Maria, regina României - Povestea vieţii mele (44)

'Omul nu poate ramane netulburat nici macar in rai, asa ca se isca un glas de protestare impotriva prea marii libertati ce ne-o lasa mama. Cum era cu putinta sa ne dea voie sa calarim singure in hipodrom, in tovarasia unei duzini de tineri? Glasul era al unei doamne in varsta din familia noastra, una care, din nenorocire, privea toate printr-un geam negru si, care nemaifiind ea insasi nevinovata, nu putea recunoaste nevinovatia altora, apasandu-i de mahnirea ce ne-o pricinuia. Mama nu impartasea parerile ei, dar acea voce era prea puternica pentru a fi nesocotita asa incat mama se simti nevoita sa-si trimita de aici inainte copiii sa se plimbe in tovarasia unei guvernante. Hotararea aceasta pricinui de amandoua partile mult necaz.

Mademoiselle nu stia sa calareasca (asta cel putin era un noroc pentru noi) si hipodromul era in plina arsita, fara pic de umbra. Mademoiselle era totusi nevoita sa ne plictiseasca cu nedorita ei tovarasie si sa se ciocneasca de noi la fiece hop, intr-o trasurica localnica, pana ajungeam la Massa, unde se aseza cum putea mai bine, sub o umbrela decat rosu, in vreun colt de unde supraveghea toate miscarile, daca nu chiar privirile si convorbirile noastre.

Nu pot spune ca ne urmarea cu multa luare-aminte; ghemuita sub aparatoarea stacojie care, dupa spusele noastre, ne speria caii, se cufunda indata intr-o carte si uita de toate din jurul ei. Ne parea rau de un singur lucru, anume ca sedea prea departe ca sa putem stropi cu noroi nesuferita umbrela cand treceam in vijelios galop! Mania noastra cea mare o aveam impotriva doamnei din Anglia, impotriva acelui glas atat de suparator, ivit in gradina raiului nostru. Fusese o fapta vrednica de insasi batrana Alexandrine Tolstoi.

Dupa cum s-a putut baga de seama, lectiile nu aveau vreo mare insemnatate in planul vietii noastre, cu toate ca unele ore erau menite studiului; ore care, dupa parerea noastra, ne intrerupeau in chip neplacut deplina libertate.

In anul dintai, m-le X fu cerberul salii noastre de studiu. Ea supraveghea aceasta parte putin ademenitoare a vietii, si tot ea ne dadea lectiile. Dar in anul al doilea, din cauza sanatatii ei subrede si din lipsa de sinceritate fata de mama, fu inlocuita cu o doamna germana mult mai tanara, de familie buna, care parea foarte placuta, dar care, mai tarziu, juca in viata noastra un rol destul de nefericit.

Din nenorocire, dobandi un loc prea mare in favoarea mamei care, de data asta, spre mahnirea noastra, isi darui increderea in mod nechibzuit.

Ne bucuraram insa de un prea fericit inte­rimar, cand se sfarsi cu vechea autoritate, iar cea noua nu-i luase inca locul. Aceasta fu o epoca de fericire, pe care Ducky si cu mine o randuiram dupa pofta inimii noastre.

Trebuie sa pomenesc de o desfatatoare personalitate din timpul nostru de scolarite: profesoara noastra de muzica miss Butler, care venea sa ne dea lectii de trei ori pe saptamana.

Miss Butler, cu toate ca era englezoaica, dupa cum dovedeste numele ei, ajunsese cu timpul aproape malteza, si modul cum se imbraca se potrivea in totul cu ideile de eleganta, asa cum sunt concepute in tarile de miazazi. Colorile vii si penele alcatuiau o mare parte din gateala ei. Era grasa si blajina, iar rochia ei de duminica, foarte stransa pe corset, era de plus in culoarea mustarului, cu pene de strut trandafirii si, fiindca toata persoana lui miss Butler umplea mult loc in spatiu, aceste podoabe erau batatoare la ochi, ca sa nu zic mai mult. Era si buna catolica, ceea ce se facea simtit, in mod neplacut vinerea, din pricina mirosului ei de usturoi ce se raspandea din toata fiinta ei.

Usturoiul era, de fapt, singurul punct neplacut in mult iubita Malta, si o adunare de maltezi, cand te aflai in mijlocul ei, aproape te asfixia cu puternica-i duhneala.

Miss Butler era prea ingaduitoare si ne iubea prea mult, ca invatamintele ei sa fie de folos unui trio de fetite neascultatoare si nu prea inzestrate cu darul muzicii. Miss Butler, ca si draguta batrana miss Duget, care venea la Birkhall, in Scotia, sa ne dea lectii de clavir, nu se putea fali, mi se pare, cu vreun stralucit rezultat artistic, dar am ramas in legatura cu amandoua, chiar dupa ce fuseseram catestrele maritate si mame de copii.'