Maria, regina României - Povestea vieţii mele (63)

Verdala, palatul de vara al guvernatorului, dincolo de Citta Vecchia, era iarasi unul dintre locurile noastre de petrecere cele mai placute. Casa, asezata sus, era o mareata cladire patrata, cu ziduri groase, din piatra de o culoare galbena-ocru. Avea infatisarea unei cetati, fiind imprejmuita de un sant adanc, in care se sadisera gradini de zarzavat. Stapanind de sus toata imprejurimea, se bucura de o intinsa si minunata priveliste de la ferestrele fatadei, iar un drum ingust si pietruit ducea de la gradinile de jos, in linie dreapta, printr-o valcea, pana la un loc umbros, numit “Boschetul'. Acolo se afla un fel de grota, cu o fantana in stil baroc-italian, bogat in ornamentatie. Pomi frumosi cresteau aici, printre care erau si cranguri de portocali si de maslini, iar in doua directii deosebite se deschideau mici valcele, in forma de oaze.

Dincolo de vale, pe alta inaltime, se ridica palatul Inchizitorului, cladire neagra si aspra ce se contura pe zarea departata. Numele singur desteapta in minte mister si intuneric, iar asezarea lui singuratica ii marea inca infatisarea severa. Parcul Palatului Verdala era, pentru noi, un nesecat izvor de descoperiri; ca orice lucru in Malta, era plin de mister; incepea la “Sant' si cobora, treptat, pana la adanca si umbrita vale de mai jos.

Aceasta coborare succesiva, in forma de terase, era marginita de ziduri facute din pietre apropae slobode, care se naruiau usor, cand voiai sa treci peste ele pentru a intra in vreun ogor. Aici ne lasau sa alergam in voie si traiam intr-o nemarginita incantare. Fiecare coltisor rasarea pentru noi, ca un basm si, intr-o zi, spre marea noastra bucurie, daduram peste o coliba mica, facuta din piatra poroasa, semanand cu grota in forma stupului de albine din gradina mamei, insa destul de mare ca sa incapem toate, si acoperita in intregime cu iedera. Acest incantator locas fusese, desigur, zidit ca adapost pentru cei care lucrau la camp sau la crangurile de portocali, dar era totdeauna gol cand ne aflam noi acolo si ajunse telul tuturor plimbarilor nostre. Cand ma intorsei la Verdala, dupa patruzeci de ani, gasii neschimbat acest minunat acoperis ocrotitor, caci asa e scris, sa dainuiasca si cele mai neinsemnate lucruri durate de om, mai mult decat mainile care le-au durat. Era, nu stiu ce in Malta – care se potrivea in chip tainic cu fiinta mea launtrica. Simteam oarecum ca ea si eu eram una si cand am revazut-o, dupa atatia ani, dupa ce ma despartise de ea scurgerea unei vieti intregi, am simtit-o tot atat de aproape de inima mea, ca in vremea de demult. Ma umplu de un extaz aproape dureros, care se desprindea dintr-o linie, dintr-o culoare, din felul cum un cactus tepos crestea ca o dihanie intepatoare, langa o casuta patrata, cu acoperis drept, unde se uscau la soare tartacute portocalii; din chipul cum un roscov se apleca peste un zid sau din acela in care apa, intr-un mic apeduct, lucea galgaind usor, la umbra unui crang de portocali, pe cand, in departare, stralucea marea albastra; din privirea ce-o furisam asupra unei gradini, alba toata, de tufe de musetel si din ciudata simtire ca peste tot se afla ceva ascuns, ceva nedescoperit inca, lumi de frumusete, gradini de vraja, peste care puteai sa dai in orice clipa.

Nimic din ce am vazut mai tarziu in viata mea nu m-a umplut de acelasi farmec, nici n-a avut pentru mine aceeasi insemnatate; gasesc o fericire fara seamna, numai retraindu-le in amintirea mea. Stiu bine ca o parte din stralucirea vietii de la Malta e datorita intrucatva varstei noastre; ne aflam acolo tocmai la punctul de trecere de la copilarie la adolescenta, cand toate par o revelatie si toate visurile, un adevar. O perdea deasa ne ascundea binele si raul; pacea mintii noastre nu era tulburata de nici o nesanatoasa nazuinta de a sti; totul era incantare, nici o mahnire nu patrunse inca in gradina raiului nostru. Oamenii isi aratau fata, nu masca, iar cand zambeau o faceau pentru ca se simteau fericiti; niciodata nu ne-am fi inchipuit ca un zambet poate avea alt inteles. Noi nu cercetam adancimile si nu ne bateam capul cu intrebari, lumea se intindea, larga, in fata noastra, iar viitorul era departe...

Intr-un cuvant, era varsta nevinovatiei, raiul in care nu te mai poti inapoia dupa ce i-ai trecut pragul, intrand in lumea realitatilor...