Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fie că e tradiţie, plăcere sau doar de gura soacrei, conservele nu se mai poartă la fel de mult ca in anii trecuţi. Să fie de vină seceta, care a mărit preţul legumelor? Lipsa timpului, care nu ne mai lasă să ne jucăm printre ardei, roşii şi gogoşari?
DILEMĂ - Unde sunt murăturile de altădată?
Fie că e tradiţie, plăcere sau doar de gura soacrei, conservele nu se mai poartă la fel de mult ca in anii trecuţi. Să fie de vină seceta, care a mărit preţul legumelor? Lipsa timpului, care nu ne mai lasă să ne jucăm printre ardei, roşii şi gogoşari?
Â
Pieţele din Bucureşti au fost vara aceasta mai sărace in legume din cauza secetei. Iar atunci cănd s-au găsit pe piaţă, preţul a fost destul de ridicat, de la 2 la 4 lei kilogramul de roşii. Cauza? "Vara aceasta am muncit de două ori mai mult, faţă de ceilalţi ani. Am udat grădina, cu furtunul, in fiecare zi", ne mărturiseşte Gheorghe Mitricună, agricultor din Măgurele. Dacă la castraveţi a avut o producţie destul de bună, varza nu s-a făcut aproape deloc, fasolea a ieşit "potrivit", iar ardeii nu au avut gust. Alexandru Ion, care a moştenit meseria de agricultor din tată in fiu, are o tehnologie mai avansată. A folosit irigaţia prin picurare şi astfel spune că nu a simţit că a muncit mai mult. Poate şi pentru că, pentru a lucra eficient suprafaţa de 8 ha, are şi doi angajaţi şi un tractor care ii uşurează munca.Â
LA SAT. In aceste condiţii, mai pun romănii murături? Răspunsurile sunt variate. Depinde cui te adresezi. Dacă intri in gospodăria unui ţăran, indiferent de regiunea geografică in care se află sau de suma mai mare sau mai mică de lei pe care o are, după caz, in buzunar, sub cearşaf sau la bancă, sigur vei găsi borcane cu murături aşezate la păstrare intr-un loc rece, de regulă in pivniţă. "Adevărate opere de artă" spun unii dintre ei, atunci cănd te duc să vezi borcanele in care au fost aşezate legumele sculptate. "Ai mai intălnit vreodată aşa o frumuseţe?" continuă să te intrebe atunci cănd tu te minunezi la vederea steluţelor de ţelină, a brăduţilor din morcov sau a clopoţeilor din ardei. Dacă nu te arăţi prea surprins, ceea ce se poate intămpla uneori, ţin cu tot dinadinsul să ţi le arate mai de aproape, să desfacă butoiaşele sau borcanele şi să te urmărească in timp ce guşti castraveţii, gogoşarii sau alte legume aşezate la "măreaţa conservare". Sunt gustoase au ba?
Â
LA ORAŞ. La oraş insă lucrurile se schimbă. La mijlocul toamnei incepe "pelerinajul" in piaţă, desfăşurat in mai multe etape. Prima dintre ele constă in sondarea ofertei şi descoperirea celui mai rentabil raport intre calitate şi preţ. In a doua etapă, orăşeanul nostru, incărcat cu sacoşe rezistente, căt mai multe, incepe atacul. Se negociază preţul, moment in care apare invariabil aceeaşi intrebare: "Dar de ce le dai, domâle, atăt de scump? Doar suntem şi noi oameni!" A treia etapă inseamnă lungul drum către casă. Se chinuie să se urce in autobuz, ingreunat de prea multele-i sacoşe, indură, cu răbdare sau nu, admonestările celorlalţi călători, de genul: "De ce n-ai luat, mă, toată piaţa cu tine ?!" sau "Ce, ţi-ai cumpărat autobuz? Fă loc şi altora!", dar in sfărşit a ajuns acasă. Scoate din sertar reţeta de murături imbatabilă şi trece la treabă. A reuşit şi anul acesta! Ce contează că va mănca doar jumătate din cantitatea de murături sau că le va arunca la ghenă imediat ce a venit primăvara?! Şi-a indeplinit datoria din moşi strămoşi. A umplut cămara cu murături.
Â
CAZ CONCRET. Gheorghe Mitricună, agricultor din Măgurele, născut intr-un sat din Oltenia, a trăit intr-un apartament din Bucureşti pănă acum şapte ani. Il intrebăm dacă pune murături. Judecănd după expresia chipului, intrebarea este de prisos. "Cum să nu pun murături? Cum să fac altfel, cu toate legumele pe care le am? Ar fi o ruşine să nu le pun in borcane şi să le păstrez pentru iarnă. Şi cănd stăteam la Bucureşti, in apartament, puneam multe murături. In părţile de unde sunt eu, prin Oltenia, bărbatul pune murăturile. Asta e treaba lui. Aşa că eu pun, an de an, castraveţi in oţet sau in saramură, ardei capia in oţet, murături asortate (gogoşari umpluţi cu boabe de struguri sau cu varză, alternaţi cu castraveţi, felii de pepene, gutui, pere sau prune murate), fasole la oţet. Nici nu mai ştiu acum căte murături puneam. Este adevărat că inainte făceam mai multe. Erau şi copiii mai mici şi le plăceau. Acum, nici să nu audă de murături. Imi spun că e mai bine să le cumpere de la magazin. Dar eu ce să fac cu legumele din grădină? Să nu mănănc eu o murătură de la mine din curte? Dar eu pentru ce muncesc? Nu se poate aşa ceva!"
Â
"MURĂTURI TINERE". Ce se intămplă insă cu cei tineri? Nu le surăde deloc ideea de a pune murături. Adică vor să le mănănce, dar numai dacă le pun alţii... in rafturile de la magazin. Motivele sunt multe. Pe de o parte, lipsa de timp. Cui ii mai arde să alerge la piaţă şi apoi să muncească ore intregi in bucătărie, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte din timpul zilei la serviciu, indurănd cu stoicism toate nedreptăţile pămăntului? Şi asta pentru ce? Doar ca să umple căteva borcane cu murături care vor fi sau nu gustoase? Este mult mai sigur să le alegi de pe rafturile supermarket-urilor, acolo unde şi oferta este bogată. Mai năpăstuite de soartă sunt tinerele familii care stau incă impreună cu părinţii. Nurorile işi suflecă mănecile, trec peste prejudecăţi şi işi ajută soacrele să umple borcanele cu murături, căci, nu-i aşa, spun cele din urmă, drumul către inima unui bărbat trece prin stomac. Alte nurori, cu prezenţă de spirit, impart această sarcină cu tinerii soţi. Unul spală legumele, altul le taie. Unul pune legumele la clocotit, altul le scoate cu iuţeală. Unul le aşează in borcane, altul le toarnă soluţia pentru murături. Şi tot aşa, cănd unul, cănd altul, pănă cănd ochiul necruţător al soacrei decide că treaba a fost indeplinită. Cu mici abateri de la reţetar, că doar e soacră, nu?
Â
Nicolas Appert, părintele conservelor
Nicolas Appert (1749-1841), bucătar şi patiser francez, a fost incontestabil un om care a revoluţionat arta culinară. Jean-Paul Barbier in cartea sa "Inventeur et humaniste" aprecia că acest om simplu care s-a născut in vremea lui Louis XV, la Chălons-sur-Marne (regiunea Champangne), a făcut o descoperire genială intre anii 1794-1795, avănd la bază o vastă experienţă. A găsit metoda conservării alimentelor in vase inchise şi fierberea lor la bain-marie şi, de asemenea, a creat prima uzină de conserve din lume. Este autorul lucrărilor "Lâart de conserver pendant plusieurs années, toutes les substances animales et vegetales", apărută la Paris in anul 1810, după care au urmat alte trei ediţii şi "Le livre de tous menages, ou lâart de conserver pendant plusieurs années, toutes les substances animales et vegetales" (1842). In anul 1806 a expus pentru prima dată 52 de sticle cu conserve la expoziţia de produse din industria franceză. Pentru succesele şi realizările sale a fost răsplătit, in anul 1810, de impăratul Napoleon, cu 12.000 de franci, şi declarat erou naţional al Franţei. (A.B.)
