x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marturii istorice - "Fotoreporterii" evolutiei din Arad

Marturii istorice - "Fotoreporterii" evolutiei din Arad

30 Oct 2004   •   00:00

SPECIAL

Evenimentele petrecute la Arad, in cursul Revolutiei din decembrie 1989, au fost inregistrate pe pelicula de catre doua categorii distincte de "fotoreporteri": cei proveniti dintre revolutionari, acestia straduindu-se sa nu surprinda pe pelicula fetele demonstrantilor, si cei ai Securitatii, aflati "in misiune". Pentru ilustrarea articolelor privitoare la Revolutia din Arad, aparute in ultimele zile, am utilizat doua categorii de imagini. Intr-unele, demonstrantii sunt "luati" din spate. In celelalte, apar fotografiati din fata, iar figurile lor pot fi usor identificate. Scapata poate atentiei, aceasta deosebire reflecta o realitate tulburatoare: pe strazile Aradului au actionat doua categorii de "fotoreporteri". Unii proveneau chiar dintre revolutionari. Ceilalti erau securistii, pentru care realizarea fotografiilor era sarcina de serviciu. Prezentarea acestor "creatii artistice" constituie o premiera publicistica: sunt printre putinele, daca nu singurele imagini, provenite din arhivele Securitatii, pe care SRI le-a predat unei asociatii de revolutionari. (Vasile Surcel)

Click pentru a mari imaginea
MITING. In ziua de 21 decembrie, peste 150.000 de aradeni ocupasera centrul orasului

Click pentru a mari imaginea
PRUDENTA. Fotografiile facute de revolutionari au protejat identitatea demonstrantilor

"Foto-revolutionarii" in direct

Una dintre cele mai eficiente echipe de revolutionari "fotoreporteri" de la Arad a fost compusa din sotii Florica si George Iuga impreuna cu Florin Hornoiu. George Iuga ne-a relatat ca primele lor imagini au fost luate, pe ascuns, in dimineata de 21 decembrie, la ora 8:00, cand i-au fotografiat, de la o fereastra a muzeului, pe scutierii amplasati in spatele Consiliului Judetean. Manifestantii nu ajunsesera inca in centru. Iuga isi aminteste: "Stiam despre Timisoara, la fel cum stiam ca si la noi muncitorii vor iesi in oras. Mi-am spus ca, indiferent ce se va intampla, aceste evenimente vor ramane in istorie. Am considerat ca meseria mea ma obliga sa le inregistrez cat mai fidel". Echipa lor s-a completat o data cu venirea sotiei lui Iuga. In cea mai mare parte a timpului, Hornoiu a fost cel care, cu aparatul ascuns sub canadiana, a facut majoritatea fotografiilor. Marea lor grija a fost sa nu fie descoperiti. Tocmai in aceasta eventualitate au fotografiat demonstrantii doar din spate. Ideea era ca, daca ei ar fi fost retinuti, fotografiile sa nu poata fi folosite, de Securitate, la identificarea manifestantilor. De asemenea, pentru a evita pierderea tuturor imaginilor, pe masura ce se termina un film, Hornoiu pleca sa-l ascunda intr-un loc stiut doar de el, timp in care aparatul de fotografiat era preluat, cu aceeasi prudenta, de unul din sotii Iuga. Pana la urma, "foto-revolutionarii" aradeni au avut noroc: nimeni nu le-a creat necazuri, astfel ca acele fotografii au fost, pana de curand, aproape singurele imagini ale inceputurilor Revolutiei de la Arad.
Click pentru a mari imaginea
DISPOZITIV. Arad - 21 decembrie 1989, ora 8:00. Primele "forte de ordine", amplasate in spatele Consiliului Judetean de Partid
Click pentru a mari imaginea
VOCEA ORASULUI. "Noi suntem poporul"
Click pentru a mari imaginea
OPINIE. "Ceausescu, cine esti? Un escroc din Scornicesti!"
Click pentru a mari imaginea
INDEMN. "Veniti cu noi! Veniti cu noi!"

…

…

...

...

…

…

"Foto-securistii" la datorie

Dupa cum era de asteptat, oamenii Securitatii erau la posturi facandu-si meseria. Realizate cu aparatura profesionala, si fara nici un stres, pozele lor sunt facute doar din fata si redau clar chipurile demonstrantilor. Iuga ne-a relatat ca, inca de pe 27 decembrie 1989, a incercat sa obtina macar o parte dintre acele fotografii, devenite si ele marturii istorice. I s-a spus ca nu este posibil petru ca sunt la Procuratura Militara. Abia anul acesta, in octombrie, o parte dintre ele le-au fost oferite, in mod neoficial, de catre SRI. In acest moment, acele fotografii "de serviciu" se afla la sectia de Istorie Contemporana a Muzeului de Istorie Arad. Revolutionarii aradeni sunt convinsi ca exista multe alte fotografii realizate de angajatii Militiei si Securitatii, inclusiv cele referitoare la mortii si ranitii din oras. Dar probabil ca acelea nu au inca ce cauta intr-un muzeu si nu este exclus ca ele sa se afle prin fisetele de la SRI, clasificate "top-secret".
Click pentru a mari imaginea
IMAGINI AFLATE "IN MISIUNE". Daca Revolutia ar fi esuat, fotografiile facute de securisti ar fi umplut puscarile comuniste cu manifestantii Aradului
Click pentru a mari imaginea
SIGURANTA. Securistii au putut fotografia manifestantii fara nici un stres
Click pentru a mari imaginea
PRECIZIE. "Profesionistii" s-au concentrat asupra fetelor

…

…

…

…

…

…

…

Jurnalul National initiaza un demers publicistic menit sa reconstituie, cat mai fidel, istoria Revolutiei din Decembrie 1989. In afara tuturor marturiilor evocate pana acum, dorim sa punem in valoare si orice fel de imagine legata de acele evenimente. In acest scop, solicitam sprijinul tuturor celor care detin astfel de fotografii istorice. Acestia ne pot contacta la Departamentul Foto al cotidianului Jurnalul National, la tel. 224.40.42, int. 333 sau 318; e-mail: foto@jurnalul.ro
×
Subiecte în articol: special arad