Milea, intre lacrimi si duritatea cazona

Declaratiile date de martori in fata anchetatorilor sunt probe relevan-te pentru aflarea adevarului. Nu pu-tem spune acelasi lucru despre ca-teva dintre cele mai importante, dar si contradictorii marturii prezente in "Dosarul Milea".

Declaratiile date de martori in fata anchetatorilor sunt considerate, in toata lumea, probe deosebit de relevante pentru aflarea adevarului. Nu acelasi lucru se poate spune si despre cateva dintre cele mai importante, dar in acelasi timp si contradictorii marturii incluse in "Dosarul Milea".

Ioan Vatamanescu este unul dintre putinii oameni care au fost langa Vasile Milea pana in ultimele clipe ale vietii sale. Motiv pentru care marturia sa are o importanta cu totul deosebita in elucidarea acestui caz. Ofiter de Securitate, aflat pe statele Directiei a V-a, Vatamanescu avea, in Decembrie 1989, gradul de capitan si era un fel de garda de corp a ministrului Apararii Nationale. Motiv considerat indeajuns de temeinic incat el sa fie audiat atat in cadrul anchetei instrumentate in 1990 de procurorul Pantea cat si la 25 mai 2004, de catre procurorii Stanca si Oancea, dupa redeschiderea "Dosarului Milea". Cu toate ca Vatamanescu s-a aflat la fata locului in acele momente dramatice, im mod ciudat, diversele sale marturii descriu aceleasi evenimente intr-un mod diferit, iar in unele amanunte se contrazic, pur si simplu. In acest sens, cea mai sugestiva exemplificare a acestor neconcordante este descrierea facuta de el, in trei declaratii diferite, ale ultimelor momente in care s-a aflat langa generalul Milea, precum si a "activitatilor" derulate dupa impuscarea acestuia.

"VARIANTELE" VATAMANESCU. Ioan Vatamanescu a fost audiat, prima oara, la data de 21 februarie 1990. Iata cum descrie el, in acea prima declaratie, ultimele ore de viata ale generalului Vasile Milea. "Pe 22 decembrie, in jurul orei 7:00, s-a primit un telefon prin care se transmitea ordinul ca ministrul Milea sa se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit pe general, i-am raportat despre ordinul primit si l-am ajutat sa se echipeze. In acest timp, el a oftat si mi-a spus «Bai copile, nu mai pot». Era parca mai imbatranit din cauza oboselii acumulate. A coborat la Cabinetul 1, iar eu am ramas in acelasi loc, pana in jurul orei 9:30, cand am fost strigat. Am alergat, m-am prezentat la generalul Milea, impreuna cu care am intrat in biroul colonelului Corneliu Pircalabescu caruia i-a ordonat sa ne lase singuri. Ramas cu ministrul, acesta, cu o voce sensibilizata mi-a spus: «Baieti, sunteti tineri. Sa va cresteti copiii. Eu nu pot sa trag in popor». Dupa care, reluandu-si vocea ferma, caracteristica lui, mi-a spus ca, in cursul noptii ar fi vrut sa discute cu cpt. Alexandru Barbu, seful sau de cabinet, dar nu a reusit. Mi-a mai spus ca, daca i se intampla ceva, sa-i transmit lui Barbu ordinul sau de a pune la punct toate cheltuielile si sa faca astfel incat sa parvina familiei niste carnete CEC. Apoi mi-a cerut sa ma pregatesc sa coboram printre oameni si sa-l chem la ordinul sau pe col. Pircalabescu. Am iesit din birou si l-am chemat pe Pircalabescu, lasand usa deschisa. In timp ce col. Pircalabescu era cautat, gen. Milea a iesit pe hol si a cerut o centura. De fata era un capitan inginer de la Transmisiuni caruia i-a cerut centura. Ofiterul i-a oferit-o, dar a incercat sa-si pastreze tocul cu pistolul, insa ministrul i-a cerut sa le lase intrucat urma sa coboare. In acest timp, a sosit si col. Pircalabescu. Eu m-am deplasat la toaleta dupa care am asteptat pe hol iesirea generalului. In acest timp s-a auzit o impuscatura infundata in biroul lui Pircalabescu. Am alergat, am deschis usa si l-am vazut pe gen. Milea intins pe canapea, cu picioarele catre usa, cu o rana sangeranda in partea stanga a pieptului. Pe biroul alaturat am vazut un pistol Carpati. Ulterior au intrat si alte persoane in birou, inclusiv doua femei care asigurau asistenta medicala pe o masina de Salvare a Spitalului Elias. Fata generalului Milea era palida. Eu am scos o batista, am udat-o si i-am tamponat buzele cu ea. Le-am ajutat pe cele doua femei sa-i scoata vestonul pentru a-i putea face o injectie". Ceva mai departe, Vatamanescu descrie modul in care a fost transportat Milea la Spitalul Elias. "Acolo am asigurat asezarea generalului pe caruciorul de spital dupa care m-am intors in camera de garda. Am stat la Elias pana in jurul orei 13:30, cand am plecat direct la sediul MapN". La cererea expresa a procurorului, Vatamanescu a mai declarat: "In momentul in care s-a auzit impuscatura eu ma aflam in spatele usii dintre holul mare si holul mic. Impreuna cu plutonierul Manole am fost primele persoane care am deschis usa biroului. Gen. Milea era culcat pe spate, pe canapea, descheiat la veston".

Asadar, prima declaratie a lui Vatamanescu, data, la 5 februarie 1990, la doar doua luni de la acele evenimente tragice, descrie un general Milea extrem de obosit, poate uzat nervos datorita dramatismului evenimentelor in care era angrenat. Dar, chiar si in acele conditii grave, el este vazut de catre garda sa de corp, tot ca un om puternic. Si, atentie, Vatamansecu sustine ca ar fi fost printre primii oameni care au intrat in birou, dupa ce s-a auzit impuscatura. In aceasta prima varianta, Milea era deja intins pe canapea. De asemenea, el sustine este cel care l-a dezbracat pe Milea de veston. Aparent toate acestea sunt doar niste simple amanunte. Dar, in realitate, amanunte deloc lipsite de importanta.

LACRIMI SI IMBRATISARI. Vatamanescu a mai dat o declaratie privitoare la acele evenimente, la 8 mai 1992, in fata Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989". In mod ciudat, in loc sa mai uite unele amanunte, memoria acestui martor pare a se imbunatati o data cu trecerea timpului si scoate la lumina detalii omise in februarie 1990. In aceasta noua declaratie, data deci la peste doi ani de la prima, Vatamanescu descrie parca un alt personaj care are un cu totul alt comportament. "Pe 22 decembrie, in jurul orelor noua, in timp ce ma gaseam in biroul lui Ion Coman, mi-am auzit numele strigat pe hol. Am iesit si am alergat la cealalta extremitate a holului, unde se afla biroul colonelului Pircalabescu. Acolo se afla si generalul, care m-a strigat. La sosirea mea, gen. Milea i-a cerut lui Pircalabescu sa ne lase singuri. Imediat dupa plecarea acestuia, Milea a inceput sa planga. Ulterior am izbucnit si eu in lacrimi. In aceasta atmosfera a avut loc discutia mea cu el. Generalul mi-a spus: «Bai copile, eu nu mai pot… sunteti tineri… sa va cresteti copiii». Eu l-am intrebat ce s-a intamplat, iar el a continuat: «Eu nu sunt un calau. Eu nu pot sa trag in popor». L-am intrebat de ce nu face nimeni nimic, iar el mi-a raspuns: «Tu nu vezi ca nu face nimeni nimic?». Dupa asta, ministrul mi-a cerut pistolul. L-am rugat sa inteleaga ca nu pot face acest lucru, gandindu-ma la familia mea si nu la mine. M-am gandit ca familia mea ar fi urmat sa traiasca cu blamul unui cap de familie las. (n.r. - este imposibil de inteles ce vrea sa spuna Vatamanescu in aceasta fraza incoerenta. Poate ca el ar fi crezut ca Milea avea de gand sa se sinucida?). Apoi gen. Milea a continuat spunandu-mi ca, daca i se intampla ceva, sa-i comunic aghiotantului sau, cpt. Barbu, ca in dulapurile din cabinet sunt niste cecuri pe numele nepotilor, iar el sa faca in asa fel incat acestea sa parvina familiei. «Iar alor mei sa le spui… sa le spui sa uite tot». Apoi si-a sters lacrimile si, cu aceeasi voce ferma, cunoscuta de toti, mi-a cerut sa-l aduc la el pe col. Pircalabescu. Am parasit biroul lasand usa deschisa. In cest timp, generalul a parasit biroul si s-a adresat primului ofiter intalnit (n.r. - este vorba despre cpt. Tufan de la Transmisiuni), caruia i-a cerut centura. Acesta a incercat sa-si pastreze pistolul, dar generalul i-a ordonat sa-l lase pe centura, pentru ca nu poate cobori neinarmat la trupe. Intre timp a sosit si col. Pircalabescu si au intrat impreuna in biroul acestuia, ministrul avand in mana centura cu diagonala, tocul si pistolul capitanului Tufan." Fara vreo justificare, declaratie data de Vatamansecu in anul 1992 se opreste la acest moment.

HUIDUIT DE MULTIME. In mod ciudat, cea de-a treia declaratie data de Vatamanescu, la 25 mai 2004, deci la aproape 15 ani de la moartea ministrului Milea, este cea mai bogata in amanunte. Amanunte atat de precise, incat aproape ca-ti vine sa crezi ca martorul nu le-a cunoscut in anul 1990. Ceea ce este cel mai ciudat este ca, in cateva dintre cele mai importante momente ale "actiunii", cele trei declaratii se contrazic in cateva intre elementele lor concrete. Redam pe scurt ceea ce le-a relatat el procurorilor militari care l-au audiat dupa redeschiderea dosarului. "In cursul noptii de 21-22 decembrie 1989, nu-mi mai amintesc cu precizie ora, ministrul Milea a iesit din sediul CC al PCR in tinuta militara, cu casca metalica pe cap, cred ca in scopul de a inspecta dispozitivele amplasate in zona Inter. Precizez ca la intoarcerea in sediul CC, ministrul era foarte surescitat datorita celor vazute in strada. Acolo el fusese observat de manifestanti, care s-au comportat ostil fata de el, in sensul ca l-au huiduit si l-au injurat. Am retinut ca, in timp ce baricada de la Inter era inlaturata de cele trei tancuri ale armatei, am vazut dinspre grupurile de manifestanti un mare numar de blituri ale unor aparate de fotografiat, ceea ce mi-a creat convingerea ca se executau fotografii ale dispozitivelor militare. Pot afirma ca la intrarea in sediul CC, ministrul Apararii era inspaimantat de cele vazute in strada. In dimineata de 22 decembrie, in jurul orei 7:00, am fost trezit de seful de cabinet al lui Ion Coman, care mi-a comunicat ca ministrul Milea a fost chemat la cabinetul lui Ceausescu. L-am trezit, iar el s-a dus acolo. In jurul orei 9:30, am auzit, dinspre holul aflat in apropierea biroului col. Pircalabescu, ca eram strigat de catre ministru.

PERSONALITATE. Vasile Milea, un militar pe care istoria recenta nu-l poate ignora

TENSIUNE MAXIMA. Am alergat acolo si am intrat in birou impreuna cu gen. Milea. Retin ca, dupa intrarea noastra in incapere, ministrul i-a cerut colonelului sa ne lase singuri. Dupa plecarea lui Pircalabescu, ministrul Milea a izbucnit in plans. Am inceput sa plang si eu, iar el a pronuntat urmatoarele cuvinte: «Mai, eu nu sunt calau, eu nu trag in popor». De asemeni, el a mai spus ca nimeni nu face nimic. Am dedus din aceasta ca ministrul era intr-o situatie fara iesire, ca Ceausescu ori altcineva din conducerea partidului, ii solicitase masuri extreme de reprimare si ca, in aceste conditii, raspunderea majora pentru ceea ce avea sa se intample in strada ii revenea lui, in calitate de ministru al Apararii Nationale, toti ceilalti sustragandu-se. Ministrul era intr-o situatie fara iesire, respectiv intre a dispune reprimarea brutala a ceea ce se intampla in strada si, pe de alta parte, refuzul de a executa ordinul lui Ceausescu. Doresc sa informez ca, in cele cateva momente dinaintea intrarii in birou, ministrul era informat despre situatia din teren si despre cresterea amplorii manifestatiilor. In acele imprejurari, Vasile Milea mi-a spus sa-i comunic capitanului Barbu ca, in cazul in care i se intampla ceva, cecurile aflate in biroul sau de la MApN trebuie sa ajunga la familie. Tin sa arat ca, pentru o clipa, mi-a trecut prin minte ca ministrul intentioneaza sa faca un gest necugetat, in sensul de a-si lua viata. Am crezut asa ceva, pentru ca a fost pentru prima data cand il vedeam intr-o asemenea stare de disperare si plangand. Era pentru mine o prabusire a imaginii lui de comandant ferm, aspru pana la duritate. De asemenea, gandul a fost justificat si de faptul ca el mi-a cerut pistolul fara a preciza in ce scop. Eu am refuzat si chiar am spus ca nu pot executa ordinul, pentru ca, pe de-o parte, acest gest contravine regulamentelor, iar pe de alta parte, nu as fi vrut ca familia mea sa ramana pe drumuri. El nu a insistat si m-a trimis sa ma pregatesc pentru a iesi cu el in dispozitiv. Cand sa ies, mi-a cerut sa-l chem la el pe Pircalabescu, ceea ce am si facut. Vreau sa evidentiez ca in acea dimineata starea de tensiune printre cei aflati in sediul CC era maxima. Se aflase ca dupa inlaturarea baricadei de la Inter si reprimarea manifestantilor strada fusese spalata de sange cu furtunurile masinilor de pompieri. In acele momente, toti se intrebau care ne va fi soarta, intrucat cercul se strangea in jurul nostru.

L-am vazut pe ministru iesind pe holul principal, unde erau mai multi ofiteri, si cerand impersonal sa i se dea o centura. La aceasta solicitare, capitanul Marius Tufan i-a oferit-o pe a sa. Incercand sa scoata pistolul, ministrul i-a spus sa i-o dea cu totul, pentru ca nu se putea duce la trupe neinarmat. Cu centura si pistolul in mana, generalul Milea a reintrat in biroul col. Pircalabescu. Dupa cateva clipe, in timp ce ma aflam langa usa holului de acces spre birourile 621, 622 A si 622, am auzit un zgomot de impuscatura, moment in care am alergat si am deschis usa biroului in care se afla ministrul Apararii Nationale (n.r. - iata ca si in aceasta declaratie Vatamanescu afirma ca a fost primul care a intrat in acel birou). La intrarea in birou am observat ca ministrul se afla pe scaunul dinspre mijlocul mesei de consiliu, usor aplecat spre stanga, cu vestonul descheiat, moment in care l-am sprijinit usor, asezandu-l pe canapeaua din apropiere, cu capul in directia usii de la intrare. In birou nu se mai afla nici o persoana. Retin ca am vazut pe masa un pistol marca «Carpati», dar nu retin unde se aflau in acele momente centura si tocul pistolului. (n.r. - nu este singurul. Daca toti martorii relateaza ca Milea a primit pistolul fixat pe centura, nici unul nu-si aminteste sa fi vazut atunci in birou centura si tocul pistolului. De parca acele obiecte ar fi fost inghitite de pamant sau nu ar fi existat niciodata)". Tot in aceasta declaratie, Vatamanescu relateaza ca, la cererea unei asistente medicale, el insusi a taiat o maneca de la vestonul ministrului, pentru a i se putea face o injectie.

MEMORIA CARE NASTE CONTRADICTII

Dupa cum rezulta din declaratiile sale, Vatamanescu a fost in apropierea lui Milea pana in ultimele momente ale vietii sale. Dar, asa cum se vede dupa ce sunt citite una dupa alta, ele prezinta niste contradictii flagrante. Cea mai dramatica dintre contradictiile prezente in declaratiile lui Vatamanescu este cea privitoare la insasi imaginea ministrului. In prima depozitie, Milea apare ca un om obosit si stresat, dar stapan pe nervii si reactiile sale. In urmatoarele doua declaratii, parca ar fi vorba despre alt om, iar acelasi Milea apare ca un individ aflat intr-o criza depresiva grava, manifestata prin hohote de plans isteric. Greu de inteles este si amnezia care l-a lovit pe Vatamanescu in 1990, cand a uitat ca ministrul Apararii Nationale i-a plans pe umar, dar si spectaculoasa revenire a memoriei sale in anii care au urmat, cand a descris aceasta scena lacrimogena din ce in ce mai amanuntit. In cea de-a doua declaratie a sa, Vatamanescu sustine ca l-a vazut pe seful Garzilor Patriotice, col. Corneliu Vatamanescu, ca ar fi intrat in birou impreuna cu generalul Milea. In schimb, in celelalte doua depozitii el nu mai aminteste de acest aspect. Lucru deosebit de important, intrucat Pircalabescu este cea de-a doua persoana care s-a aflat langa Milea in acele momente. Si el este un martor important, iar declaratiile sale, pe care le vom urmari mai tarziu, vorbesc si ele despre prezenta sa in birou cu putin inainte ca Milea sa fi apasat pe tragaciul pistolului. In prima sa declaratie, Vatamanescu afirma ca, desi a intrat in birou imediat dupa ce s-a auzit impuscatura, l-a gasit pe Milea intins pe canapea. In schimb, in cea de-a treia declaratie el sustine ca l-a gasit pe Milea asezat pe scaunul din mijloc. Acest aspect este deosebit de important, deoarece, pornind de la el, toate expertizele balistice ulterioare au pornit de la ipoteza ca, in momentul in care s-a impuscat, generalul era asezat exact pe acel scaun, si nu intr-o alta pozitie. Si in sfarsit, dar nu in ultimul rand, unde o fi disparut centura si tocul pistolului despre care, asa cum am spus, nimeni nu-si aminteste ca ar fi existat in biroul in care s-ar fi impuscat ministrul Apararii Nationale, generalul Vasile Milea.

NU RATATI! In numerele viitoare, noi dezvaluiri privitoare la ultimele clipe de viata ale generalului Milea.