Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România postcomunistă, activiştii şi securiştii au fost primii şomeri. Fostele trupe de elită ale socialismului multilateral dezvoltat au debutat în afaceri având drept capital salariile compensatorii.
Nu se ştie în ce împrejurări şi prin ce formule birocratice conducerea FSN-ului a decretat plata salariului activiştilor de partid şi angajaţilor Securităţii pe trei luni în avans. Cu acest capital, miile de mercenari ai partidului au demarat economia de piaţă.
ŞOMAJ SAU CONCEDIU CU PLATĂ?
Cât ce s-a ridicat în văzduh elicopterul cu Ceauşeştii, au explodat şi structurile centrale, judeţene, orăşeneşti şi comunale ale Partidului Comunist. Până în zorii zilei de 23 decembrie 1989, sediile lor erau deja feseniste. Activiştii salarizaţi de partid, cu rare excepţii, au trecut pe linie moartă. Operativ şi fără zarvă, Armata a ocupat sediile Securităţii, ordonând asupra dosarelor şi inventarelor găsite. În ajun de An Nou, Consiliul FSN a anunţat desfiinţarea departamentului Securităţii Statului.
De la foştii secretari adjuncţi şi primari comunali, până la membrii supleanţi ai CPEx şi instructorii CC ai PCR, activiştii salarizaţi de partid şi-au primit în avans lefurile pe ianuarie-martie 1990. După un purgatoriu de câteva zile prin cazărmile armatei, puşi apoi pe liber, în acelaşi regim, au fost şi securiştii.
Cei mai bine plătiţi "oameni ai muncii" din România socialistă au păşit aşadar în anul 1990 înzestraţi, fiecare, cu capitalul unei mici averi. Optimiştii i-au spus concediu cu plată. Ceilalţi s-au simţit nedreptăţiţi şomeri.
BUSINESSMENII DE FORŢĂ MAJORĂ
"Nu ştii? - te-nvăţăm; Nu poţi? - te-ajutăm; Nu vrei? - te forţăm" - cică i-ar fi instruit Stalin pe propagandiştii şi enkavediştii sovietici cum să-i "atragă" pe mujici în colhoz. În ianuarie '90 însă, tocmai paznicii şi trâmbiţaşii economiei socialiste s-au pomenit forţaţi la iniţiativă privată.
Majoritatea foştilor securişti a încercat reangajarea la stat. Prin intermediul vechilor informatori ţinteau la posturi de jurişti prin diverse antreprize. Căci absolvenţii din anii '70 şi '80 ai şcolii de securitate, fără examen de admitere, fuseseră înscrişi direct în anul III, fără frecvenţă, la Facultatea de Drept.
Câţi activişti de partid să fi fost însă dispuşi să revină la baza calificării de muncitor?! Din plin le va surâde norocul, peste vreun an, celor cu doctorate de "Ştefan Gheorghiu". Ei vor fi stâlpii catedrelor de ştiinţe socioumane din puzderia instituţiilor de învăţământ superior nou-înfiinţate. Căci în anii '80, pentru ştiinţele omului, doar la academia partidului mai exista învăţământ doctoral.
RELAŢIA, PREŢIOS CAPITAL
Retrospectiv, multe apar ca nebunii ale vremii. În vreme ce angajaţii Securităţii din serviciile interne erau talpa-iadului ceauşist, colegii lor din departamentele de informaţii externe, diplomaţie şi comerţ exterior s-au trezit stăpâni pe butoiul cu miere. Procopsiţi cu capitalul relaţiilor avute ca negociatori şi intermediari, şi-au implantat firme şi conturi private pe filierele afacerilor din vremea lui Ceauşescu.
Şefii şi şefuleţii sectoarelor Gospodăriei de partid au pornit-o şi ei cu avânt în tranziţie. Instituţia aceasta cu nume patriarhal, înfiinţată după model sovietic pentru servirea nomenclaturii, ajunsese în vremea lui Ceauşescu o uriaşă antrepriză, cu sute de subunităţi producătoare de mărfuri pentru export. Fără moştenitori îndrituiţi, după decesul părintelui-partid au trecut în proprietatea particulară a unor abili angajaţi sau urmaşi de nomenclaturişti.
Cu dreptul au început anul şi jurnaliştii din presa scrisă. Până la 22 decembrie 1989, toate publicaţiile din România fuseseră "organele" partidului şi organizaţiilor controlate de partid. După fuga lui Ceauşescu, rezistenţii la cântecul de sirenă al FSN-ului de a trece în subordinea lui au funcţionat în beneficiul redactorilor. Moştenirea capitalului de relaţii publicitare şi a sistemului de difuzare a favorizat profitul jurnaliştilor-proprietari în concurenţa cu mai noile publicaţii.
IMPORT-EXPORT PE CONT PROPRIU
Cât trăise Ceauşescu, rafturile alimentarelor erau goale. Gemeau de mărfuri, în schimb, magazinele de menaj, confecţii şi textile, unelte gospodăreşti şi ale micii industrii locale. Mărfuri refuzate la export şi mărfuri pe stoc umpleau la refuz spaţiile de depozitare din fabrici şi uzine.
Aşa au început românii exportul pe cont propriu al mărfurilor excedentare. În Iugoslavia şi Ungaria apăruse inflaţia. Orice obiect ieftin şi folositor adus în piaţă de români îşi găsea repede cumpărătorul. La fel de repede, vânzătorii schimbau dinarii şi forinţii în mărci şi dolari, reinvestindu-i în import de "turcisme". Culme a eleganţei anului '90 au fost gablonţurile, parfumurile contrafăcute, hainele din piele şi blugi aduse din bazarele Istanbulului.
Cu capitalul celor trei salarii şi trei luni libere, foştii activişti şi securişti au păşit pragul îmbogăţirii. Mulţi dintre viitorii români bogaţi şi-au pus în felul acesta temelia primului milion.
TURISM ORIGINAL
Conform ziarului Adevărul, 1.700 de români au ieşit afară din ţară prin vama Giurgiu cu destinaţia Istanbul în ianuarie 1990. În februarie, numărul lor sporise la 8.000, iar în martie se apropia de 20.000. Simultan alte zeci de mii tranzitau punctele de frontieră ale României cu Ungaria şi Iugoslavia.
Începând de vineri la amiază, la ieşirea din ţară se înşiruiau kilometri de autobuze, autocare şi autoturisme încărcate la maxim cu "turişti". Grăbeau cu bagaje voluminoase să-şi petreacă week-end-ul în pieţele satelor şi oraşelor din "străinătate". De duminică după-amiaza şi până luni dimineaţa, nebunia se repeta la intrarea în ţară. Ca să-şi treacă marfa întreagă, fiecare călător plătea "şperţ" vameşilor români, unguri, sârbi sau bulgari. Peşcheş primea şi intermediarul, şoferul sau proprietarul mijlocului de transport.
În scop de dezvoltare a "turismului", vameşii prindeau bucuros prelungiri de tură. Apăreau agenţii de turism ca ciupercile după ploaie, iar poliţiştii nu mai pridideau cu formalităţile înmatriculării autobuzelor, microbuzelor şi autoturismelor - marfă occidentală şi second-hand.
PROFIT ÎNZECIT
În vama Giurgiu, un anume Ilie Gioarsă, salariat la Piteşti - plecat cu soţia şi cumnatul în călătorie spre Istanbul în autoturismul personal -, a păţit ruşinea de-a fi vămuit pentru reporterii Adevărului la 14 martie 1990. Exportau un "adevărat bazar", consemnează ziaristul după inventar: 100 "tăvi metal", 60 scrumiere, 60 farfurii, 20 servicii porţelan, 40 compotiere, 30 gheme aţă macrame, 42 cearceafuri pat, 26 truse chei, 8 maşini de călcat, 6 seturi pahare cristal, 35 electrozi sudură, 10 uscătoare de păr, zeci de cutii cremă Gerovital.
Din sens invers, apăruse în vamă târgovişteanul Gheorghe Marian cu Dacia încărcată: 90 perechi de blugi, 1.230 bucăţi săpun toaletă, 50 sticle de parfum (Chanel de Istanbul!), 12 pulovere, 6 cartoane de Kent, 10 sticle de whisky.
O operaţiune de import-export reuşită pe ruta Bucureşti-Giurgiu-Istanbul şi retur valora pe atunci profitul înzecit al investiţiei iniţiale.
