x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Muntele credinţei. Trei sau cinci patriarhi

Muntele credinţei. Trei sau cinci patriarhi

de Tudor Cires    |    26 Ian 2013   •   00:22
Muntele credinţei. Trei sau cinci patriarhi

Februarie este luna de naştere a doi patriarhi: Iustinian şi Teoctist. Ambii au păstorit în perioade grele ale istoriei, trecând luntrea bisericii ortodoxe române de pe un mal pe celălalt. Primul a văzut năruindu-se proiectul societăţii moderne bazate pe proprietatea privată şi a muncit din greu pentru a nu da pe mâna comuniştilor averea bisericii. Al doilea a fost nevoit, iniţial, să cedeze mai mult decât predecesorul său, dar a trăit măcar, la  final, bucuria despărţirii de tiranie. Numărul trei şi numărul cinci în cronologia celor şase patriarhi ai BOR, Iustinian şi Teoctist sunt importanţi pentru noi prin fapte şi învăţături dar, la scara lumii creştine, se pierd printre alte sute de patriarhi.

De fapt, aidoma eroilor din mitologia greacă, patriarhul (în greceste: tată, conducător), aşa cum apare el în Vechiul Testament, reprezintă simbolul civilizaţiei strălucite care o precede pe a noastră. Primii trei patriarhi cunoscuţi, Avraam, Isaac şi Iacob, erau, în primul rând, după modelul titanilor, oameni foarte înalţi, puternici şi înţelepţi, iar viaţa lor dura mai multe sute de ani, aşa încât puteau fi consideraţi nemuritori. Pe de altă parte, în faţa zeilor războinici greci şi romani, o singură putere a avut sorţi de izbândă: credinţa în Iisus.

Dacă Avraam, Isaac şi Iacob sunt consideraţi cei trei patriarhi ai iudaismului, lumea creştină are şi ea, tradiţional, cinci mari patriarhi ai începuturilor. Ei sunt acei sacerdoţi de rang înalt ai bisericilor tradiţionale (Ortodoxă, Catolică şi Asiriană Orientală), care îi preced pe toţi ceilalţi în întâietate, datorită "scaunelor" pe care le ocupă. Din cauza numeroaselor schisme care au avut loc de-a lungul timpului, se întâmplă ca unele scaune să fie ocupate, simultan, de mai mulţi patriarhi, fiecare aparţinând unei alte comuniuni. Astfel, la Constantinopol, avem un patriarh ecumenic, considerat "primum inter pares", dar avem şi un patriarh armean; la Alexandria, avem un patriarh copt, unul copt ortodox şi unul ortodox; la Antiohia, se află un patriarh ortodox, un patriarh copt şi câte un patriarh catolic maronit, melkit şi sirian. În sfârşit, la Ierusalim îşi au scaunele patriarhii romano-catolic, armean, nestorian şi ortodox. În afara celor cinci patriarhii, există şi aşa-numitele patriarhii "moderne" (fondate în timpul apropiat), care nu sunt considerate tradiţionale (fondate de apostoli), categorie în care se încadrează şi Patriarhia Română.
Primul patriarh român, Miron Cristea, a fost investit în această funcţie bisericească la exact doi ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (25 februarie 1925). Pe plan politic, primul nostru patriarh a făcut parte din Regenţă (iulie 1927 - iunie 1930) şi a fost prim-ministru (februarie 1938 - martie 1939), fapt care susţine ideea că nu întotdeauna biserica şi politica au stat la distanţă, la români.

×