x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Oameni si pasari

Oameni si pasari

de Dorian Cobuz    |    24 Oct 2005   •   00:00
Oameni si pasari

Peste 320 de specii de pasari, care totalizeaza toamna o populatie de cateva sute de mii de exemplare, si 15.000 de oameni isi impart Delta Dunarii. Virusul care a speriat o tara si miile de turisti straini asteptati aici nu schimba prea mult viata in Delta, ci doar regulile ei.

Foto: Karina Knapek - judetul Tulcea
Peste 320 de specii de pasari, care totalizeaza toamna o populatie de cateva sute de mii de exemplare, si 15.000 de oameni isi impart Delta Dunarii. Virusul care a speriat o tara si miile de turisti straini asteptati aici nu schimba prea mult viata in Delta, ci doar regulile ei.

Sasa, fost marinar, pescar de 10 ani si barcagiu, ne-a intampinat intr-o dimineata cetoasa in salupa cu care aveam sa facem cunostinta cu viata oamenilor si a pasarilor din Delta Dunarii dupa lovitura lui H5N1. Barcagiul isi incepe sirul povestilor cu care avea sa ne umple capul de-a lungul intregului traseu, incercand sa ne convinga ca virusul nu este un pericol, in orice caz nu unul de tinut la distanta prin indepartarea turistilor. Argumentele lui: pasari au mai murit si in alti ani, migratia nu o poti impiedica nici in Delta, nici in alte zone, in plus, nu te pune nimeni sa atingi pasari moarte.

BIRDWATCHING. Experienta ghidului nostru si talentul lui de a vorbi despre viata Deltei aveau sa ne ajute pe noi sa ii intelegem secretele.

La mila 33 a Dunarii, salupa noastra isi schimba cursul si intra pe un canal care avea sa ne duca spre inima Deltei. Peisajul, pana atunci aproape pustiu, se schimba radical. Pe marginea canalului, in barci, pescarii isi pandesc in tacere prada. Vaccinati sau nu, pentru ei gripa aviara este la fel de periculoasa ca si viperele: ei stiu doar ca nu trebuie sa se apropie. Sasa vireaza la dreapta, parcurgand Canalul Sontea, speriind cardurile de lisite, care fug dezorientate sa se ascunda in stufaris. La un moment dat, observa o pereche de cudalbi (un fel de ulii - n.r.), pasari rare, despre care se spune ca nu mai exista decat cateva exemplare in toata Delta, si le urma cu motorul turat. Pe o "platforma", o ridicatura de pamant unde si-au asezat soproanele cativa pescari, Ilarion Ivanov ne explica diferenta dintre pasari si pescari: zburatoarele migreaza spre apele mici pentru a se hrani, pescarii spre cele mari, pentru a-si intinde plasele. Apoi Sasa ne conduse pe lacul Radacinosu. Sa le putem vedea de aproape pe frumoasele lebede. Reginele ucise de H5N1.

IN FAMILIE. Sasa cunoaste multe despre pasari si ne invata cate ceva si pe noi: "Ajung la maturitate sexuala abia la sapte ani, se spune. Clocesc noua oua, dar de cele mai multe ori supravietuiesc doar doi, trei pui. Parintii isi supravegheaza puii ani de zile, pana le albesc penele". Abia acum pricepem noi de ce vazuseram lebede albe si altele gri. Ne apro-piem cu barca de o pereche si puii ei. Sasa ne avertizeaza ca atunci cand vom fi prea aproape pasarile isi vor lua zborul contra vantului, adica in directia noastra. "De cele mai multe ori, «barbatul» ramane la urma. Se preface obosit sau lovit, pentru a le da timp celorlalte sa se indeparteze." Si chiar asa se intampla. Lebada si cei doi pui, albi, dar patati cu gri, isi luara primii zborul, batand puternic din aripi si ridicandu-se greu de pe luciu, ajutandu-se cu labele pentru a impinge suprafata apei. Pasaroiul insa ne astepta si isi lua zborul in momentul in care barca noastra era prea aproape.

DRAGOSTEA UCIDE LEBEDELE. Pentru o clipa am crezut ca am inteles unul din marile secrete ale gripei aviare; de ce s-au gasit atat de multe lebede moarte. Traind in familie, atunci cand vreuna dintre ele cade victima gripei, o urmeaza si celelalte. Dragostea lor si atasamentul pentru pui le expun riscului transmiterii virusului intr-o masura mai mare decat la alte specii.

Pe lacul Fortuna, o lebada matura si doi pui zaceau printre alge. O alta, masculul, probabil, dupa forma si marime, se agita in jur. Se invartea in jurul cozii, victima a febrei. In preajma lor, celelalte pasari isi cautau lenese hrana.

La doar cateva zeci de metri distanta, in linie dreapta, dar despartiti de un grind de pamant - pe care barcagiul nostru observa ca nu se mai gasesc porcii oamenilor, lasati pana acum in libertate - , pescarii isi castigau si ei o paine. Intindeau o plasa, pe care la capete o incolaceau precum o ureche. Apoi, batand cu doua bete in marginile barcii de lemn sau pe o scandura asezata intre acestea, speriau pestii, pe care ii indemnau in capcana pregatita.

FIRESC
"Pasari au mai murit si in alti ani, migratia nu o poti impiedica nici in Delta, nici in alte zone, in plus, nu te pune nimeni sa atingi pasari moarte"

OBICEI
"Zburatoarele migreaza spre apele mici pentru a se hrani, pescarii spre cele mari, pentru a-si intinde plasele"

GRIJA
"Ajung la maturitate sexuala abia la sapte ani, se spune. Clocesc noua oua, dar de cele mai multe ori supravietuiesc doar doi, trei pui. Parintii isi supravegheaza puii ani de zile, pana le albesc penele" - Sasa, pescar

SUPRAVEGHERE IN PERIOADA URMATOARE
Delta Dunarii este impartita in 13 districte administrative, pentru fiecare existand cate un agent ecolog responsabil. Dupa cum ne-a declarat prefectul Lefter Chirica, folosindu-se aceasta structura, la care se vor adauga forte ale politiilor locale sau de frontiera, dar si tehnicieni si medici veterinari, Delta va fi supravegheata in perioada imediat urmatoare. In acest fel vor fi monitorizate si observate efectele virusului H5N1, dar se vor lua si primele masuri in caz de descoperire a unor noi exemplare de pasari moarte.

Gripa aviara in Marea Britanie

Gripa aviara a ajuns si in Marea Britanie, prin intermediul unui papagal. Specialistii britanici faceau ieri teste pentru a afla daca papagalul, provenind din Surinam si mort de gripa aviara in timp ce se afla in carantina la aeroportul londonez Heathrow, este cumva purtatorul virusului mortal H5N1.

FARA PANICA. Daca este confirmata prezenta acestui virus, din cauza caruia au decedat deja, in Asia, cel putin 60 de persoane, Marea Britanie ar deveni, automat, prima tara din nordul Europei unde s-a semnalat H5N1, intarind temerile privind raspandirea rapida a gripei aviare pe intregul glob. Autoritatile pledeaza insa pentru calm. Profesorul Hugh Pennington, microbiolog la Universitatea Aberdeen, a spus ca decesul papagalului aflat in carantina nu este ingrijorator. In opinia specialistului, un adevarat motiv de ingrijorare ar fi moartea unei pasari migratoare.

CARANTINA. In ceea ce priveste papagalul care a murit la Heathrow, se stie cu siguranta ca era purtator al gripei de tip H5, desi nu este clar daca era si varianta N1. Specialistii nu au aflat inca modalitatea prin care pasarea a contactat virusul, de vreme ce testele efectuate inainte de exportare relevau ca papagalul nu are gripa aviara. Debby Reynolds, seful Oficiului veterinar guvernamental, a detaliat ca pasarea a sosit in Marea Britanie la 16 septembrie, intr-un transport de 148 de papagali din Surinam. Acestia au fost plasati in carantina, pentru 30 de zile, impreuna cu alte 216 pasari din Taiwan. Toate pasarile tinute impreuna cu papagalul bolnav au fost ucise, iar personalul care a intrat in contact cu ele a fost tratat preventiv cu Tamiflu.

MASURI. Mii de pasari exotice intra legal si ilegal in Marea Britanie in fiecare an si expertii cred ca aceasta este cea mai probabila modalitate prin care gripa aviara va ajunge aici. Britanicii au cerut deja Uniunii Europene sa interzica importul de pasari exotice, iar un raspuns afirmativ ar putea veni chiar maine. (Ana Ilie)

EVOLUTIE
Rusia - Gripa aviara a ajuns in regiunea Tula, la 300 de kilometri sud de Moscova si a fost confirmata prezenta virusului H5N1. Autoritatile ruse sustin ca riscul aparitiei gripei aviare in capitala Moscova este "minim". Un nou focar a fost detectat sambata in regiunea Celiabinsk, in Muntii Ural, unde din 31 de pasari, cel putin sase au murit de gripa aviara.

Macedonia - In nordul tarii a inceput eutanasierea a mii de pasari, dupa depistarea gripei aviare.

Croatia - Vineri, virusul de tip H5 a fost confirmat in Croatia, dupa analiza esantioanelor prelevate de la sase berze moarte pe un lac din estul tarii.

Suedia - Testele efectuate pe un canar mort in localitatea Eskilstuna, aflata la est de Stockholm, au relevat ca acesta era purtator al virusului gripei aviare, dar specialistii mai fac teste pentru a determina daca este vorba despre agentul patogen H5N1.
×