat, printre oamenii aspri care se speteau muncind pe tarlaua familiei. Din depozitiile mai multor martori, adusi la audierile preliminare din satul copilariei Sabinei, reiese ca tocmai in aceasta perioada, adica la o varsta foarte precoce, fata isi dovedeste slabiciunile erotice pentru sexul tare. Se pare ca, pe la 12-13 ani, cand alte fetite inca se joaca, fie si cu papusile, robusta fiinta s-a lasat sedusa (in lanul de grau sau printre tulpinile inalte si fosnitoare de porumb) de vlajganii pe care era pusa sa-i pazeasca... Aceste obiceiuri proaste, capatate la pubertate, se vor transforma intr-un viciu de-a dreptul devastator, ce ii va aduce adolescentei, peste numai cativa ani, o reputatie indoielnica in intreaga regiune. Moravurile epocii, ca si mediul mai putin obisnuit pentru asemenea apucaturi n-au impiedicat-o pe Sabina Terezian sa-si transforme porecla in renume, desi a fost aspru admonestata de parinti, in repetate randuri ajungandu-se chiar la batai primite din partea tatalui sau.

In septembrie 1906, Sabina se indragosteste - pentru prima si ultima oara in viata (dupa propriile-i marturisiri) - de un achizitor de impozite, pe nume Iosif Visan, care trecea prin satele din regiune de mai multe ori pe an. Barbatul era cu vreo zece ani mai varstnic decat Sabina si nu fusese casatorit niciodata. Cei doi incep sa frecventeze balurile duminicale de la Targoviste sau Pitesti si, dupa o perioada de acomodare, raman impreuna definitiv. Cu pretul unui mare scandal intre ea si parinti, Sabina abandoneaza rolul de argat feminin (desi continua sa-si mai ajute familia, sporadic, la unele probleme administrative) si se muta in casuta lui Iosif Visan, din Targoviste. In acest fel, concubinajul celor doi devine oficial, amanunt la fel de neobisnuit pentru moravurile dambovitene ale epocii.

Cuplul traieste in acest fel pana la izbucnirea primului razboi mondial, rastimp in care Sabina Terezian isi insala partenerul destul de rar, date fiind circumstantele sociale.

- Acuzata Sabina Terezian (intervine presedintele Completului de Judecata, intrerupand expunerea grefierului), nu ati dovedit o perioada prea indelungata de fidelitate fata de, hai sa-i zicem, sotul dumneavoastra, nu-i asa?

- Sigur ca nu (raspunde prompt, cu o voce tabagica, femeia, starnind rasete in sala tribunalului), dar am mai spus anchetatorilor ca Iosif, Dumnezeu sa-l odihneasca, era destul de slab la pat, cu toate ca era o matahala de om!

- As vrea sa stiu (reia magistratul, dupa ce bate de cateva ori cu ciocanul de lemn in catedra de la inaltimea careia prezideaza instanta, pentru a face liniste), unde va gaseati amantii?

- La Stoenesti (vine raspunsul scurt), printre zilerii parintilor mei, doar am zis ca ma intorceam mereu la tara, chiar daca ma certasem cu familia, mai ales cu tata.

Dupa izbucnirea primului razboi mondial, Iosif Visan nu poate evita recrutarea, desi trecuse de 40 de ani, si pleaca pe front. In rastimp de doi ani, pana in 1918, Sabina Terezian se muta la Stoenesti, alaturi de mama ei, care ramasese pe neasteptate vaduva. Trupele de ocupatie trec prin sat, marsaluind spre Bucurestiul asediat, iar nenumarati soldati germani vor cunoaste delicii frenetice in bratele vanjoasei Sabina. Imediat dupa incheierea ostilitatilor si lasarea la vatra, Iosif Visan se intoarce la Targoviste si gaseste casa pustie. Ii scrie Sabinei, banuind ca se afla la Stoenesti, si aceasta se lasa induplecata de mesajul fostului iubit. Femeia se intoarce la el, dar descopera un barbat injumatatit de avatarurile razboiului, deja lipsit de orice energie amoroasa.

- Am ramas langa Iosif mai mult de mila (comenteaza acuzata lectura grefierului, riscand o admonestare din partea magistratului Andrei Voiculescu), desi mai mila mi-era de mama, pe care o lasasem singura, la tara.

In 1924 aceasta mila isi pierde rostul, deoarece mama Sabinei Terezian inceteaza din viata si viitoarea acuzata devine unica mostenitoare a unei averi frumusele. Profitand de binefacerile reformei agrare, inceputa imediat dupa marele razboi, femeia vinde tot ce mostenise la Stoenesti, plus casa amantului oficial, din Targoviste, dupa care cumpara un mic conac, pe jumatate ruinat, din judetul Ilfov, in apropierea Palatului Stirbey, de la Buftea. Reface casa, o mobileaza si se muta acolo, impreuna cu sotul, hotarata sa stearga trecutul si sa inceapa o viata noua. Micul conac era inconjurat de o livada cu pomi fructiferi, asa incat fosta taranca instarita - trecuta prin stadiul de controversata dama de mahala targovisteana - se apuca sa faca negot cu fructe, pe care le trimitea la Bucuresti spre vanzare. Dar pentru asta era nevoie sa angajeze zilieri! Foarte repede, obiceiurile proaste, deprinse la Stoenesti, au inceput sa se repete si la Buftea, de data aceasta cu o nestavilita pofta.

Oricat de mare cucoana ar fi vrut sa para, in clipa in care isi punea mainile in solduri si incepea sa strige la Iosif Visan (care ii reprosa, din ce in ce mai des, adulterele evidente cu lucratorii angajati la livada), Sabina Terezian isi dadea arama pe fata, dezvaluindu-si educatia precara, originea sociala modesta si moravurile dubioase. Dar fostul achizitor de impozite, devenit "conasul", imbatranise vazand cu ochii si, pe deasupra, mai era si bolnav. Pe masura ce scandalurile deveneau tot mai greu de suportat, sotul incepea sa se resemneze si sfarsise prin a se incuia in camera lui zile in sir. In aceasta atmosfera, care nu mai era un secret pentru nimeni, Sabina Terezian l-a adus in dormitorul ei separat pe Iulian Horbea, unul dintre lucratorii de la livada. Din acea zi, barbatul cu 20 de ani mai tanar a capatat titlul de "amant neoficial" si a inceput astfel un ciudat menaj in trei, care se va incheia o data cu moartea suspecta a nefericitului Iosif Visan.

Nimfomana sau criminala?

- Domnule Horbea...

Avocata apararii, doamna Yvonne Bazilescu, intervine prin surprindere, dupa ce s-a sculat de pe banca din primul rand, dar - inainte de-a putea sa-si continue fraza - este interpelata de presedintele Completului de Judecata.

- Scuza-ma, dar nu mai suport intreruperile din acest proces, care risca sa se transforme intr-o mahala judiciara! Toata lumea vorbeste cand vrea, desi stiti bine ca nu aveti voie sa va adresati acuzatei sau oricarui martor decat prin intermediul meu! Acum puteti continua, doamna avocat!

Yvonne Bazilescu isi stapaneste reactia de furie, deoarece se simte umilita de interventia magistratului, dar stie ca acesta are dreptate, drept pentru care i se adreseaza, de aceasta data, lui Andrei Voiculescu, direct.

- Domnule presedinte, as vrea sa stiu cand si pentru ce motiv anume martorul a plecat de la proprietatea Sabinei Terezian.

- Am parasit conacul de la Buftea in 1940 (rosteste sovaitor Iulian Horbea), dar recunosc ca Sabina Terezian m-a dat afara...

- Deci, vizita martorului la Jandarmerie, pentru a da o declaratie scrisa, s-a petrecut la numai cateva zile dupa aceea! Este adevarat?

- Domnule presedinte, permiteti-mi sa intervin! Nu pot lasa apararea sa incerce punerea la indoiala a bunei-credinte a lui Iulian Horbea!

- Poftiti!

Procurorul s-a ridicat in picioare, intervenind in dezbaterea juridica.

- Onorata Instanta nu trebuie sa se lase pacalita de insinuarea doamnei avocat Bazilescu! (...) Au fost adunate informatii din mai multe localitati rurale si din cateva orase, s-a stat de vorba cu zeci de civili sau militari, de diferite varste si din diferite medii sociale. Asta trebuie sa va dea, in primul rand, masura amplorii anchetei si minutia cu care a fost intreprinsa. Drept urmare, atunci cand a fost intocmit raportul citit de grefier, ati avut ocazia sa va convingeti deplin asupra caracterului acestei fiinte. Sabina Terezian a fost lipsita de morala intreaga viata si a facut dovada, prin faptele sale, ca are doar moravuri dubioase. Si atunci, cum puteti sa puneti la indoiala intentiile criminale ale unei femei care s-a culcat cu sute de barbati? Imi veti raspunde ca nu e foarte clar mobilul crimei?! Am sa va dau un argument surprinzator: nimfomania! Ei bine, da! Aceasta femeie obsedata sexual, numita de gazete - de cand dureaza ancheta - "mancatoarea de barbati", a dovedit atata egoism in satisfacerea placerilor personale, incat este evident ca l-a eliminat pe Iosif Visan (asa-zisul ei sot) din motive exclusiv de comoditate. Un barbat bolnav, de-a dreptul infirm, transformand-o intr-un fel de infirmiera, sau chiar servitoare, era de neconceput pentru ea! Decat sa-l ingrijeasca pe acest neputincios, devenit o povara, a preferat sa-l elimine! Ba, mai mult, l-a alungat si pe Iulian Horbea, dupa asasinarea lui Iosif Visan, ca sa-si recapete libertaea absoluta si sa-si poata face de cap! Va spuneam ca nu accept punerea la indoiala a onestitatii martorului, deoarece acest barbat are un merit extraordinar. Fara declaratia sa de la Jandarmerie am fi avut de-a face cu o crima perfecta si nimeni n-ar mai fi putut sa descopere asasinatul comis! In asemenea circumstante nu voi cere condamnarea pe viata a Sabinei Terezian, ci o pedeapsa de 20 de ani, asa incat la iesirea din detentie acuzata de azi sa aiba 84 de ani, adica o varsta la care pasiunile carnale se vor fi stins demult...

PROBE
Avocata apararii si-a pregatit dosarul cu argumente si concluzii, dupa care a luat cuvantul, cu mult calm.

- Onorata Instanta, domnul procuror a facut o optiune gresita. Ori clienta mea este vinovata, deci a comis o crima perfida, ori este nevinovata, dar atunci trebuie sa anulati acuzatiile ce i se aduc. Dar acuzarea a preferat sa aleaga pedeapsa de douazeci de ani... De ce tocmai aceasta cifra, care nu traduce, juridic vorbind, nici una dintre cele doua alternative? Mai pe romaneste - scuzati-mi expresia - ori e laie, ori balaie! Vinovatia trebuie tradusa printr-o sentinta exemplara, iar nevinovatia, prin achitare. Si-atunci, condamnarea propusa pare undeva la mijloc!

Dar sa examinam dintr-un alt unghi cazul... Care sunt probele evidente ale acestui dosar? (...) Un singur lucru: unica marturie, cu nenumarate conotatii indoielnice, a unuia dintre fostii amanti! Ne poate convinge acuzarea ca Iulian Horbea nu incearca sa se razbune, de fapt?! Sabina Terezian a recunoscut ipoteza de a-i fi dat lui Iosif Visan, din greseala, ceva mai multa digitalina, dar cu scopul vindecarii, cu aceasta dorinta, nu cu intentia de a-l ucide! (...)

Astfel, dna Yvonne Bazilescu, avocata apararii, isi incheie pledoaria. Judecatorul ii acorda Sabinei Terezian ultimul cuvant. Violentele de limbaj care amuzasera asistenta la inceputul procesului se transformasera acum intr-un hohot de plans... In timp ce lumea incepea sa paraseasca sala, se auzeau sirenele de alarma care ii avertizau pe toti sa se adaposteasca de un nou bombardament. Romania inca se mai afla in razboi si cotidianele din Capitala publicau stirea despre acest proces, a doua zi, nu pe prima pagina, ci la rubrica "Faptul divers". Criminala a fost condamnata la 10 de ani.

Amantul razbunator intra in scena

Instanta cere chemarea la bara a martorului Iulian Horbea. Barbatul arata ceva mai varstnic decat cei 44 de ani pe care ii are si abia stie sa insaileze doua cuvinte...

Cu mare dificultate, data fiind si emotia evidenta ce l-a cuprins, el recunoaste ca este amantul Sabinei Terezian. Apoi incearca sa explice, balbaindu-se, cum a conceput - dupa parerea sa - "concubina sa" planul de eliminare fizica a lui Iosif Visan.

- De vreo cativa ani buni, barbatul Sabinei descoperise ca sufera de inima. Ea se certa mereu cu el, dar nu numai din cauza mea... In luna august 1939, cand cel de-al doilea razboi mondial batea la usa, medicul curant al originalei familii soseste la Buftea si suna la poarta conacului. Chiar martorul din procesul de acum ii deschide, iar Sabina Terezian, mirosind a mancare gatita si cu un sort slinos infasurat pe mijloc, il primeste in sufragerie. Sus, la etaj, in camera de unde nu a mai iesit de peste un an, Iosif Visan agonizeaza. Foarte palid, cu fruntea imbrobonata de sudoare rece, "conasul" respira din ce in ce mai greu. In pofida ingrijirilor pe care doctorul i le administreaza de urgenta, Iosif Visan inchide ochii si isi da obstescul sfarsit. Pentru moment, medicul nu banuieste ca acest deces ar putea fi opera unei maini criminale. La acea ora, moartea lui Iosif Visan se datora unei crize cardiace grave, ce era previzibila.

- Abia un an mai tarziu, in 1940, dumneavoastra, Iulian Horbea, v-ati prezentat la Postul de Jandarmi din Buftea si ati semnat o declaratie (rosteste presedintele Completului de Judecata, fluturand o hartie), conform careia sotul patroanei dvs., ce va era si amanta, fusese, de fapt, asasinat!

- Da, este adevarat (recunoaste Iulian Horbea, cu un gest oarecum teatral, ducandu-si mana la inima), as fi putut sa tac, dar nu-mi mai gaseam linistea.

- Mincinosule!

Vocea tunatoare a Sabinei Terezian a luat prin surprindere pe toata lumea din sala.

- Nu esti decat un mincinos nenorocit! Visezi sa ma vezi infundand puscaria, ca sa te razbuni ca nu ti-am dat destui bani, dar nu vei reusi asta, magarule, pentru ca stii bine ca nu sunt vinovata de moartea lui Iosif!

- Ea este cea mincinoasa, onorata Instanta (se repede martorul, care amutise pentru cateva clipe), fiindca stiu ca ii dizolva pilulele in apa cu zahar si putina lamaie, ca sa ascunda gustul amar, si ii lasa cana pe noptiera, tot timpul plina.

AMANTI
"Adevarul este ca femeia care se afla in aceasta boxa a acuzatilor, acum, pare a fi departe de imaginea unui inger, insa ea, aceasta «mancatoare de barbati» care a avut sute de amanti, nu este totusi o criminala. Si ea nu poate fi condamnata doar pentru proasta reputatie pe care o are!" - avocata apararii

IUBIRE
"Lipsa de educatie si civilizatie a acestei femei ar putea explica acest gest bine intentionat in fond. Cum credeti ca, desi l-a inselat de atatea ori, pentru ca asta ii era firea pacatoasa - acuzata l-ar fi omorat pe singurul barbat despre care a marturisit ca l-a iubit, in intreaga ei viata?" - avocata apararii

DOVEZI
"Acuzata din acest proces a suportat interogatorii si anchete, inclusiv audierile preliminare ale altor martori, timp de patru ani, pana a ajuns aici, in boxa. Aceasta intarziere se datoreaza dificultatilor pe care chestura le-a avut in ceea ce priveste strangerea probelor" - procurorul

PILULELE
"Stiu ca dizolva pilulele in apa cu zahar si putina lamaie, ca sa ascunda gustul amar, si ii lasa cana pe noptiera tot timpul plina, ca sa bea ori de cate ori ii era sete! Stiu fara indoiala ca voia sa-l bage in mormant, caci apucase sa-mi promita ca ma face arendas peste livada, dupa moartea conasului!" - martor

MORAVURI
"Mie nu-mi puteti pune in carca decat moravurile; mai pe romaneste mi-au placut barbatii, si gata. (...) Dar am mai spus anchetatorilor ca Iosif Visan, Dumnezeu sa-l odihneasca, era destul de slab la pat, cu toate ca era o matahala de om" - Sabina Terezian
×