x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nurnbergul românesc: “Am fost un dobitoc!”

0
Autor: Lavinia Betea 03 Feb 2010 - 00:00
Nurnbergul românesc: “Am fost un dobitoc!” /Agerpres


În urmă cu 20 de ani, primul lot CPEx alcătuit din Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă a fost condamnat la detenţie pe viaţă şi confiscarea averii. Toţi din "banda celor patru" au fost găsiţi vinovaţi de infracţiunea de "genocid".

La începutul anului 1990, cetăţenii României abia de mai apucau să-şi vadă locurile de muncă din economia încă socialistă. După procesul Ceauşeştilor, presa i-a menţinut conectaţi la voltajul înalt al dezvăluirilor din procesele CPEx şi "lotului" Timişoara.

SENTINŢA PRIMUL LOT CPEX: ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ
Adevărul, cum fusese rebotezat fostul organ de presă al CC al PCR, se smulgea literalmente din mâini după ce începuse seria culiselor CPEx. În 27 ianuarie 1990 a compărut "banda celor patru", cum i-au numit gazetarii inspiraţi de procesul apropiaţilor lui Mao pe Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă.

Toţi patru au fost acuzaţi de genocid. Rechizitoriul menţiona că "au participat la comiterea genocidului prin aprobarea măsurilor luate de dictator, deşi, în virtutea prerogativelor decurgând din funcţiile pe care le-au îndeplinit, aveau posibilitatea să le împiedice". Probe au fost stenogramele şedinţelor CPEx din 17 şi 22 decembrie şi stenograma teleconferinţei din 21 decembrie 1989.

Cei patru s-au comportat asemănător acuzaţilor din procesele staliniste ale anilor 30: s-au autoculpabilizat şi n-au protestat la incriminări fanteziste precum "planul ZZ", coordonarea teroriştilor, otrăvirea reţelei de apă din Capitală. "Am fost un dobitoc!", a declarat autocritic Tudor Postelnicu.

CINE PE CINE JUDECĂ?
La 2 februarie 1990 Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a pronunţat pentru toţi patru sentinţa de detenţie pe viaţă, confiscare totală a averii şi plata cheltuielilor de judecată. În ultimul cuvânt, Manea Mănescu - acuzat şi că-i sărutase mâna lui Ceauşescu - a spus: "Deşi sunt la vârsta de 74 de ani, îmi voi duce pedeapsa până la capăt. Regimului nou instaurat, bazat pe puterea muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor, îi doresc succes".

Reluate succesiv, în diverse instanţe, procesele loturilor CPEx sunt o întreagă istorie. De altfel, chiar în 1990, specialiştii în ştiinţe juridice contra-argumentau decizia Procuraturii de a-i trimite în instanţă pe membrii CPEx sub acuzaţia de co-autori la genocid. "Răspunderea pe ideea de consens bazat pe jurisprudenţă ce o constituie hotărârea de la Nurnberg nu poate subzista", opina Virgil Raţă, avocatul lui Tudor Postelnicu, într-un interviu acordat jurnalistului Mircea Bunea.

"Noi, toţi din CPEx, am zis că suntem de accord cu un proces al PCR, le-a mărturisit Ion Dincă, în 2005, cercetătoarelor Raluca Grosescu şi Raluca Ursachi. Problema e însă că cei care făceau un astfel de proces ar fi trebuit să se judece şi pe ei. Pentru că şi ei au făcut parte din sistem. Să se judece ce s-a făcut în comunism; problema este însă cine pe cine judecă. Cum credeţi că Năstase o să-l judece pe socru-său, Petre Roman pe taică-său, Iliescu şi Brucan pe ei înşişi?"

 

Ion Dincă, zis "Te leagă"
- FUNCŢII DEŢINUTE ÎN 22 DECEMBRIE 1989: membru al CPEx şi al CC al PCR (din 1976); prim-viceprim-ministru al Guvernului (din 1980); membru al Grupului Român din Uniunea Interpalamentară (din 1985); deputat în Marea Adunare Naţională (din 1961).

- DECORAŢII: Ordinul Muncii, clasa a II-a (1948); Ordinul "23 August" (de trei ori); Titlul de Erou al Muncii Socialiste (1981) şi altele.

- CONSTRUCŢIA DOSARULUI: în arhivele CC al PCR, dosarul de cadre al lui Ion Dincă are 122 pagini. Ultimul document din dosar este datat 1973. Majoritatea pieselor din dosar se referă însă la verificările a două denunţuri.

Astfel, în decembrie 1959, instructorul secţiei de cadre a CC al PMR concluziona după verificări amănunţite: "Deoarece în nici un document şi nici în discuţiile de până acum Dincă Ion n-a arătat nimic în legătură cu trecutul cumnatului său (Motraş Marin) şi pentru că Motraş a afirmat că Dincă ştia că el a fost condamnat, pentru că el a cântat cântece legionare, a fost chemat din nou Dincă Ion pentru a se lămuri poziţia faţă de cumnatul său".

Până să se desolidarizeze locotenent colonelul Ion Dincă (în acel moment şef al sectorului munca de partid în MFA şi MAI, din cadrul Secţiei Organizaţiilor de Partid a CC al PMR) de acel cumnat, cadriştii consultaseră şi probele din arhivele justiţiei. Rezulta într-adevăr că pentru simplul delict de-a fi cântat "cântece interzise", Marin Motraş, muncitor în vârstă de 19 ani, din comuna Ileana (Ilfov) fusese condamnat, în 1941, la trei ani închisoare corecţională.

În acelaşi an 1959, Ion Dincă a făcut obiectul unei anchete din cauza unei reclamaţii trimise lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de un anume căpitan Ion Dobrescu. Acela sesiza legăturile primejdioase dintre soţia lui Ion Dincă cu o prietenă ­ soţia învăţătorului Staicu din satul Căpşuna (Dâmboviţa), fost şef de cuib legionar. Cu creion chimic sau cerneală, pe foi de caiet maculator ori dictando, mulţi semi sau proaspăt alfabetizaţi au dat referinţe, lăudând hărnicia şi cinstea lui Dincă.

- DATE BIOGRAFICE: S-a născut în 3 noiembrie 1928, în Cobia (Dâmboviţa). Conform unei autobiografii datate 13 aprilie 1949, părinţii săi erau: "Tatăl Nicolae, plugar analfabet" şi "mama Maria, caznică, analfabetă", cu averea "1 Ha pământ arabil, 1 Casă ţărănească cu 2 camere, 1 Fânar, 1 Vacă cu doi viţei, 2 oi cu miei" (în toate citatele, ortografia aparţine autorilor ­ n.n.)

Document impresionant este şi scrierea olografă intitulată "Auto-Biografia vieţi mele începând cu etatea de 7 ani", datată septembrie 1947, unde menţionează: "În toamna anului 1935 când am împlinit 7 ani am fost introdus de părinţi mei în şcoala primară din comuna Cobia.

În vara anului 1940 terminândumi 5 cl. Primare, nu am mai putut fi întreţinut în şcoală. Pentru că tatăl meu a fost chemat la concentrare. Mama rămânea cu două surori ale mele mai micuţe şi cu întreaga gospodărie.

Lipsa tatălui meu mi-a distrus toate planurile făcute pentru viitor. Nu am mai putut merge în nici o şcoală şi am fost nevoit să intru băiat de prăvălie în orăşelu Găeşti din Dâmboviţa.

După doi ani de sclavie pentru că nu aveam contract lucram zi şi noapte pentru o bucată de pâine şi un costum de haine. În toamna anului 1942 am plecat de acolo nemaiputând suferi robia în care mă găseam".

Un unchi l-a călăuzit către şcoala de ucenici a Fabricii "Nitramonia" din Făgăraş. După patru ani, a fost calificat strungar în fier. Dar în februarie 1949 a încetat definitiv apartenenţa sa la clasa muncitoare. Pentru viitoarele patru decenii va fi activist de partid.

- STUDII: La finele lui decembrie 1959, în fişa de cadre a colonelui Ion Dincă, şef al sectorului munca de partid în MFA şi MAI, din cadrul Secţiei Organizaţiilor de Partid a CC al PMR, erau menţionate următoarele studii: "patru clase gimnaziul industrial, şcoala militară politică, cursul academic superior de la Academia militară generală".

În februarie 1948 fusese trimis la Şcoala Militară politică nr. 1 din Ineu. Nu scrie însă în dosarul de cadre că în orăşelul din zona Aradului se construise un întreg cartier pentru ofiţerii sovietici trimişi să şcolească noile cadre ale armatei socialiste din România. Cursul superior de la Academia militară "I.V. Stalin" durase un singur an (1954-1955).

Biroul Politic condus de Ceauşescu a aprobat însă în iunie 1965 eliberarea generalului-maior Ion Dincă din funcţia de secretar al Consiliului Politic Superior al Forţelor Armate şi trimiterea lui la studii la Academia Militară Bucureşti. A făcut cursuri de zi (1965-1968).

- MOMENT-CHEIE ÎN ASCENSIUNEA POLITICĂ: Este descris astfel în autobiografia din 24 iulie 1949 şi contează ca afirmare în ceea ce spunea atunci a fi "spiritul stahanovist": "1948. 5 mai în urma unor stricăciuni pe care le suferea instalaţia fabricii se simţea nevoia de a se opri întreaga fabrică.

În urma propunerilor făcute de partid şi direcţia fabrici fiind cel mai bun strungar lucrez 7 zile şi nopţi dearândul mâncând lângă maşină reuşesc să îmi îndeplinesc angajamentu luat faţă de partid putând ca fabrica să lucreze mai departe.
Ca drept recompensă sunt propus pentru decorare. În ziarul Scânteia din 2 mai 1948 este confirmat decorarea mea după care am primit decoraţia «Ordinul Muncii» cl.II-a".

- CARIERĂ POLITICĂ: A intrat în partid din 1947, iar din 1949 a fost membru în comisiile de verificare a membrilor de partid din armată.

După evenimentul din martie 1948, când s-a distins ca fruntaş medaliat, a apărut un alt moment de cotitură consemnat autobiografic astfel: "În urma cereri ce mio face partidul de a pleca voluntar în armată, plec şi intru ca voluntar şi instructor în Bateria instructori regimentari a Reg. 4 AA Braşov unde îmi duc munca de îndrumător până la 17 noiembrie 1948 când sunt numit secund politic de baterie".

Până în 1973 ajunsese la gradul de general-locotenet şi urcase în vârful ierarhiei funcţiilor politice din armată. După această etapă, a fost numit prim-secretar la judeţena de partid Argeş (1973-1976), primar general al Capitalei (1976-1979), vicepreşedinte al Comisiei centrale de partid şi de stat pentru sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale (din 1978), viceprim-ministru al Guvernului şi ministru al Construcţiilor Industriale (1979-1980), prim-viceprim-ministru al Guvernului (1980-1989). A cumulat puzderie de alte funcţii în diverse comisii de coordonare şi control a economiei etatizate şi planificate. 

 

- CRITICA ŞI AUTOCRITICA: În 24 aprilie 1948 a primit următoarea carcaterizare de la şeful secţiei cadre a Fabricii Nitramonia Făgăraş: "Din punct de vedere profesional este un bun muncitor, strungar în fier. S-a evidenţiat prin punerea la punct a mai multor pompe prin confecţionarea pieselor necesare, dând dovadă de multă pricepere în muncă, punând mai presus interesele de mărire a producţiei de interesele sale. Concomitent cu aceasta, a ştiut să împletească munca de reconstrucţie cu munca de mobilizare a tineretului, antrenându-i în munci voluntare, fiind însăşi un bun brigadier Agnita-Botorca.

Luptă pentru interesele muncitoreşti şi pentru mărirea producţiei cu multă dragoste şi iniţiativă. Element sărac, fără vicii, corect şi disciplinat. Sarcinile încredinţate le duce la bun sfârşit. Nivelul politic mediocru, cu perspective de ridicare".

Din "autocaracterizarea" datată 24 iunie 1957: "Consider că nu am compromis niciodată calitatea de mdp şi haina pe care o port. (...) Nu am divulgat niciodată secrete de partid şi de stat. Prin căsătoria mea socotesc că am reuşit să-mi formez o familie sănătoasă. Soţia mă ajută în muncă prin viaţa familiară pe care o duc. Niciodată nu ma preocupat probleme familiare în timpul serviciului. Eu şi soţia nu suntem implicaţi în certuri specifice unor blocuri de locuit".

-PROBLEME PERSONALE: Ion Dincă a avut două surori - Dumitra şi Gheorghiţa, în 1957, casnice, căsătorite şi cu copii. El s-a căsătorit cu Ioana Constantinescu ("caznică, fără avere"), fiica unui fost gardian, devenit miliţian, din Găeşti. Şi fraţii soţiei sale fuseseră legionari, fără "manifestări duşmănoase", însă la regimul democrat-popular.

- AMINTIRI ŞI MEMORII: Îşi ameninţa subalternii că în cazul depistării de încălcări ale legii, neglijenţe ori tergiversări vor fi deferiţi justiţiei. De aici porecla "Dincă te leagă".
La Ion Dincă şi familia sa au făcut referinţe numeroşi memorialişti şi jurnalişti.

În memoriile sale, Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC, povesteşte despre "capacitatea organizatorică" a lui Ion Dincă pe marile şantiere ordonate de Ceauşescu. Dumitru Popescu, celălalt memorialist fost coleg de CPEx, a fost mult mai critic însă. Noutăţile lui Dincă de pe "frontul vigilenţei revoluţionare" din armată îi amuzau pe ceilalţi şi îl lăsau rece pe Ceauşescu. "Bombagiul" Dincă avea reputaţia de a crea mister şi conspiraţie chiar printre capii Securităţii.

"Talentul de improvizator fantast şi l-a pus cel mai bine în valoare ca vicepreşedinte al Guvernului (...) când ficţiunea, amestecată cu realul, determina şi imediate măsuri practice", a scris Dumitru Popescu. Disproporţia dintre măsurile sale şi faptele reale releva "vocaţia unei megalomanii dure, a unui proletarism radical", pe linia dictaturii leniniste, consemna memorialistul care făcuse proba unei vocaţii similare pe "şantierele" culturii socialiste.

Despre cele două fiice ale lui Ion Dincă se spune că s-au stabilit în SUA. Fiica mai mare, Liliana, era în 1989 profesoară de limbă arabă pentru ofiţerii de Securitate cu misiuni în spaţiul ţărilor arabe.
● Lavinia Betea

 

Emil Bobu, aghiotantul Elenei Ceauşescu
- FUNCŢII DEŢINUTE ÎN 22 DECEMBRIE 1989: secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice (din 1982); membru al Biroului Permanent al CPEx; membru CPEx (din 1974); deputat în MAN (din 1961).
- DECORAŢII: Ordinul Steaua Republicii Populare Române (1959), Ordinul 23 August (de două ori); Titlul de Erou al Muncii Socialiste (1981) şi altele.

- CONSTRUCŢIA DOSARULUI: În arhivele CC al PCR, dosarul de cadre al lui Emil Bobu are aproape 200 pagini. Ultimile documente sunt cele premergătoare alegerii în MAN (1961). Referinţele despre fraţi şi cumnaţi - ai săi şi ai soţiei - deţin majoritatea în documentele îndosariate. Maria Bobu (ministru al Justiţiei în 1987-1989) fusese abandonată de părinţii naturali, înfiată, avusese un alt prim soţ astfel că traseul verificării rudelor sale a complicat construcţia dosarului lui Emil Bobu.

Din dosarul de cadre reiese că Emil Bobu a avut un urcuş fără poticneli. Din fişele de cadre, caracterizările şi referinţele întocmite după normele cadriştilor epocii, e imposibil să-i atribui personajului calităţi simetrice ascensiunii politice.

- DATE BIOGRAFICE: S-a născut la 22 februarie 1927, în comuna Vîrfu Cîmpului (Suceava). "Din părinţi cu gospodărie mică, având o gospodărie de 1, 5 hectare pământ arabil şi o casă ţărănească", declara într-o autobiografie din aprilie 1955. În toate cele şapte clase din şcoala elementară menţionează că luase premiul întâi, dar şi că fusese în străjerie. Bun la învăţătură, chiar "şef de stol în străjerie"!

"Din anul 1941-1943 am lucrat pământul în gospodărie şi cu părinţii şi în majoritatea timpului eram trimis să lucrez la chiaburii din sat, iar în 1942 şi începutul lui 1943 am lucrat pe fosta moşie a boierului Roseti Scarlat."

- STUDII ŞI CARIERĂ POLITICĂ: Prezentăm, în continuare, referatul de cadre al lui Emil Bobu întocmit în 7 ianuarie 1959:

"Membru de partid din noiembrie 1945
Originea socială: ţărani săraci
Naţionalitatea: română
Căsătorit, are doi copii
Are patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR şi facultatea de ştiinţe juridice
Profesia de bază: strungar în fier
În prezent este instructor în cadrul Secţiilor Organizaţiilor de masă a CC al PMR, sectorul sfaturi populare, justiţie şi procuratură

Bobu Emil după ce a terminat şapte clase primare, din 1941 a lucrat împreună cu părinţii la munca câmpului. În 1943 a intrat ucenic la atelierele CFR Nicolina Iaşi. Acolo a învăţat meseria de strungar în fier, totodată a urmat şi patru clase şcoala de elevi meseriaşi CFR. În primăvara anului 1944 s-a evacuat cu atelierul la Timişoara. După ce s-a reîntors la Iaşi, în 1945 s-a înscris în UTC, iar în noiembrie acelaşi an a fost primit în PCR. A fost doi ani secretar al celulei de partid în şcoala de ucenici, apoi responsabil cu tineretul în atelierele CFR Iaşi.

Din iulie 1948 a urmat în Bucureşti o şcoală de trei luni pentru pregătirea de pedagogi necesari şcolilor şi căminelor de ucenici CFR. După absolvirea şcolii a fost repartizat pedagog la căminul de ucenici CFR Paşcani. Acolo a fost mai întâi membru în birou apoi secretar al organizaţiei de bază.

În august 1949 a fost trimis la şcoala juridică de un an la Iaşi. La terminarea acestei şcoli a fost numit consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei. După câteva luni a fost transferat procuror la Parchetul Militar Bucureşti cu gradul de locotenent major, iar din 1952 a fost procuror la Procuratura Generală a RPR cu gradul de căpitan. Din aprecierea tovarăşilor cu care a muncit reiese că e un element capabil, a depus un interes deosebit pentru ridicarea nivelului său profesional, s-a orientat bine în muncă.

Din martie 1953 a lucrat ca instructor în sectorul juridic din Secţia administrativă a CC al PMR iar din noiembrie acelaşi an a ţinut loc de şef de sector. Din aprecierea secţiei reiese că tovarăşul Emil Bobu a muncit cu simţ de răspundere, nu a precupeţit timpul său liber pentru a se achita de sarcinile ce-i reveneau, este bine pregătit, conştiincios şi perseverent, este modest şi principial în relaţiile cu tovarăşii de muncă. Pentru merite în muncă în anii 1954 şi 1957 a fost distins cu «Medalia Muncii». În acest timp a urmat Facultatea de Stiinţe Juridice şi a luat examenul de stat. Din noiembrie 1958 lucrează ca instructor în cadrul Secţiei Organizaţiilor de Masă a CC al PMR.

Părinţii au avut trei hectare de pământ. Tatăl a decedat în 1934, mama s-a recăsătorit cu un alt ţăran sărac, a decedat în 1947, tatăl vitreg este membru de partid, a intrat în întovărăşirea agricolă din comună. Bobu Emil are o soră şi trei fraţi. Sora casnică este căsătorită cu un croitor şi au 2,70 ha pământ, sunt categorisiţi ţărani mijlocaşi, nu fac parte din nici o organizaţie, sunt membri ai întovărăşirii din comună. Un frate este lt. major de miliţie, este membru de partid iar doi sunt tractorişti în regiunea Constanţa, unul din ei este candidat de partid.

Soţia a fost muncitoare. Ea provine dintr-o familie de ţărani săraci, a rămas de mică fără părinţi, în prezent este procuror în Procuratura generală a RPR, este membră de partid.
A fost plecat în R.P. Polonă în concediu de odihnă.
Este propus preşedinte al Comitetului executiv al sfatului popular regional Suceava şi membru în biroul Comitetului regional de partid.
Secţia de cadre a CC al PMR consideră că tovarăşul corespunde în funcţiile pentru care a fost propus".

Facultatea de ştiinţe Juridice o absolvise prin cursuri la fără frecvenţă (1954-1956). Nu se ştie când şi cum a încheiat studiile la Academia "Ştefan Gheorghiu", căci în dosarul de cadre nu s-a păstrat decât cererea sa adresată rectorului în martie 1956 prin care solicită înscrierea la cursul fără frecvenţă.

Un întreg deceniu Emil Bobu a fost înalt activist pe meleagurile natale sucevene (1961-1972). Consilier al lui Ceauşescu (1972-1973), ministru de Interne (1973-1975), şef al secţiei pentru probleme militare şi de justiţie al CC al PCR (1975), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1975-1979), ministru, viceprim-ministru al Guvernului (1980-1982), e greu să enumeri toate funcţiile prin care a trecut.

Din 1982 a devenit însă aghiotantul incontestabil al Elenei Ceauşescu. Titular al funcţiei de secretar al CC al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice era Bobu, dar şedinţele şi deciziile de cadre ­ aşa cum sunt consemnate în Agenda Cabinetului 2 şi cum afirmă toţi martorii - le-a condus totdeauna "Tovarăşa".

- CRITICĂ ŞI AUTOCRITICĂ: Într-o caracterizare din 9 mai 1956, lui Emil Bobu i s-a făcut următorul portret: "Pregătirea sa politică ideologică este satisfăcătoare şi ar putea să înveţe mai mult având posibilităţi şi cunoştinţe culturale corespunzătoare. În munca practică sesizează problemele importante de care se ocupă însă nu le duce până la capăt din care cauză de multe ori întârzie cu redactare anumitor materiale şi nu urmăreşte cu perseverenţă aplicarea măsurilor propuse şi aplicate de conducere.

În cadrul sectorului pe care-l conduce organizează munca colectivului în bune condiţiuni însă nu în aceiaşi măsură controlează tovarăşii în muncă". AMINTIRI ŞI MEMORII: "Bobu reprezintă un caz de depersonalizare dramatică, a scris mai târziu despre el Dumitru Popescu. Nu ştiu cum îi arăta în realitate firea, dar din nenorocire i-a fost percepută, de la bun început, numai uriaşa disponibilitate de subordonare. N-am mai întâlnit un om capabil să disimuleze în asemenea grad, să nu poată ieşi nici un milimetru din cuvântul superiorului, să nu găsească puterea de a-l contrazice măcar într-un punct cât de mic sau de a face ceea ce credea el de cuvinţă pe ascuns".

Şi tot Dumitru Popescu despre relaţiile lui Bobu cu ceilalţi demnitari: "Bănuiesc, mai degrabă, că i se dereglase aparatul de reacţie. Nici nu apuca celălalt să-şi termine fraza, şi el începea să bâţâie din cap, în semn de aprobare. Ba nici nu era nevoie să vorbească acela, el îi citea gândul din privire şi-i venea frenetic în întâmpinare". Pygmalionul acestei "perfecţiuni" fusese Elena Ceauşescu, în opinia fostului coleg de CPEx. Ea cultivase tendinţele native ale subalternului ("laşitatea neîmpotrivirii, jocul penibil al sclaviei galante") modelându-i-le continuu cu efectul scontat ("mai plecat, mai flasc, şi, în acelaşi timp, mai energic supus").
● Lavinia Betea

 

Tudor Postelnicu, campionul dosarelor
- FUNCŢII DEŢINUTE ÎN 22 DECEMBRIE 1989: Membru al CC al PCR (din 1979); membru supleant al Comitetului Politic Executiv (din 1984); deputat în MAN (din 1985); ministru de Interne (din 1987);
DECORAŢII: Ordinul Muncii (clasa a III-a); Ordinul "Steaua RPR" (clasa a IV-a); Ordinul "Apărarea Patriei" (clasa a II-a);

- CONSTRUCŢIA DOSARULUI: 115 file are dosarul de cadre. Cele mai recente documente datează din 1979, o dată cu propunerea lui Postelnicu pentru funcţii înalte în "organele centrale ale partidului". Celelalte documente, majoritare, acoperă perioada 1952-1960. S-au păstrat caracterizări făcute de Secţia de Cadre a UTM, constatări asupra familiei şi rudelor apropiate, numeroase referinţe despre Postelnicu şi o autobiografie redactată în 1959.

- DATE BIOGRAFICE: S-a născut la 13 noiembrie 1931, în comuna Proviţa de Sus (astăzi în judeţul Prahova). Origine socială: muncitorească. Tatăl, Constantin, sondor, decedase într-un accident de muncă, la începutul războiului. Mama, Elena, pensionară, era deputată în sfatul popular comunal, în anul 1960. Avea doi fraţi, Ion şi Alexandru, muncitori electricieni, amândoi membri de partid. Din 1945, Postelnicu s-a angajat, cu emoţii, ucenic la Societatea Creditul Minier (redenumită Uzina nr. 4 Moreni). Respins iniţial pe motiv că era prea scund, orfanul de tată a fost primit la sondă prin intervenţia plăşii locale a PMR.

"Acest tov. pleca iarna prin zăpada de un metru, pe jos, dimineaţa, la ora 3, mergând pe valea lungă, fără să exagerez, cel puţin 15 km până ajungea la uzină unde făcea serviciu", va spune Traian Bucur, mecanic la Uzina Poiana, despre cel pe care îl ştia de "mic copil". După 4 ani, s-a calificat în meseria de strungar de fier.

În 1957 s-a căsătorit cu Maria (născută Cristian), de profesie învăţătoare la Şcoala medie nr. 2 din Ploieşti, şi ea cu origine socială "sănătoasă" (familie de ţărani săraci).

Porniţi pe "urmele" soţilor Postelnicu, în comunele de obârşie (Proviţa de Sus, respectiv Ludeşti), activiştii PMR au descoperit că cei doi erau curaţi "ca lacrima". Nici chiaburi, nici liberali ţărănişti, nici legionari nu fuseseră semnalaţi printre rudele de grad apropiat sau îndepărtat. Cu o singură excepţie. Hiba familiei era un unchi din partea soţiei, fost primar ţărănist, descris între timp, după ce se lepădase de partidul lui Maniu, cu o "atitudine bună în comună".

- STUDII: A terminat şase clase elementare. Paralel cu ucenicia, a urmat patru clase la şcoala industrială. Între 1952-1954 a învăţat la Şcoala de cadre "Filimon Sârbu" a CC al UTM, de doi ani. Din cele 14 discipline, 6 le-a absolvit cu "foarte bine", iar restul cu "bine", va declara în autobiografia redactată mai târziu. A urmat şi cursurile Şcolii Superioare de Partid "Ştefan Gheorghiu" (1967). Zece ani mai târziu, a susţinut examene de diferenţă la Academia de Studii Economice.

- MOMENT-CHEIE ÎN ASCENSIUNEA POLITICĂ: Primele funcţii importante, la nivel local, le-a deţinut în 1951, în cadrul UTM. Dar promovarea la vârf i-a datorat-o lui Nicu Ceauşescu, de care se îngrijise pe perioada satisfacerii stagiului militar, la Buzău (1977). Pe-atunci, Postelnicu era prim-secretar al Comitetului judeţean de partid. La numai un an, fără a fi satisfăcut stagiul militar, a primit cea mai înaltă funcţie în Securitate şi, mai târziu, la Ministerul de Interne.

- CARIERĂ POLITICĂ: În 1945, s-a înscris în UTC şi în Sindicatul petrol-chimie şi gaz-metan, activând în organizaţia Tineretul Progresist şi în UTM. La Ploieşti, în 1950, a "aprofundat" tainele propagandei într-un curs intensiv de două săptămâni. A devenit un activist de bază al UTM în regiunea Ploieşti. A fost, pe rând, responsabil organizatoric al Comitetului UTM Schela Moreni, instructor, şef al secţiei de cultură fizică şi sport, şef al secţiei muncitoreşti, membru, prim-secretar în Comitetul raional UTM Câmpina.

Recrutat de MAI, a fost trimis la şcoala de ofiţeri din Botoşani. Nu i-a priit atmosfera de cazarmă, îmbolnăvindu-se după cinci luni. "Din cauza unei răceli puternice care am căpătato nu am mai continuat şcoala şi am fost trimis din nou în muncă de activist fiind clasat apt pentru serviciul militar însă necombatant."

S-a refăcut în staţiunea Buşteni, iar după însănătoşire a fost reprimit în UTM. A "urcat" treptele ierarhice: secretar, membru al Comitetului regional UTM Ploieşti (1956-1959).

În 1952, şi-a depus candidatura pentru a intra în partid. "Cer să fiu primit în rândurile candidaţilor de partid unde voiu dovedi prin munca mea neobosită care o voi duce în rândurile masei de tineret că voi deveni un adevărat propagandist neobosit care voi traduce în viaţă fără murmur fără şovăire hotărârile Partidului nostru şi ale guvernului, scria aspirantul. Şi simt că lupt pentru cauza celor mulţi pentru cauza comună.

Am studiat statutul Partidului Muncitoresc Român şi am văzut care este menirea unui membru de partid, m-am străduit şi mă străduesc continu pentru ami ridica nivelul meu politic pentru că numai în felul acesta voi putea deveni un adevărat constructor al societăţi noi societate socialistă." A devenit membru de partid după un an.

În 1960 era adjunct al secţiei organizatorice a CC al UTM şi şef al sectorului Chestiuni Statutare. Au urmat 5 ani de activitate în cadrul CC al PMR (PCR), la secţia Organizaţii de masă şi Secţia organizatorică (1964-1969). Doi ani a fost "încercat" secretar la Comitetul judeţean Olt. A fost numit apoi prim-secretar în judeţul Buzău. În primăvara anului 1978 a fost instalat în fruntea Departamentului Securităţii Statului. A fost, la finalul carierei, ministru de Interne (1987-1989).

- CRITICA ŞI AUTOCRITICA: "Lipsuri ce am constatat la tov. Postelnicu: că era nervos şi atunci când avea greutăţi în muncă aplica metode brutale. Deasemeni în ce ia-ce priveşte critica nu întotdeauna şi-o primea (...)". (Ioan Pantilie, Referinţă despre Tudor Postelnicu, 24 iunie 1954)

"Uneori pripit, de asemenea era prea dur în relaţiile cu oamenii. (...) În activitatea sa manifestă uneori tendinţe de îngâmfare, se supraapreciază din care cauză lucrează uneori rigid cu oamenii." (Fişă de la Secţia de cadre, 6 august 1960)

"În unele cazuri mă auto-linişteam în urma unor succese, lucru foarte nejust şi dăunător în muncă. Deasemeni uneori făceam prea-mult exces de exigenţă aceasta şi din dorinţa dea rezolva unele sarcini îndeosebi când eram secretar la Câmpina." (Autobiografie, 30 mai 1959)

"Apreciez f. juste recomandările ce mi leau făcut colectivul de conducere al secţiei. De exemplu:
- Să lucrez diferenţiat cu oamenii.
- Să particip cu mai multă regularitate la acţiunile culturale ce se organizează cu activul.
- Erau anumite perioade când fac glume sub formă de ironie şi aceasta datorită unor sintome de înfumurare". (Completare la autobiografie pe perioada 1959-1960, 22 iulie 1960)

- PROBLEME PERSONALE: În dosarul de cadre al lui Postelnicu nu există nici o informaţie despre probleme familiale. 

 

- AMINTIRI ŞI MEMORII: Încadrându-l la categoria "noua gardă proletară" din conducerea partidului, Dumitru Popescu îl descrie astfel: "Postelnicu, nefericită combinaţie de neîncredere funciară în bine, imaginaţie malefică şi dârzenie fanatică, obţinută în creuzetul ambiţiei şi supunerii partinice. (...) Ca ministru de Interne, mă privea pe sub sprâncene cu o bănuială apriorică, văzând la mine ceva necunoscut, neprecizat, dar necesar de ţinut sub observaţie. (...) Prin şedinţe vorbea apăsat, economic şi cu intenţia vădită de a părea esenţial iar ca înfăţişare, încruntat, mineral, intangibil, voindu-se o eminenţă proletaro-cechistă, de care odată şi-odată aveai să te izbeşti fundamental şi definitiv."
● Florin Mihai

 

Manea Manescu, intelectualul preferat al lui Ceauşescu
- FUNCŢII DEŢINUTE DE 22 DECEMBRIE 1989: membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (din 25 iunie 1960, cu o întrerupere între 1979-1982); membru al Comitetului Politic Executiv (din 28 noiembrie 1974, cu o întrerupere între 1979-1984); membru al Prezidiului permanent al CC al PCR (din 1971); membru al Biroului Permanent al CC al PCR (din 24 noiembrie 1989); prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste (din decembrie 1988); vicepreşedinte al Consiliului de Stat; prim-vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale; membru în Consiliul Apărării al RSR (din 1971); deputat în Marea Adunare Naţională, ales în circumscripţia electorală Timişoara Nord-Est, judeşul Timiş (din 1985); membru titular al Academiei Române - preşedintele Secţiei de ştiinţe economice şi sociologie (din 1974, exclus în 1994)

- DECORAŢII: Ordinul 23 August (de două ori); "Erou al Muncii Socialiste"; medalia de aur "Secera şi ciocanul"; Ordinul "Steaua Republicii Populare Române"; Ordinul "Steaua Republicii Socialiste România"; Ordinul "Tudor Vladimirescu".

- CONŢINUTUL DOSARULUI: Dosarul de cadre al fostului premier Manea Mănescu este nu doar unul dintre cele mai voluminoase (conţine 258 de file), dar cu siguranţă se numără printre cele mai complexe. Manea Mănescu activase în mişcarea comunistă ilegală şi devenise membru de partid în 1938. Ca toţi ilegaliştii, trecutul său a fost sucit şi răsucit pe toate feţele cu mai multe prilejuri. Sau "verificat", după cum suna jargonul de partid. Prima şi cea mai complexă investigaţie a început în 1947. Manea Mănescu fusese arestat în decembrie 1943 şi judecat în procesul Uniunii Patrioţilor.

Comportarea în timpul anchetei şi la judecată a înnegrit multe file ataşate ulterior dosarului de cadre. Cunoscuţii din perioada studiilor, colegii de serviciu, membri de partid din ilegalitate au dat declaraţii despre el. Mănescu însuşi şi-a scris în mai multe rânduri povestea vieţii. Comisia de verificări a solicitat Moscovei să trimită în ţară copii după documente luate după război şi care se refereau la activitatea lui Mănescu din timpul dictaturii militare a mareşaului Antonescu. La finele deceniului cinci, Partidul începuse vânătoarea de vrăjitoare "trădătoare".

Din start, majoritatea covârşitoare a "ilegaliştilor" treceau drept suspecţi de colaborare cu autorităţile "burgheze". Lui Manea Mănescu i s-a reproşat că, în urma bătăilor suferite în anchetă, a recunscut că instigase pe studenţi la grevă şi că a dus bani şi alimente fratelui său aflat la închisoare. A părut suspectă şi achitarea sa în procesul Uniunii Patrioţilor - posibil semn al pactizării cu "duşmanul de clasă". Lămurirea activităţii sale din timpul războiului reprezintă astfel cea mai consistentă parte a dosarului.

A interesat şi biografia soţiei, Maria Mănescu, medic pediatru, precum şi familia acesteia. Element "progresist" în vremea studenţiei ieşene dintre cele două războaie, cu un doctrat în medicină început la Moscova şi activitate profesională deosebită, soţia nu i-a făcut lui Manea Mănescu probleme în carieră.

- DATE BIOGRAFICE: Manea Mănescu s-a născut la 9 august 1916, în timpul primului război mondial, pe când părinţii săi Constantin şi Păuna Mănescu se aflau refugiaţi la Brăila. De loc era din zona Prahovei, unde familia s-a şi întors după război. Originea socială ­ muncitorească ­ îl recomanda pentru o carieră în partid. Tatăl lui, cunoscut în Ploieşti ca "nea Costică", de meserie cazangiu şi de naţionalitate română, simpatiza cu socialiştii, fapt pentru care a şi fost arestat în mai multe rânduri.

Ca avere, familia Mănescu poseda o casă cu două camere la Ploieşti şi cinci fii. Manea era al doilea născut. A lucrat pentru a se întreţine, atât în timpul liceului, cât şi pe durata studiilor superioare. La Ministerul Sănătăţii, la Eforia Spitalelor Civile, la Ministerul Muncii. Toate în guvernul de militari condus de mareşalul Antonescu. În timpul războiului s-a mai angajat şi ca profesor. După o scurtă carieră de activist, din ianuarie 1945 până în 1948 a lucrat ca profesor la Ploieşti.

În aprilie, Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoştea din vremea când fusese coleg de închisoare cu un frate de-al lui, l-a chemat la Comitetul Central şi i-a comunicat că a primit ca sarcină să lucreze la Comisia de Stat a Planificării. Încadrat prim-referent, a urcat treptele carierei până la consilier de planificare. La început nu i-a plăcut, scria într-o autocritică, dar apoi şi-a "văzut de treabă". În 1951 a fost mutat director al Direcţiei Centrale de Statistică de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

- STUDII: Între 1928-1935, Manea Mănescu a urmat cursurile Liceului Comercial din Ploieşti. Lipsit de mijloace financiare, s-a angajat ca funcţionar la Rafinăria "Dacia Română", astfel că ultimul an l-a urmat în particular. În 1936 a fost admis ca student bursier la Academia Comercială din Bucureşti. A reuşit să termine primul în fiecare an de facultate. Tot cu cea mai mare medie a promovat în 1940 şi examenul de licenţă, obţinând diploma în ştiinţe economice, financiare şi sociale cu calificativul "Albă cu elogii".

În acelaşi an a fost admis la doctorat. Parcursul vieţii l-a împiedicat să se mai dedice cu aceeşi asiduitate şi studiilor doctorale, finalizat mai târziu. Din noiembrie 1941 până în martie 1943 a urmat cursurile seminarului pedagogic din Bucureşti. Manea Mănescu este unul dintre puţinii lideri ai partidului care avea o meserie clară, în afara celei de activist crescut în şcolile de partid. Încă şi mai rar, a început studii superioare înainte de război, şi chiar le-a urmat sistematic, fără amânări, întreruperi şi renunţări.

Conform propriilor declaraţii, i-a plăcut să studieze şi a considerat profesoratul adevărata sa vocaţie, şi activitatea unde se simţea cel mai bine. Din 1948 a fost admis ca asistent la Academia Comercială din Bucureşti şi a ţinut lecţii de seminar la cursul de economie politică, titularul cursului fiind Barbu Zaharescu. A primit ore la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti. A mai fost şi şeful catedrei de Construcţie Economică la Şcoala Superioară de Partid "Ştefan Gheorghiu.

- MOMENT-CHEIE ÎN ASCENSIUNEA POLITICĂ: Manea Mănescu îşi datorează cariera la vârful politicii lui Nicolae Ceauşescu, care l-a promovat după congresul al IX-lea, din 1965. Ascensiunea începuse din vremea lui Gheorghiu-Dej. Prima dovadă a încrederii sub noua stăpânire s-a produs în 1965, când l-a înlocuit pe "veteranul" Leonte Răutu în fruntea Secţiei de Ştiinţă şi Artă. Era un semn că Ceauşescu avea de gând să facă ceva schimbări. Este posibil să-l fi cunoscut pe noul şef al partidului, mai mic cu doi ani decât Mănescu, din perioada cât mergea să-şi viziteze fratele în închisoarea de la Caransebeş.

Cu certitudine Ceauşescu l-a cunoscut mult mai bine pe fratele lui Racovky, cu care a împărţit ani de detenţie la Doftana, Caransebeş şi Târgu-Jiu. În 1965, pentru puţină vreme, Manea Mănescu a ocupat un loc în Secretariatul Comitetului Central. Împreună cu Paul Niculescu-Mizil, scria Dumitru Popescu în memoriile sale, "erau cele două capete ale pârghiei prin care Ceauşescu îi marginaliza pe veterani".

Avea să revină în această funcţie după patru ani, în 1969. Tot atunci ocupase şi un loc în Comitetul Executiv, păstrat, cu o întrerupere de cinci ani, până la 22 decembrie 1989. 

 

- CARIERA POLITICĂ: Primele contacte cu politica le datorează fratele său mai mare, Racovsky Mănescu, strungar în fier la Ploieşti. Acesta îl punea să deseneze seceri şi ciocane pe ziduri şi pe trotuare, să ducă manifeste în liceu şi să recruteze adepţi pentru mişcare din rândurile colegilor de la internatul liceului. În 1938, pe când era student, i s-a comunicat că a fost primit în partid. Miron Constantinescu şi Andrei Popovici i-au comunicat că e membru. În timpul războiului a activat "pe linie de studenţi": a incitat la greve, strecura la seminarii teze şi teorii marxist-leniniste, mergea la fratele lui închis pe motive politice cu bani şi alimente.

A ajutat deţinuţii prinşi sub zidurile Doftanei, n-a uitat să menţioneze în autobiografie. Şi a căutat să recruteze noi membri din rândurile studenţilor. Cu nu prea mare succes, după cum singur avea să recunoască. Imdiat după război a avut ca sarcină să iniţieze muncitorii, funcţionarii, profesorii şi elevii într-ale ideologiei comuniste. A ţinut lecţii în şcoli, fabrici, la garnizoana Ploieşti, în instituţii publice.

În urma verificărilor, comportarea sa din perioada războiului a fost găsită ca necorespunzătoare, astfel că nu i s-au recunoscut anii de ilegalitate. Oficial, s-a considerat că Manea Mănescu a devenit membru de partid la 23 august 1944.
În perioada cât s-a aflat la Comisia de Stat a Planificării a neglijat activitatea politucă şi s-a dedicat cu precădere profesiei, scria în autocritică.

În 1954 a fost trimis la Moscova, ca locţiitor al reprezentantului României în CAER. După anul petrecut în capitala URSS, întors în ţară, a fost numit în fruntea Ministerului de Finanţe. După doi ani, în 1957, a ajuns prim-vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Probleme de Muncă şi Salarii. În 1960 a fost ales în Comitetul Central.
În martie 1974, premierul Ion Gheorghe Maurer a fost pensionat "la cerere".

Cu preocupări "burgheze", la loc de frunte aflându-se vânătoarea şi reflecţiile asupra mersului omenirii, Maurer lăsase de mult "grelele sarcini" ale guvernării pe seama adjunctului Ilie Verdeţ. Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei CC, scrie în memoriile sale că în 1974 nu Mănescu a câştigat, ci Ilie Verdeţ a pierdut fotoliul de premier. Acesta din urmă este de părere Curticeanu era mult mai îndreptăţit să îl ocupe. Îl recomandau originea muncitorească şi bunele rezultate obţinute în anii cât condusese de facto guvernul. "Primul-ministru, scrie Curticeanu, mai trebuia să îndeplinească şi o calitate esenţială: să nu constituie, în nici un fel, un pericol pentru «scaunul domnesc». (...) Când, mai târziu, în primăvara lui 1979, Ilie Verdeţ a fost numit prim-ministru, el nu mai reprezenta, practic, un pericol real, deoarece aureolot şi cu funcţia de Preşedinte al Republicii, Ceauşescu devenise un conducător absolut şi atotputernic."

În noiembrie 1979, Manea Mănescu n-a mai fost ales în Comitetul Central. A revenit în 1982, iar doi ani mai târziu şi în CPEx. În 1983 a primit funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Gospodărirea Unitară a Fondului Funciar.

- CRITICA ŞI AUTOCRITICA: "În muncă sunt câteodată nervos şi cam repezit şi chiar reped pe unii tovarăşi. Îmi dau seama numai după ce fac şi caut să mă îndrept, dar sângele este cam iute", se autocaracteriza Mănescu. "În anumite perioade mă retrăgeam în bibliotecă şi stăteam să citesc zile întregi şi uitam de activitatea practică revoluţionară." Cât s-a aflat la închisoare, şi-a ironizat un tovarăş pentru că făcea greşeli de gramatică... Arogant, cu orgolii mic-burgheze, primeşte greu critica - au spus despre el diverşi tovarăşi.

Nu prea bine l-a văzut Miron Constantinescu, cu o probabilă invidie de aspirant la statutul de "intelectual al partidului": "Era un element relativ inteligent, cu o relativă cultură economică şi cu destul de mult oportunism. În momentele grele în perioada doctaturilor a dat de mult timp bir cu fugiţii".

- PETE LA DOSAR: Cea mai mare problemă ­ purtarea la ancheta din 1943. A atârnat greu în cariera lui Manea Mănescu, dar nu atât cât la alţii. În acei ani s-au făcut ani grei de închisoare şi pentru mai puţin. Consecinţa - nerecunoaşterea stagiului din ilegalitate şi funcţii mărunte în partid. Păcatele tinereţii l-au urmărit chiar şi în 1960: Secţia de cadre aviza negativ propunerea de avansare într-o funcţie superioară - probabil cea de membru în CC. Recomandare de care nu s-a mai ţinut seama până la urmă.

Un frate de-al lui, botezat de părintele lor "Lenin", a fost exclus din partid pentru că în timpul războiului căzuse prizonier la nemţi în Munţii Tatra. Un prizonier cu numele de "Lenin" trebuie să fi făcut senzaţie printre ofiţerii şi soldaţii armatei lui Hitler. Resimţise şi Lenin, alintat de familie "Leancu", neajunsurile exoticului său nume. Şi în timpul războiului făcuse cerere să şi-l schimbe. Aporbată, se vede treaba. În anii '50, fratele său Manea îl scrie în autobiografii cu numele nou, mai româneascul "Gheorghe".

- PROBLEME PERSONALE: În 1964, Manea Mănescu a fost operat pe coloana vertebrală, în zona lombaro-sacrate. Problemele medicale au revenit de mai multe ori, antrenând tulburări de tranzit urinar şi intestinal. A fost internat de mai multe ori la Spitalul Elias. Mai suferea de nevroză stenică, rinofagită cronică, colită cronică, ulcer.

- AMINTIRI ŞI MEMORII: Manea Mănescu îi "datorează" scriitorului Titus Popovici imaginea servului perfect, împingând obedienţa până la limita dezgustătorului. În romanul cu pretenţii memorialistice "Discipina dezordinii", imaginaţia de literat a membrului în Comitetul Central Titus Popovici a produs colegilor săi de "comitet" portrete caricaturale, dacă nu de-a dreptul groteşti. Interesante şi amuzante amănunte despre familia lui Manea Mănescu datorăm scrierii "Ceauşescu. Anii numărătorii inverse", a sociologului Pavel Câmpeanu, coleg de închisoare cu Racovsky, fratele mai mare al lui Manea. Ilegalistul maghiar Egon Balaş i-a fost coleg lui Mănescu la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti. Nu a rămas cu o bună amintire de pe urma colaborării.

În volumul memorialistic "Voinţa de libertate", Balaş a consemnat că Manea Mănescu i-a cerut împerativ să pice la examen pe cel mai bun student, fiu de moşier, singurul apreciat de memorialist cu nota maximă. Refuzul de a schimba nota pe criterii "de clasă" i-a atras veşnica ranchiună a viitorului premier. Cel mai îngăduitor cu memoria lui Manea Mănescu se dovedeşte a fi Dumitru Popescu. În volumul al IV-lea din seria "Cronos, autidevorându-se...", Dumitru Popescu îl descrie ca "dezinvolt, manierat, cu o notă elegantă a discursului", "intelectual promovat în poziţii înalte, fără privilegiul originar al proletariatului de sânge", şi-a făcut datoria, atât cât i s-a permis. A suferit toată viaţa de "complexul toleratului", motiv pentru care nu a apelat suficient la "ascendentul competenţei ştiinţifice" pentru a amenda public erorile din economia şi politica anilor '80.
●Cristina Diac

Citeşte mai multe despre:   special,   proces,   manea mănescu,   cpex,   tudor postelnicu,   emil bobu,   ion dincă

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente

Implantarea protezei trebuie făcută când s-au epuizat toate celelalte tratamente
Trecerea anilor îi produce omului suferinţe în sistemul cardio vascular, dar şi în articulaţii, două zone vulnerabile. Peste 120 de boli se încadrează în capitolul maladiilor reumatismale. Unele sunt boli de uz...

Ana Iorga, cu cărţile pe masă

 Ana Iorga, cu cărţile pe masă
Galerie Foto Ana Iorga este doctor în lingvistică, a studiat la Paris şi o vedem în fiecare dimineaţă, la Antena 3, la rubrica "Pe cuvânt". Ana a împărtăşit pentru Jurnalul secretele ei în materie de citit. Îi adoră pe...

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA

Familia Videanu administrează afacerile dezvoltate de cenzorii fostului abator Splai SA
Galerie Foto Relaţia de afaceri dintre familia lui Adriean Videanu şi compania care, în anul 2009, a cumpărat, prin procedura privatizării, activele fostului Abator SC Splai SA, iese la lumină. Mioriţa Videanu  a...

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis

“Portocală”, spălat încă o dată la Secția din Parchet condusă de procurorul lui Iohannis
Galerie Foto În plină evaluare de către ministrul justiției a evaluării activității Laurei Codruța Kovesi, evaluare solată cu un “rechizitoriu” de revocare, în 20 de puncte, printre care se află și acoperirea...

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă

În loc de urme de urs, am găsit urme de drujbă
Galerie Foto În Parcul Național Semenic-Cheile Carașului se află cea mai mare și mai veche pădure seculară din Europa, cu arbori de peste 300 de ani, și până în urmă cu 10 ani nu se mai tăiase un pom de mai bine de un...

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari

Cum ne-am alungat turiştii la bulgari
Galerie Foto Bulgaria, o ţară de două ori mai mică decât România şi cu o populaţie de trei ori mai puţin numeroasă, ne predă de două decenii o lecţie dureroasă a neputinţei noastre. Cu mai puţine resurse, au reuşit...

România, la judecata politică în Parlamentul European

România, la judecata politică în Parlamentul European
Proiectul de rezoluţie privind statul de drept în România urmează să fie supus, astăzi, votului eurodeputaţilor din Parlamentul European. O eventuală adoptare a acestei rezoluţii nu are, însă, niciun efect...

Semnele cancerelor din cavitatea bucală

Semnele cancerelor din cavitatea bucală
Cancerele oro-maxilo-faciale sunt deosebit de agresive şi necazul este că la noi în ţară aceşti bolnavi se prezintă la chirurgii de profil târziu, în faze avansate. Profesorul Alexandru Bucur, şeful clinicii de...

Jean Americanu', refugiat cultural în România

Jean Americanu', refugiat cultural în România
Galerie Foto 50 de ani am așteptat americanii. 50 de ani românii visau să ajungă în America. Mulți vor asta și în ziua de azi. Pentru o viață mai bună, pentru bunăstare, pentru viitorul copiilor. În acest...

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro

Bătaie de joc în dosarele care privesc averea familiei Băsescu. Bunurile „fabricii de pui” a lui Mircea Băsescu, evaluate la 11.000 de euro
Galerie Foto Falimentul firmei Fattoria Terrantica, fabrica de ambalat pui patronată, până de curând, de Mircea Băsescu, scoate la lumină date halucinante. Toate bunurile necorporale ale companiei scoase la licitaţie au fost...

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR

Ce condamnări sau achitări celebre pot fi atacate în urma deciziei CCR
Galerie Foto Hotărârea prin care Curtea Constituţională a României a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de...

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal

CCR: Înalta Curte a constituit, din 2014, Completele de 5 în mod nelegal
Decizie zdrobitoare luată, ieri, de Curtea Constituțională a României, care a admis cererea de sesizare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și...

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe

Cum îţi pot rezolva o problemă de sănătate 4 linguri de tărâţe
Viaţa sedentară a omului modern şi o anume şubrezenie a unor vase sanguine conduc la constipaţie. Se “doftoricesc” singuri suferinzii şi greşesc când îşi fac din purgative o obişnuinţă. Profesor doctor...

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată

Scandalul Delta Dunării – proprietate privată
În anul 1991, terenurile agricole din Delta Dunării s-au împărțit către 12 societăți comerciale ale statului român, care apoi s-au privatizat și au primit domeniul public în capitalul social. Trecerea...

Riposta sistemului: Combinația prezidențială de salvare a grupării Kovesi-Lazăr

Riposta sistemului: Combinația prezidențială de salvare a grupării Kovesi-Lazăr
Galerie Foto A fost pus în aplicare planul “B” al zădărnicirii demersului lui Tudorel Toader de revocare din funcția de procuror general al României a lui Augustin Lazăr. Acesta a atacat, la Curtea de Apel Alba Iulia,...
Serviciul de email marketing furnizat de