x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special O eliberare cu mari peripeţii

O eliberare cu mari peripeţii

de Marina Constantinoiu    |    03 Iun 2007   •   00:00
O eliberare cu mari peripeţii

Andrei Ivanţoc, unul dintre ultimii doi membri ai aşa-numitului "grup Ilaşcu", a fost pus in libertate ieri. El este acum la Chişinău, după 15 ani de detenţie in autoproclamata republică transnistreană.

După 15 Ani - Andrei Ivanţoc, agresat şi umilit pănă in ultima clipă


Andrei Ivanţoc, unul dintre ultimii doi membri ai aşa-numitului "grup Ilaşcu", a fost pus in libertate ieri. El este acum la Chişinău, după 15 ani de detenţie in autoproclamata republică transnistreană.

Ieri-dimineaţă, la ora 07:00, se implineau 15 ani de cănd Andrei Ivanţoc fusese arestat la Tiraspol. Din aşa-numitul grup Ilaşcu au făcut parte Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa. Toţi patru au luptat pentru ca Republica Moldova să-şi păstreze integritatea teritorială, in războiul civil care s-a terminat prin desprinderea Transnistriei. Cu puţin inainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, membrii grupului Ilaşcu au fost arestaţi şi judecaţi pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean.

EMOŢII. După 15 ani de detenţie grea, in condiţii de ilegalitate, intr-un teritoriu autoproclamat republică, in ciuda tuturor eforturilor forurilor internaţionale de apărare a drepturilor omului, Andrei a ajuns acasă, dar nu fără peripeţii. O confuzie generală a marcat momentul eliberării sale, martorii oculari (ziarişti, prieteni, rude) au vorbit despre o agresare şi umilire a sa in ultima clipă. Alte surse susţineau că Andrei Ivanţoc n-ar fi dorit să plece spre Republica Moldova, ci spre teritoriul transnistrean, pentru a-şi vedea mama. Cum el este considerat terorist in Transnistria, automat este şi persona non grata in acest teritoriu pe care-l consideră parte din ţara sa.

LINIŞTE. La Chişinău, Andrei a ajuns "acasă", dar locuinţa de acum nu ii este cunoscută. Este apartamentul in care a stat soţia sa, de cănd s-a refugiat din Transnistria şi pe care el nu l-a văzut niciodată. Aşa cum nu a văzut, de exemplu, in toţi aceşti ani, un telefon mobil. Banalităţi? Poate. Lui Andrei i-au fost furaţi 15 ani din viaţă. Ieri, el se pregătise de eliberare, dorind să ia cu sine căteva dintre lucrurile pe care le-a avut in celulă. Autorităţile penitenciare nu i-au permis să ia nimic.

LA "GRANIŢĂ". A fost transportat pănă in apropiere de bariera vamală de la Tighina, reprezentanţii autorităţilor transnistrene citindu-i ordinul prin care era anunţat că este persona non grata pe teritoriul Transnistriei. Acesta a fost momentul controversat, in care Andrei Ivanţoc a sărit din maşina cu care fusese adus şi a luat-o la fugă către Transnistria, protestănd faţă de acest ordin ilegal. A fost pus la pămănt şi agresat de miliţieni, chiar in faţa martorilor, inclusiv a unor oficiali din Republica Moldova, veniţi să-l preia pe Andrei.

DIALOG. Intre timp, a fost posibil un dialog telefonic intre Ilie Ilaşcu (acum membru al Parlamentului Romăniei) şi Andrei Ivanţoc. Pănă la urmă, Andrei a fost urcat intr-o maşină a autorităţilor Republicii Moldova şi a fost dus spre Chişinău, ne-au relatat jurnaliştii de la Ziarul de Gardă din Chişinău. Autorităţile nu au făcut nici o declaraţie şi nu au oferit nici o explicaţie, astfel că există mai multe versiuni ale incidentului, comentează Mediafax.

×
Subiecte în articol: eveniment andrei ivanţoc