x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Nu avem indicii că ar fi altcineva"

"Nu avem indicii că ar fi altcineva"

de Paula Anastasia Tudor    |    Andreea Sminchise    |    26 Feb 2008   •   00:00
 "Nu avem indicii că ar fi altcineva"

CAZUL "CRISTINA" ● Parcursul unei anchete sinuoase
Comandantul Poliţiei oraşului Basarabi, Ovidiu Grosu, era în 2002 ofiţer specialist în cadrul Serviciului Judiciar al IJP Constanţa, căpitan. A făcut parte din echipa ce s-a ocupat de cercetarea la faţa locului în cazul "Cristina" şi, apoi, de investigarea crimei.

CAZUL "CRISTINA" ● Parcursul unei anchete sinuoase
Comandantul Poliţiei oraşului Basarabi, Ovidiu Grosu, era în 2002 ofiţer specialist în cadrul Serviciului Judiciar al IJP Constanţa, căpitan. A făcut parte din echipa ce s-a ocupat de cercetarea la faţa locului în cazul "Cristina" şi, apoi, de investigarea crimei.


Descrierea locului faptei, cum s-a efectuat cercetarea, aspectele care i-au pus pe anchetatori pe gânduri, încercările de manipulare a martorilor, relaţia dintre Cristina şi Alexandru Radu, aşa cum i-a fost descrisă de apropiaţii cuplului şi posibilul mobil al crimei sunt părţi din anchetă pe care şi le aminteşte poliţistul Ovidiu Grosu. "Atunci eu lucram la Neptun, eram detaşat. Cei de la judeţ suplimentam dispozitivul de la Neptun. Şi în prima fază, în prima zi de anchetă, a fost domnul Bratosin şi inspector principal Enache Fănel, de la IJP, Investigaţii Criminale. El era pe furturi, dar a fost trimis acolo fiind de loc din Eforie şi cunoştea zona. Dar, având în vedere că atât suspectul, cât şi victima făceau parte dintr-o anumită… sferă… – cunoaşteţi, da? –, la insistenţele avocatului apărării s-a luat decizia să nu mai participe el la anchetă, fiind localnic, pentru a nu fi influenţat cumva de cei care erau în conducerea primăriei de-atunci. Şi m-au luat pe mine de la Neptun şi-am făcut recercetarea locului faptei."


A DOUA CERCETARE LA FAŢA LOCULUI. "Totul era sigilat, dar victima nu mai era. Fusese transportată la morgă. Camera s-a sigilat tocmai în scopul de a se relua cercetarea. În cazurile astea dificile se face o cercetare extrem de amănunţită. Se foloseşte chiar şi aspirator pentru a fi ridicate fire de păr, scame, orice indiciu care-ar putea conduce la identificarea autorului. Eram împreună cu domnul Istrate, şeful Serviciului Criminalistic la vremea aceea, şi cu domnul Bratosin. Adică numai noi trei am avut acces în interior. Ne-am echipat corespunzător pentru a nu produce noi urme – e un echipament special – şi s-a luat la puricat toată acea încăpere, o încăpere, zic eu, de trei pe patru, aşa îmi amintesc eu, prevăzută cu o băiţă. Era foarte dificil, pentru că totul era într-o dezordine totală. Cei doi soţi dormeau pe o saltea, pe duşumea. Erau foarte mulţi bani în cameră. O mare parte erau într-o pungă într-un colţ, dar am găsit bani şi pe sub saltea, pe sub haine, prin buzunare la haine, peste tot erau bani. Că după aia i-am luat la numărat, am notat tot. A durat foarte mult. Deci se excludea oarecum jaful. Nu erau urme de luptă evidente pe pereţi sau, să zic, stropi de sânge evidenţi… De altfel, după cum am gândit-o noi după aia şi cum am reconstituit-o, nu prea a avut timp să reacţioneze Cristina. Totul era extrem de răvăşit acolo. Dacă era o cameră ordonată, atunci poate mai găseai o masă, un scaun răsturnat, din şifonier scoase lucruri sau ceva care să-ţi indice că a fost o luptă. Dar acolo, v-am zis, era o dezordine totală. Principalele urme au fost ridicate – ştiţi bine, acea pungă…, s-a luat inclusiv de la veceu din coş tot ce era acolo. De punga roşie găsită în coş… el n-a recunoscut niciodată că-i aparţine urma, că a pus mâna pe ea, a zis că nu-i adevărat. Tot timpul a negat, tot timpul contrazicând orice probă. Refuza să discute cu noi", povesteşte Ovidiu Grosu.


CÅUTAREA DE INDICII. "S-au ridicat şi hainele lui, de care s-a schimbat înainte de a pleca la discotecă…", a continuat poliţistul. "S-a căutat cu luminol, dar nu s-au găsit urme de sânge în cameră. S-au ridicat fire de păr… Totul pentru a obţine indicii dacă a mai fost altcineva acolo în cameră. Şi, cu toate probele ridicate, nu a rezultat din nici una că acolo ar mai fi intrat cineva. Chiştoace de ţigări din sticla aia pe care o ţineau pe post de scrumieră, de pe jos, s-a ridicat aproape totul de-acolo în prima fază… În a doua fază, de fapt. Vă spun că s-a luat fiecare haină, fiecare buzunărel în parte, cu înscrisuri cu numere de telefon cu nume, încăperea aia s-a făcut neagră (că aşa se iau amprentele, se dă cu praf negru)" – ne explică comandantul. "Toată încăperea, veceul, geamurile… Geamurile au fost verificate dacă au fost sau nu forţate. Nu s-a găsit nici un indiciu. Când am preluat ancheta, pentru noi era un AN. N-aveam de unde şti că a fost sau nu o crimă pasională între soţi. Abia pe parcursul anchetei au apărut elemente. În primă fază se face cercetarea pentru a căuta orice altă urmă lăsată de o persoană străină. Dar nu s-a găsit. Nici de-ale apropiaţilor. Taică-su nici nu prea urca acolo. Nici prietenele. Din câte am stabilit atunci, ea nu primea pe nimeni în cameră. Tot timpul cobora ea. Probabil şi din cauza faptului că era un deranj acolo… Lenjeria o dădea ea la spălat, că nu voia să intre nimeni în cameră. Cred că la momentul respectiv s-a făcut tot. Am fost ajutaţi şi de faptul că era o singură încăpere, şi aia efectiv a fost luată la mână toată. Că n-a rămas nimic neverificat… Au fost cercetate chiar şi obiecte intime. Pentru a se verifica alte lucruri. Deci s-a ridicat, zic eu, tot ce s-a putut ridica la momentul respectiv atunci. Obiecte de-ale lui de bărbierit, de aranjat… tot, tot, tot."

Pe holul din faţa camerei s-a găsit o pată de culoare brun-roşcată, la care se face referire în dosar. Avocatul lui Alexandru Radu a reproşat anchetatorilor că nu au făcut analiza ei, pentru a stabili dacă e sau nu sângele Cristinei. El a insistat pe parcursul anchetei că una dintre variante ar putea fi ca fata să fi fost omorâtă în altă parte decât în cameră şi apoi târâtă acolo. "Pata aceea brun-roşcată… nu cred c-a fost de sânge. Pentru că se ridică – se dă cu cuţitaşul şi se ridică. Dacă a fost denumită în rechizitoriu tot pată brun-roşcată înseamnă că nu era de sânge", ne-a lămurit poliţistul.


REFACEREA TRASEULUI. După ce s-a cercetat camera, a demarat ancheta – coordonată de procuror, însă realizată de cei doi criminalişti. "Noi am mers mai mult pe identificare persoane, pe audieri, pe stabilirea traseului cu exactitate. Vă daţi seama că s-au audiat 30-40 de persoane. Atunci când aveam un indiciu sau când o declaraţie devenea mai importantă, anunţam la Parchet să se facă audierea."

"Printre turiştii cazaţi în vilă erau doi tineri, parcă din Bucureşti erau, care ne-au confirmat că, într-adevăr, au plecat împreună cu Radu la o discotecă din Jupiter în acea seară. Numai că problema a fost că orele cam difereau. Şi atunci am reluat traseul către Jupiter. Am găsit un poliţist care-l oprise şi l-a legitimat în acea noapte. El conducea. Şi au mai fost opriţi şi la întoarcere…" Pentru că s-a scurs ceva timp de-atunci, poliţistul face eforturi să-şi amintească: "Parcă el conducea, pentru că atunci s-a pus problema că cel care l-a oprit nu i-ar fi pus fiola şi că el ar fi consumat în bar, din câte îmi amintesc eu. A fost un reproş… Cred că s-a folosit de numele viceprimarului... Am reuşit să-i stabilim traseul cu discoteca: unde a fost, cum a dansat, ce-a făcut, ce-a consumat. Părea că s-a comportat acolo normal... oarecum normal şi, din ce spuneau băieţii ăia, nu au putut să-şi dea seama dacă el era într-o formă ca-n fiecare zi, pentru că acolo s-au despărţit, el a stat mai mult pe la masă, a consumat, n-a făcut spectacol", rememorează subcomisarul.


REŢINEREA. Prima declaraţie Alexandru Radu a dat-o la faţa locului, fără avocat. Atunci nu era suspect, dar a devenit imediat după ce-a dat acea declaraţie, după cum ne-a lămurit poliţistul: "Cred că pe prima lui declaraţie a început el să şchiopăteze. Că ar fi spus, când au venit în noaptea aceea, că se duce să ia o sticlă de whisky din cameră, deşi el nu prea consuma alcool, şi atunci ar fi descoperit-o pe Cristina…"  

Potrivit lui Ovidiu Grosu, Alexandru Radu a fost arestat a doua zi, după necropsie. În urma necropsiei au aflat că fata era însărcinată, fapt care l-a marcat puternic pe poliţist şi l-a făcut să plângă şi pe suspect pe drumul către arest, după cum ne-a povestit Ovidiu Grosu. "Imediat după necropsie s-a şi dispus măsura reţinerii. Atunci aflasem că ea era însărcinată. El iniţial nu a recunoscut că ştia acest lucru, doar după aia – fiind pus în faţa probei, cu martori – a recunoscut că ştia. Şi i-am zis: Răducule, dacă între voi a fost ce-a fost şi vă certaţi şi vă bălăcăreaţi, dacă o fi vreodată să plăteşti, să ştii că plăteşti pentru copilul ăla…" Atunci i-am văzut o lacrimă în coada ochiului şi o privire, aşa, mai disperată... A fost singura dată când l-am văzut pe omul ăla impasibil lăcrimând. El părea un tip ca o stâncă, de nepătruns. Îşi controla fiecare reacţie."


TEHNICI DE AUDIERE. Audierea de a doua zi i-a rămas în minte poliţistului. "Între timp îmi dăduseră un coleg care să mă ajute. Pentru audiere, procurorul ne-a zis să stăm în interior, în birou. Unul la uşă şi unul la geam. Avocata lui Alexandru era doamna Paula Iacob, de la Bucureşti. În momentul în care procurorul a dispus ca noi să fim în acelaşi birou pe parcursul audierii, doar pentru a asigura paza la o eventuală reacţie – era totuşi suspectat de omor! –,  doamna avocat n-a fost de acord. A zis că noi l-am putea influenţa pe cel acuzat. Deşi noi stăteam cu spatele la el. Că l-am timora şi influenţa prin prezenţa noastră. A fost o observaţie a doamnei avocat, cu care procurorul n-a fost de acord şi pe care, de altfel, a şi respins-o. Spunând că este o situaţie mai deosebită şi ar putea, în felul ăsta, să evite o reacţie mai dură sau mai disperată. Alexandru avea o stare deja… fusese o noapte în arest. Era destul de agitat, surescitat... Să nu aibă vreo izbucnire, fie de violenţă, fie să nu încerce să se arunce pe geam, să fugă sau să dea în cap cu ceva…", îşi aminteşte poliţistul şi continuă explicându-ne: "Cam aşa se procedează la toate anchetele în caz de omor… Niciodată nu rămâi de unul singur în birou cu suspectul. În primul rând, că celălalt ar putea fi chiar şi martor în caz că te acuză suspectul… că-n cazul de omor nu poţi să dai o palmă la nimeni. Cine dă o palmă ăla e inconştient ca poliţist. Şi trebuie să ai un martor, chiar se filmează, chiar se înregistrează anchetele în cazurile de omor".


MOBILUL. De ce a fost ucisă Cristina? "Noi am stabilit cumva acolo, zic eu, şi motivul – mobilul, că toată lumea se-ntreba", şi-a reluat firul poliţistul. "Îmi amintesc că în după-amiaza respectivă a fost un incident... când el era plecat de-acasă şi l-a sunat Cristina de câteva ori să-i spună să-i cumpere iaurt. De-aici ne-am convins că el ştia că era însărcinată, chiar dacă la început spunea că nu ştia. Şi l-a sunat de câteva ori să se grăbească, dar, când el i-a adus iaurtul, ei nu i-ar fi convenit şi l-a făcut cu ou şi cu oţet, se pare că ar fi aruncat chiar şi cu iaurtul după el. Şi am înţeles de la martori, de la oameni de-acolo, că el s-ar fi simţit destul de umilit. Fiind totuşi soţul ei şi de faţă cu angajaţii … erau şi turişti, nu i-a picat bine. Poate că aici trebuie căutat motivul şi mobilul crimei – faptul că îl jignea tot timpul… Mi-au spus mulţi prieteni din anturajul lor. Că niciodată nu pierdea prilejul să-l umilească, să-l jignească, să-l facă în toate felurile. Se certau frecvent… Dar, din ce spuneau prietenii, ea era mai – cum să vă spun eu – mai neprincipială în discuţia cu el în prezenţa altora, străini. Chiar şi el a spus la un moment dat lucrul ăsta: îl jignea cum nu-i prea convine unui bărbat să fie jignit – adică vă daţi seama ce vreau să spun… Tot timpul s-a căutat mobilul crimei, că nu prea se lega. Ei aveau tot ce le trebuia, chiar dacă era o alianţă, se puteau despărţi, nu era nici o problemă – fiecare cu ale lui, dar ceva trebuia să fi existat între ei, un moment când unul dintre ei n-a mai rezistat. O provocare… Totuşi, o provocare a fost, că nu-ţi strângi de gât soţia degeaba", conchide judiciaristul. Despre noaptea aceea au rămas întrebări la care nu s-a aflat încă răspunsul. Dacă această crimă a fost o reacţie violentă la o provocare a Cristinei înseamnă că cei doi s-au certat, iar ţipetele lor s-ar fi putut auzi. Însă nimeni nu a auzit nimic. "Nu, c-am încercat şi noi cu disperare să găsim un martor care să audă ceva – ţipând sau… Vara, acolo, la ora aia, e o nebunie. Urlă peste tot muzica, c-aşa e vara pe litoral. Ştiu că ancheta şi cercetarea s-au întins până târziu şi nu ne auzeam unul cu altul. Aşa gălăgie era", ne-a explicat poliţistul.


NU SE LÅSA PROVOCAT. Deşi pe parcursul anchetei martorii relaţiei celor doi tineri au susţinut că Alexandru nu era un tip violent, că nu l-au văzut niciodată răspunzând la aceste provocări altfel decât verbal, totuşi anchetatorii sunt convinşi că el a comis crima. "Din ce-am discutat eu cu martorii, nu mi-a reieşit că el ar fi fost violent. Cel puţin, nu în public. Aveau momente când erau foarte drăgăstoşi şi momente când apăreau reacţii mai nelalocul lor. Şi fără motive evidente, fără a se întâmpla ceva în mod deosebit. El era un tip care-şi controla fiecare cuvânt… Pe parcursul audierilor, înainte să răspundă, se uita cumva pe deasupra ta, în gol. Îşi calcula în cap cuvintele şi după aia răspundea. Niciodată nu răspundea imediat. Apoi, pe măsură ce afla depoziţiile celorlalţi şi în funcţie de probe, începea să-şi modifice declaraţia. Noi tot timpul am avut senzaţia că el, înainte de a răspunde, încerca să vadă ce ştii tu. Atunci ne-am format convingerea că el este autorul, şi asta-i cel mai important într-o anchetă – să nu ai nici un dubiu."

Metode de intimidare

Un aspect menţionat în rechizitoriu, adus în discuţie şi de tatăl fetei, priveşte unele încercări de influenţare ori de intimidare a martorilor. La un astfel de episod a fost martor chiar judiciaristul, care ni l-a relatat uluit încă de o asemenea reacţie chiar în faţa poliţiştilor. "După audierea lui Alexandru, s-a insistat foarte mult pe martori. Şi, la un moment dat, au fost aduşi la Parchet şi cei doi tineri cu care el fusese în noaptea aceea la discotecă. Din discuţia cu ei s-a stabilit faptul că Alexandru, în noaptea aia, coborâse din cameră cu o pereche de şlapi care rămăsese la ei în cameră. S-a stabilit că a urcat desculţ şi a coborât cu altă pereche. Cred că înainte de a pleca la Jupiter. Aşa că am fost trimişi la Eforie să ridicăm şlapii. Văzând că plecăm, s-a luat după noi avocatul lui (că avea şi-un avocat). Cred că a fost a doua sau a treia oară în experienţa mea ca un avocat să fie atât de direct. Noi îi audiam pe cei doi tineri la ei în cameră, la parter. Geamul era deschis şi dădea spre terasă. Iar avocatul a apărut în geam şi le-a spus: «Aveţi grijă ce declaraţi, că s-ar putea să aveţi probleme, să vă faceţi singuri rău!». Eu efectiv am rămas blocat: «Ce faci, dom’le? Influenţezi martorii chiar aşa – în faţa noastră?». Moment în care aude  viceprimarul, care era în curte, şi efectiv a izbucnit: «Ce cauţi la mine în curte?». Bine, ei se şi cunoşteau. «În curtea mea nu intraţi voi să spuneţi la martori ce să spună şi ce să nu spună...» Mă rog, tot felul... L-a gonit până la poartă. Era cât pe ce să dea şi cu pietre după el, dar l-am ţinut de mână, că altfel îi dădea în cap efectiv. Reacţia tatălui nu s-a datorat faptului că ăla a intrat în curte, ci pentru că auzise cum ameninţă martorii. Şi avocatul a început să strige de la poartă: «Sunteţi martori că, uite, m-a dat afară din curte şi nu m-a lăsat să asist şi că m-a ameninţat că mă omoară!». Oricum, copiii ăia erau speriaţi rău (martorii – n.r.), fetiţa plângea. El nu ştia cum să scape de noi de-acolo, să nu mai venim. Se ocupa deja de înmormântare. Anchetele astea în cazuri de omor sunt foarte dificile, pentru că urmează perioada aia: necropsie, înmormântare… aia e o perioadă moartă, vrând-nevrând, că rudele sunt ocupate cu altceva atunci. Te duci peste un om căruia i-a murit fata şi tot îl tragi de limbă, şi tot îl învârţi, şi tot îl răsuceşti, e foarte dificil…"


Nu rataţi!
Citiţi mâine un interviu cu tatăl principalului suspect!

 


 

Citiţi şi:

 




 

×
Subiecte în articol: special luat s-au fata cameră politistul