Maria, regina României - Povestea vieţii mele (70)

"Mama nu era o adevarata gradinareasa, ci o iubitoare de flori obisnuite: nu umbla dupa inovari mestesugite, ii placeau florile parfumate batranesti.
Nu mi-o pot inchipui fara foarfecele de gradinarit si cateva flori in mana. Era neobosita; sculandu-se foarte de dimineata, inaintea tuturor, o gaseai umbland de colo-colo. Ii placea mult sa ia masa afara, si-n viata de la Rosenau o trasatura deosebita o alcatuiau dejunul, ceaiul de la cinci si masa de seara, servite sub marele artar, de langa pajiste. Luam si pranzul afara, cand nu era prea cald.

Mama era totdeauna miezul tuturor lucrurilor; ii placea sa aiba ceasurile ei de singuratate deoarece iubea cititul cu aviditate, dar ochiul ei era nelipsit in carmuirea intregii gospodarii. Nu lua insa parte la multe petreceri si indeletniciri deoarece imbatranise intrucatva inainte de vreme. De asemenea, se si ingrasase, pentru ca niciodata nu avusese aplecare pentru nici un fel de sporturi; totusi ea era animatoarea, centrul activitatilor. Nu putea suferi lenevia, ci-i era drag sa vada pe toti din jurul ei in plina miscare, bucurandu-se de placerile altora. Cu toate ca era cam tiranica, primea musafiri cum nu se poate mai bine.

Personalitatea ei era stapanitoare, totdeauna plina de voie buna, cu spirit ager: nimenea mai bine decat ea nu stia sa prezideze un ospat si sa invioreze convorbirile. Era de o veselie incantatoare, insa nu ingaduia flecareala si nu putea sa sufere nimic prefacut. Cei tineri se simteau cam sfiosi in fata ei din pricina vorbelor ei muscatoare si a intrebarilor repezi. Ochii ei erau patrunzatori si iscusiti, iti dadeai seama ca nimic nu scapa privirii lor, si numai farmecul ce degaja intreaga-i fire, ii imblanzea severitatea, care altfel ar fi parut uneori apasatoare. Linistita la infatisare, avea totusi sufletul muncit de griji; simtea toate lucrurile adanc in inima si se tulbura din pricina lor, tulburand astfel pe altii; cu mintea larga si o inteligenta aproape barbateasca, avea multa indemanare si o inima de aur, dar, uneori, se zbuciuma degeaba. Ura orice rau, fara cale si urat, si nazuinta ei spre desavarsite o facea neingaduitoare, ba chiar nedreapta. Nu trecea cu vederea slabiciunea omenirii.

Fiind ea insasi adanc de evlavioasa, era pe drept neinduplecata fata de cei slabi in credinta si nepasatori fata de biserica; mai bine sa nu fi inceput cineva discutiuni despre religie la masa ei, caci avea in urma de ce sa-i para rau!...

Pastrase nestirbite principiile si obiceiurile tineretii ei si nu se impaca nicidecum cu felul de a gandi de astazi; daca i-ar fi fost in putere, ar fi poruncit ceasornicului sa stea in loc si ar fi inlaturat orice nascocire noua, chiar si pe acele care-i faceau traiul mai placut. N-am intalnit in toata viata pe nimeni care sa se fi tinut de vechile obiceiuri si credinte cu asa incapatanare ca mama; era gata sa stea impotriva propasirii intregii lumi. Spre sfarsitul vietii, aceste apucaturi o instrainara mult de ai ei; fiind tot mai in lupta cu mersul vremii, se facuse din ce in ce mai pustnica si ramasese ca inchisa intr-o cetatuie, in care putea trai asa cum ii placea. Una din ciudateniile ei era dispretul pentru stiinta medicala si pentru orice se atingea de spitale, doctori ori ingrijitoare de meserie.

Avea o constitutie de fier si nu era niciodata bolnava, de aceea socotea orice propasire a medicinii, drept o nascocire moderna; «puteam foarte bine sa traim fara astea in vremea mea». Tot astfel nu incuviinta teoria microbilor; dezinfectantele ii erau nesuferite si nu erau ingaduite in casa ei. Isi batea joc, de-a binelea, de cei ce-si masurau temperatura, tensiunea, se supuneau unui consult sau urmau un regim. I se parea o neghiobie sa pui iod pe o taietura sau sa faci injectii contra tifoidei.

Cat despre operatii, nu erau in ochii ei decat o vinovata impotrivire in contra naturii, asa cum o facuse Dumnezeu. In casa noastra nu se vorbea despre medicina si am pornit in calea vietii cu totul nestiutoare de cele mai simple invataminte ale ei. Cu toate acestea, mamei ii placea foarte mult sa laude unele leacuri precum: fenacitina, aspirina, salipirina, si se necajea daca incerca cineva sa-i arate ca sunt vatamatoare cand nu sunt luate cu socoteala. De fapt, mama era un lastar dintr-un vechi trunchi, o fire cum nu se mai gaseste azi: autocratica, conservatoare, rabdatoare la boala si la durere, mandra, viteaza si nestiind ce e vaicareala.

Era o fiinta care-si pastra ideile si idealurile, care ura progresul cand insemna schimbare; sportul, cand insemna purtari prea libere; emanciparea, cand insemna necuviinta; libera cugetare, cand insemna calcarea principiilor religioase. Era buna, darnica si iertatoare fata de servitori, cunostea istoria familiei fiecaruia, glumea cu dansii si era aproape familiara, fara sa le ingaduie, totusi, sa treaca nici c-un pas hotarul ce despartea, una de alta, castele sociale. Imperiala si totodata democrata, iubea simplicitatea."