x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moscova şi NATO, de la Stalin la Putin

0
04 Apr 2008 - 00:00
Moscova şi NATO, de la Stalin la Putin Grigory Sysoyev/


De la naşterea NATO, la 4 aprilie 1949, Moscova – fie ea capitala Uniunii Sovietice sau a Federaţiei Ruse – a urmărit constant anihilarea Alianţei şi transformarea ei într-o organizaţie de secu­ritate lipsită de conţinut.

De la naşterea NATO, la 4 aprilie 1949, Moscova – fie ea capitala Uniunii Sovietice sau a Federaţiei Ruse – a urmărit constant anihilarea Alianţei şi transformarea ei într-o organizaţie de secu­ritate lipsită de conţinut.

 

În mod paradoxal, crearea NATO, în 1949, nu l-a îngrijorat foarte tare pe generali­si­mul Stalin, pentru că, dincolo de semnarea tratatului de la Wash­ing­ton care demonstra determi­na­rea SUA de a apăra Europa, unde yankeii se aflau oricum, nu afecta în mod substanţial balanţa de forţe Vest-Est. Stalin nici nu s-a deranjat să răspundă grăbit prin arti­cula­rea unei alianţe similare, în­tru­cât controla deja statele-satelit printr-o reţea de acorduri militare bilaterale.

 

PROPAGANDA. În consecinţă, propaganda sovietică a în­ceput să tune şi să fulgere împotriva “aţâţătorilor la război” şi să pro­slă­vească “dragostea de pace” a ţă­ri­lor din lagărul comunist. În plus, so­vieticii au încercat să creeze breşe în­tre cele două maluri ale Atlanti­cului. La 29 noiembrie 1954, Molotov  declara în cadrul “Conferinţei ţă­ri­lor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa” că, în lo­cul unor grupări militare, a căror constituire conţine germenii unui nou război, este necesar ca statele eu­ro­pene să facă tot posibilul pentru a-şi organiza singure securita­tea colectivă pe Bătrânul Continent. Adică Moscova le propunea oc­ci­dentalilor: ieşiţi voi din NATO, ca să putem forma un OSCE (avant-la-lettre).

 

O IDEE TRĂSNITĂ. Demersul sovieticilor fiind lipsit de ecou, Moscova a venit cu ideea naivă de a pretinde chiar aderarea la Ali­an­ţa Nord-Atlantică. Astfel, în 1954, Guvernul Uniunii Sovietice a tri­mis statelor membre o notă prin care informa că “Guvernul sovietic îşi anunţă intenţia de a începe dis­cu­ţii cu ţările membre ale NATO cu pri­vire la participarea sa la NATO”. Răspunsul Alianţei a fost lipsit de echivoc: “Nu este necesar să subli­niem natura complet nerealistă a unei astfel de propuneri din partea Uniunii Sovietice”. Este interesant că documentul cu pricina a fost prezentat chiar de Vladimir Putin în 2001.

 

APAR FRISOANELE. So­vie­­ticii au început să aibă frisoane fa­ţă de NATO abia în 1955, când Ger­mania Occidentală a fost acceptată în Alianţă. Hruşciov, succesorul lui Stalin, a avut iniţiativa creării Tratatului de la Varşovia, în spe­ranţa deşartă că ar putea negocia disoluţia reciprocă a celor două alianţe militare.

De altfel, Tratatul de la Var­şo­via încheiat la 14 mai 1955, replica ro­şie a celui de la Washington, preciza în articolul 11 că, “în cazul în care în Europa va fi creat un sistem de se­cu­ritate colectivă şi va fi în­che­iat în acest sens un tratat general eu­ro­pean de securitate colectivă, lucru spre care părţile contractante vor tinde neîncetat, prezentul tra­tat îşi va pierde valabilitatea în zi­ua intrării în vigoare a Tratatului ge­neral european”. Cu alte cuvinte, Krem­linul propunea desfiinţarea si­multană a NATO şi a Tratatului de la Varşovia şi înlocuirea lor cu un sistem de securitate colectivă.

 

ÎNCĂ O ÎNCERCARE. O altă tentativă propagandistică a URSS s-a consumat în 1958. La şe­dinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia, de la 24 mai 1958, a fost adoptată o De­cla­raţie care propunea în­ch­e­ie­rea unui pact de neagresiune între Tra­tatul de la Varşovia şi NATO. Po­trivit articolului 2 din proiectul pac­tului de neagresiune, toate disputele care ar fi putut apărea între statele Tratatului de la Varşovia şi cele din NATO urmau să fie re­zol­vate numai prin mijloace paş­nice. În schimb, sovieticii se refe­reau în Declaraţie la abţinerea de la orice amestec reciproc în aface­ri­le interne.

Eşecul previzibil al acestor ac­ţi­u­ni a obligat Moscova să rămână pri­zo­niera unei acerbe şi costisitoare curse a înarmărilor, una dintre cauzele care au condus, în cele din urmă, la dispariţia Uniunii Sovietice.

 

“NO VETOES, NO SURPRISES”. În 1990, Uniunea So­­vie­tică îşi trăia ultimele zile. Aflat la Washington, Mihail Gorbaciov îi spunea, mai în glumă, mai în se­rios, omologului său american, George H.W. Bush, la 31 mai, că “NATO este o organizaţie deschisă” şi continua în mod surprinzător pentru interlocutorul său: “Poate şi noi ne vom alătura...”.

Gorbaciov încă mai credea că URSS are un viitor. În schimb, a fost nevoit să înghită hapul amar al istoriei. La 1 iulie 1991 a evitat să fie prezent la Praga, pentru a nu-şi lăsa semnătura pe un document care ar fi consfinţit încetarea activi­tă­ţii Tratatului de la Varşovia.

 

SIMPATICUL BORIS ELŢÎN. Şi preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, care a pus cu entuziasm umărul la disoluţia URSS, s-a dovedit lipsit de nostalgii şi inhibiţii atunci când era vorba despre colaborarea cu Occidentul ca­pi­talist. În 1991, Elţîn a anunţat că Rusia doreşte nici mai mult, nici mai puţin decât statutul de membru NATO. La 21 decembrie 1991, noul lider de la Kremlin a trimis sta­telor NATO o scrisoare în care se în­treba retoric “dacă admiterea Rusiei în NATO poate fi un scop politic pe termen lung”.

Elţîn a primit cam acelaşi răs­puns de care au avut parte sovie­ticii în 1954, pentru un motiv foar­te simplu: primirea Rusiei în NATO înseamnă să dai Moscovei un drept de veto asupra deciziilor Alianţei. Or, “no vetoes, no surprises”. După cum explica Henry Kissinger în lucrarea “Are nevoie America de o politică externă”: “Apartenenţa Ru­siei la NATO ar transforma Alianţa Atlantică într-un instrument de se­cu­ritate de tip mini-ONU”.

Prin urmare, în 1991, Kremli­nul a fost nevoit să se mulţumească doar cu statutul de membru al Con­si­liului de Cooperare Nord-Atlantic, devenit ulterior Consiliul Parte­neriatului Euro-Atlantic (Euro-Atlantic Partnership Council).

 

“TRĂDARE”. În schimb, Elţîn a reuşit să isterizeze opoziţia comunistă şi naţionalistă, care a în­ceput să invoce tot mai des tră­da­rea interesului naţional, discurs apreciat de populaţia rusă, care resimţea acut nu numai pierderea confortului psihic confe­rit de apar­te­nenţa la o mare pu­tere în urma im­ploziei URSS, dar şi lipsurile şi umi­linţele cotidiane ale tranziţiei.

Treptat, Elţîn şi echipa sa au de­venit mai prudenţi şi şi-au nu­an­ţat discursul. Ruşii au revenit la ideea sovietică a transformării NATO într-o organizaţie de secu­ri­ta­te colectivă. În noiembrie 1993, Evgheni Primakov a prezentat o analiză a cărei concluzie era că Rusia trebuie să se opună NATO, dacă aceasta nu se transformă într-un sistem de securitate colectivă. O astfel de transformare pre­su­pu­nea, practic, “sinuciderea NATO” ca alianţă militară.

La 19 decembrie 1994, secretarul general de atunci al Alianţei Nord-Atlantice, Willy Claes, a acordat un interviu săptămânalului american Newsweek, în care s-a referit la intenţia Rusiei  de a trece pe plan secund NATO, punând pe primul loc o organizaţie de securitate colectivă. “În mod cert, Rusia a dorit să transforme CSCE în instituţia primordială a Europei. Ei au râvnit la un consiliu de securitate cu membri permanenţi şi dreptul de veto”, spunea Willy Claes.

 

DEZAMĂGIRI ÎN VA­LURI. În acelaşi an, NATO a utilizat, fără a se consulta în prealabil cu Moscova, aviaţia împotriva forţelor militare sârbe din Bosnia, determinând primele tensiuni bilaterale.

În iunie 1994, Federaţia Rusă a aderat totuşi la Parteneriatul pentru Pace, crezând că astfel va putea avea un cuvânt de spus în privinţa colaborării dintre NATO şi statele din Europa Răsăriteană care gravi­ta­seră până de curând în orbita Moscovei.

Obsesia Rusiei de a influenţa procesul de luare a deciziei în ca­drul NATO a împins-o să semneze, în 1997, “NATO-Russia Founding Act”, prin care era creat Consiliul Per­manent Întrunit (Permanent Joint Council – PJC). Bineînţeles că Moscova n-a reuşit să blocheze nici o decizie a Alianţei.

În schimb, la 24 martie 1999, NATO a recurs la lovituri aeriene împotriva fostei Iugoslavii. Rusia a protestat, suspendându-şi participarea în Consiliul Permanent În­tru­nit şi retrăgându-şi persona­lul din Misiunea Permanentă a Rusiei la NATO. Relaţiile dintre Rusia şi NATO atingeau un punct critic.

La 9 august 1999, Elţîn l-a nu­mit pe Putin prim-ministru şi a anunţat că doreşte ca acesta să-i succeadă la preşedinţia Rusiei. Noul ţar a urmat faţă de NATO linia predecesorilor săi.

În iulie 2001, preşedintele Putin a evocat eventualitatea unei integrări a Rusiei în NATO, însă şi pe cea a desfiinţării Alianţei: “Cea mai simplă soluţie este dizolvarea NATO, dar nu se află pe agendă. A doua opţiune posibilă este include­rea Rusiei în NATO. Aceasta ar crea un spaţiu comun de apărare şi securitate. A treia opţiune o re­pre­zin­tă crearea unei organizaţii noi, diferite, care să-şi asume aceste obiective şi să încorporeze şi Rusia”.

În luna septembrie, Putin a revenit asupra ideii, spunând că Rusia va studia eventualitatea integrării în NATO, în funcţie de “pro­punerile” care i se vor face.

 

MOMENTUL 11 SEPTEMBRIE 2001. Atacurile de la 9 septembrie 2001 asupra SUA au îm­piedicat Moscova să mai viseze cu ochii deschişi la desfiinţarea NATO. În schimb, coşmarul tero­rist l-a făcut pe Putin să permită fo­lo­sirea spaţiului aerian al Rusiei de către avioanele Alianţei, pentru a susţine acţiunile coaliţiei în Afga­nistan.

Acest sprijin i-a adus Rusiei posibilitatea de a se manifesta în anumite domenii (peace keeping, lupta împotriva terorismului, nonproliferarea) ca un partener egal al NATO, fără a avea însă drept de veto asupra deciziilor Alianţei. Astfel, în luna mai 2002, la Roma, liderii Rusiei şi ai ţărilor NATO au semnat declaraţia comună “Re­la­ţi­i­le NATO-Rusia: o nouă cali­tate” (NATO-Russia relations: New Quality), punând bazele Consiliului NATO-Rusia. Potrivit Declaraţiei şe­filor de stat şi de guvern din sta­tele membre ale NATO şi din Fe­deraţia Rusă de la 28 mai 2002, în cadrul Consiliului NATO-Rusia, “statele membre NATO şi Rusia vor conlucra ca parteneri egali în domenii de interes comun”.

 

NEMULŢUMIRI. Dincolo de anumite realizări comune notabile, colaborarea s-a dovedit dificilă, Moscova fiind tot mai ne­mul­ţu­mită de extinderea NATO într-un spaţiu pe care îl percepuse până nu demult ca aparţinând sferei sale de influenţă. Discursul lide­rilor de la Kremlin a devenit tot mai dur pe măsură ce Rusia îşi re­venea din buimăceala tranziţiei şi aspira încă o dată la statutul de mare putere.

În februarie 2007, Putin s-a lan­sat într-o tiradă antioccidentală chiar la conferinţa pentru securitate de la München: “Cred că este evident faptul că extinderea NATO nu are nici o legătură cu moderni­zarea Alianţei în sine sau cu asigu­rarea securităţii în Europa. Dimpo­trivă, reprezintă o provocare se­ri­oa­să, care reduce nivelul încre­de­rii reciproce”. La 9 mai, săr­bă­to­rind victoria Maicii Rusii în cel de-al doilea război mondial, Putin nu s-a ferit chiar să compare SUA cu... Germania nazistă.

 

NU LA GRANIŢELE NOAS­­­­­­TRE! Deocamdată, Rusia priveşte NATO cu neîncredere şi iritare, mai ales când este evocată posibilitatea acceptării Ucrainei. Dmitri Rogozin, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, a declarat recent într-un interviu acordat publicaţiei Dziennik că Moscova nu va accepta Alianţa la gra­niţele sale: “Rusia nu va fi niciodată parte a Alianţei, pentru că unele state membre nu ne văd ca aliat politico-militar. Deci NATO va fi întotdeauna o maşină militară străină. Apropierea ei de gra­ni­ţe­le noastre este o ameninţare per­manentă.

Nimănui nu-i place când tot mai aproape de casă apar tan­curi şi avioane străine. Ne dăm seama că astăzi potenţialul militar al Rusiei este mult inferior celui al SUA şi NATO. Când a intrat Polonia în Alianţă nu am fost, de ase­menea, încântaţi, dar nu a fost o reacţie dură. De data aceasta atin­gem un punct critic, linia roşie, fiindcă Alianţa vine chiar la graniţa noastră. Politicienii pot vorbi des­pre valori, liberalism, democraţie, dar astea sunt numai vorbe. NATO este o organizaţie militară şi nu declaraţiile contează, ci potenţialele militare”.

Mediafax

Citeşte mai multe despre:   nato,   rusiei,   securitate,   Rusia,   eveniment,   Moscova,   alianţei,   eltin,   tratatului,   tratatului varsovia,   colectiva,   tratatului var

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Ross Welford: Un scriitor ajutat de șomaj

Ross Welford: Un scriitor ajutat de șomaj
Şomajul l-a împins pe britanicul Ross Welford să se apuce de scris. A lucrat în televiziune însă nu mai primea proiectele de care avea nevoie. Și-a folosit timpul liber ca să scrie un roman pentru copii. Nu...

Parchetul General cere în instanță anularea adopției Sorinei

Parchetul General cere în instanță anularea adopției Sorinei
Procurorul general al României a înaintat, ieri, Tribunalului Mahedinţi, emiterea unei ordonanțe președințiale, în vederea interzicerii scoaterii de pe teritoriul național a minorei Sorina, care, la sfârșitul...

Amigdalele nu se scot. Se netezesc cu laser

Amigdalele nu se scot. Se netezesc cu laser
Durerea în frunte între sprâncene nu e cauzată doar de sinuzită. Trebuie să se facă diferenţa între o amigdalită cu roşeaţă în gât şi amigdalitele cu puroi. Interviu cu profesor doctor Codruţ...

Scandalul Mehedinți. Lazăr lovește de dincolo de pensie

Scandalul Mehedinți. Lazăr lovește de dincolo de pensie
Galerie Foto Șefa „Urmăririlor Penale” din cadrul Parchetului Curții de Apel Craiova, Maria Antoaneta Pițurcă, implicată, la sfârșitul săptămânii trecute, în operațiunea de extragere a fețiței de 9 ani, Sorina, de...

Ultima aroganță la Cotroceni: 50.000 € aruncați în grădină

Ultima aroganță la Cotroceni: 50.000 € aruncați în grădină
Galerie Foto Scăpat de „povara” alegerilor, Klaus Iohannis a fost foarte ocupat la sfârșitul lunii mai. Concret, la doar cinci zile după scrutinul din 26 mai, Administrația Prezidențială a contractat servicii de întrețin...

Sport în vremea caniculei

Sport în vremea caniculei
Meteorologii anunţă temperaturi ridicate în perioada următoare iar razele UV sunt mult mai periculoase decât în alte perioade ale anului. Ca să nu ne punem în pericol sănătatea, specialiştii ne recomandă...

1.000 de călători, zero bilete. Amintiri din personalul de Oltenița

1.000 de călători, zero bilete. Amintiri din personalul de Oltenița
Galerie Foto În anul 2002 am început să scriu un reportaj despre „trenul foamei”, sau „trenul blatiștilor”, pe ruta București Titan Sud - Oltenița, dar abundența de știri la televiziuni pe aceeași temă m-a făcut...

Procurorul Adina Florea reclamă, într-un act oficial, presiuni și amenințări la adresa SIIJ

Procurorul Adina Florea reclamă, într-un act oficial, presiuni și amenințări la adresa SIIJ
CSM urmeaz să valideze, în ședința de astăzi a Plenului, rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de procuror șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, după ce, în urmă cu două...

Dr. Anca Vereanu, despre „Dinți într-o zi” și industria implanturilor

Dr. Anca Vereanu, despre „Dinți într-o zi” și industria implanturilor
Galerie Foto Românii sunt europenii cu dinţii cei mai prost îngrijiţi. Teama de durere, lipsa banilor şi, de foarte multe ori, lipsa educaţiei sanitare se numără printre motivele amânării vizitelor la stomatolog. Cei mai...

Sarah Perry: Credem că romanele sunt superioare televiziunii, dar sunt tot poveşti

Sarah Perry: Credem că romanele sunt superioare televiziunii, dar sunt tot poveşti
Galerie Foto Sarah Perry şi-a cucerit fanii cu romanele sale scrise în stil gotic şi cu poveşti care te ţin cu sufletul la gură. Şi-a publicat primul roman la vârsta de 34 de ani şi a cunoscut succesul abia după a doua...

STS avansează un general la gradul de milionar

STS avansează un general la gradul de milionar
Galerie Foto Serviciile speciale se dotează, în anul electoral al alegerilor europarlamentare și al alegerilor prezidențiale. Serviciul de Telecomunicații Speciale, instituția care are un rol deosebit de important în...
Serviciul de email marketing furnizat de