Maria, regina României Povestea vieţii mele (35)

Povesti fascinan­te, po­vesti pe care n-ati avut timp niciodata sa le cititi, povesti pe care nu le-ati auzit pana acum. Jurna­lul de du­mi­nica va ofera san­sa de a descoperi ceea ce inima a lasat sa vorbeasca si sa dicteze, dand valoare scrisului, prin sincerita­tea, claritatea si profun­zimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Romanilor

"Alte amintiri despre Rusia sunt mai limpezi, totusi sunt atat de neguroase si invaluite
intr-o stralucire atat de mare, incat, privind inapoi, totul mi se pare un vis, aproape nereal si trebuie sa fac o sfortare ca sa-mi dau seama ca intr-adevar am fost acolo, c-am trait toate acestea si ca n-au fost doar o inchipuire.

Tarskoe, Peterhof, Kraznoe, Petersburg... acestea sunt numai cadrul; dar tablourile pe care le vad sunt razlete, se amesteca unele intr-altele si se perinda, faramitate, in mintea mea. Data, intamplarea, prilejul pentru care si cum, toate sunt sterse, cu totul nedeslusite.

Familia noastra era numeroasa. Mama avea cinci frati in viata: Alexandru, Valdimir, Alexis, Sergiu si Paul. Fratele ei cel mai mare, Nicolae, murise tanar de tot la Nisa, de tuberculoza, dupa cate mi s-a spus. Patru dintre frati erau casatoriti in timpul de care vorbesc; in afara de ei, mai era un numar nesfarsit de unchi, de matusi si de veri, atat de numerosi, incat niciodata n-am putut sa descurc lamurit cine erau, mai ales pentru ca faceau parte din generatiuni deosebite, iar mama avea vreo trei unchi si matusi inca in viata.

Unii erau de mai putina insemnatate, unchi, matusi si veri de-al doilea, sau coboratori din spite colaterale; dar in orice imprejurari mai de seama, sarbatori, parade sau ceremonii religioase, toate neamurile se strangeau laolalta si se faceau mari adunari de familie, adevarata defilare de unchi, matusi si veri, rude de aproape sau mai departate, si numerosi, ca arborii in codru.

Era ceva fermecator, dar care te uluia, deoarece soseam aproape ca straine in aceasta mare adunare de rude, care se mirau cu toatele cat de mult crescusem etc..., etc. Nu se poate inchipui o deosebire mai mare decat aceea dintre unchii si matusile din Rusia si cei din Anglia. Trebuie sa marturisesc ca, in copilaria mea, cei din Rusia imi pareau inconjurati de o mult mai mare stralucire.

Admiratia noastra era amestecata intrucatva si cu teama, caci toti erau nemaipomenit de inalti, de voinici si de splendizi; si apoi aveau obiceiul de a ne necaji, in gluma.

Unchii din Anglia nu ne bagau in seama; rudele din Rusia nu priveau deasupra capetelor noastre, dimpotriva, ne dadeau prea multa atentie si nu ne necajeau fara mila, intotdeauna, cu orice prilej, fie singuri cu noi, fie in pu­blic.

As intarzia prea mult daca as vrea sa-i descriu pe toti; dar cateva din chipurile lor sunt inca asa de limpezi, asa de pline de inteles, pentru mine cel putin, incat trebuie sa incerc a zugravi aici pe cativa dintre ei si sa-i fac sa traiasca inca o data, asa cum i-am vazut. Mai intai pe unchiul Sasha, imparatul Alexandru al III-lea, o namila de om, spatos, puternic, bun, blajin, mai putin impunator decat unii dintre unchi, cu toate ca purta coroana si era de o marime peste fire.

Avea barba blonda si ochii albastri, blanzi; purtarea lui cu noi, copiii, era vesela, ingaduitoare, si-mi aduc aminte de el, mai indeosebi, cu prilejul unui joc ce-l nascocise pentru placerea tuturor, mari si mici: in gradina se afla un catarg, pe atunci parte insemnata a corabiilor pe care invatau fiii lui sa urce si sa manuiasca funii si panze.

Ca paza impotriva cazaturilor primejdioase, se intinsese o plasa dedesupt. Unchiului Sasha ii placeau glumele, asadar, ii trasnise prin minte ideea incantator de poznasa de a-si pofti musafirii, dupa dejun, sa alerge si sa sara in plasa. Nu-mi aduc aminte de vreun joc care sa ne fi facut sa radem atata si hazul ajungea la culme cand uriasul unchiul Sasha, a carui greutate era nemaipomenita, se urca si el in plasa. Aceasta era clipa de neasemanata insufletire pe care noi, copiii, o asteptam cu o bucurie amestecata cu oarecare teama. Unchiul Sasha fugea dupa noi in lungul si in latul plasei si, cand ne prindea intr-un colt, incepea sa sara in sus si in jos si greutatea lui ne salta ca pe niste mingi. Te pomeneai azvarlita din ce in ce mai sus, cand jos, cand sus, tipand si razand, inspaimantata si incantata; un joc vrednic de zei.

Astfel il vedeam noi pe unchiul Sasha. Las istoriei sarcina de a-l zugravi in orice alt chip va vrea.
Sotia lui, tante Minny, era sora reginei Alexandra. Fara a avea frumusetea matusii Alix, avea tot atat farmec. Era incantatoare, apro­piata si foarte iubita de toti, dar nu tine mult loc in amintirile mele, cu toate ca din marele numar de rude din Rusia, e singura care mai traieste in clipa cand scriu aceste randuri. Era o mama si o sotie mult iubitoare si stia sa tina locul in lumea ei, fie ca femeie, fie ca imparateasa.

Pe la acea vreme aveam cinci veri si verisoare: Nicky, Georgie, Xenia, Misha si Olga, care era mica de tot.

Pe Nicky totdeauna l-am iubit si l-am admirat cu toatele, macar ca fiind mai mare, nu era de-o seama cu unchiul Serge despre care vorbesc, era sever si impunator, dar iubea co­piii, el care era menit sa nu aiba. Ne dojenea si nu trecea cu vederea nici o greseala, dar, de cate ori putea, venea sa ne vada in timpul baii (lucru pe care, nu stiu de ce, toti copiii incearca sa-l obtina de la mai-marii lor) sau venea sa ne infasoare cu plapuma in pat si sa ne sarute, urandu-ne noapte buna."
Continuare in numarul urmator