x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Negrii, nemţii şi turcul salvator

0
Autor: Toma Roman Jr 22 Aug 2009 - 00:00
Negrii, nemţii şi turcul salvator Marin Raica/Jurnalul Naţional


Mi-a venit ideea să plec la Măgura, un sat de lângă graniţa cu Bulgaria, după ce am găsit pe internet fragmente dintr-o lucrare a unui antroplog elveţian, Eugene Pittard. Acesta găsise în 1913, în timp ce se studia populaţia din Dobrogea, 14 negroizi. Era vorba, după concluziile lui, despre o comunitate de arabi metisaţi cu sclavi din Africa neagră, aduşi de autorităţile otomane pe la mijlocul secolului al XIX-lea din Siria ca specialişti în agricultură pe timp de secetă.

De la orăşelul Negru Vodă am luat-o pe un drum de ţară oarecum pietruit, riscând să fărâmăm maşina redacţiei. "A fărâma" este o expresie consacrată în zonă, după cum se va vedea mai jos. În satul Viroaga, unde ajuseserăm oarecum dezorientaţi, am întrebat un nene cu o căruţă cum se ajunge la Măgura. Răspunsul a fost: "Ce să căutaţi, taică, acolo? E numa' sărăcie, mai rău ca la Viroaga!".

RUINE
Am continuat totuşi să mergem înspre Măgura. Am văzut satul care părea destul de întins de pe un bot de deal. De la distanţă, lucrurile păreau normale. Pe măsură ce am coborât de acolo, am observat lucruri ciudate. Clădirile nu aveau geamuri sau uşi, în ele creşteau bălării. Am avut senzaţia că am ajuns într-un loc atins de o molimă şi abandonat în urmă cu mulţi ani. Ceea ce păreau un magazin, o şcoală sau primăria stăteau să se prăbuşească. Mergând pe strada principală, unde nu era nici ţipenie, am văzut o casă care părea totuşi locuită.

Am intrat în curte şi am dat peste un bătrânel vesel-pilit şi soţia sa. Era Alexandru Iancu, zis nea Lache, fostul preşedinte al CAP, şi nevasta, Elena. La 79 de ani, pretinde mai în glumă, mai în serios că a rămas comunist şi arată cu mândrie o poză de grup, de la nu ştiu ce plenară, în care i se vede căpăţâna undeva în spatele tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Nu a stat mult să se gândească până să scoată un ibric cu ţuică de corcoduşe, de care e foarte mândru.

Când s-a născut, în 1930, satului Măgura îi spunea Docuzaci, adică, în traducere din turcă, "9 copaci". Era vorba despre nouă peri foarte bătrâni plantaţi în centru, dintre care "ultimul s-a fărâmat anul trecut". În secolul al XIX-lea, populaţia era majoritar islamică, dar ea s-a retras înspre Turcia în mai multe valuri succesive, începând de după războiul de independenţă şi până în anii ‘30 ai secolului al XX-lea, când Mustafa Kemal Ataturk a oferit diverse avantaje turcilor din Balcani care emigrau în republica instaurată de el.

Măgura, botezată aşa în anii ‘50 ai secolului trecut, a fost centru de comună până în 1961. Acum, în satul depopulat de sărăcie mai sunt câteva zeci de locuitori români şi câţiva ţigani. Nea Lache l-a cunoscut pe ultimul turc din Măgura, "Achif Hadji, de a salvat podu' lu Aurel, Angel, cum îi zice, Saligny, de la Cernavodă, de a vrut să-l arunce în aer cometagii bulgari. Era ăl mai mare chiabur d-aci, l-a decorat regele şi i-a dat 100 de hectare, că a tras cu urechea la ce vorbea bulgarii la crâşmă şi i-a dat în primire. Avea cai şi oi de nu puteai să-i numeri, i-au luat comuniştii totu' în '49".

Mi-am dat seama că mai am un capăt de poveste pe care o pot studia, dar m-am întors
la negrii mei.

STONEHENGE ŞI PORUMB
Nea Lache a auzit ceva-ceva de ei, dar crede că arabii corciţi au plecat de tot undeva după primul război mondial. Presupune că au locuit într-un cătun numit Periş, care era situat între Măgura şi Olteni. Îşi aduce aminte de când era tânăr că acolo erau săpate puţuri, se vedeau fundaţiile unor case şi erau urme de olane. Se zvonea că îngropaseră acolo aur, dar nu l-a găsit nimeni niciodată. Am întrebat dacă mai există ceva care ar mai avea vreo legătură cu populaţia musulmană.

M-a dus la un lan de porumb aflat destul de aproape şi, după ce s-a consultat cu nea Ion, zis Stelică, un alt cetăţean vag ameţit apărut în cale, a concluzionat: "Aici era geamia turcilor, cu turn, cu tot ce trebea la ei, da' s-a fărâmat pe vremea comuniştilor. Când plouă mai ies pietrii de construcţie la suprafaţă. Ai vă duc la cimitir!".




Ne-am îmbarcat în maşină şi am mers spre capătul uliţei principale. Am nimerit pe un câmp plin de pietre tombale mari atât de roase, că nu se mai distingea nimic scris pe vreuna. Erau câteva sute, mâncate de vreme şi de umiditatea aerului dobrogean. Locul aducea niţel, prin aspectul bizar, cu ansamblul de la Stonehenge. Nea Lache a simţit nevoia să ne spună: "Cimitirul e de două ori mai mare decât ăla ortodox, turcii au fost mai mulţi ca noi. Am prins o singură înmormântare aici, baba Dudaşa, cre' că prin 1950".

Am privit destul de îngrijorat cum lucrările agricole ajunseseră chiar lângă pietrele din cimitir, care nu avea gard, şi am presupus că în curând s-ar putea ara peste musulmanii morţi. De sufletul lor, am plecat să beau o ţuică la cârciuma satului, care e şi magazin în acelaşi timp. Ea se află lângă două clădiri rămase fără acoperiş. Cum nea Lache plecase în treaba lui, un sătean cu care, probabil, nu se avea bine ne-a zis că moşul, cât a fost secretar de partid şi şef de CAP, credea în legenda cu aurul ascuns de turci, aşa că scosese câteva pietre din cimitir să vadă dacă morţii au fost vârâţi în groapă cu mahmudele la cap.

Cică nu găsise nimic, dar avusese necazuri cu nişte activişti superiori, care l-au obligat să pună pietrele la loc. Am plecat să dormim cu gândul să revenim a doua zi la Cerchezu, centrul administrativ al comunei, unde speram să găsim şi alte informaţii despre populaţia din Măgura.

NEAMŢU'N DOBROGEA
A doua zi la Cerchezu nu ştia nimeni ceva de urma negrilor. Nici aici nu mai sunt musulmani, cu toate că numele comunei vine de la o populaţie islamică din Caucaz, colonizată de turci în Dobrogea după 1864, când ruşii au ocupat zonele caucaziene locuite de diverse etnii mici. În schimb, la primărie, am aflat că satul Căscioarele a fost locuit de germani. După războiul de independenţă, Dobrogea se depopulase parţial, mulţi turci şi tătari plecând în Imperiul Otoman.

Provincia era subdezvoltată economic. Regele Carol I s-a gândit că nu ar strica să colonizeze unele locuri cu meşteşugari bine calificaţi sau negustori. A reuşit să îi tenteze pe unii germani stabiliţi cu aproximativ 100 de ani înainte în sudul Basarabiei şi Transnistria, aduşi de ţari să dezvolte zona. Cum Basarabia trecea printr-o perioadă de declin economic şi autorităţile ţariste încercau să-i rusifice, unii dintre ei au preferat să onoreze chemarea Hohenzollernului devenit rege al României. La Căscioarele, ca şi la Cobadin, s-au aşezat în jurul anului 1890. Ei au fondat practic satul.

Încă de când am intrat în Căscioarele am fost uimit să văd o arhitectură diferită de cea tipic dobrogeană. Am văzut case vechi şi mari, cu porţi înalte, care semănau cu cele ale saşilor de la Sibiu, unde am copilărit. Întrebând din om în om, am ajuns la Bucur Iosif, de 89 de ani, venit din Cadrilater în 1940. Soţia sa a fost pe jumătate nemţoaică. Îşi aduce aminte că atât biserica ortodoxă, cât şi actualul cămin cultural au fost iniţial lăcaşe de cult catolice. Nemţii erau oameni bogaţi, aveau proprietăţi mari şi o comunitate bine organizată, făceau agricultură modernă.

Au început să plece chiar în anul în care a venit el acolo, momiţi de Hitler cu pământuri mănoase şi "prime de instalare" în teritoriile ocupate din Cehia şi Polonia. S-au întors după război câteva familii, vreo şapte, printre care cea a lui Ponto Gustav, fost mare proprietar şi tată a 10 copii. Au plecat iar, pe rând, în anii '50 în Germania.

Ultima urmă a nemţilor am găsit-o în spatele casei lui nea Bucur, un alt cimitir părăsit şi buruienos. Câteva zeci de monumente funerare, având gravate pe ele nume precum Ponto, Frank sau Danlisch, datând din anii '20-'30 ai secolului trecut, zac într-o stare de degradare avansată.

Înainte de a pleca, l-am întrebat pe nea Bucur dacă ştie ceva despre legenda turcului Achif Hadji, care a salvat podul de la Cernavodă. Ne-a relatat în mare ce spusese şi nea Lache din Măgura, că salvase podul şi era cel mai bogat om din zonă. Asta m-a făcut să plec spre comuna Independenţa (pe numele ei turcesc Bairamdede, imortalizată aşa de Geo Bogza în reportajele lui), unde se afla cea mai apropiată comunitate islamică. Voiam să dau de un urmaş direct al turcului.

În plus, nu eram sigur asupra numelui de familie, Hadji putând să fie la fel de bine un titlu de onoare dat musulmanilor care merg în pelerinaj (hagialâc) la Mecca.

ACHIF ERA TALIP
Am ajuns chiar când se termina slujba de la geamie. Tânărul imam Ali Selcin nu a ştiut ce să facă să ne ajute. Ne-a aşezat la masă cu restul membrilor comunităţii şi am mâncat cele mai reuşite şuberek-uri din viaţa mea. Enoriaşii mai bătrâni îşi aduceau aminte de Achif, bogat, fost pelerin, salvator de poduri. Unul zicea că îi văzuse grajdurile, printre cele mai mari din Dobrogea. Nimeni însă nu avea date concrete.

Ne-a scos din belea tot Ali Selcin. După ce a dat câteva telefoane vorbind pe turceşte, a venit victorios şi a zis: "I-am găsit nepotul, e tot imam, la Măcin". În sfârşit dădusem de un fir direct spre turcul legendar. Ne-am suit în maşină şi am plecat la un drum de 200 de kilometri, spre Tulcea. Ne aştepta imamul Revan Talip, cu o întreagă poveste de spionaj, pe care ne-am gândit să o transcriem sub forma unui scurt interviu.

 

Cum a fost cu podul de la Cernavodă? L-a salvat Achif?
R.T.: În mintea oamenilor e o confuzie. Achif Talip era bunicul meu, om foarte bogat, iar Talip Talip străbunicul, el a salvat podul. Bunicul meu era filantrop, a ajutat cu banii de drum la strămutarea multor familii de turci de aici, în 1937, spre Turcia.

Să mă întorc la pod. Străbunicul meu avea terenuri şi conace şi în Bulgaria, inclusiv la Sofia. în 1916, serviciile secrete bulgare l-au şantajat că îi iau averea de acolo şi îi fac necazuri dacă nu devine omul lor. Bulgarii, aliaţi cu nemţii, se duşmăneau cu românii care cuceriseră Cadrilaterul în 1913. I-au propus bulgarii să găzduiască pe proprietăţile lui din România spioni trimişi de ei. România se pregătea să intre în război, aliată cu Franţa şi Anglia. Bulgarii i-au trimis trei oameni cu rucsacuri pline de mine, să arunce în aer podul de la Cernavodă.

Când a văzut că e vorba despre aşa ceva grav, nu a suportat şi a spus românilor. I-au prins pe cei trei chiar la Cernavodă. Podul era obiectiv strategic, l-au decorat prin decret regal şi i-au dat 50 de hectare proprietate. El a mai insistat să se facă şi un drum pietruit de la Negru Vodă la Docuzaci şi acesta să devină comună. I-au fost îndeplinite dorinţele după moarte. Atunci i-au dat un "tapâ" act de proprietate la Măgura, avea 50 de hectare de la rege şi 70 de dinainte.

 

Cum a murit Talip Talip?

L-au prins bulgarii după ce au cucerit Dobrogea în 1917. Am auzit că a murit în condiţii groaznice, că au jucat hora pe el şi apoi i-au dat foc. Bunicul, Achif, a auzit după o lună ce s-a întâmplat, el se ascunsese din calea bulgarilor.

 

De ce îl confundă lumea pe Achif cu Talip?

Achif preluase averea tatălui lui, îl cunoşteau toţi creştinii, pentru că făcea comerţ cu grâne şi carne. Sporise banii. Când au venit comuniştii şi au luat pământul, în 1949, a trebuit să se ascundă prin păduri. Până la urmă l-au lăsat în pace, că era bătrân, dar l-au luat pe tata, Mehmet, care era administratorul moşiei. L-au ţinut o perioadă la închisoarea din Râmnicu Sărat, cu Coposu. Îmi povestea că-l vedea pe Coposu scos la plimbare separat, cu lanţuri, îl izolau.

Tata a stat doar trei-patru luni, l-a salvat un colonel medic cu relaţii pe care-l ţinuse Achif pe bani la studii. Bunicul a murit prin 1965, l-am prins până când aveam 15-16 ani. Îl respectau şi mulţi creştini pe care-i ajutase cu bani. Eu am avut dosar prost, de fiu de moşier. Ştiu că în 1949 ne-au luat pe lângă pământ 49 de kilograme de aur, tractor, batoză, 40 de vaci şi 50 de cai, fără să treacă totul în acte, aşa ştiu de la tată. Nu ne-am ales cu mai nimic înapoi, doar cu ceva pământ fără mare valoare. Casele s-au distrus. Tata se făcuse meseriaş curelar pe timpul comuniştilor. A strâns bani şi a cumpărat la Independenţa o casă d-aia nemţească, de-a nemţilor de care mi-aţi povestit înainte să deschideţi reportofonul.

 

Rep.: Mulţumesc!

După ce am încheiat conversaţia cu imamul Revan Talip, am pornit spre Bucureşti, fiindcă altfel riscam, cine ştie, să găsim şi coreeni-dobrogeni.

Citeşte mai multe despre:   special,   interviu,   magura,   nea lache

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Laura Strijek, tânăra scriitoare cu viaţă de roman

Laura Strijek, tânăra scriitoare cu viaţă de roman
Galerie Foto Laura Strijek are 18 ani şi se laudă deja cu un roman publicat în limba engleză, “A Life in a World of Darkness”. Laura suferă de boala Crohn, o afecţiune care, din păcate, o ţine izolată în casă de ani de...

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente
Trecerea anilor îi produce omului suferinţe în sistemul cardio vascular, dar şi în articulaţii, două zone vulnerabile. Peste 120 de boli se încadrează în capitolul maladiilor reumatismale. Unele sunt boli de uz...

Ana Iorga, cu cărţile pe masă

 Ana Iorga, cu cărţile pe masă
Galerie Foto Ana Iorga este doctor în lingvistică, a studiat la Paris şi o vedem în fiecare dimineaţă, la Antena 3, la rubrica "Pe cuvânt". Ana a împărtăşit pentru Jurnalul secretele ei în materie de citit. Îi adoră pe...

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA
Galerie Foto Relaţia de afaceri dintre familia lui Adriean Videanu şi compania care, în anul 2009, a cumpărat, prin procedura privatizării, activele fostului Abator SC Splai SA, iese la lumină. Mioriţa Videanu  a...

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis
Galerie Foto În plină evaluare de către ministrul justiției a evaluării activității Laurei Codruța Kovesi, evaluare solată cu un “rechizitoriu” de revocare, în 20 de puncte, printre care se află și acoperirea...

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă
Galerie Foto În Parcul Național Semenic-Cheile Carașului se află cea mai mare și mai veche pădure seculară din Europa, cu arbori de peste 300 de ani, și până în urmă cu 10 ani nu se mai tăiase un pom de mai bine de un...

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari
Galerie Foto Bulgaria, o ţară de două ori mai mică decât România şi cu o populaţie de trei ori mai puţin numeroasă, ne predă de două decenii o lecţie dureroasă a neputinţei noastre. Cu mai puţine resurse, au reuşit...

România, la judecata politică în Parlamentul European

România, la judecata politică în Parlamentul European
Proiectul de rezoluţie privind statul de drept în România urmează să fie supus, astăzi, votului eurodeputaţilor din Parlamentul European. O eventuală adoptare a acestei rezoluţii nu are, însă, niciun efect...

Semnele cancerelor din cavitatea bucală

Semnele cancerelor din cavitatea bucală
Cancerele oro-maxilo-faciale sunt deosebit de agresive şi necazul este că la noi în ţară aceşti bolnavi se prezintă la chirurgii de profil târziu, în faze avansate. Profesorul Alexandru Bucur, şeful clinicii de...

Jean Americanu', refugiat cultural în România

Jean Americanu', refugiat cultural în România
Galerie Foto 50 de ani am așteptat americanii. 50 de ani românii visau să ajungă în America. Mulți vor asta și în ziua de azi. Pentru o viață mai bună, pentru bunăstare, pentru viitorul copiilor. În acest...

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro
Galerie Foto Falimentul firmei Fattoria Terrantica, fabrica de ambalat pui patronată, până de curând, de Mircea Băsescu, scoate la lumină date halucinante. Toate bunurile necorporale ale companiei scoase la licitaţie au fost...

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR
Galerie Foto Hotărârea prin care Curtea Constituţională a României a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de...

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal
Decizie zdrobitoare luată, ieri, de Curtea Constituțională a României, care a admis cererea de sesizare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și...

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe
Viaţa sedentară a omului modern şi o anume şubrezenie a unor vase sanguine conduc la constipaţie. Se “doftoricesc” singuri suferinzii şi greşesc când îşi fac din purgative o obişnuinţă. Profesor doctor...

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată
În anul 1991, terenurile agricole din Delta Dunării s-au împărțit către 12 societăți comerciale ale statului român, care apoi s-au privatizat și au primit domeniul public în capitalul social. Trecerea...
Serviciul de email marketing furnizat de