”Miercuri, zi de baie”. Povestea închisorii morţii

Nu-i de mirare ca au ales sa vina in acel loc. 130 de ani au trecut peste zidurile cladirii, peste zabrelele de unde acum flutura panze de paianjeni, peste usile grele, din metal, care se deschideau in urlete si tipete de gardieni pusi pe bataie. Fortul 13 Jilava. Cea mai terifianta puscarie comunista. 'Inchisoarea mortii', cum a fost ea denumita.

Aici, unde ghearele bolii si ale exterminarii cuprindeau zilnic zeci de oameni istoviti de nemancare si de batai animalice. Cel mai adesea, pe intelectuali, oameni cititi, curajosi si integri, incapabili sa suporte cu fruntea senina ororile unui sistem care te distrugea. 'O inchisoare unica, pentru ca s-a trasformat dintr-un sistem de aparare al cetatenilor, asa cum fusese el proiectat la indicatia regelui Carol I, intr-un malaxor de distrugere', spune purtatorul de cuvant al penitenciarului Jilava, Cristian Micu.

Nimic din toate aceste lucruri nu ajunsesera la urechile celor 10 tineri studenti, veniti de la Facultatea de teatru si televiziune Babes Bolyai din Cluj. Au calcat pentru prima data peste urmele pasilor fostilor detinuti, fara sa stie mai nimic din durerea si suferinta impregnate in acea inchisoare. A fost de-ajuns ca profesorul Janos Tarkanyi sa le puna un filmulet in care maresalul Antonescu era omorat, chiar in cladirea in care aveau ei sa paseasca si pe loc au fost de acord cu proiectul ambitios al dascalului lor: realizarea unui documentar prin care sa incerce sa spuna, onest, si curat, prin imagini, povestile cutremuratoare ale celor care au trait intre zidurile mucegaite si urat mirositoare ale celulelor minuscule in care erau inchisi.

Povestea unei cladiri impresionante, cu destin schimbat in rau. 'Istoria dincolo de cuvinte', un proiect initiat de reprezentantii penitenciarului Jilava, care isi doresc sa faca cunoscuta istoria fortului si a memoriei locului.

7 lemne pentru -20 de grade C
Au luat celula cu celula, fiecare hol in parte. Au cercetat fiecare bucatica de ciment, fiecare caramida care respira a trecut. Si-au intins cabluri lungi, au adus camere de luat vederi de zeci de mii de euro, macara cum nu foarte multe televiziuni au, pentru a putea capta fiecare lumina sau umbra. Asa s-au nascut imagini panorama sau imagini focusate pe detalii ce iti vorbesc singure despre un trecut pe care, adesea, il ingropam in uitare. Paturi suprapuse, mai bine spus niste schelete din fier peste care abia daca se punea o saltea subtirica umpluta cu cateva paie, geamurile astupate, ca nu cumva vreo raza de soare sa patrunda in incaperea stramta, de 15 de metri patrati, lanturile care le erau puse la picioare atunci cand erau trasportati dintr-o parte in alta, mesaje scrijelite pe peretii scorojiti.

Pe toate le-a observat Veronika, o absolventa de master, acum mana dreapta a profesorului Tarkanyi. Nu s-a documentat prea mult inainte de a veni la Jilava. A vrut sa lase imaginile sa-i umple mintea si sa-i ghideze imaginatia, in asa fel incat 'sa aducem un suflu nou asupra acestei inchisori. De aceea poate, trec si cateva ore bune pana filmam doar cateva cadre. Vrem ca lumina sa para cat mai naturala si sa scoata in evidenta lucruri pe care un ochi grabit nu le-ar observa. Filmam de sus cu macaraua, avem si travellingul, doua sine pe care punem camera de flmat, si incercam sa dinamizam documentarul prin unghiurile si tehnicile diferite de filmat', explica tanara.

'Important e sa reusim sa redam atmosfera de groaza. Admiratia si spaima sunt foarte aproape una de alta, aici. Le simti pe amandoua in egala masura', completeaza Andrei vorbele colegei lui. Si el a pasit pentru prima data in fortul groazei. Nu stia ca a fost construit intr-o groapa, ca au fost 18 forturi si 18 baterii si ca realizarea lor a costat echivalentul a 700 de milioane de euro. Au aflat de la reprezentantul inchisorii ca multi detinuti, inghesuiti cate 80 intr-o celula, pentru a putea dormi se tarau pe jos, pe sub paturi, la serparie, cum ii spuneau ei bucatelei inghetate de ciment pe care isi puneau capul. 7 lemne aveau ratie pe zi de iarna, intr-un ger de minus 20 de grade Celcius. Iar vara, abia daca puteau respira in aerul mucegait al incaperii in care nu era nici un ochi de geam deschis. Iar ca torturile fizice si psihice ii faceau adesea sa para niste fantome cu chip de oameni.

'Am ascultat povestile celor care au mai ramas printre noi si care au suferit intre aceste ziduri. De la ei stiu ca masa le era compusa din terci, un polonic de malai fiert, dimineata. La pranz, o ciorba de arpacas. De doua ori pe saptamana li se dadea cate o ciorba din reziduuri animale (mate, copite, piei, oase), fortul avand legaturi cu abatoare. Pentru a-si trada colegii de celula erau ademeniti de gardieni cu carnati, sunca, paine proaspata. De obicei, tortionarii erau oameni alesi dupa doua criterii: sa fie cat mai inculti, dar si antrenati sa dea cu pumnul cat mai tare', povesteste reprezentantul inchisorii.

Intalnire minunata cu un fost detinut
Printre tunelele intunecoase, printre pereti pe care inca se mai gasesc mesaje scrise 'Domnul sa ne ajute' sau "Daca vrei sa traiesti, baga paie sub haine', studentii clujeni pregatesc camerele si fixeaza lumini. In spatele lor, profesorul le da cateva indicatii. 'Nu vreau sa ii inhib. Imi doresc sa fie creativi si deschisi la minte. Cu cat cadrele sunt mai diverse si mai spectaculos filmate, cu atat va fi mai interesant. Celulele si holurile sunt dispuse sub forma unei inimi', spune profesorul, dupa ce a studiat bine constructia si zambeste trist la gandul asocierii fortului cu o inima zdrobita in tortura, din 1948, de cand a fost transformat in penitenciar de tranzit si de triere a detinutilor considerati contrarevolutionari.

Zilnic, dupa mai bine de 10 ore de munca, filmeaza cam 30 de minute. Restul orelor se pierd in pregatiri, in idei pe care studentii incearca sa le puna in practica, in gasirea celei mai bune abordari, in carat materiale prin soarele torid de 36 de grade si in drumurile printre siroaiele de apa subterana, la 10 metri adancime, acolo unde au fost sapate celule, prin bezna si racoare umeda, cu miros de boala. Nu se plang. Pentru ei, sansa e unica. Iar incarcatura istorica abia acum o simt. Cand se intalnesc fata in fata cu imagini creionate doar in carti.

Cum a fost atunci cand l-au ascultat cu gura cascata, fara sa clipeasca pe Ioan Baurceanu. Om la 80 de ani, dar cu privire si zambet de om cu doua decenii mai tanar. Fost detinut politic. 13 ani prin inchisorile comuniste. 15 bucati de lemn luate pe spinare in fiecare zi de baie. Miercurea ii puneau gardienii sa se dezbrace pentru a merge la dusuri, acolo ii intampinau doua cordoane de oameni-animale care ii luau la bataie pana cand picau lati. 'Desi stiam ca urmeaza sa ne luam o bataie zdravana, tot parca ne luau prin surprindere. Durerea era atat de grea, ca se intampla sa nu mai ai putere sa strigi. Incercai doar sa iti aperi fata cu palmele si atat. Ne luam bataie chiar si daca numai incercai sa te uiti printr-un colt de geam care ramasese neastupat.

Te aruncau in izolator si 3 zile trebuia sa nu stai pe jos, doar sa mergi, ca sa auda ei pasii zdranganind sub greutatea lanturilor cu care eram legati'. Marturie cutremuratoare, care l-a determinat pe profesor sa-si intituleze documentarul: 'Miercuri, zi de baie'.

Numarul detinutilor care au trecut pe aici nu s-a stiut niciodata. Nici cel al prizonierilor care au pierit din cauza bolii, a batailor, a lipsei de hrana nu s-a pus vreodata pe hartie. Prin Asociatia fostilor detinuti politici s-a aflat ca ar mai trai pana in 60 dintre cei inchisi. Reprezentantii penitenciarelor din Romania au constientizat, intr-un tarziu, ca aflarea trecutului sta in acesti cativa oameni, care inca mai au puterea sa povesteasca. Munca clujenilor va continua si la anul, pana cand cele 30-40 de minute de material vor condensa toata esenta unui sistem care dezumaniza. 'Ne dorim sa aducem si un istoric, si un arhitect care sa vorbeasca, pentru a da un plus de valoare materialului', spune profesorul. Cristian Micu a inteles importanta istorica a fortului.

Si a vrut sa o faca cat mai cunoscuta. A adunat an de an elevi de la liceele bucurestene care au venit alaturi de profesorii lor in celule, pe holurile inchisorii, unde au tinut ore de istorie. Invitati au fost si cativa detinuti politici, a caror marturie ar trebui sa ajunga in manualele de scoala. 'Am luat legatura cu toti supravietuitorii. Stabilisem sa ne vedem cu doi dintre ei. In saptamana cu pricina, am aflat ca amandoi murisera. Ne-am trezit tarziu, cand ei tocmai ce incep sa dispara. Si, odata cu ei, cate un pic si din trecutul nostru'.