x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Momente la fel de triste...

Momente la fel de triste...

de Adriana Duţulescu    |    29 Dec 2010   •   22:01

10 mai – senatorul PNL Marius Nicoară a fost surprins de presă în timp ce se uita la un film porno pe laptop, în plenul Senatului, unde se dezbătea proiectul legii pensiilor. Nicoară a explicat că de fapt îşi verifica e-mail-urile primite de la prieteni şi că printre acestea se aflase şi filmuleţul deocheat.

13 mai – anunţul lui Traian Băsescu privind reducerea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor, a ajutorului de şomaj şi a celorlalte ajutoare sociale. Pre­şedintele a invocat nece­sitatea sacrificiului comun şi a emis celebra frază despre „grasul care stă în spatele sla­bului”, referire la conflictul dintre stat şi economia privată.

15 iunie – închiderea por­ţilor Parlamentului cu lanţuri la o mo­ţiune de cenzură. Roberta Anas­tase a dispus legarea por­ţilor Parlamentului cu lanţuri şi lacăte de teamă că manifestanţii strânşi în Piaţa Constituţiei vor pătrunde în clădire.

21 iunie – elaborarea documentului CSAT care menţio­nea­ză presa printre vulnerabi­lităţile la adresa securităţii naţionale. Demersul Preşe­din­ţiei a venit în contextul acuti­ză­rii războ­iului lui Bă­sescu cu „mo­gulii”, ce a culminat în sep­tem­brie cu arestarea patro­nului Realitatea TV, Sorin Ovidiu Vîntu.

2 iulie – Traian Băsescu s-a certat cu sinistraţii din comuna Pătrăuţi, Suceava, pentru că şi-au aşezat casele în calea ape­lor. Au urmat apoi cei din Său­ceş­ti, Bacău, pe care i-a mustrat că nu şi-au tencuit casele, şi că „s-a săturat de ţăţisme”, în disputa cu o profesoară care i-a re­proşat că i-a fost redus salariul.

8 iulie – Elena Udrea a împărţit sinistraţilor din comuna Săuceşti, Bacău, un camion de pantofi cu toc, spunând că femeile trebuie să-şi amintească despre cum să fie cochete chiar şi în vremuri de suferinţă.

20 septembrie – votul pe proiectul de lege a pensiilor a avut loc în absenţa opoziţiei, ai cărei membri au părăsit sala în momentul în care amendamentele propuse de ei au fost respinse în serie. În prezenţa unui număr de aproximativ 80 de deputaţi ai coaliţiei de guvernământ, votul a avut loc, rezultând, conform numărătorii efectuate de preşedintele Camerei Roberta Anastase, un scor fabulos: circa 180 de voturi „pentru”, exact de cât era nevoie pentru ca legea organică să treacă. În aceste condiţii, opoziţia a  acuzat-o pe Roberta Anastase de fraudarea votului şi i-a cerut demisia.

26 septembrie – primarul oraşului Călăraşi, Nicolae Dragu, şi-a înjurat alegătorii, la o manifestare publică ocaziona­tă de „Zilele oraşului”. Edilul i-a calificat pe călărăşeni drept „javre, derbedei şi golani”.
20 octombrie – Deputaţii PDL au votat in corpore, în frun­te cu miniştrii Muncii, Fi­nanţelor şi Dezvoltării, reduce­rea TVA pentru alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Ulterior, au dat vina pe liderul grupului parlamentar, Mircea Toader, pentru că „a ridicat degetul greşit”, adică a semnalizat vot pozitiv în loc de vot negativ.

6 decembrie – perioada de acordare a indemnizaţiei de creş­tere a copilului a fost redusă, din 2011, de la doi ani la un an pentru viitoarele mame. Vii­toarele mame vor putea sta şi în al doilea an în concediu de creş­tere a copilului, dar fără plată.

×
Subiecte în articol: special