x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Nu anulati contractele de pescuit in Delta!"

"Nu anulati contractele de pescuit in Delta!"

26 Ian 2005   •   00:00

La un an si jumatate de la punerea in practica a concesionarii activitatii de pescuit, in Delta Dunarii s-au stins multe conflicte pe aceasta tema. Iar efectele pozitive ale concesionarii au aparut in 2004. Saptamana aceasta, unele sindicate ale pescarilor au cerut ca nu cumva vreunul dintre contracte sa fie anulat.


ALEXANDRU NASTASE

LA PESTE. Valorificarea resurselor piscicole in Delta a fost aprobata pentru 25 de zone, aferente zonelor traditionale de pescuit
Concesionarea unor activitati precum pescuitul sau recoltatul stufului sunt practici care se regasesc in toata lumea. In general, se concesioneaza activitati si terenuri, dar in cazuri speciale - asa cum este Delta Dunarii (Rezervatie a Biosferei) - se concesioneaza doar activitatile. Legea privind regimul acestor operatiuni in Romania a fost adoptata in 1998, dar demersurile pentru punerea ei in practica au fost facute in 2001, dupa numirea in functia de guvernator a lui Virgil Munteanu.

LA NEGRU. Resursele piscicole din Delta Dunarii nu au apartinut niciodata pescarilor sau Consiliilor locale. Conform celor mai recente forme ale Constitutiei, ele au apartinut numai statului. In perioada 1990-2002, nimeni dintre cei care au exploatat resursele piscicole din Delta (pescari sau societati comerciale) nu a platit statului contravaloarea pestelui. In 2000 aveau autorizatie de la ARBDD 1.700 de pescari si 125 de firme cu activitate de achizitie si comercializare de peste. Societatile preluau pestele de la pescari, atat legal, cat si ilegal, si il vindeau oficial sau pe piata neagra. Pescarii predau marfa societatilor cu care aveau contracte, dar, in multe cazuri, il plasau si pe piata neagra, pentru preturi mai mari. In pierdere ieseau statul - care nu primea nici o plata pentru resursele naturale care ii apartineau - , ARBDD - care nu putea controla ilegalitatile si nu avea evidenta reala a cantitatilor de peste capturate - si mai ales resursa piscicola, supraexploatata si in scadere dramatica.

24 DE ZONE. Concesionarea s-a facut in baza Legii 219/1998. Nu s-au concesionat lacuri, canale, ghioluri, suprafete de teren, ci doar activitati: pescuitul si recoltarea stufului. Valorificarea resurselor piscicole a fost aprobata pentru 25 de zone aferente zonelor traditionale de pescuit. Au existat oferte pentru 24 de zone, o zona de pe canalul Sulina nefiind atractiva pentru pescuit. Si 14 firme au concesionat.

FAUNA. Aproape 35 de miliarde de lei au fost investite in turismul din Delta Dunarii. Vizitatorii sunt atrasi de fauna si flora Deltei, dar si de peisaje

PROTESTELE. In prima faza, pescarii din Delta Dunarii au fost profund nemultumiti de noua masura. Nu intelegeau cum "pestele dat de la Dumnezeu" nu mai poate fi pescuit in voie si cum orice captura trebuie predata numai la cherhana. Lucrurile s-au limpezit insa incet-incet, iar acum conflictele dintre concesionari si pescari sunt foarte rare. Oamenii si-au dat seama ca pot castiga mult mai bine decat o faceau inainte, cu conditia sa munceasca. ARBDD a avut in toata aceasta perioada 18 procese, fiind chemata in instanta pentru felul in care a acordat dreptul de concesiune, insa le-a castigat pe toate.

Dovezi mai recente: chiar in aceasta saptamana, sindicatele pescarilor din cinci localitati i-au cerut prefectului de Tulcea ca nu cumva sa fie reziliat vreunul dintre contractele de concesionare. "La Jurilovca nu sunt probleme. Nu avem forta de munca pentru cat ar fi de lucru. La fel si la Sarichioi, lucrurile s-au asezat incet-incet, oamenii sunt multumiti, au in sfarsit siguranta zilei de maine. Situatia este la fel si la Dunavatu de Jos si Murighiol, nu avem ce reprosa concesionarului", i-au spus oamenii prefectului de Tulcea. Aceiasi oameni despre care presa scria nu de mult ca, din cauza concesionarilor, au ajuns sa nu aiba ce manca. Mai mult, desi se vehicula ideea ca il contesta pe guvernatorul Munteanu, pescarii au spus ca acesta i-a ajutat foarte mult, iar, daca va fi schimbat din functie, ei vor incepe pichetarile in fata Prefecturii. "Am depus o motiune si la Blocul National Sindical pentru sustinerea guvernatorului. Nu suntem de acord cu schimbarea sa din functie pe motive politice. A fost singurul cu care s-a putut discuta pe probleme concrete. De asemenea, cerem ca nici un contract de concesionare din Delta Dunarii sa nu fie reziliat, decat in conditiile legii", au spus pescarii.

MAI VIGILENTI DECAT POLITIA. Investitorii din Delta au fost mult mai severi si cu braconierii. Numai anul trecut, concesionarii au prins de zece ori mai multi braconieri decat autoritatile. Cifrele oficiale confirmate de Politie si Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii arata ca societatile concesionare au capturat mai bine de 18.300 de unelte de la braconieri, in vreme ce agentii ARBDD au prins doar 1.601. Nici agentii de mediu nu s-au clasat mai bine in acest "top", - 1.061 de unelte capturate - fiind devansati de politistii de frontiera, care au confiscat 1.450 de unelte. Agentii ecologi ai ARBDD au confiscat 854 kg, in timp ce concesionarii, peste 21 de tone. La capitolul investitii, s-au bagat aproape 35 de miliarde de lei, mai ales in turism, la Matita, Periprava, Sfantu Gheorghe sau Gura Portitei, iar redeventa aduce anual la buget peste 26 de miliarde de lei.

APRECIERI
Hulita in tara, concesionarea activitatii de pescuit in Delta Dunarii a fost apreciata de importante organizatii din strainatate. Prima recunoastere a venit din partea Conventiei Ramsar (care reglementeaza statutul zonelor umede ale Terrei). Reprezentantii acestei Conventii au trimis o scrisoare Guvernatorului V. Munteanu in octombrie 2002. A urmat apoi scrisoarea "Grupului Verzilor" din Parlamentul Europei, in noiembrie 2002, scrisoarea Conventiei privind Diversitatea Biologica, decembrie 2002, si scrisoarea-program "Omul si Biosfera" al UNESCO, in august 2003.
×
Subiecte în articol: special dunării delta delta dunării pescuit