O crimă uitată

In dimineaţa zilei de 15 mai 1971, Elisabeta Oancea, din Timişoara, sosi la adresa fratelui său din Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13.

In dimineaţa zilei de 15 mai 1971, Elisabeta Oancea, din Timişoara, sosi la adresa fratelui său din Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13. După ce a strigat de căteva ori in faţa porţii, femeia fu cuprinsă de intrebări şi nelinişte. Işi aduse aminte că păstrează un rănd de chei şi ea.

Adormise in dormitorul fratelui său, iar neliniştea ii dispăruse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codău, fiind cavaler, chiar dacă era puţin tomnatic, mai dispărea de acasă.

Dimineaţa i se păru ceţoasă, urătă. Deschise geamurile camerei care păstrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afară o relaxă. Ca să-şi omoare timpul, femeia incepu să facă curat. Işi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilăria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dădu de căteva ori cu mătura prin dormitor. Fratele ei păstra un dulap de haine intr-unul din colţurile camerei. Atinse cu mătura ceva. O presimţire rece, dureroasă incepu să-i dea tărcoale. Insistă. Cu mare greutate reuşi să urnească şifonierul. Ridică colţurile unui pled şi zări cadavrul fratelui său. Un strigăt de durere se năpusti dintre pereţii siniştri, afară. Femeia leşină. Auzind strigătul, vecinii s-au adunat in casă.

Â

Mesajul ucigaşului

Echipa de cercetare sosită de la Miliţia judeţului Hunedoara a inlăturat vecinii şi curioşii constatănd că victima Ioan Codău era decedată de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansată de putrefacţie.

Lăngă cadavru s-a găsit un carneţel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petroşani. Am fost impreună internaţi in spital. E bulangiu (homosexual) şi numai aşa am putut scăpa de el!".

Pe dulapul după care se afla victima şi pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale şi palmare, a căror provenienţă nu a putut fi clarificată pe deplin, deoarece, pănă la sosirea organelor de miliţie, in incăpere s-au perindat căteva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au pătruns in locuinţă.

Mai mult, inainte de găsirea cadavrului, sora victimei făcuse curat in locuinţă, schimbănd astfel ambianţa locului faptei.

Cine era victima?

Despre Ioan Codău, născut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit că era pensionar pe caz de boală (TBC). Locuia singur, părinţii find decedaţi, şi era un pervertit sexual invederat.

Pentru practicarea acestor relaţii nefireşti, racola bărbaţi din oraş sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuală (in anus ori pe cale bucală), la domiciliul său ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului.

Din casă nu lipsea nimic, găsindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptieră, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primită de victimă cu puţin tip inainte.

Ipoteze de lucru

Pe baza analizei acesor date, in cauză au fost formulate două ipoteze de lucru: Omorul a fot săvărşit de persoane din anturajul victimei - pervertiţi sexual - din municipiul Petroşani sau din alte localităţi.

Crima a putut fi comisă in mod spontan de persoane străine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petroşani, una dintre acestea intrănd in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codău l-a dus la domiciliul său şi a recurs la acte de inversiune sexuală, respectivul a reacţionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate şi verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timişoara, Bucureşti, Craiova, Sibiu şi alte localităţi, precum şi cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din ţară, impreună cu victima.

Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat şi identificat 3.590 de persoane.

La tot acest volum de muncă colosal rezulatul a fost zero.

Experţi in afaceri judiciare

In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevărate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romănia"), care pe atunci aveam gradul de căpitan şi lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Miliţiei, am participat primul curs organizat in Romănia, la Bucureşti, cu durată de un an, de experţi in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinţă la iniţiativă şefului Inspectoratului General de Miliţie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu şi a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiţeri experţi - opt in Capitală şi căte unul la fiecare miliţie judeţeană - care să rezolve marile afaceri judiciare ale timpului şi in special cazurile de omucideri rămase cu autori necunoscuţi.

La acest curs, ca reprezentant al Miliţiei judeţului Hunedoara - judeţ unde timp de patru ani mi-am făcut ucenicia in miliţie - l-am avut coleg pe prietenul meu, căpitanul Ion Pitulescu, impreună absolvind cursul cu nota maximă.

Reintorcăndu-se acasă de la Bucureşti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, căpitanul Pitulescu s-a apucat să-i dea de rost şi acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capăt, ignorănd cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte şi verificări a sute de suspecţi, volume care ocupau trei fişete intr-o incăpere.

Punăndu-şi in valoare logica şi fineţea psihologică, ofiţerului i-a atras atenţia declaraţia unei profesoare, Constanţa Păunescu, audiată in urmă cu opt ani - in iureşul căutărilor febrile de atunci - care işi amintea că intr-una din zile a văzut victima urcănd pe strada Ştefan O. Iosif, impreună cu un bărbat care i s-a părut că şchiopăta.

In continuare, Pitulescu şi-a axat verificările pe acest "amănunt", luănd măsuri ample de identificare a persoanelor din Petroşani care aveau un astfel de handicap (şchiop). Era treabă uşoară, aţi putea crede? Nu, pentru că şi lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotivă la depoul CFR Petoşani şi locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuinţei victimei. Acesta era şchiop cu adevărat...

In urma investigaţiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauză părăsise in 1977 localitatea şi se mutase in comuna natală Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a stabilit că in comportamentul său din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul că il preocupa ceva in mod deosebit şi consuma canităţi mari de băuturi alcoolice.

Cel mai bun prieten al său a relatat că in anul 1972, fiind amăndoi sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l frămăntă, iar Nicolae Ghitan a răspuns: "Nu ştii tu ce am pe suflet..."

Expertiza grafologică

Din verificările făcute la locul de muncă şi la domiciliu a rezultat că Nicolae Ghitan, deşi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai căsătorit, cu toate că era potent sexual şi trăia singur in locuinţa părinţilor din comuna Şimian.

Işi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotivă, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin şi in timpul liber consuma băuturi alcoolice peste măsură.

S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Miliţia judeţului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiză că scrisul de pe carneţelul găsit la faţa locului ii aparţine lui Nicolae Ghitan.

Mărturisirea crimei

S-a evitat cercetarea celui in cauză pănă la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la miliţia municipiului Petroşani, rezultănd că la intrebările puse Nicolae Ghitan a dat reacţii de minciună.

A doua zi a fost cercetat şi in momentul cănd i s-au prezentat probele in acuzare şi-a recunoscut crima furnizănd toate amănuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codău la restaurantul "Minerul" şi acesta l-a invitat la el acasă unde au continuat să mai bea. N-a ştiut că Ioan Codău era pervertit sexual. In momentul cănd acesta l-a descheiat la pantaloni şi a vrut să facă sex oral cu el, a simţit că innebuneşte. L-a lovit cu pumnii şi apoi l-a sugrumat...

Doi poliţişti

După rezolvarea in judeţul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri rămase cu autori necunoscuţi - printre care şi cel de faţă - căpitanul Ion Pitulescu a avut o carieră fulminantă in miliţie şi apoi (după Revoluţie) in poliţie. Mai intăi a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Judiciare din Inspectoratul General al Miliţiei. După Revoluţie, a ajuns şeful Direcţiei Judiciare şi apoi locţiitor al şefului IGP. Avansat la gradul de general de brigadă şi apoi de divizie, el a fost numit şeful Inspectoratului General al Poliţiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mică paranteză, in ceea ce mă priveşte, in anul 1980 eu am "trădat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care mă măcina - cea a condeiului - , devenind după Revoluţie redactorul-şef al tinerei publicaţii care lua fiinţă, săptămănalul Poliţia Romănă, de unde am ieşit la pensie şi in cadrul căruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.