x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special MEGA ALIANŢA VÂNĂTORILOR DE SECRETE. Vezi ce lovitură au dat împreună Wikileaks şi Anonymous

MEGA ALIANŢA VÂNĂTORILOR DE SECRETE. Vezi ce lovitură au dat împreună Wikileaks şi Anonymous

27 Feb 2012   •   15:09
MEGA ALIANŢA VÂNĂTORILOR DE SECRETE. Vezi ce lovitură au dat împreună Wikileaks şi Anonymous

Wikileaks si Anonymous au evoluat de la stadiul de amicitie la cel de prieteni apropiati, scrie Washington Post. Apropierea dintre cele doua grupari considerate de unii luptatoare din linia I pentru drepturile omului, de altii criminale, este probata de ultima scrugere de informatii: peste 5 milioane de email-uri schimbate de angajatii companiei americane Stratfor, intre anii 2004 – 2011.

Wikileaks a difuzat aceste materiale acum, dar este de notorietate faptul ca site-ul Stratfor a fost atacat cu succes de Anonymous in Ajunul Craciunului, fiind obtinute datele cartilor de credit ale peste 90.000 de colaboratori Stratfor, care au fost utilizate pentru donatii de peste un milion de dolari (nu se stie catre cine au fost directionate donatiile). De asemenea, hackerii au publicat lista de clienti a Stratfor.

Conform Wikileaks, doar interfata Stratfor ar fi aceea de publicatie specializata pe informatii legate de structurile de securitate, in realitate compania furnizand informatii secrete sau greu accesibile pentru mari corporatii precum Lockheed Martin, Northrop Grumman si chiar pentru structuri guvernamentale, precum Departamentul Securitatii Nationale (US Department of Homeland Security) sau Agentia de Securitate a Departamentului Apararii (US Defence Intelligence Agency). In dezvaluirile despre Stratfor intitulate Fisierele Secrete Internationale (The Global Intelligence Files), organizatia Wikileaks sustine ca Stratfor are o retea internationala de informatori, care sunt platiti prin conturi elvetiene, pentru a obtine date secrete prin orice mijloace – amenintare, santaj, mita, presiune psihologica, servicii sexuale etc. Este citat un email din decembrie 2011, adresat de presedintele executiv al Stratfor, George Friedman, catre angajatul Reva Bhalla, prin care ii indica cum anume sa stoarca amanunte despre starea medicala a presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, de la un informator al Mossad-ului: 'Trebuie sa ai controlul asupra lui. Control inseamna control financiar, sexual sau psihologic'.

Desi Anonymous nu figureaza in reteaua de parteneri a Wikileaks, Washington Post conchide ca cele doua organizatii au acum legaturi foarte stranse si motiveaza:

'Pe de o parte, relevanta Wikileaks va creste in ochii publicului. Conform Forbes, Anonymous nu mai are o directie clara de livrare a scurgerilor de informatii din septembrie 2010 incoace. Wikileaks ar putea fi acea directie, fiindca, in lipsa unor principii clare de protejare a surselor publice din partea organizatiei lui Julian Assange, o retea masiva de hackeri anonimi poate compensa pierderea de prolificitate.

Pe de alta parte, Anonymous ar avea de castigat si ei, fiindca vor ajunge mai direct in spatiul public'.

×