x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Meşterul crucilor din Săpânţa

Meşterul crucilor din Săpânţa

de Andreea Tudorica    |    26 Aug 2010   •   00:00
Meşterul crucilor din Săpânţa
Sursa foto: Andreea Aron/

"Acesta-i un cimitir vesel!", exclamă francezul şi mai că-i venea să dea cu şapca de pământ când îi ieşi în cale ceva ce nici Parisul nu mai văzuse. Erau anii '50, iar francezul rătăcit pe poteci maramureşene ajuns în Săpânţa habar n-avea că tocmai botezase cimitirul din comună, nume care avea să-i rămână până astăzi.

Suna bine, dar parcă totuşi vesel... pentru un cimitir... Cam straniu. Localnicilor nu le-a venit să dea cu clopul de pământ de bucurie că tocmai le-a fost botezat cimitirul, dar nici n-au strâmbat prea ferm din nas. Şi atunci aşa să-i rămâie numele, că doar e un loc "unde duci mortu' la groapă, plângi, dar ieşi mai optimist". Istoria n-a consemnat dacă francezul s-a întâlnit la vremea respectivă cu "artizanul" locului pe care tocmai îl botezase, dar se zice că acesta n-a fost de acord cu proaspătul nume.

Stan Ioan Pătraş îi zicea, şi el cioplise, pictase şi scrisese epitafurile ironice, năstruşnice, naive pe toate crucile din cimitir. La început, sculpta cam zece cruci pe an. Apoi, oamenii s-au obişnuit şi au început să ceară comenzi pentru rudele decedate direct de la Pătraş. Cu timpul şi-a perfecţionat şi tehnica, crucile au devenit mai înguste, iar culoarea predominantă a devenit albastru, un albastru pe care unii îl numesc "albastru de Săpânţa". Celelalte culori au şi ele simbolistica lor: verde - viaţă, galben - fecunditate şi fertilitate, roşu - pasiune, negru - moarte.

Cimitirul din Săpânţa, căruia îi calcă pragul străini şi români laolaltă, beneficiază azi, din păcate, de o imagine de promovare destul de superficială. Istoria locului fascinează, dar dacă nu ştii să-i spui omului, trecătorului povestea lui treaba este doar pe sfert făcută. Drama vieţii cotidiene se regăseşte în epitafurile de pe cruci, la fel ca şi tragedia omului obişnuit, cunoscut doar în satul şi familia lui. Iar lecţiile de viaţă sunt minunate. Crucile denotă în aceeaşi măsură, vizual, vesel, dar şi tragic.

Stan Pătraş s-a stins din viaţă în anul 1977, după ce a lăsat în urma lui peste 700 de cruci lucrate cu măiestrie care-i poartă semnătura în Cimitirul Vesel. Nu a avut fii cărora să le "predea ştafeta". A făcut un fel de şcoală pentru copii care să-i deprindă meşteşugul. Dintre toţi numai unul a fost primit în casa şi atelierul lui pentru a duce mai departe meseria. Dumitru Pop locuieşte acum în casa meşterului Pătraş, casă şi atelier pe care le-a transformat deopotrivă în atelier de lucru şi în muzeu. A lucrat cu Pătraş de la vârsta de 8 ani. "În anul 1977 m-am mutat aici, nefiind de-al locului, şi am fost ales de familia lui Stan Pătraş ca să păstrez continuitatea, cum se spune.

De atunci şi până acum am făcut peste 700, 800 de cruci, nu le-am ţinut numărul." Un singur meşter urmaş al lui Stan Pătraş din 100 de ucenici. Istoria se pare că se repetă însă. Dumitru Pop a încercat să iniţieze alţi copii pentru a continua meşteşugul, dar s-au răspândit în cele patru zări, căutând să facă altceva. Din toamna aceasta vrea să o ia de la capăt. "De acum voi încerca să fac o clasă care să ducă meşteşugul ăsta mai departe. Şi din toţi va fi ales unul singur care să se ţină de această meserie. Şi vom lucra chiar aici, în acest atelier, ca să lucreze împreună cu mine, pentru că numai aşa poate să înveţe. Din septembrie vreau să fac această clasă. Eu aveam cam 8 ani când m-am apucat să învăţ meseria asta.

De atunci şi până când am terminat opt clase am lucrat numai cu Stan Pătraş. Şi copiii pe care vreau să-i aduc vreau să-i iniţiez tot aşa, cam de pe la 8-9 ani. Sunt copii interesaţi. Mulţi dintre cei pe care i-am avut au plecat la alte studii. Voi încerca să formez copii cărora le place această meserie, nu care vin, o prind şi apoi pleacă. Au fost şi studenţi străini care veneau aici şi stăteam şi lucram împreună cu ei, le arătam zile întregi", spune Dumitru Pop.

Tot el face şi epitafurile de pe cruci. După ce primeşte o comandă, toată munca o ia asupra sa. De la cioplit crucea, îmbrăcatul în culori pe care le alege cu grijă şi apoi compunerea epitafurilor. I-a cunoscut pe toţi cei cărora le-a făcut crucile. "Am îmbunătăţit meseria, pentru că o perioadă am preluat şi Căminul Cultural şi ne ocupam cu vizionări de filme, piese de teatru şi aşa am cunoscut toate generaţiile care treceau pe acolo. De aceea pot să spun că-l cunosc pe fiecare sătean din Săpânţa. Şi de asta fiecare epitaf este personalizat, are o poveste şi poţi face asta numai dacă ai cunoscut omul destul de bine.

Nu te poţi lăsa influenţat de familie, să asculţi dacă îţi spune la ăsta nu scrie aşa, că n-a fost aşa, a fost altfel. Aici totul merge personalizat. Pentru că eu, dacă fac diferenţa între o persoană şi alta şi scriu ceva ce nu-i adevărat, pot să fiu judecat de sat, în caz că greşesc. Aşa că eu nu mă pot juca cu istoria persoanei", spune Pop, care nu a primit niciodată vreo reclamaţie din partea cuiva din familia vreunui decedat după ce a făcut un epitaf mai "năstruşnic".


Epitafu' cu soacra
Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Îi iară cu gura pă mine
Da' aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Cei care citiţi aici
Ca mine să nu păţiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi.

×
Subiecte în articol: special