Noul trend în baie: Audrey Hepburn

Placile mici si albe de faianta, braul subtirel, in culori pale, gresia simpla, uni, asezata in romb, imbogatita cu alte bucati minuscule si puse intr-o simetrie perfecta sunt deja istorie. Faianta cu chipul lui Audrey Hepburn, Marilyn Monroe sau a lui Humphrey Bogart face sa tresara inima celor cu buzunarele doldora, dispusi sa scoata din portofel aproape 500 de lei pentru doar doua astfel de placi. Si, cand vrei sa arati ca nu banii te fac pe tine, dai 800 de lei pentru o singura placa de faianta cu insertii de foita de aur. Pe nea Nicu, om cu state vechi in constructii, noile mo­dele de placi cu straluciri de sticla sau de saruri minerale, care la cea mai fina atingere isi schimba infa­ti­sarea, afisand o alta imagine, il fac sa strambe din nas.

A vazut de curand placi cu insertii de cristale Svarowski, 6 placi care odata asezate una langa alta formau imaginea Venetiei si care costau 1.600 de lei. A stat, le-a privit, le-a intors pe o parte si pe alta, cu greu, caci una era sa invarti o placa mititica si subtirica, si alta-i sa lucrezi cu placi de 90 cm lungime si de 1,80 metri inaltime, cum au aparut acum, la un pret simi­lar salariului unui profesor. N-a auzit in viata lui de producatorul care lucreaza pentru Casa Regala din Anglia, care acum expune si in Romania. Din noua lui colectie, numai trei placi care imita padurea costa 1.300 de lei.

Nea Nicu priveste o imagine cu placi de cera­mica stralucitoare. Mijeste ochii, se gan­des­te si tot nu poate sa-i des­co­pe­re dichisul: placi de granit compo­zit cu cristale de quart. Metrul patrat depaseste 700 de lei. 'Eu lucrez de mai bine de 40 de ani. Pe vremea mea nu erau cristale', spune barbatul. O placuta foarte ingusta si cu lungimea de 60 de cm, cu 12 cristale costa 200 de lei bucata. 'Asa ceva nu vedeam noi pe timpul lui Ceausescu, nici macar in strainatate,', isi aminteste mesterul, care a muncit in Austria si Irak. 'In mediul rural, oamenii nu isi permiteau sa isi construiasca o baie. Adezivul era o combinatie intre nisip, ciment si var.

Puneam pe placuta mica de 15 cm pe 15 cm un morman de mortar, ca o inghetata tuguiata, stropeam peretele si lipeam placa. Nici distantiere intre placi nu existau. Foloseam pe post de chit ciment alb care, cu timpul, devenea vinetiu. Acum exista adezivi foarte buni pe baza de rasina, foarte aderenti. Placile sunt mari, te misti mult mai repede. Cu timpul, am inceput sa folosim ca adeziv doar cimentul amestecat cu aracet. Il intindeam cu o maluta, o bucata de lemn de gletuit. Rezista cam 14 ani, apoi bucata de faianta incepea sa se umfle si crapa.'

Nea Nicu lucreaza acum cu masinarii pe baza de apa care taie perfect placa, fara sa se crape, asa cum se intampla in urma cu mai bine de doua decenii. 'Aveam o asa-numita vidie, un varf subtirel pus in capatul unei sarme cu care taiam placile de faianta si de gresie. Ce pateam cu ele! Se crapau, nu se taiau drept. Se facea foarte multa risipa.' Oamenii care reuseau sa faca rost de cateva placi de faianta, chiar daca erau sparte, ciobite, se considerau norocosi, ne povesteste nea Nicu. 'Venea mesterul si le facea din bucatile alea imbinate un petec in fata chiuvetei, nu conta daca are model sau nu.

Pentru ei era important ca peretele sa fie protejat. Si chiar daca nu era prea estetic, lumea era multumita.' O singura data nea Nicu a vazut o iesire din tipar, 'opera de arta', cum ii spune el acum. Se afla la Combinatul Apicol din Baneasa si 'o doamna artist a facut pe un perete un roi de albine din bucati mici, mici de ceramica. Cum sunt fitele acum', rade barbatul. 'Daca acum un mester poate sa iti duca la bun sfarsit treaba din baie sau din bucatarie, in comunism, zidarul era specializat fie in tencuiala, fie in asezat placile de faianta si de gresie, fie era zidar beto­nist. Acum, lumea vrea lucruri iesite din comun. In trecut, doreau sa fie eficient.' Domnul Ionel a fost profesor. Si printre putinii din comuna giurgiuveana unde locuieste care a avut baie. Faianta alba, gresia verde.

'In ’85 am reusit sa iau materiele de la Cesarom. Magazinul incepuse sa furnizeze produse si pentru persoanele fizice. Dar trebuia sa ai noroc sa prinzi marfa. Pentru gresie am apelat la o persoana care lucra acolo, altfel nu puteam sa o iau. Era 100 de lei metrul patrat, destul de ieftina. Mesterii care au lucrat la casa aveau in minte un singur model si nu se abateau de la el', spune profesorul. Anul acesta a dat vechile placi albe de faianta pe altele moderne. A vazut prin magazine nume de firme mari care si-au asociat numele cu creatori de moda precum Valentino sau Versace, care au adus extravaganta si in ceramica. 'Si daca as avea o groaza de bani, nu mi-as pune pe pereti sau pe podea ceramica care sa imite blana de tigru sau de leopard, cum am vazut eu in magazine. Cica e la moda. Dar eu zic asa: mai simplu e mai elegant.'

Gresia vs economia de piata
Emil Coman lucreaza ca instalator de la 16 ani. 'Pe vremea lui Ceau­sescu, gresia si faianta veneau in santier pe baza de comanda la fa­bri­ca. Faianta trebuia lasata la in­mu­iat o zi, apoi se dadea pe ea cu aracet si se punea pe perete. Daca o gre­seai, nu mai puteai schimba ni­mic, ca se intarea imediat. Trebuia sa fii meserias foarte bun. Acum du­reaza 24 de ore pana se usuca ade­zivul.' El isi aminteste ca nu prea isi schimba nimeni gresia si faianta. 'Cum primeai apartamentul, asa il tineai. Arhitectul facea un design, care era aprobat si asa ramanea. Dar cine avea relatii la santier venea si zicea: «Da-mi si mie 10 metri de faianta». Se fura la greu!' Meseriasul spune ca inainte de Revolutie se faceau lucruri mai trainice care abia acum, dupa 60 de ani, au inceput sa cada: 'Lumea s-a schimbat total. Acum se aduce gresie si faianta din Spania si Italia, dar se sparg si ele. Daca nu esti atent cum dai gaura, s-a spart imediat. Cele mai bune tot ale noastre ar fi. Acum a intervenit economia de piata si faianta si gresia trebuie sa se strice, ca altfel eu nu mai am de lucru.'
• Irina Munteanu