x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Necenzurat - "Între patru ochi" cu Ceauşescu?

Necenzurat - "Între patru ochi" cu Ceauşescu?

de Silviu Curticeanu    |    21 Ian 2008   •   00:00
Necenzurat - "Între patru ochi" cu Ceauşescu?

Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC, este unul dintre puţinii oameni care pot povesti cum decurgea o şedinţă de lucru "în doi" cu Nicolae Ceauşescu, cunoscut colaboratorilor apropiaţi pentru caracterul dificil şi nervozitatea excesivă. "Ceauşescu nu poate fi sincer, niciodată, cu nimeni, nici măcar într-o discuţie între patru ochi", îşi aduce aminte Curticeanu.

Ceauşescu, un portret în jocul de oglinzi

Pentru istoria comunismului, amintirile foştilor demnitari reprezintă o sursă de o importanţă deosebită. Aflat timp de 15 ani în "bivuacul puterii", Silviu Curticeanu este în măsură să fie considerat o sursă de prim-rang pe tema stilului de lucru, comportamentului şi relaţiilor directe pe care le avea Ceauşescu. Prezentăm în cele ce urmează câteva pasaje din cartea sa memorialistică "Meditaţii necenzurate", apărută la Editura Historia, anul trecut (cu menţiunea că intertitlurile aparţin redacţiei).


O discuţie lungă şi oarecum edificatoare despre partid am avut-o cu Ceauşescu abia în anul 1985, înainte de Congresul al XIII-lea al partidului; a fost poate discuţia cea mai calmă pe care am avut-o vreodată cu el, ţinând seama că a durat mai bine de opt ore, s-a purtat "numai în doi" şi mai ales că au lipsit ieşirile lui nervoase, nerăbdarea, graba şi etichetările aducătoare de stări de tensiune atât de dezagreabile pentru orice interlocutor.


O DISCUŢIE TÊTE-À-TÊTE.
În dimineaţa acelei zile mi-a cerut relativ devreme să-l sun acasă.

L-am sunat; la celălalt capăt al firului o voce calmă este pusă, contrar obiceiului, pe şotii:

– Curticeanu, sper că tu mai cunoşti prevederile statutului partidului!

Răspund sec şi puţin convingător:

– Da.

– Bine, atunci vin imediat la birou şi ne apucăm de treabă, să definitivăm propunerile de modificare a statutului.

Am intrat oarecum în panică, pentru că nu aveam la îndemână un statut şi recunosc, cu smerenie, că nu eram un bun cunoscător al prevederilor sale; timp de reîmprospătare a cunoştinţelor nemaiavând la dispoziţie, m-am lăsat de nevoie "în plata Domnului".


Ceauşescu era, de regulă, oricând şi cu oricine, un interlocutor dificil şi, de aceea, fiecare dintre noi prefera ca la o discuţie cu el să nu fie singur; în ultima perioadă eu eram tot mai des văduvit de dreptul de a fi "asistat", suportând, de cele mai multe ori, pe post de paratrăsnet un monolog isteric sau un dialog purtat din capul locului de pe poziţii inegale.

Ceauşescu era, recunosc, în mod obişnuit, concis şi clar când îşi exprima un punct de vedere şi eu dobândisem, mai bine ca oricine, "arta conversaţiei" cu el; să-l aprobi, cu orice preţ, era o prostie; să-l contrazici, o prostie şi mai mare; dacă tăceai din gură aveai şansa să-şi revină singur; dacă îl contraziceai, fără să ştii cum, îl întărâtai într-atât încât rămânea consecvent cu cele spuse, indiferent de dimensiunea prostiei şi de consecinţele posibile.

Arta mea consta nu în a-l aproba sau contrazice, ci în a-mi exprima nedumerirea sau a-i pune întrebări suplimentare care, la timp şi bine plasate, îl făceau să reflecteze şi-l aduceau, de multe ori, pe făgaşul normal.

În zilele lui proaste, tot mai frecvente în ultima perioadă, când, nervos sau grăbit, pronunţa fraze bâlbâite sau neterminate, pentru mine era tot mai greu să-i ghicesc intenţiile, iar pentru alţii imposibil.

În acea zi discuţia a fost, din toate punctele de vedere, atipică; în locul conciziei obişnuite, al dialogului strict la obiect, Ceauşescu avea chef de vorbă, trăgea de timp pentru că nu avea ceva mai bun de făcut sau pentru că nu ştia nici el, încă, ce modificări vrea să aducă statutului.

Aşezaţi la masa de lucru din biroul său, unul lângă altul, el răsfoia agale statutul, iar eu încercam să păstrez ritmul impus de el pentru a avea în faţă mereu aceeaşi pagină; strădania mea era uşurată de faptul că statutul ce-l avea în faţă era tipărit cu litere mari, la fel ca toate materialele care îi erau adresate, deoarece avea vederea slăbită dar, din pură cochetărie şi dorinţă de "tinereţe veşnică", nu purta ochelari; este drept, când de câteva ori l-am surprins cu ochelarii pe nas. Arăta "ca dracu".

Răsfoind statutul, Ceauşescu îşi exprimă, cu voce tare, încântarea faţă de prevederile referitoare la rolul conducător al partidului, faţă de cele privind structura organelor de conducere ale partidului şi, mai ales, faţă de cele două principii de bază – centralismul democratic şi disciplina de partid – care i-au dat posibilitatea să asigure unitatea de monolit a partidului şi să ridice cultul personalităţii pe "noi trepte" de primitivism.

Deşi calm şi binedispus, Ceauşescu păstra acelaşi grad de seriozitate, niciodată, în nici o împrejurare şi cu nimeni, el netolerând ca o analiză oficială să se transforme într-o discuţie familiară sau superficială, ca principii şi reguli de partid să fie tratate în termeni echivoci.

Poate fără să vrea, din pură obişnuinţă, îmi ţine un discurs despre modelul ştiinţific şi umanist al civilizaţiei comuniste, despre necesitatea formării omului nou, despre faptul că adevărata libertate nu se poate afirma decât în cadrul bunăstării generale, a libertăţii şi independenţei întregului popor.


"SPIRIT REVOLUŢIONAR". Figura lui liniştită, deconectată, se încrâncenează pe dată când mini-discursul ce-mi este destinat aminteşte de spiritul revoluţionar, de patriotismul socialist, de dragostea faţă de muncă, de hotărârea de a milita neabătut pentru socialism şi primeşte accente de furie când se referă la elementele cosmopolite, la snobii care au abandonat combativitatea partinică şi au adoptat o atitudine contemplativă, la cei care nu au o poziţie fermă faţă de lipsuri şi neajunsuri, tolerează sau nu fac o opoziţie netă faţă de ideile retrograde, idealiste, anti-ştiinţifice care circulau prin Occident.

Nu ştiu ce vede el pe chipul meu, dar eu, pe dinăuntru, îmi dau seama că preludiul prelungit pe care mi-l debitează nu este de bun augur, că modificările născute în capul lui sunt din nou dintre cele făcute să otrăvească sufletele, să nu lase nimănui o clipă de linişte, de răgaz.

În această fază a monologului, cu vădite accente de discurs la un moment dat, îmi mărturiseşte îndoiala cu privire la faptul dacă Partidul Comunist Român mai este sau nu un partid de avangardă, dacă nu cumva sintagma este depăşită şi ar trebui să fie înlocuită sau oricum înţeleasă într-un sens mai larg, din moment ce circa 33% din populaţia activă este înrolată în partid.

Profit de îndoiala exprimată şi încerc să provoc, pentru a vedea ce gândeşte, o discuţie teoretică despre tipurile de partid existente în societatea modernă. Subiectul nu-l interesează şi ascultă cu vădit dezinteres aprecierile mele despre Partidul Laburist Britanic sau despre Partidul Social Democrat German, la care, la începutul secolului XX, aveau 1,6 milioane şi respectiv mai mult de un milion de membri.

Determinat de faptul că i-am întrerupt discursul, Ceauşescu trece în sfârşit la modificarea propriu-zisă a unor prevederi ale statutului.

Propunerile de modificare gândite de Ceauşescu pot fi sistematizate pe câteva grupe principale.

O primă grupă cuprindea prevederi care, după spusele lui, aveau rolul să ridice pe o treaptă mai înaltă calitatea de membru de partid, să sporească, ştiut fiind că hârtia răbda orice, responsabilitatea socială a comuniştilor.
Respectând meteahna sa în materie de tehnică normativă, începutul nu putea fi făcut fără o formulă declarativă, demagogică, cu iz mobilizator. Iat-o în adevărata ei măreţie:

"Comunistul se angajează să militeze cu toate forţele pentru triumful socialismului şi comunismului, să servească în toate împrejurările interesele poporului, independenţa şi suveranitatea patriei; să se preocupe permanent de ridicarea nivelului politic şi ideologic, să se călăuzească de spiritul revoluţionar în întreaga sa activitate."

În legătură cu această frază demagogică am văzut, mai târziu, că propaganda de partid a intrat în transă, pentru a demonstra că ea "evidenţiază că partidul pune exigenţe sporite în faţa membrilor săi, corespunzător demersurilor noi, mai ample şi mai profunde ale obiectivelor politice, economic şi sociale preconizate în programul său."


SARCINILE DE PARTID. Deschiderea declarativă a fost urmată, ca de obicei, cum mă aşteptam, de două reglementări concrete; prima avea menirea să întreţină starea de tensiune, de suspiciune şi de teamă şi cerea comuniştilor "să raporteze periodic în faţa organului său a organizaţiei de partid despre modul cum îşi îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile încredinţate"; a doua însemna introducerea unei noi sancţiuni care avea particularitatea, deloc neglijabilă, că producea efecte nu numai în privinţa activităţii politice, cum era firesc, ci şi în legătură cu activitatea profesională şi consta în posibilitatea suspendării pe cinci ani a dreptului membrului de partid de a fi ales în organele de conducere ale partidului, sau de a fi numit într-o funcţie de conducere pe linie de stat.

Deşi, cel puţin pentru mine, intenţiile lui erau clare, Ceauşescu se simte obligat să-mi dea explicaţii suplimentare:

Curticeanu, aceste modificări "trebuieşte" să le facem, deoarece la unii, chiar din conducerea partidului, există o tendinţă de automulţumire, de scădere a simţului de răspundere; punându-i să raporteze, să dezbată critic şi autocritic problemele, îi vom trezi la realitate şi-i vom face să se pună pe treabă!
Tov. Ceauşescu, introducem în statut o sancţiune care are efecte pe linie de stat; nu împiedicăm prin aceasta o promovare profesională pe criterii politice?
Da, dragă, ştiu; dar, dacă nu-i ardem şi la pungă, de vorbă bună mulţi nu ştiu să asculte şi, nu vezi, se lasă pe tânjeală!

Atunci când urmărea un anume scop, principiile nu aveau nici o valoare pentru el şi orice atenţionare devenea de prisos.

Este drept că în această privinţă, ca şi în multe altele, ştia să fie inconsecvent, uneori în sens pozitiv. La schimbarea din funcţie a unui viceprim-ministru, mânios, m-a pus să scriu în decretul de destituire, că insul nu are dreptul să ocupe cinci ani nici o funcţie de conducere pe linie de stat; n-au trecut decât câteva luni şi tot el m-a chemat şi mi-a cerut să redactez un decret de numire a aceluiaşi personaj în funcţia de ministru; replica mea referitoare la suspendarea, pe cinci ani, a dreptului acestuia de a ocupa funcţii de conducere, stabilită prin decretul amintit, a fost înlăturată cu nervozitate, pe argumente "juridice".

Ce dracu, Curticeanu, tu nu ştii că un decret poate fi modificat prin alt decret?!!!

Ştiu prea bine, dar, fiind vorba de o modificare, vă întreb dacă o fac în mod expres sau o las să fie implicită?
Implicită, dragă, că afară de tine înţelege toată lumea!


"TINERET COMUNIST SÅNÅTOS". S-a oprit îndelung la o prevedere referitoare la primirea tinerilor în partid; îndoind cu o anume delicateţe colţul paginii pe care o avea în faţă, gest caracteristic lui, Ceauşescu, dominat de o umbră de romantism revoluţionar", îmi povesteşte cu plăcere întâmplări din perioada în care a condus destinele tineretului comunist; când se trezeşte la realitate, devine pragmatic şi hotărăşte să ridice de la 26 la 30 de ani vârsta până la care tinerii se primesc în partid numai dacă sunt membri ai UTC; îmi explică şi de ce:

Curticeanu, organizaţiile de tineret trebuie să-şi asigure, mai mult ca acum, un rol major în formarea unui tineret "sănătos", "cu înalte virtuţi şi idealuri comuniste".

A doua grupă de modificări cred că a fost, fără să o mărturisească, motivul principal care l-a determinat atunci să-şi piardă vremea cu perfecţionarea prevederilor statutului.

Prima modificare din această grupă consacra un principiu drag lui, pus în aplicare de multă vreme: rotaţia cadrelor la alegerea tuturor organelor de conducere ale partidului.

Zicerea lui era simplă şi clară: "Cu prilejul alegerii organelor de partid, de la biroul organizaţiilor de bază până la Comitetul Central inclusiv, se va avea în vedere, în conformitate cu principiul rotaţiei, înnoirea de cel puţin 1/3 din numărul membrilor acestor organe".

Rotaţia cadrelor ce putea fi un principiu democratic, aşa cum este prin diverse părţi ale lumii, a însemnat pentru Ceauşescu posibilitatea de a schimba, fără alte explicaţii, pe oricine, dacă, dintr-un motiv sau altul, devenea indezirabil. Preocupat să-i rotească pe alţii, Ceauşescu a uiat că-i venise lui rândul la rotaţie, că exercitarea puterii trebuia să fie limitată în timp, în primul rând pentru el; s-a crezut ales pe viaţă şi a ignorat faptul că viaţa poate fi scurtată, fără dreaptă şi cumpănită judecată, ori de câte ori vremurile şi vrerea oamenilor se unesc pentru a determina o schimbare radicală.

A doua modificare din această grupă prevedea că membrii de partid care îşi desfăşoară activitatea în străinătate nu pot fi aleşi în organele de conducere ale partidului ori încetează să mai facă parte din acestea pe timpul cât îşi îndeplinesc mandatul peste hotare; de asemenea, s-a prevăzut că nu pot fi aleşi în organele de conducere ale partidului ori încetează să facă parte din acestea membrii de partid care se pensionează.

În legătură cu această modificare, Ceauşescu îmi dă cu seninătate o explicaţie mincinoasă, susţinând, fără să clipească şi fără jenă, că ea este impusă de necesitatea de a asigura o prezenţă efectivă şi activă la rezolvarea problemelor a tuturor celor care fac parte dintr-un organism de conducere.

Ascultându-l, îmi dădeam seama că Ceauşescu nu poate fi sincer, niciodată, cu nimeni, nici măcar într-o discuţie între patru ochi.


Nicuşor, urmărit de Securitate

Preşedintele Consiliului Central al Sindicatelor, primul secretar UTC şi preşedinta Consiliului Naţional al Femeilor; de asemenea, primii secretari ai Comitetelor judeţene de partid, stabilite de Comitetul Central, au devenit, pe timpul cât deţineau aceste funcţii, membri sau membri supleanţi ai CPEx. În baza acestor prevederi, Nicu Ceauşescu (foto) a devenit automat membru CPEx, fie ca prim-secretar al UTC, fie ca prim-secretar al judeţului Sibiu. În legătură cu Nicu Ceauşescu, legendele de tot felul nu mai contenesc; una dintre ele, la modă, din când în când, este aceea că el a fost ostracizat la Sibiu din cauza neînţelegerilor cu părinţii săi. Nimic mai neadevărat. Nicu a fost urmărit de mama sa mai rău ca un "duşman de clasă", eu însumi văzând pe biroul ei poze ale lui Nicu, luate de cine trebuie, în poziţii erotice, cu persoane de sex feminin, care deveneau prin acest simplu fapt indezirabile; între fiu şi tată au existat divergenţe clare de păreri, Nicu încercând în limite care, vă asigur, nici măcar el nu le putea depăşi, să influenţeze în bine hotărârile tatălui său. Aceste relaţii, de multe ori tensionate şi din cauza exceselor comportamentale ale fiului, n-au redus sau anulat fireasca şi necondiţionata afecţiune părintească. Trimiterea lui Nicu la Sibiu nu a însemnat o ostracizare, ci, dimpotrivă, o trambulină spre o funcţie importantă în conducerea partidului Ceauşescu, aşa cum a făcut-o în cazul soţiei, vrând să aibă de partea sa atuul promovării treptate, prin ocuparea unor funcţii intermediare – importante şi diverse.


"Agenturile"...

La un moment dat, Ceauşescu a fost informat de organele de Securitate că mulţi pensionari, chiar ilegalişti, aflaţi cu sacii în căruţă, au început să-l bârfească, la început cu măsură şi apoi în gura mare, iar cei aflaţi în străinătate sunt tot mai mult contaminaţi de "stilul de viaţă occidental", unii dintre ei putând fi chiar racolaţi de "agenturile străine", aşa cum s-a întâmplat în cazul "Pacepa", care nu i-a ieşit niciodată din cap.În loc să-şi pună mintea cu fiecare, Ceauşescu i-a eliminat pe toţi, în bloc, în temeiul unei prevederi de principiu, înscrisă în statut şi aprobată, la Congres, inclusiv de mulţi dintre cei care se aflau în această situaţie.
Automatismul în excluderea unor categorii din conducerea partidului a fost urmat, din alte interese, evident, de un automatism în alegerea unor persoane în organisme de conducere ale partidului, exclusiv pe criteriul ocupării unei anumite funcţii.

Citiţi şi:


×
Subiecte în articol: special partid partidului ceausescu conducere