Manifest pentru Revolutie

Cat inseamna 15 ani? Prea mult? Prea putin? Ca sa cauti adevarul despre o intamplare, un fapt de viata sau mai multe, ori chiar despre o Revolutie, nu e niciodata prea tarziu.

DECEMBRIE 1989 - 15 ANI DE LA REVOLUTIE "Hai cu noi, ca este Revolutie in oras!" Diversiunile ceausiste: "agenturili straine"

15 ANI. Cat inseamna 15 ani? Prea mult? Prea putin? Ca sa cauti adevarul despre o intamplare, un fapt de viata sau mai multe, ori chiar despre o Revolutie, nu e niciodata prea tarziu. Ca sa-l si gasesti e, poate, prea devreme. Acum un an, incepeam sa cautam adevarul despre faptele care au conturat cel mai important moment al istoriei recente a Romaniei. Pana acum, nu l-am gasit. E bine? E rau? E normal.

E normal sa nu fi gasit ceva ce nu stiam cum arata. Pentru ca nu am cautat un anume adevar. Demersul nostru jurnalistic n-a fost facut spre a justifica un scenariu prestabilit, un scenariu al nostru, parerea noastra despre cum ar trebui sa arate adevarul. Asta e treaba politicienilor si a istoricilor.

Cum arata adevarul politicienilor despre Revolutie? Croit cumva dupa chipul si dupa asemanarea lor. Cand nu pute de la o posta a minciuna, este macar trunchiat si partizan. Asadar, nu exista.

Dar adevarul istoricilor? Intotdeauna, cand analizeaza fapte prea recente, istoricii nu o fac de dragul istoriei. Ii suspectezi ca isi construiesc un adevar convenabil unei puteri sau alteia. Nici acesta nu exista.

Si Justitia cauta adevarul. Adevarul judiciar, demonstrat pe probe. Adevarul judiciar priveste faptele, nu fenomenele. Faptele se numesc crima, mutilare, tortura, eventual conspiratie. Cu prea putine exceptii, justitia nu a gasit adevarul despre faptele de competenta ei, savarsite in decembrie 1989. Prin urmare, nu a facut nici dreptate.

Nevoia de adevar si de dreptate ne-a indrumat si pe noi, jurnalistii, in aceasta cautare. Am plecat pe acest drum acum un an si am descoperit, alaturi de cititorii nostri, lucruri fantastice. Am pus intrebari si am primit raspunsuri. Am scormonit in arhive, am sters praf de-un deget de pe dosare. Am publicat cele aflate, cu aceeasi mirare si frenezie de-a cunoaste care i-au animat si pe cititorii nostri. I-am ascultat cu aceeasi atentie pe toti actorii acelor evenimente care au inteles sa ni se confeseze: fosti demnitari comunisti, victime ale represiunii, militari, militieni si securisti, emanati ai noii puteri instalate dupa caderea regimului.

Ne-au rasplatit pentru efortul nostru cei in varsta, care ne-au ajutat cu amintirile lor; ne-au rasplatit mai ales tinerii, care ne-au trimis mii de mesaje si scrisori. Ne-au dovedit ca ii intereseaza ceea ce publicam. Au creat acel raspuns care da rostul oricarei campanii de presa.

Pe parcursul unui an, am repus in discutie lucruri grave, ascunse intr-o nepermisa umbra a uitarii. Am scris despre misterul mortii generalului Vasile Milea, iar Parchetul a redeschis ancheta. Am scris despre dosarul procesului sotilor Ceausescu si responsabilii Justitiei au constatat ca acest dosar disparuse. In urma demersurilor noastre, procesul a fost reconstituit. Am facut inventarul victimelor si-al ucigasilor si-am descoperit un fapt cutremurator: nimeni n-a fost pedepsit cu adevarat pentru crimele carora le-au cazut victime manifestantii pasnici din Timisoara, Cluj, Sibiu sau Bucuresti. Cat despre sutele de morti de dupa caderea regimului, prea putini au fost gasiti raspunzatori. Dupa 15 ani, crimele inca nu s-au prescris, si urmasii victimelor vor sa-i cunoasca pe ucigasi, fie si doar pentru a avea pe cine sa ierte.

Asadar, vreme de un an, am descoperit doar adevarul crucilor, al lacrimilor, al sufletelor eliberate de o povara trupeasca risipita sub senilele tancurilor. Suflete ce-au populat in cer o altfel de Romanie. Acestei Romanii de ingeri - singurul adevar cert al Revolutiei pe care l-am descoperit - ii dedicam munca noastra. De acum si din viitor, pentru ca nu am terminat tot ce avem de spus.

Valentin Zaschievici