Maria, regina României - Povestea vieţii mele (39)

'«Batrana contesa», cum o numeam noi, avu­sese o nemarginita autoritate in copilaria mamei, si o pastrase neschimbata chiar dupa ce mama se facuse mare si ajunsese, ea insasi, mama de copii. Batrana contesa isi urma rolul de autocrat si cu noua generatie. Puternica ei personalitate se simtea in toata casa cand venea sa stea catva timp la fosta ei eleva, iar noi, copiii, eram mereu mustruluiti ca sa-i fim pe plac sau, mai bine zis, ca sa nu-i fim pe plac, caci, in adevar exigenta educatoare era greu de multumit.

De la ea, in mare parte, se tragea acel sentiment de neliniste, de care nu s-a putut dezbara mama toata viata; nelinistea pomenita mai sus, sentimentul ca nu dobandise deplina desavarsire pe care o asteptau altii de la dansa. Cand batrana contesa se purta aspru cu noi, copiii, sau masura pana unde ne mergea ignoranta sau descoperea vreo lipsa in buna crestere a noastra, intregea, de fapt, educatia mamei, apasand cu mana grea asupra fostei eleve, si prelungind in jurul lipsurilor marii ducese, aceeasi atmosfera de mahnita dezaprobare.

Ivirea ei printre noi, in Rusia sau aiurea, era ca un bu­cium, ce ne chema la datorie. In timpul «ocupatiei» casei noastre (caci nici un alt cuvant nu exprima intocmai purtarea ei fata de noi), toata lumea isi vedea de treaba cu mare osardie; cu dansa nu mergea sa fie cineva catusi de putin lasator. Cand era de fata, ne facea sa stam drepti, ca la parada, cu purtarea fara gres, din zilele mari; cand era pe-aproape batrana Alexandrine Tolstoi, nu mergea sa tragi la fit. Totusi, cred ca ma­ma, cu toata teama de ea, iubea din inima pe ba­tra­na ei guvernanta; In ochii ei era o puternica le­ga­tura cu trecutul si cu mult iubitul camin de odi­nioara.

Era si ca o aschie din vechiul trunchi o ra­masita din frumoasele zile de demult, un vete­ran din vechea garda. Neinduplecata, ne­sa­tis­fa­cu­ta cu nimic, niciodata nu se multumea cu ceva ce nu era pe de-a-ntregul desavarsit. Principiile ei erau inalte; erau principii imperiale; pentru nimeni pe lume nu s-ar fi clintit cu nici o farama din felul ei de a fi. Desavarsit nu era nimic, afara de ceea ce numea ea astfel; parerea altuia, a oricui, era osandita de dansa la tacere, nici un glas neavand rasunet cand vorbea ea. Stand ca pe un tron, in cel mai bun jilt din camera mamei, revarsandu-si in­te­lepciunea peste tineri si batrani, avea intr-insa ceva care-ti amintea de un papa. Totdeauna imbracata in negru, cu o funda legata peste multele barbii pentru a le ascunde revarsarea, fuma nenumarate tigari, pe cand degetele de la mana stanga se framantau.

Avea si o deosebita inclinare pentru placerea de a manca; desigur ca avea si dansa digestie ruseasca si, desi in timpul sederii sale la noi, bucatarul, ca si toti din casa, se simtea nevoit sa-si ridice destoinicia pana la cel mai inalt nivel. Cred ca avea o inima de aur; ne iubea din suflet; imi amintesc si astazi cum ma simteam ingropata, ca sa zic asa, in ambele ei barbii, cand ne strangea la piept intr-o imbratisare de bunica. Ca toti copiii, prindeam cu mare placere fluturi, si-mi aduc aminte de indignarea ei, cand ne-a vazut tragand in teapa, cu niste ace, in varful palariilor noastre de paie, pe bietii prizonieri. Ne asigura ca erau inca vii si ca-i vedea cum se zvarcolesc in tot felul, pe teapa in care erau prinsi. Ne numim barbari, cum si eram, daca spusele ei erau adevarate. Batrana contesa Tolstoi trai pana la o varsta foarte inaintata, lucru ce se potrivea de minune cu firea ei incapatanata!...

Voi vorbi inca o data, mai incolo, despre Rusia sub domnia lui Alexandru al III-lea, si apoi despre Curtea lui Nicolae al II-lea, dar acum, pentru a pastra oarecare sir si a-mi urma povestea, potri­vit cu trecerea anilor, trebuie sa ajung la Malta, raiul copilariei noastre. Ne imbarcaram spre Malta, la Marsilia, in octombrie, 18... Bunica-Regina ne pusese la dispozitie pentru aceasta calatorie yacht-ul ei, Osborne foarte frumos, insa nu prea de isprava, pe o mare zbuciumata. Avuram vreme rea in tot timpul calatoriei de trei-patru zile, daca nu ma insel; ceea ce imi amintesc foarte bine e ca aproape toata lumea suferi de raul de mare! Mama, cu toate ca nu-i placea marea, indura de minune drumurile pe apa.

Pe vremea aceea eu sufeream, uneori foarte rau, dar niciodata nu eram cu totul abatuta; erau si ceasuri printre cliple grele, in care ma simteam minunat de sanatoasa si de fericita. Ducky, nedespartita mea tovarasa, era dimpotriva, foarte bolnava, pe cand mica Sandra nu se lasa do­bo­rata. Nu-mi amintesc multe despre sora-mea Beatrice; in acele timpuri, era un mic « Bébé» si traia intr-un apartament cu totul al ei. Pentru noi trei surori, Baby a ramas Baby, si cu toate ca e mama a trei baieti mari, o numim astfel si astazi.'

Continuarea in numarul urmator