x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special O nouă ipoteză: Doi atacatori în jaful de la casa de schimb

O nouă ipoteză: Doi atacatori în jaful de la casa de schimb

de Libiu Mateescu    |    06 Feb 2009   •   00:00
O nouă ipoteză: Doi atacatori în jaful de la casa de schimb

Un duş rece le-a administrat cri­minaliştilor expertiza ba­listică a cartuşelor folosite în atacul armat consumat joia trecută la casa de schimb Candy din Braşov. Conform unor surse judiciare, această expertiză a stabilit că au fost fo­losite două arme, una de calibru 7,65, cel mai probabil un pistol rusesc Makarov, iar altă armă de calibru 5,6, asemă­nătoare cu cea folosită în asasinarea farmacistelor bra­şovene în anul 2004.



Acest lucru induce ipoteza că în jaf au fost implicaţi minimum doi atacatori, care ar fi fugit în direcţii diferite, ceea ce indică un complot în toată regula. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, magistratul Ramona Diaconu, a recunoscut că procurorii şi poliţiştii criminalişti au vizionat abia ieri CD-urile camerelor de luat vederi din zona casei de schimb. Cât despre modul în care au decurs lucrurile în cazul eliberării lui Serghei Gorbunov, suspect principal la un moment dat, Consiliul Superior al Magistraturii a luat ieri primele măsuri îm­potriva abaterilor constatate în acest proces.



Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, procurorul Ramona Diaconu, a recunoscut ieri că procurorii şi poliţiştii criminalişti au vizionat CD-urile camerelor de luat vederi din intersecţia casei de schimb valutar, dar şi de pe Matei Basarab, abia ieri.

Criminaliştii au ridicat şi camerele de luat vederi din intersecţia casei de schimb valutar. La întrebarea Jurnalului Naţional, de ce nu au fost vizionate înregistrările camerelor video imediat după crimă, pentru a identifica în timp util criminalul, declaraţia procurorului braşovean este stupefiantă: "S-au ridicat ieri (n.n.-miercuri) camerele şi înregistrările, dar nu s-au vizionat încă. Probabil nu se ştia de amplasarea lor."

Pe strada Matei Basarab se găseşte şi centrul de prietenie româno-japonez Musashino, dotat la rândul său cu camere de luat vederi. Casa de schimb valutar Candy de pe B-dul 15 Noiembrie este subchiriaşă în sediul ocupat de biroul Smith&Smith SRL Bucureşti, firmă de transfer rapid de bani, ambele dotate cu camere de luat vederi interioare.

Firma bucureşteană avea şi o cameră de luat vederi exterioară îndreptată spre intersecţia B-dul 15 Noiembrie cu strada Agrişelor, care cu siguranţă că a surprins atacul dar şi fuga Audiului negru A6 de la locul atacului. Criminaliştii conduşi de comisarul şef din IGP Vasile Viorel, de procurori criminalişti de la Bucureşti şi Braşov, aflaţi chiar în seara crimei la faţa locului, nu s-au gândit că trebuie urmărite înregistrările camerelor de supraveghere din toată zona, decât la o săptămână de la atacul armat!!

Audi negru la recuperare
Ipoteza mai multor complici, precum şi existenţa unor variante de recuperare a atacatorilor cu prada asupra lor, capătă din ce în ce mai mult contur. Se pare că atacatorul filase de mai mult timp zona, ştia programul de încasare a banilor de la casele de schimb valutar Candy, 24 la număr în tot Braşovul, şi ar fi putut fi surprins de camerele video chiar cu câteva zile înainte, având în vedere că înregistrările se păstrează, potrivit legii, cel puţin o lună.

Poliţia verifică cel puţin de două ori pe an toate casele de schimb valutar cu privire la măsurile de securitate necesare, inclusiv sistemul de supraveghere video. Audiul negru, parcat cu faţa spre contrasensul intersecţiei, care a şi intrat ilegal în intersecţie, a fost dirijat spre a patra bandă, înspre intersecţia cu Cinematograful Patria, de un individ în uniformă de jandarm, care a oprit chiar alte maşini, după cum declară martorul ocular. Jandarmeria braşoveană nu ştie însă de existenţa vreunui jandarm care ar fi dirijat circulaţia la momentul crimei. Mai mult, un alt martor ocular a văzut un individ înarmat care fugea pe Matei Basarab, cu o geantă pe umăr, îmbrăcat tot într-o uniformă.

Un fost procuror criminalist braşovean a apreciat că Audiul negru era cu siguranţă maşina care trebuia să-l recupereze pe atacatorul încărcat cu bani, mai jos de Patria, tot pe Bulevardul 15 Noiembrie, la câteva minute după lovitură, după ce acesta fugea pe Matei Basarab, ajungea în spate la Patria, iar după aceea în intersecţie. La 15 minute puteau fi în afara oraşului. în acest timp, jandarmii şi poliţiştii cutreierau degeaba zona Dealului Melcilor şi Masivul muntos Tâmpa.

Expertiza balistică, ipoteză nouă: s-a tras cu două arme
Un duş rece le-a administrat criminaliştilor ieri expertiza balistică a cartuşelor folosite în atacul de joi seara de la casa de schimb.
Conform unor surse judiciare, această expertiză a stabilit că au fost folosite două arme, una de calibru 7,65 mm, cel mai probabil un pistol rusesc Makarov, iar altă armă de calibru 5,6 mm, asemănătoare cu cea folosită în asasasinarea farmacistelor braşovene, în anul 2004. Un tip de gloanţe erau doar din plumb, altele îmbrăcate într-o cămaşă de cupru.
După aceste noi informaţii, în caz se ia în calcul o altă variantă, cu doi atacatori, îmbrăcaţi diferit, care ar fi fugit în direcţii diferite, ceea ce indică un complot în toată regula. Echipa mixtă de criminalişti formată din bucureşteni şi braşoveni, implicaţi în acest caz, au ales să nu mai comunice nimic presei, până la finalizarea anchetei.
Cert este un fapt, unanim recunoscut, că noaptea atacului armat a fost câştigată de criminal şi a fost pierdută de criminalişti.

Săgeata punctată indică traseul pe care ar fi trebuit să-l urmeze atacatorii după jaf. Autoturismul Audi, de culoare neagră, parcat pe Str, Agrişelor, lângă casa de schimb Candy, a demarat în trombă, pe B-dul. 15 Noiembrie exact când s-au tras primele focuri de armă
Click pentru a mari imaginea




Suspecţii "de serviciu" sunt căutaţi şi în afara ţării
Mai multe persoane din anturajul cetăţeanului moldovean Serghei Gorbunov au dispărut din Braşov la scurt timp după ce a avut loc jaful armat de la casa de schimb valutar Candy. Potrivit unor surse judiciare, aceste persoane, printre care se află şi cetăţeni din Republica Moldova, sunt căutate atât în ţară, cât şi în afara graniţelor.
Potrivit surselor citate, dispăruţii fac parte din cercul de suspecţi. Informaţia nu a fost nici confirmată, nici infirmată de purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Braşov, procuror Ramona Diaconu. "Vă daţi seama, nu putem să anunţăm pe cine căutăm. Le-am face un serviciu", ne-a declarat procurorul Ramona Diaconu, precizând că, până la ora actuală, în dosar nu a fost începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane. Au fost audiate până acum peste 60 de persoane, iar, potrivit surselor noastre, declaraţia victimei supravieţuitoare a atentatului a adus elemente de noutate.
  • Violeta Fotache



Legea siguranţei a fost încălcată
Jaful armat din Braşov ridică mari semne de întrebare în privinţa modului în care Valentin Candidatu, patronul casei de schimb Candy, unde s-a consumat evenimentul, a înţeles să îndep­li­nească condiţiile cerute de legea trans­por­tului valoric. Candidatu deţine o reţea de case de schimb în Braşov, fiind amendat de nenumărate ori pentru ne­res­pectarea prevederilor legale în vi­goa­re. Ultima contravenţie, în valoare de 200 de lei, a primit-o la 4 ianuarie 2009. Potrivit art. 25 din Legea 333 pri­vind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial în 22 iulie 2003 "pa­za transporturilor bunurilor şi valorilor importante, constând în sume de bani, titluri de credite, cecuri sau alte înscri­suri de valoare, metale şi pietre preţioase, (...) se asigură cu mijloace de transport anume destinate şi se reali­zează, după caz, cu jandarmi, gardieni publici, personal propriu sau al unei societăţi specializate de pază şi pro­tec­ţie, înarmaţi cu arme de foc, în condi­ţiile legii". Pentru un transport valoric, casa de schimb din Braşov ar fi trebuit să folosească în primul rând o maşină blindată. Mai mult, cel care asigură paza trebuie să aibă şcoala de specialitate şi documentele necesare pentru port de arme de foc. Deţinătorul unei case de schimb trebuie să asigure, precizează clar aceeaşi lege 333, şi "elemen­te­le de protecţie mecano-fizice": ziduri, plase, blindaje, case de fier, seifuri, dulapuri metalice, tezaure, geamuri şi folie de protecţie, grilaje, uşi şi încuietori. Legea prevede că orice astfel de obiectiv trebuie să deţină şi un sistem de alarmare contra efracţiei: "centrală de co­man­dă şi semnalizare optică şi acustică, detectoare de pre­zen­ţă, antişoc şi acustice, butoane şi pedale de panică, control de acces şi te­le­viziune cu circuit în­chis cu posibilităţi de înregistrare şi stocare a imaginilor".
  • Iulia Barbu



CSM – cad primele capete în magistratură
Modul în care au decurs lucrurile în cazul eliberării lui Serghei Gorbunov, suspectul principal în jaful armat de săptămâna trecută de la Braşov, a determinat Consiliul Superior al Magistraturi să ia măsuri împotriva abaterilor constatate în acest proces.
Prima acţiune disciplinară, împotriva unui magistrat implicat în acest caz a fost declanşată de Comisia de Disciplină a CSM împotriva procurorulul Marius Vlădoianu. Acesta este magistratul care a pus concluzii în cazul suspendării temporare a executării pedepsei cu închisoarea, pe care o avea de efectuat Gorbunov, iar ulterior nu a formulat recurs împotriva verdictului dispus de instanţă. La secţia pentru procurori a CSM au fost chemaţi să dea explicaţii, pentru modul în care subordonaţii lor au acţionat în acest caz, prim-procurorul parchetului Dolj, Gheorghe Stoian, adjunctul acestuia, Moraru Tena şi preşedintele secţiei penale, judecătoarea Ioana Sandu. După două ore şi jumătare de audieri, membri Secţiei de procurori a CSM au decis, cu majoritate de voturi, revocarea din funcţiile de conducere a procurorilor, invocând articolul 51, alineatul 2, litera b, din Legea 303/2004, potrivit căreia o astfel de măsură se ia "în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale". CSM a discutat şi modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile manageriale conducerea Tribunalului Braşov, fiind chemaţi la audieri Aurelia Munteanu, preşedintele Tribunalului Braşov şi Dan Iulian Năstase, preşedintele Secţiei Penale a Tribunalului Braşov. în cazul instanţei braşovene au fost depistate nereguli la Biroul de executări penale, unde judecătorul delegat ar fi trebuit să ia măsuri imediate pentru reîncarcerarea lui Gorbunov la data de 16 august 2008, când acestuia i-a expirat eliberarea temporară. A fost chemat la CSM  şi preşedintele Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, pentru a răspunde în faţa Secţiei pentru  judecători, de modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile manageriale. Surse judiciare au precizat că acestuia i se reproşează că nu a luat măsuri pentru uniformizarea practicii judiciare, în cadrul Secţiei Penale existând soluţii diferite pe aceeaşi problemă de drept, ridicată în cereri separate de  Serghei Gorbunov.
  • Violeta Fotache

×
Subiecte în articol: special luat casa brasov schimb