Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Regina Maria a Romaniei a fost unul dintre aceia care au tinut coagulata ideea de natiune romana si visul numit "Romania Mare". In jurnalele sale, dar si in "Povestea vietii mele", Regina a lasat o uriasa lectie de dragoste de tara, pe care, din cand in cand, ar trebui sa o parcurgem pentru a nu uita de unde suntem ca sa stim incotro ne indreptam.
"(…) Si apoi, deodata, s-a hotarat ziua de 1 Decembrie pentru intrarea noastra in Bucuresti. Credinciosul meu prieten Radu Rosetti venise cu o solie din partea generalului Berthelot, care staruia sa venim cat se poate de curand, caci ne asteptau trupele aliate, tot atat de nerabdatoare ca si poporul nostru, doritori cu totii sa ne pregateasca o primire nemaipomenita. Cu sau fara poduri nu trebuia sa mai amanam sosirea. Apoi in ziua de 30 noiembrie plecaram din Iasi(...).
Sambata 17/30 noiembrie 1918: In tren, in drum spre Bucuresti! Am pornit in sfarsit la drum spre Bucuresti. Acum doi ani, exact in aceeasi zi, fugeam din capitala noastra, pribegi, nestiind incotro mergem. Doi ani, dar ce ani! Cat am indurat, ce grozave intamplari, cata suferinta, cata disperare! Nadejdea era ca o lumina ce se facea din ce in ce mai slaba. Si totusi, ne agatam de ea cu infrigurare. Niciodata nu m-am invoit cu gandul ca eram invinsi, ci numai ca fusesem tradati din pricina prabusirii Rusiei. Nenorocoasa si indurerata Rusie!
Si in timpul acestor doi ani, ce munca, ce stradanie; o sfasietoare insirare de nenorociri, o situatie de un tragic aproape fantastic si cu sorocul impotriva noastra. Si totusi, cand privesc inapoi, nu pot sa numesc acesti doi ani, decat ani mari, caci neincetatele necazuri sileau pe fiecare om sa dea ce e mai bun intr-insul, iar daca n-avea nimic de dat se chema ca nici nu traieste. Pot sa numesc acesti ani chiar binecuvantati, caci m-au apropiat de tot de inima poporului meu, m-au invatat sa nu ma dau in laturi de la nici o stradanie, sa nu ma tem de nimic, sa inving orice slabiciune si sa fiu gata zi si noapte, la orice eveniment.
Acum s-a sfarsit visul cel rau si lung, iar visul Romaniei Mari s-a intruchipat aievea si suntem in drum spre casa! Nando se intoarce ca dezrobitorul care a infaptuit unirea poporului sau. Jertfa de sine pe care a facut-o a fost rasplatita. Numele lui e binecuvantat de toti, mari si mici. Minunate cu adevarat sunt caile Domnului, mari si infricosatoare!
La fiece gara, multimea nerabdatoare, sute de soldati, urale furtunoase, muzici, cantari si fluturatul multor steaguri, o inveselire obsteasca. Braila, indeosebi, primul oras eliberat la care am ajuns, era innebunit de bucurie. La gara am fost aproape striviti de multimea scoasa din fire de fericire. Inima mi-e plina pana la revarsare si maine voi putea sa ingenunchez la mormantul lui Mircea...
Cotroceni, Duminica, 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918: Ne-am intors! Ne-am intors dupa doi ani lungi de exil. Ne-am intors – nu-mi vine sa rostesc cuvantul, dar trebuie totusi spus, pentru ca, indiferent de ce va urma, astazi acesta este adevarul,
ne-am intors triumfatori! Nu spun aceasta cu vreun gand de trufie, ci cu smerenie, ca una ce-ar vrea sa cada in genunchi si sa aduca prinos de multumiri. Cum sa incerc sa descriu ziua de zguduire sufleteasca pe care am petrecut-o?
O zi extraordinara lasam in urma, o zi deliranta, extraordinara, de entuziasm descatusat. (...) Am fost intampinati la Gara Mogosoaia de generalul si de cativa ofiteri francezi si englezi si, bineinteles, de generalii nostri in frunte cu Prezan. (…) Carol intrase calare in oras, in fruntea regimentului sau, iar fiicele noastre plecasera inainte intr-o trasura trasa de patru cai. Noi am pornit cei din urma, regele cu mine, Nicky deoparte si generalul Berthelot de cealalta. Dupa noi veneau generalii si toti adjutantii nostri si astfel trecuram solemn de-a lungul preacunoscutei Sosele Kiseleff, pe care erau insirate numeroase trupe; intai cele franceze si britanice, apoi ale noastre in frunte cu Regimentul meu 4 Rosiori.
(...) In tot timpul razboiului nu fusesem niciodata in legatura cu armate aliate, afara de cele rusesti; iar acestea, la sfarsit, se prefacusera in prilej de groaza in loc de a ne fi sprijin. La mijlocul drumului ne-a intampinat un sobor de preoti in odajdii stralucitoare; venise sa binecuvanteze intoarcerea noastra, steagurile noastre si ale Aliatilor. (...)
A doua oprire s-a facut in Piata Victoriei. Aici ne-au intampinat, dupa datina, primarul cu paine si cu sare, guvernul nostru, numerosi fosti ministri din toate partidele, corpul diplomatic, precum si o multime de doamne entuziaste care ma acoperira cu o ploaie de flori(...). Dupa aceasta, urma intrarea in oras de-a lungul vestitei Cai Victoria, scumpa inimilor romanesti. Regele, eu, Nicky si Berthelot pe acelasi rand, eram in fruntea trupelor noastre, urmate de aproape de trupele aliate. A fost cu adevarat o triumfatoare reintrare in capitala noastra. Orasul innebunise de tot. Aveai impresia ca pana si casele si pietrele drumului strigau urale impreuna cu multimea.
Peste tot steaguri falfaiau la ferestre, pe acoperisuri, la felinare, si stegulete in mana fiecarui copil. Era o simfonie ametitoare de rosu, galben si albastru. Eu(...) puteam privi deasupra capetelor multimii, drept in ferestrele caselor si puteam prinde insufletirea dupa fiecare chip, sa raspund fiecarui zambet, sa bag de seama infrigurarea fiecarui copil si sa simt o apropiata impartasire a bucuriei poporului meu. Toate fetele erau intoarse spre noi, si acele mii si mii de maini intinse, parca isi luau iar in stapanire suveranii, de care fusesera despartite, timp de doi ani amari.
Bucurestenii cunoscusera toate grozaviile ocupatiei sub apasarea unor asupritori nemilosi, care impilasera poporul cu o grea tiranie. Nu mai era omul stapan pe sufletul sau, romanul nostru galben la fata, cu capul plecat, trebuise sa se supuna soartei lui. Nici un glas nu indraznea sa se ridice deasupra soaptei, nimeni nu mai avea dreptul sa umble slobod dupa treburile sale, afara de cei ce intrasera la invoiala cu dusmanul; cei credinciosi traisera clipe grele.
Iar acum, dupa acesti doi ani cumpliti, ne intoarseram biruitori in ciuda nenorocirii si a umilintei, iar visul de veacuri al Romaniei era acum implinit. Nu e de mirare ca-si iesise din fire poporul de atata bucurie, ca pana si pietrele de sub picioarele noastre pareau ca ne aclama si ca se imbata de gloria intoarcerii.
Uitandu-ma de sus la toate acele fete intoarse spre mine, mi se parea ca citesc in ochii fiecaruia suferintele prin care trecuse.
Alaiul nostru isi urma drumul pana in piata unde se inalta statuia lui Mihai Viteazul, cu sabia ridicata in varful bratului stang. Aici, de cand venisem in tara, la 1893, mireasa nevinovata si plina de dor de tara ei, fusesem de fata la defilarea de la fiecare 10 mai, insa niciodata la o parada ca aceasta in care luau parte armata franceza si cea engleza. Poporul insotea cu urale de entuziasm nebun trecerea dezrobitorilor nostri, care venisera de peste Dunare, drum lung ca sa fie langa noi in aceasta zi de pomina.
Dupa defilare urma un Te deum oficiat la Mitropolie. Slujba a fost scurta, solemna si impunatoare; biserica intunecoasa era luminata de 1000 de faclii, iar pe cand ingenuncheam ca sa inaltam multumiri catre Domnul, cantarea unui cor de multe glasuri plutea in valuri deasupra capetelor noastre. La iesirea noastra din biserica, inainta spre noi generalul Grigorescu si in numele armatei ruga pe rege sa primeasca bastonul de maresal. (...)"
Iasi 1/14 noiembrie 1918
(...)Cel mai de seama eveniment, petrecut in aceste saptamani de asteptare, a fost sosirea unei delegatii din Transilvania si Bucovina, care venise sa declare ca tara lor e una cu Vechiul Regat, tara mama, sub ale carei aripi nadajduisera totdeauna sa se uneasca cu totii. Ii primiram in mod solemn si salutara pe Regele Ferdinand I si pe Regina Maria ca pe dezrobitorii lor. Au venit la noi ca niste copii, care-si cauta parintii, si ne-am privit unii pe altii cu adanca zguduire, aducandu-ne aminte cat era de strivit sub calcaiele dusmanilor, pana acum, catava vreme, visul nostru de Unire. Memoriul adus regelui din partea Bucovinei suna cum urmeaza: "Congresul bucovinenilor, infatisand azi puterea granitele ei istorice, cu Vechiul regat Roman. Multumim atotputernicei pronii ceresti pentru ca ne-a fost dat sa vedem razbunata, dupa o lunga si dureroasa asteptare, nedreptatea suferita de tara noastra acum 144 de ani. Mandri a preaslavi pe Majestatea Voastra ca pe dezrobitorul nostru si purtatorul tuturor durerilor noastre, rugam sa fie ocrotiti sub sceptrul Majestatii Voastre, innodand iar firul rupt de un veac si jumatate. Fie ca Majestatea Voastra sa reinvine fala domniei lui Stefan cel Mare. Prezidentul Congresului Bucovinei, Iancu Flondor".
Izbanda noastra
"Transilvania, Bucovina pana si Basarabia! Romania Mare!
Parca imi venea ameteala cand imi dadeam seama de marinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru in razboi cu cantecul pe buze, fiindca se ducea sa lupte pentru visul lui de veacuri, insa intre timp se ivisera clipe atat de negre, incat azi aproape ca ma temeam sa privesc lumina zilei.
Mai era un lucru: izbanda noastra insemna prebusire si nenorocire pentru atatia altii, incat cu firea mea nu puteam decat sa ma infior la acest gand. Trebuie sa se darame atatea state ca sa se infaptuiasca Unirea noastra si aveam destula constiinta ca sa ma inspaimant de hotararile soartei. (...)"
Lupte, sacrificii, victorie
"(…) S-ar fi putut tot atat de bine sa fim noi cei invinsi, caci nu plecasera si toate celelalte neamuri in lupta cu incredintarea ca era sfanta cauza lor? Si chiar daca s-ar fi inselat guvernele, regii si prezidentii, osteanul pornise cu buna-credinta, gata sa-si jertfeasca viata pentru ceea ce invatase sa creada ca e datoria lui pentru patrie. Vai! Si cate jertfe, ce macel, cata moarte! Mai tragice si cu mult mai tragice decat mormintele celor biruitori sunt multele morminte ale celor invinsi. Si s-au luptat vitejeste, nebuneste, cu disperare, insa zadarnic. Gandul atator vieti risipite numai pentru a fi invinse la sfarsit, era pentru mine un chin ce imi intuneca ceasul de triumf. Kaizerul, cand era imbatat de izbanda, strigase cu glas tare ca Regele Ferdinand va fi ultimul Hohenzollern care va sedea pe tronul Romaniei." Regele Ferdinand nu spusese nimic, insa linistit si smerit isi urmase calea spinoasa. Azi Wilhem si fiul sau au ramas fara tara, iar Regele Ferdinand, modest si leal, e slavit ca dezrobitor si e primul rege al tuturor romanilor. Cum sa nu-mi plec fruntea in fata minunii celor intamplate? Prietenii smulsi de la noi in ceasul cand a trebuit sa fim parasiti in voia soartei incepusera sa soseasca indata ce s-au deschis granitele. Fiece revedere era ca o inviere.(...)
Rezolutiunea Adunarii Nationale
La 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, a fost elaborata Rezolutiunea Adunarii Nationale, din care spicuim: "I. Adunarea Nationala a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba-Iulia in ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii romane la intreg Banatul cuprins intre raurile Mures, Tisa si Dunare; (...) Adunarea Nationala proclama urmatoarele: Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare in corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc; (...) Infaptuirea desavarsita a unui regim curat democratic pe toate taramurile vietii publice. Votul obstesc, direct, egal, secret, pe comune, in mod proportional, pentru ambele sexe, in varsta de 21 de ani la reprezentarea in comune, judete ori parlament; Desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire, libera propaganda a tuturor gandurilor omenesti; Reforma agrara radicala. Se va face conscrierea tuturor proprietatilor, in special a proprietatilor mari (...)". (Luminita Ciobanu)
