Muncă şi dăruire la identificare

În cazul unor tragedii de asemenea proporţii, identificarea victimelor presupune o muncă titanică. Echipa de legişti, procurori şi criminalişti care s-a ocupat de prelevarea fragmentelor omeneşti şi de identificarea lor a muncit timp de şase luni, câte zece ore pe zi în primele trei.

În cazul unor tragedii de asemenea proporţii, identificarea victimelor presupune o muncă titanică. Echipa de legişti, procurori şi criminalişti care s-a ocupat de prelevarea fragmentelor omeneşti şi de identificarea lor a muncit timp de şase luni, câte zece ore pe zi în primele trei. La acea vreme, legiştii români au fost nevoiţi să se descurce cu dotări aproape inexistente, dar rezultatele muncii lor au fost foarte bune.

Prima echipă de legişti care a mers la locul accidentului a fost formată din Teodor Staicu, Constantin Rizescu şi Abdo Salem. După câteva zile, primul a fost înlocuit de Constantin D. (n.r. – aşa a ţinut domnia sa să-l prezentăm), în această formulă lucrându-se în continuare timp de şase luni. Toată munca de identificare s-a făcut în sala de autopsie a IML-ului, cu dotările de atunci.

AMINTIRI SUMBRE. “A fost o perioadă îngrozitoare. Nu ştiam când se va termina toată munca aceea cumplită”, spune actualul director al IML, Dan Demergiu. “Noi suntem numai «muncitorii». Există echipe complexe de cercetare şi de investigare. Noi am lucrat împreună cu experţi din Belgia şi din Anglia. Este o amintire sumbră, dar care chiar şi în condiţiile de atunci a avut un rezultat profesional bun, iar lumea a fost mulţumită”, explică medicul legist Constantin D. Atunci s-a muncit aproape şase luni, câte zece ore pe zi în prima jumătate a perioadei de identificare. Au lucrat trei medici legişti, trei rezidenţi şi ajutoarele din sala de autopsie pentru a putea identifica toate cele 61 de victime ale accidentului. O muncă foarte grea şi solicitantă, dacă ne gândim că de pe locul în care au căzut părţi din avion s-au adunat 168 de colete cu resturi umane. “În echipă au fost foarte mulţi străini. Am lucrat foarte bine împreună cu o echipă de jandarmi şi criminalişti belgieni. Legişti am fost numai noi, cei din România. Ambasada Angliei ne-a ajutat foarte mult cu datele medicale ale unuia dintre cei decedaţi, dorind să fie identificat cât mai repede. Ne-a fost foarte greu, pentru că identificarea făcută pe fragmente de corp uman este foarte dificilă. Este nevoie de foarte multă determinare”, mai spune legistul.

PRACTICI. Procesul este complex şi are reguli stricte. Se cartografiază o zonă de catastrofă, se numerotează şi se stabilesc echipele care lucrează la fiecare zonă. Se studiază şi cele mai mici fragmente care pot fi identificabile, amprentele genetice, serologice. “Niciodată, în caz de catastrofe de acest fel, victimele nu pot fi reconstituite în totalitate. În timp ce lucram şi identificam, familia era contactată pentru a ridica victima. Familiile occidentale nu au contestat faptul că au primit un fragment din corpul victimelor. Ei au mare încredere în munca legiştilor”, spune Constantin D.  Metodele de identificare ale legiştilor sunt: identificarea vizuală (făcută de un membru al familiei sau de un cunoscut), analiza efectelor personale (haine, bijuterii etc.), examenul extern al cadavrului (prin care se stabileşte vârsta, talia, ţesutul osos, cicatricele sau tatuajele), examenul intern, cu probe de ţesut microscopic. Identificarea ondostomatologică presupune extragerea maxilarului, parţial sau complet, pe baza analizei dinţilor, făcându-se apoi identificarea cadavrului. Cea mai exactă este identificarea genetică, imposibil de făcut la acea vreme în laboratoarele noastre. Este cea mai completă şi constă în prelevarea de ţesuturi şi sânge pentru identificarea ADN-ului.

NECUNOSCUTĂ. “O singură victimă nu a fost identificată din punctul nostru de vedere. Din cauza fragmentării foarte mari care nu ne-a permis să-i stabilim identitatea conform principiilor noastre. Prin excludere, s-a stabilit la sfârşit că era vorba despre o femeie, cetăţeancă americană (Victoria Hoyt -n.r.)”, îşi aminteşte medicul legist Constantin D. “Atunci nu aveam o bază logistică şi materială corespunzătoare. Nu aveam nici vestimentaţia de protecţie, nici mănuşi sau autoutilitare care să ne ajute să transportăm fragmentele de la faţa locului. Există două aspecte ale cercetării: prima, la locul faptei, unde s-au prelevat toate fragmentele umane, a doua, în laborator. Atunci ne-a sprijinit foarte mult în prima fază Apărarea Civilă. Colonelul Florea cu nişte băieţi foarte tineri şi bine educaţi, care ne-au ajutat să cărăm coletele”, mai spune legistul.

RESTUL E TåCERE. Fragmentele care au rămas în urma întregului proces de identificare nu s-au dat familiei. Au fost incinerate. Hotărârea s-a luat de comun acord cu familiile victimelor. Rolul de conciliere, de a discuta cu rudele celor dispăruţi în tragicul accident, mai ales pentru a se pune la dispoziţia experţilor materiale genetice, l-au avut reprezentanţii Crucii Roşii. “La noi, din păcate, nu se putea face o identificare pe bază de ADN, în lipsa unui laborator de genetică. Această parte a cercetării s-a făcut în Anglia şi în Belgia”, explică medicul legist. Situaţia s-a schimbat în cei 13 ani de la tragedie, laboratoarele IML au fost dotate cu echipamente performante, au fost angajaţi experţi, iar acum se poate face şi la noi o astfel de expertiză. Să dea Dumnezeu să nu fie cazul!

60 de nume pe o piatră

Au murit în accident toţi cei 60 de ocupanţi ai aeronavei, din care 11 membri ai echipajului şi 49 de pasageri. Comandantul Ilie Bătănoiu, de 46 de ani, avea o vastă experienţă. Copilotul Ionel Stoi, 48 de ani, avea experienţă de zbor anterioară pe aeronave IL-62 în funcţia de comandant instructor.

Cu ei au dispărut şi însoţitorii de zbor Adriana Orneangă, Viorica Bălănescu, Dalia Bucur, Simona Carmen Istodor, Livia Carmen Munteanu, Doina Jurcovan şi Lucreţia Pop, şef de cabină, şi echipa de securitate, alcătuită din Constantin Buză şi George Stângă. Printre pasagerii străini aflaţi la bord se numărau consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, Van Den Ameele, secretara ambasadorului Belgiei la Bucureşti, Kathleen Hochart, trei funcţionari ai agenţiei americane pentru dezvoltare USAID, un funcţionar al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, spaniolul Emilio Hap, thailandezi, francezi, olandezi şi români. Numele lor au rămas încrustate pe monumentul comemorativ: Marc De Baere, Doina Blaj Borde, Daria Michaela Bucur, Arel De Cauwer, Terri C. Chung, Ştefan Dejoncker, Regis Dieu, Serge de Dree, Marie Jose Deherde, Michel Duffaut, Dumitra Dumitrescu, Sacha Fouarge, Chantal Geets, Dumitru Georgescu, Dan Andre Giurgiu, Jaques Gotlib, Benny Govaert, Maria Laura Hap Turcanu, Maricica Hap Turcanu, Frank Heyse, Kathlfen Hochart, Norman A. Hoyt, Virginia J. Hoyt, Georges Kerkhof, Barend L.M.A. Kerstens, Didier Louche, Camelia Cristina Mihăilescu, Henri Minkowski, Sorin Vasile Mustăţea, Inge Nackaerts, Gustave Nottebaert, Florentina Mihaela Popescu, Georges Rousseaux, Naree Rousseaux, Ionuţ Staicu, Mark Anthony Stephenson, Jean Francois De Stepkowski, Joelle Thiran, Michelle Van Den Amel, Ray C. Van Heusden, Albert Van Ham, Eric Van Looy, Dimitri Verdood, Francine Vergult, Jean Van Hoop şi Johnny Werbrouck.

Ianuarie 1996. Trecuseră zece lunii de la catastrofa aviatică, iar ancheta se afla încă în desfăşurare. După zile în şir de cercetări, medicii legişti care lucraseră cot la cot cu procurorii reuşiseră să identifice mare parte din fragmentele umane. Mai erau însă circa 300 kg de rămăşiţe ale victimelor pe care nici o metodă de investigare medico-legală nu reuşise să le atribuie vreuneia dintre persoanele aflate la bordul avionului prăbuşit. Aşa că oficialii americani, belgieni şi români au decis la Bruxelles ca fragmentele umane neidentificate să fie incinerate. S-a stabilit, ca însă cenuşa să fie depusă în urnă la Baloteşti, unde urma să se ridice monumentul care marchează locul tragediei. La 7 martie 1996, cele 112 colete care conţineau resturile neatribuite victimelor au fost incinerate la Crematoriul Uman Vitan-Bârzeşti. Cenuşa a fost îngropată la locul accidentului, exact un an mai târziu de la prăbuşirea avionului, în timpul procesiunii oficiale de comemorare. (Miruna Pasă Petru)