x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Momentele în care la „Inter” s-a scris istoria

Momentele în care la „Inter” s-a scris istoria

de Diana Scarlat    |    12 Iun 2020   •   08:11
Momentele în care la „Inter” s-a scris istoria
Sursa foto: Lucian Alecu

Intercontinental nu este un simplu hotel, ci un obiectiv turistic în sine și un simbol al Bucureștiului, aflat în mijlocul celor mai importante momente ale istoriei recente.

La Intercontinental s-a scris istoria, la propriu. Hotelul a fost cartierul general al jurnaliștilor străini care au transmis în toată lumea imagini de la Revoluția din 1989 și din timpul mineriadelor. Pe lângă imaginea panoramică pe care o oferă acoperișul hotelului Intercontinental, care a devenit punct strategic pentru jurnaliști, în timpul celor mai importante evenimentelor, clădirea a fost și refugiul care i-a protejat pe jurnaliști de furia dezlănțuită din stradă.

Hotelul a fost construit între anii 1968 și 1970, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, I. Moscu. Este primul hotel de 5 stele construit în România și a rămas până astăzi una dintre cele mai înalte clădiri din București și din România. Până în 1989, când au fost finalizate lucrările la „Casa Poporului” (Palatul Parlamentului), hotelul Intercontinental a fost a doua cea mai înaltă clădire din București, după Casa Scânteii.

Apartamentul văzut de milioane de oameni 

Inter-ul are 283 de camere și apartamente, restaurante și săli de conferințe. La etajul al 19-lea, se află un loc cunoscut de milioane de oameni. Este Apartamentul Imperial, unde în 1979 s-au filmate scene pentru Nea Mărin miliardar - cel mai vizionat film românesc, cu aproape 15 milioane de spectatori. Apartamentul are 240 mp, dispune de două dormitoare și oferă o vizibilitate unică spre Piața Universității. Mobila ce utilează acest apartament este albă, din lemn de nuc, poleită cu aur și obiecte de iluminat din sticlă de Murano. 

În 2007, hotelul a trecut de la un contract de tip franciză la un contract de management cu lanțul Intercontinental Hotels Group.

×
Subiecte în articol: hotel intercontinental