MNR - o constructie cladita pe vant

In jurul unei asa-zise Miscari Nationale de Rezistenta din Romania au curs valuri mari de cerneala. S-au scris sute de studii, s-au reprodus documente nenumarate, insa foarte putini publicisti si-au pus intrebarea daca documentele respective chiar reflectau o realitate. Miscarea Nationala de Rezistenta suna frumos si seducator pentru orgoliul natiunii, insa lucrurile merita a fi cercetate ceva mai indeaproape si cu un plus de luciditate.

In urma cu doi ani si ceva, CNSAS a editat un volum intitulat Miscarea armata de rezistenta anticomunista din Romania si avem tot temeiul sa afirmam ca denumirea este mult mai adecvata realitatilor de atunci. O miscare nationala fara o componenta politica nu se poate concepe si nici nu a existat. A fost o inventie a Sigurantei infiltrate de comunisti, cu scopul de a impinge sub umbrela fictiunii ei cat mai multi cetateni pe care noul regim postbelic ii dorea neutralizati. Pusi la zid sau sigilati intr-o detentie nemeritata. Evident, inventia a fost preluata cu entuziasm de Securitate, cu consecintele cunoscute de toti.

UN GENERAL PENTRU LINISTEA NOASTRA. Organizator si conducator al asa-zisei Miscari Nationale de Rezistenta din Romania a fost si mai e socotit generalul Aurel Aldea. Asa sa fie? Sa vedem mai intai cine a fost si pe ce traseu a evoluat in ultimul deceniu din viata petrecuta in libertate. Se nascuse la 28 martie 1887, la Slatina, dedicandu-se unei cariere normale de militar. Intre 1935 si 1940 a comandat diviziile 11 si 4 infanterie si Corpul 2 armata. In zilele cedarii Basarabiei si Bucovinei de Nord, a tratat la Odessa cu rusii chestiunile nevralgice ale retragerii Armatei Romane din teritoriul dintre Nistru si Prut. Nu a fost agreat de generalul Ion Antonescu si, dupa o scurta trecere pe la comanda Corpului 7 Armata, a fost trecut in rezerva in 1941, inainte de declansarea razboiului. In anii campaniei din Rasarit, eliberat de servitutile militare, s-a apropiat politic de national-taranisti.
In august 1944, opozitia unita, alcatuita din PNT, PNL, PSD si PCR, l-a mandatat sa treaca linia frontului la sovietici si sa trateze un armistitiu, urmat de iesirea tarii din conflagratie. Mandatul n-a fost indeplinit. Grigore Niculescu-Buzesti, pe atunci director al cifrului in Ministerul Afacerilor Straine, pretindea ca tentativa ar fi esuat din cauza lui Tatarascu, seful unei aripi disidente a liberalilor. Acesta inaintase sovieticilor, prin Eduard Benes, fostul premier al Cehoslovaciei, propriile sale propuneri de armistitiu si Moscova n-ar mai fi stiut pe ce varianta sa parieze.

In realitate, propunerile opozitiei unite, inaintate ambasadoarei sovietice de la Stockholm, Alexandra Kollontai, prin intermediul lui George I. Duca, nu au fost tratate cu un raspuns intr-un timp util. Cum nu au beneficiat de raspuns nici propunerile lui Tatarascu. Practic, opozitia unita a primit raspunsul sovieticilor abia dupa 19 august 1944, cand ofensiva Armatei Rosii de pe Nistrul inferior si din nordul Moldovei se declansase. O spune insusi George I. Duca, in memoriile lui aparute la München, in 1985. "Eram profund dezgustat - scria diplomatul roman - de felul in care rusii s-au purtat, caci era prea limpede ca nu au vrut sa-si dea consimtamantul decat dupa inceperea ofensivei, spre a initia negocierile sub presiunea situatiunii militare."
Sau poate ca sovieticii nu aveau incredere in opozitia unita, stiind foarte bine ca nici unul dintre liderii ei nu stia pe ce parte a tevii se incarca o arma, nefiind capabili sa tina in mana o tara pe picior de razboi. Sau poate ca Moscova il vedea tot pe Ion Antonescu in fruntea unei Armate romane cu armele intoarse spre nemti. Altfel, de ce ar mai fi tratat si cu el la Stockholm si de ce ii cazuse lui Stalin pipa din gura cand a aflat despre lovitura de stat de la Bucuresti? Este greu de stiut ce se putea ascunde in enigmaticul suflet slav.

MINISTERIATUL DE CINCI SAPTAMANI. Ministru de Interne in primul guvern Sanatescu, Aurel Aldea nu si-a putut exercita atributiile. Ocupatia militara sovietica nu i-a permis sa curme agitatiile comunistilor, in presa carora a fost violent atacat. Celelalte gazete au refuzat sa-i publice dreptul firesc la replica si "au declarat ca nu inteleg sa indispuna cercurile de stanga". Pentru versiunea proprie a evenimentelor de la 23 august, expusa de general intr-o conferinta de presa, Romania libera a cerut arestarea lui. Ar fi fost o situatie fara precedent in istorie ca un ministru de Interne sa se aresteze pe sine.
Alt document din arhivele Sigurantei trimite la o discutie dintre Lucretiu Patrascanu si Aldea, survenita in cabinetul lui Constantin Sanatescu. Liderul comunist i-a reprosat generalului ca "ordinea interna este inexistenta si ca masurile luate de guvern sunt sabotate de la Interne". Aldea a replicat zgomotos, avea si de ce, si discutia a degenerat. Poate chiar s-au luat la bataie. Nu intamplator, desi fusese indepartat din guvern, Aurel Aldea va fi permanent tinut sub supraveghere de Siguranta intrata de-acum sub controlul partidului comunist.

O prima nota a Directiunii Generale a Politiei, din care putem intui ce-i rezerva viitorul, a fost emisa la 27 iulie 1945, calitatea informatiei fiind apreciata probabila. "Miscarea de rezistenta organizata de partidele reactionare - consemna documentul - este dirijata de generalul Aurel Aldea, fost ministru de Interne, care are comanda acestei organizatii. Pentru intarirea randurilor de sub conducerea sa, acesta a stabilit legaturi cu comandantul legionar Nistor Chioreanu, venit din Germania o data cu Nicolae Patrascu, fost secretar general al Miscarii Legionare, cu scopul de a organiza unitatile de soc legionaro-fasciste."
De la probabilitate la certitudine s-a ajuns in mod fraudulos. Oricum, informatiile Sigurantei erau false. La data aceea, Nicolae Patrascu, ca si Nistor Chioreanu, era tinut sub sechestru de comunisti si va fi scos de la naftalina abia in decembrie 1945, cand lui Teohari Georgescu si Anei Pauker le va veni frumoasa idee de a se folosi de reziduurile unei miscari ajunse la asfintit. Altfel spus, Aurel Aldea nu avea posibilitatea de a intra in contact cu Nicolae Patrascu sau Nistor Chioreanu, chiar sa fi vrut.

Totusi, ceva va fi fost la mijloc si n-ar fi exclus ca si generalul Aurel Aldea, asemeni altor ofiteri superiori deblocati din Armata si politicieni scosi pe margine de noul regim, sa se fi dedat unui sport care a produs numeroase victime in interregnul politic tulbure dintre 1944 si 1947. Acest sport, devenit sport national, consta din reuniuni restranse intrunite la cafenea sau in case particulare, unde se puneau la cale actiuni anticomuniste himerice si se formau guverne care nu se vor valida niciodata. Poate chiar de aici i s-a tras si lui Aurel Aldea. Conform marturiilor unor fosti detinuti politici, sportul respectiv a continuat sa se practice si in puscarii.

VETERAN. Un supravietuitor al "luptei in munti": Dumitru Steanta

PE CINE CONTAM? Aurel Aldea a fost arestat la 27 mai 1946, fiind acuzat ca ar fi avut in subordine o organizatie intitulata Graiul sangelui, infiintata de Ion Vulcanescu, fost secretar particular al lui Nicolae Radescu, un asa-zis Grup inarmat Sinaia, alcatuit din ofiteri din Batalionul de vanatori de munte cantonat in localitate, care indeplinea si oficiul de garda regala, si din ramasitele fostelor batalioane de voluntari ardeleni, constituite in organizatia Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanelor Negre, la conducerea careia se afla Gavrila Olteanu. Daca le luam pe rand si cercetam ce au vrut aceste grupari de la lume si viata, constatam ca doar ultima a insemnat o actiune decisa de rezistenta impotriva unui regim odios. Insa relatiile ei cu generalul Aurel Aldea au fost pasagere si precare din toate punctele de vedere. Despre un comandament central al Miscarii Nationale de Rezistenta, constituit de general in timpul "grevei regale" din toamna lui ’45, nu se avea cunostinta in muntii din nordul tarii.

Pe Ion Vulcanescu l-am cunoscut personal in primavara lui 1971. Era un personaj totalmente speriat, privea cand inapoi, cand in dreapta si in stanga de cate ori ne plimbam pe Strada Icoanei si era dificil sa-l captezi la o discutie cat de cat coerenta. In cele din urma, mi-a spus ca organizatia Graiul sangelui nu existase de fapt, fiind un simplu proiect, descoperit de Siguranta pe parcursul perchezitiilor efectuate in imobilul de pe Strada Clopotarii Vechi nr. 4, dupa fuga lui Nicolae Radescu din tara. Bietul de el nu-si inchipuia nici o clipa ca Siguranta nu se va sfii sa descinda si la domiciliul unui fost prim-ministru. Ion Vulcanescu a facut puscarie degeaba. Si tot degeaba au fost acuzati de sustinerea lui si fostul prim-ministru al Romaniei, in contumacie, si fostul titular al Ministerului de Interne, in procesul consecutiv.

Gruparea ofiterilor amintiti din Sinaia, botezata ca atare de organele represive, era redusa la cativa militari care dosisera niste arme in niste ascunzatori dibuite in Muntii Bucegi. Despre vreo actiune concreta a ei nu se poate vorbi, si in cazul in speta fiind vorba despre simple intentii. Legaturile ei cu pretinsul conducator al Miscarii Nationale de Rezistenta se pot explica exclusiv in virtutea faptului ca Aurel Aldea era un general cunoscut in Armata, multi ofiteri servind in diverse perioade in subordinea lui.
De altfel, toata istoria s-a reconstituit din documentele redactate de Siguranta, in consecinta unei anchete intreprinse sub o presiune continua, pigmentata si cu torturi. In astfel de documente nu se poate investi o incredere excesiva. Unii cercetatori se lasa totusi furati de val si ajung sa incropeasca niste constructii putin credibile, uneori chiar fara temei logic. Abia cand cercetam relatiile Haiducilor lui Avram Iancu, Divizia Sumanele Negre, cu diversi militari si politicieni de la Bucuresti si din alte orase incepem sa ne apropiem de adevar cat de cat.

POLITICA FARA DELICATESE. Comandamentul pe care Aurel Aldea l-ar fi infiintat in toamna lui 1945 era o simpla fictiune, un proiect nu departe de proiectul lui Ion Vulcanescu si, dupa cum au decurs lucrurile, n-a existat in spatele lui nici o vointa politica hotarata sa salveze natiunea de la dezastrul spre care o impingeau comunistii. Fiind evident ca atributul de national nu ii poate fi anexat. Pentru ca nu Aurel Aldea putea sa reprezinte natiunea, ci numai o forta politica sau un summum de forte in masura sa promoveze interesele unei majoritati cu adevarat reprezentative a populatiei.
Despre rege nu mai putea fi vorba si o spunem de la bun inceput, ca sa trecem peste un capitol jenant de istorie. Comunistii l-au amestecat in afacere numai si numai ca sa-l aiba la mana. Insa acesta evita ostentativ sa mai primeasca in audienta pe sefii partidelor democratice, tocmai spre a nu-i supara pe adevaratii stapani ai tarii, sovieticii. De altfel, intr-o convorbire purtata cu Petru Groza, in noiembrie 1947, regele ii va marturisi premierului ca nu dorea sa ajunga si el in Egipt, asemeni lui Vittorio Emanuele al III-lea, suveranul Italiei. In singura convorbire purtata cu Aurel Aldea s-a aratat evaziv.

Cum au receptat politicienii inca liberi ai timpului ideea unei rezistente nationale armate impotriva regimului implicat in actiuni de comunizare a tarii se poate constata dintr-o sinteza redactata de Securitate tarziu, la 19 septembrie 1956. Este vorba in ea despre peregrinarile lui Dumitru Steanta prin tara, in cautarea unor oameni politici si militari dispusi sa acorde un sprijin concret organizatiei Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanele Negre. "In legatura cu Iuliu Maniu - se consemna in sinteza - , (Dumitru Steanta) precizeaza ca l-a vizitat in iulie 1945, punandu-l la curent cu activitatea batalionului de voluntari, apoi in august 1945, cand i-a dus o scrisoare de la Gavrila Olteanu si i-a predat planul de lupta nr. 1 din 15 iulie 1945.
Iuliu Maniu s-ar fi mirat ca i s-a adresat direct, nu s-a pronuntat daca organizatia este buna sau rea, i-a spus ca personal nu se poate amesteca si l-a indrumat la alti membri ai partidului." Acestia au reactionat aproximativ la fel. Ilie Lazar a refuzat sa-l primeasca. L-a fentat si Nicolae Penescu, care nu s-a lasat abordat, lasandu-l pe mana sotiei sale, care nu se prea pricepea la politica si habar nu avea cu cine voteaza national-taranistii.

Nici la liberali n-a avut noroc, recunoscuse Dumitru Steanta in interogatoriile interminabile la care fusese supus. Cum se intampla ori de cate ori era obligat sa adopte atitudini transante, Dinu Bratianu preferase retragerea la Florica si Gheorghe Bratianu a fost cel dispus sau insarcinat sa-i acorde o audienta. "Acesta - se mai relata in sinteza - nu s-a pronuntat daca lupta lor este buna sau rea, i-a spus ca Partidul National Liberal este partid legal, nu se amesteca in actiuni subversive, fiindca a avut de suferit, si ca duc lupta pe fata." Radu Portocala l-a tot amanat, pana cand a fost clar ca-l durea in cot de toata afacerea. Ceva mai multa atentie i-a acordat Mihail Farcasanu, poate singurul om cu adevarat curajos dintre liberalii acelor vremuri.

NICI MILITARII NU COTIZEAZA. Daca trecem la militarii recomandati lui Dumitru Steanta de generalul Aurel Aldea, se intelege ca adeziunile au fost si mai anemice si ghemul minciunii se descalceste total. Insusi Aurel Aldea le recomandase rebelilor sa-si limiteze actiunile la muntii din nord, nicidecum sa le extinda pe intreg teritoriul tarii. La Cluj, generalul Gheorghe Mosiu i-a spus itinerantului mesager transant: "Nu vei schimba dumneata niciodata ordinea din Romania". Iar la Craiova, un alt general, Leonard Mociulschi, l-a lasat sa astepte cateva zile pana cand a catadicsit sa-l primeasca. Probabil asteptase un ordin de undeva, daca sa-l aresteze sau nu. Nu a fost cazul, deoarece Siguranta avea tot interesul ca Dumitru Steanta sa se plimbe liber prin tara, spre a i se depista legaturile si intentiile. Leonard Mociulschi a primit tot dosarul organizatiei Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanele Negre, si n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa-l predea Biroului 2 al Corpului 1 Armata. De aici a ajuns la Sectia II Informatii din Marele Stat Major si de acolo, la Siguranta. Ceea ce era chiar normal, daca avem in vedere schimbarile survenite la nivelul conducerii Armatei Romane.

Cand tragem o linie si recapitulam, rezulta ca, in peregrinarile sale prin tara, Dumitru Steanta s-a confruntat cu urmatoarele atitudini: Iuliu Maniu n-a avut nici o parere despre Haiducii lui Avram Iancu si n-a vrut sa fie amestecat; Ilie Lazar si Nicolae Penescu n-au vrut sa-l primeasca; nici Dinu Bratianu nu l-a primit, iar Gheorghe Bratianu i-a spus ca un partid legal nu poate apela la mijloace ilegale de lupta etc. Cu toate acestea, desi cunostea adevarul, Siguranta a implicat cele doua partide istorice in activitatea unei organizatii care a existat mai mult prin zbaterea de zi cu zi a lui Gavrila Olteanu, Dumitru Steanta, Nicolae Paleacu si Ioan Ghezesan.
Nicidecum prin proiectele fanteziste ale generalului Aurel Aldea, croite la o cafeluta si la un coniac, in compania altor militari in rezerva sau in retragere. In sfarsit, mult mai tarziu, dupa decembrie 1989, intrand in conflict cu unii dintre corifeii taranistilor matusalemici, Dumitru Steanta a fost acuzat in mod nedrept de tradare, cand, de fapt, planurile a ceea ce se numeste astazi impropriu Miscarea Nationala de Rezistenta au fost predate Sectiei II Informatii a Marelui Stat Major de Leonard Mociulschi, personaj recomandat lui Dumitru Steanta chiar de generalul Aurel Aldea.

FALSURI DEDUSE DIN ALTE FALSURI. In timp, fictiunea acestei Miscari Nationale de Rezistenta a afectat destinele a sute de oameni. Oricine dovedea o recalcitranta la actiunile comuniste era impins sub acelasi verdict: face parte din Miscarea Nationala de Rezistenta. Procesul in care au fost implicati insusi generalul Aurel Aldea si inca vreo 100 de militari si civili, desfasurat intre 11 si 18 noiembrie 1946, s-a incheiat prin sentinte draconice. Nu le mai evocam, fiind cunoscute. Regele nu le-a intins condamnatilor nici o mana de ajutor si nu putini politicieni democrati s-au derobat de orice raspundere.
In saptamanile cand scandalul asa-zisei Miscari Nationale de Rezistenta era in toi, presa de obedienta si inspiratie comunista a scris repetat despre imense depozite de armament facute in muntii din nordul Carpatilor Orientali de organizatia Haiducii lui Avram Iancu, implicit de Miscarea Nationala de Rezistenta, insa aceste depozite de armament nu au fost descoperite nici in zilele noastre.

Nu ne-am fi antrenat in explicatiile de mai sus daca nu ne-ar paste un pericol major. Apreciind drept credibile exagerarile Sigurantei si ale Securitatii, exagerari impinse uneori pana la fantasmagorie, multi publicisti si istorici de vreme noua au inceput sa falsifice imaginea unui trecut care a fost cum a fost mai abitir decat o faceau comunistii. Nu intamplator, personaje contaminate de o lasitate probata in timp sunt scoase in prim-plan si adevaratii creatori de istorie sunt impinsi cu indaratnicie in umbra. Inainte de a scrie, suntem datori sa meditam asupra noianului de documente aparute in ultimul deceniu si jumatate pe piata presei si sa vedem ce se leaga si ce nu se leaga. Sa nu ne mintim noi insine, prelucrandu-ne neputintele din diverse momente in viziuni eroice fara suport.
Cu cateva zile inainte de 17 octombrie 1949, data la care a decedat in infirmeria Penitenciarului Aiud, Aurel Aldea s-a spovedit colegului sau de celula, avocatul Petre Barbulescu. Referindu-se la implicarea sa in lovitura de stat de la 23 august 1944, generalul i-a spus: "Mi-am tradat tara". Multi poate nici nu-si dau seama cate constructii cladite pe vant darama o asemenea recunoastere.

"INTEMEIETORUL". Generalul Aurel Aldea, considerat fondatorul Miscarii de Rezistenta MINCIUNI MARCA SSI "Gravitatea organizatiei MNR consta in aceea ca aici apare, pentru prima oara, preocuparea permanenta de a largi, pe intreg teritoriul tarii, actiunea de rezistenta, inglobarea partidelor politice la aceasta actiune, coordonarea si unificarea de comandament a tuturor organizatiilor de rezistenta existente, atragerea MS Regele in aceasta actiune, luandu-l ca simbol al independentei Romaniei amenintate si spionajul impotriva Uniunii Sovietice in favoarea unei puteri straine" ASRI, fond D, dosar 1773 MINCIUNI ALE SIGURANTEI "Se dovedeste ca generalul de corp de armata (rez.) Aldea Aurel a luat legatura cu organizatia Haiducii lui Avram Iancu, Divizia Sumanele Negre, conjugand actiunea acesteia cu miscarea ce conducea in Capitala si de aici ideea unei conduceri centrale, pentru distrugerea unitatii statului" ASRI, fond D, dosar 6192