x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Maria, regina României - Povestea vieţii mele (43)

Maria, regina României - Povestea vieţii mele (43)

09 Dec 2011   •   21:00
Maria, regina României - Povestea vieţii mele (43)

'Trasurile mai de seama aveau patru roti si patru locuri si erau umbrite de o panza alba cu canafuri, ce se clatinau si te loveau in cap, dupa hopurile drumului. La aceste trasuri sunt inhamati doi cai, iar la carutele obisnuite, numai unul.

Carutele cele mari, taranesti, cu doua roti, sunt vopsite in rosu, caramiziu aprins, acoperite pe de-a-ntregul cu tesaturi batatoare la ochi, foarte pitoresti si pline de culoare. Sunt trase de catari inalti si voinici.

Catarii din Malta sunt cei mai mari ce i-am vazut vreodata; blanzi si linistiti, eu nu se tulbura de nimic, pe cand caii sunt mici si focosi.

Mama darui cate un cal arab din Parbaria fiecareia dintre noi, surorile mai mari, pe cand Sandra ramase singura in stapanirea potolitului Tommy, foarte potrivit cu dansa ca marime.

Cei dintai cai alesi pentru noi nu fusesera bine nimeriti, caci erau vicleni, nestatornici sau aveau alte cusururi. Unul era sur si-l chema Gordon, si avea uratul narav sa incerce a-ti strivi picioarele de inaltele ziduri de piatra ce se intind de-a lungul tuturor drumurilor din Malta. Nu e nici un drum in Malta care sa nu fie insotit de ziduri pe amandoua partile. Noi, bineinteles, ne inne­buneam dupa orice cal ni se aducea, dar dupa cateva incercari gresite, Robert, vizitiul, gasi un roib incantator, plin de foc, care de atunci inainte ramase in deplina mea stapanire.

Avea coama si coada alba ca laptele, ochiul rautacios, iar picioarele, cu toate ce erau subtiri ca fusul, aveau taria fierului. Uneori era cam indracit, fiind armasar, dar il iubeam cu o dragoste geloasa si-l botezam Rubin.

Viata la Malta era incantatoare, iar Malta cu Rubin fu un adevarat rai. Rubin insemna pentru mine culmea desfatarilor binecuvantate.

Ducky, dupa ce avusese un sur numit Stuart si apoi un roib auriu numit Scout, foarte frumos dar nesigur, primi un murg minunat, caruia ii puse numele de Viteazul.

Rubin si Tearless ajunsesera adevaratul miez al vietii noastre. Dragostea noastra pentru dansii era un adevarat extaz care nemultumea insa pe cei ce socoteau ca patima noastra intrecea marginile. Cu greu ne putea tine cineva departe de grajduri, ba adesea ne gaseau pline pana la coate de tarate, ajutand baietilor de la grajd sa amestece cu apa deliciosul terci pentru favoritii nostri.

Groomul care ne insotea in toate explorarile purta numele vesel de Hobbs, ceea ce se potrivea de minune cu fata lui rotunda si imbujorata. Hobbs zambea intotdeauna, niciodata nu ne strica cheful si nu se supara de nebuniile noastre.

Parerile ce le aveam despre calarie nu respectau nici o regula. Nu cunosteam catusi de putin ce e frica si pasul nostru cel mai obisnuit era galo­pul, oricare ar fi fost starea drumurilor.

Singurul pamant moale la Malta era hipodromul, numit Massa; acolo ne plimbam aproape in fiecare zi, afara de sambata, ziua excursiilor. Acesti mici si voinici cai arabi aveau picioare de otel, si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata bolnav Rubin, afara de ziua cand l-am manat printr-o groapa plina de var stins, cu totul nestiutoare de insusirile diabolice ale acelui ademenitor noroi alb.

Din nenorocire, aveam pe acea vreme mare predilectie pentru noroi! Foarte rar ploua la Malta, dar cand ploua era un adevarat potop si Massa se preschimba intr-o mocirla. Cu parere de rau trebuie sa marturisesc ca atunci ne placea cel mai mult. Atunci puneam la cale in hipodrom alergari si intreceri cu adevarat infioratoare, impreuna cu prietenii nostri, aspiranti la marina, si chiar cu cativa mai inaintati in grad, insa destul de zglobii pentru a intra in jocurile noastre ne­bunatice, la care lua parte si Hobbs cel vesel. Sco­pul intrecerii era de a razbate ca fulgerul prin baltoacele de noroi si de a vedea cine putea improsca mai tare pe celalalt. In oricine inchipui rezultatul! Dupa un incojur al hipodromului, eram cu totii de nerecunoscut! Din nefericire, dupa cum am spus mai sus, ploua foarte rar la Malta.

Eram zvapaiate, insa fara ganduri rele; jocurile noastre erau cat se poate de nevinovate, chiar cand nu ne feream de noroi, iar mama era foarte inteleapta pand ne lasa, cu oarecari ingradiri, bineinteles, sa petrecem dupa pofta noastra. In viata de la Malta ne bucuram de o binecuvantata si incantatoare libertate; o libertate ce parea ca tine de stralucirea Soarelui si de bunavointa tutu­ror oamenilor, care erau tineri si fericiti si fara ganduri ascunse.'

Continuarea in numarul urmator

×