x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mica noastră Veneţie

Mica noastră Veneţie

de Raluca Cret    |    27 Iul 2008   •   00:00
Mica noastră Veneţie

O JOACĂ SERIOASĂ  ●  Cavaleri medievali şi domniţe la Sighişoara
Pentru trei zile, Sighişoara a fost invadată de cavaleri, domniţe, prinţi, prinţese şi… măşti veneţiene.



O JOACĂ SERIOASĂ  ●  Cavaleri medievali şi domniţe la Sighişoara
Pentru trei zile, Sighişoara a fost invadată de cavaleri, domniţe, prinţi, prinţese şi… măşti veneţiene.

Toboşarul cetăţii anunţă cu mîndrie deschiderea celei de-a 16-a ediţii a Festivalului "Sighişoara Medievală". De asta au avut parte miile de turişti care au ajuns zilele trecute prin Sighişoara, unde Festivalul Medieval a dovedit încă o dată de ce este un brand de ţară. "Lumînările făcute de mine sînt unice. Am brevet pentru ele. Nici ungurii nu au reuşit să facă ceea ce am făcut eu, modelul şi modalitatea de inserţie a culorii", se lăuda un comerciant de lumînări parfumate executate manual. Cîţiva metri mai încolo, un vînzător de produse din alamă zîmbeşte cu toţi dinţii şi cere o bere că s-a lăsat fotografiat. Pentru domniţe, brăţări din piele sau din lemn sau inele ţigăneşti făcute din monede. Şi, bineînţeles, costume, săbii, măşti şi ornamente medievale.

NOUTATE. În acest an, festivalul a venit cu ceva nou: masca, o temă adoptată pentru a apropia Sighişoara de Carnavalul Veneţian. Pentru cel puţin un leu, fiecare vizitator şi-a putut cumpăra una, păstrînd-o pentru Noaptea Măştilor de Carnaval de sîmbătă seara, cînd străzile vechiului burg medieval au fost invadate de costume fabuloase, lumini şi umbre.

MĂSURI. Sighişoara este o scenă pe toată durata festivalului: de dimineaţa pînă seara, pe scenele amenajate în fiecare piaţetă urcă artişti din toată lumea, dar cu un punct comun: muzica medievală sau teatrul. Şi cum nu poţi să pleci acasă fără un suvenir, organizatorii s-au străduit să permită accesul în cetate doar comercianţilor de produse autentice cu specific medieval. Peste 120 de tarabe au împînzit străzile cetăţii, dar au fost interzise băuturile alcoolice, grătarele, porumbul fiert şi vata de zahăr. În acest mod, adevăraţii producători au avut spaţiu să se manifeste.

BĂTAIE PE CAMERE. În acest an, organizatorii estimează 35.000 de vizitatori, cu 3.000 mai mulţi decît anul trecut. Şi pentru că majoritatea sînt turişti din afara judeţului şi rămîn în oraş pentru cîteva zile, cazarea a devenit o adevărată problemă. Pentru Festivalul Medieval, camerele sînt rezervate înainte cu o lună, iar cele mai bune şanse ale întîrziaţilor sînt în oraşele din apropiere, Tîrgu-Mureş sau Mediaş. Pentru ediţia din acest an, organizatorii au avut la dispoziţie un buget de 500.000 de lei, bani proveniţi în principal de la sponsori, dar şi din vînzarea biletelor, cu 5 lei bucata.

×
Subiecte în articol: eveniment