x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Michael Jackson era deja mort la sosirea ambulanţei

Michael Jackson era deja mort la sosirea ambulanţei

27 Iul 2009   •   00:00
Michael Jackson era deja mort la sosirea ambulanţei

Ancheta în cazul morţii lui Michael Jackson avansează. Potrivit paramedicilor care au fost chemaţi la casa megastarului, în momentul sosirii lor, Michael Jackson era deja mort. Medicul personal al megastarului a fost cel care a insistat ca artistul să fie transportat la spital. Ei au mai spus că nu şi-au dat seama mult timp că cel pe care încearcă să îl salveze este Michael Jackson.



Dezvăluiri privind decesul lui Michael Jackson apar zi de zi, chiar şi după o lună de la moartea megastarului. Potrivit poliţiei din Los Angeles, în momentul în care paramedicii au ajuns la casa lui Michael, acesta a fost găsit fără suflare, informează antena3.ro.

Mai mult, personalul medical a declarat că a trecut ceva timp până cei de pe ambulanţă au realizat că este vorba despre faimosul Michael Jackson. Paramedicii spun că megastarul arăta ca un bărbat foarte bătrân şi bolnav şi era greu de recunoascut.

Cei de pe Ambulanţă a umai afirmat că megastarul nu prezenta niciun semn de viaţă la sosirea lor. Ei au vrut să declare moartea megastarului chiar acolo, însă medicul personal al lui Michael a insistat ca acesta să fie dus la spital.

Medicul personal al lui Michael, Conrad Murray, este acum suspectat de omucidere, mai ales după ce s-a descoperit, în casa megastarului, un depozit secret de medicamente, între care puternicul anestezic Propofol. Paradoxal, chiar doctorul Murray le-a arătat depozitul poliţiştilor, care nu reuşiseră să-l găsească.

În paralel cu dosarul morţii lui Michael, detectivii din Los Angeles au deschis o altă anchetă la biroul medicului legist din oraş. Potrivit poliţiei, certificatul de deces al artistului a fost consultat, ilegal, de persoane care nu aveau acest drept.

Continuă şi dezvăluirile din timpul vieţii lui Michael Jackson. Consilierul financiar al megastarului a declarat că Michael adunase un fond secret de cinci milioane şi jumătate de dolari, cu care dorea să-şi cumpere "casa visurilor sale" in Las Vegas. Potrivit acestuia, cele cinci milioane şi jumătate de dolari proveneau din drepturi de autor restante iar existenţa lor era un secret de care nu ştiau decât Michael şi consilierul financiar. (V.A.)

×
Subiecte în articol: special michael michael jackson