x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Oase rupte, vindecate cu un aparat unic în lume

Oase rupte, vindecate cu un aparat unic în lume

de Carmen Preotesoiu    |    04 Apr 2011   •   19:02
Oase rupte, vindecate cu un aparat unic în lume

Puţini ştiu că în servieta argintie doctorul cu ochi albaştri şi mers vioi poartă o adevărată comoară. O co­moa­ră descoperită în ani de muncă şi de cercetare. Au văzut-o până acum doar amărâţii care au dat de vreun necaz şi s-au trezit cu picioarele făcu­te ferfeniţă. La orice oră din zi şi din noapte, doctorul îşi pune halatul, mă­nuşile chirurgicale, desface servie­ta ar­gintie şi scoate de acolo co­moara. Altfel spus, un aparat construit într-un atelier de avioane de meşteri price­puţi care au înţeles din prima ce voia doctorul de la ei.

Vreo patru semicer­curi, fiecare dintre ele dotat cu nouă găuri aşezate la o distanţă de 22,5 gra­de, orificii prin care trec coloane de ghidare prinse între ele cu nişte co­turi, ca nişte articulaţii umane, care dau mobilitate pentru a fixa aşa cum tre­buie gamba piciorului. După ce apa­ratul este fixat, cam în 20 de mi­nu­te, acele articulaţii din metal se strâng cu o cheie şi piciorul este pus în poziţia dorită cu ajutorul aparatului Roenghen, care permite vizua­li­za­rea completă a fracturilor piciorului.

"Noi, prin mişcările pe care le facem cu ajutorul coloanelor de ghidare, aducem osul în poziţia corectă. Cele patru semicercuri sunt fixate două în partea de sus, sub genunchi, şi în partea de jos a piciorului prin nişte broşe, un fel de andrele cu diametrul de 3 mm, ele fiind singura invazie în picior. Rezistă până la 500 de kilograme forţă. Ancorarea dispozitivului se face milimetric, matematic, din această cauză riscul de a întâlni vase de sânge, muşchi sau nervi este exclus. Practic, noi lucrăm numai în aşa-numita zonă verde, unde nu sunt vase de sânge, ci numai piele şi os. Asta este şi una dintre diferenţele majore faţă de zecile de modele de fixatoare existente pe piaţă", explică întregul mecanism de funcţionare a apara­tului doctorul Neculai Filipescu, inventatorul maşinăriei.

Dispozitivul a fost gândit cu mulţi ani în urmă, de prin 2000, când doctorul în medicină îşi începea lucrul la cercetarea pentru doctorat. Practica de zeci de ani de până atunci l-a făcut conştient de necesitatea realizării unui astfel de aparat, care să nu mai folosească nici şuruburi, nici tije me­ta­­lice şi, mai ales, bisturiul.

"Fixato­rul obişnuit este folosit la început, este doar o parte a tratamentului. O ches­ti­une provizorie, până se liniştesc ma­rile tulburări care apar. După ace­ea, se suspendă această fixare şi se continuă cu una internă, cu o nouă anestezie, operaţie, tijă, şuruburi etc. În cazul dispozitivului nostru, nu este nevoie decât de o anestezie, atunci când se fixează broşele. La suspen­da­rea lui nu este nevoie de anestezie, se poate face într-un cabinet de am­bu­­latoriu, fără internare. Aici putem vorbi şi despre limitarea costurilor, dincolo de suferinţa minimă a pacientului", completează doctorul Dan Popa, partenerul de lucru şi de cer­cetare al doctorului Filipescu.

De la bun început, doctorul şi-a pro­pus să facă un aparat care să uşu­re­ze suferinţa pacientului, pe de o par­te, iar, pe de altă parte, să ofere câmp de lucru pentru reconstrucţia gambei fracturate. Aşa a reuşit, cu fixa­torul inventat de el, să lase liberă toa­tă zona gambei, de la genunchi pâ­nă jos, pentru a putea lucra nestin­gherit la reconstrucţia ei. "Fracturile de gambă deschise ridică cele mai mari probleme de tratament: tibia este imediat sub os şi vascularizaţia proastă, cel puţin în jumătatea vistală. Fixatoarele existente acum pe piaţă se fixează la gambă cu şuruburi şi apoi vine metalul de jur-împrejur şi îl îmbracă precum o carcasă. Însă în mo­mentul în care impactul la gambă produce fractura asta deschisă, fixa­rea se face cu burghiul, sunt puternic invazive. Din cauză că fractura este deschisă, cu plagă, potenţialul de a se infecta este infinit mai mare. Nu lasă liberă zona care trebuie rezolvată. Fixatorul creat de mine tocmai acest lucru îl face. Procesul de reconstrucţie poate începe imediat, iar timpul de vindecare este infinit mai mare faţă de cazurile în care se folosesc fixatoare clasice", spune inventatorul. Un mare plus însă îl constituie şi faptul că fixatoarele care sunt pe piaţă acum nu pot să rezolve o fractură des­chisă la nivelul tibiei decât folo­sind mai multe dispozitive de acest gen. "În cazul fixatorului nostru, ex­tern universal minim invaziv, indife­re­nt unde este focarul, că e sus la platou, că e la nivelul diafizei, se foloseşte doar el", arată unicitatea aparatului doctorul Popa.

Până acum, doctorul Filipescu împreună cu doctorul Popa au avut 76 de cazuri în care au folosit fixatorul. "Cazuri grele, oameni călcaţi de tren, accident de maşină, care vin cu picioarele distruse, dacă vedeţi pozele făcute, vă îngroziţi", rememorează doctorul Popa pacienţii trataţi. Unul dintre suferinzi, căruia medicii orto­pezi îi dădeau 2% şansă de păs­tra­re a piciorului, este Petru Miclăuş. Bărbatul a trecut cu ceva timp în ur­mă printr-un accident grav de mun­că. A căzut de pe o schelă înal­­tă de aproape 3 metri şi şi-a stri­­vit piciorul stâng.

"Am venit la Spi­talul Judeţean de Urgenţă mai mult mort decât viu. Mă şi ve­deam cu picior de lemn", îşi începe is­to­risirea bărbatul de 43 de ani în timp ce merge pe culoarul spitalului, fără câr­je, neajutat de nimeni. "Oasele îmi ieşiseră în exterior, atârnau practic. Am cre­zut că voi trece prin ope­ra­ţii, că voi fi chi­nuit rău. Doctorul mi-a spus că o să îmi pună fixatorul şi că nu o să trebuiască să mi se pună şuruburi sau tije. Nu prea mi-a venit a crede. Ştiam cât este de complicat cazul meu. Domnii doctori mă anunţaseră. Nu în­tâm­plător am stat cu fixatorul un an şi o lună. S-a vindecat greu. De-a lungul timpului, doctorii au intervenit de mai multe ori. Mi-au luat grefe de pie­le de pe pulpa piciorului şi mi-au pus-o pe gambă. 50 de zile am stat în spi­tal, după care acasă. Nu a trebuit să stau la pat. Genunchiul mi-a fost mo­bil, datorită aparatului. Dar pentru că am stat atât de mult cu el, a trebuit să vin zece zile la recuperare", povesteşte Pe­trică Miclăuş în timp ce-şi priveşte doc­torul cu recu­noş­tin­ţă.

Cei doi me­dici au îmbunătăţit în permanenţă fi­xatorul. Din practică, au constatat că aparatul poate fi folosit nu numai pe fractură deschisă, cum sunt fo­lo­site toate celelalte, ci şi pe fractură în­chisă de înaltă energie (radiografia arată că "piciorul este făcut ţăndări") sau tulburări circulatorii mari (pielea este plină cu băşici cu sânge sau cu ser). "Noi îl fixăm nu­­mai la capete şi toată zona su­fe­rin­dă este lăsată liberă. Nici un fixator nu face aşa ceva. Pa­cientul se vindecă în câteva zile şi plea­c­ă acasă. Într-un mod spectaculos se reduc tulburările, pentru că fo­ca­rul este fixat. Ne­cesitatea de a fi fo­losit şi la fracturi în­chise a apărut mai ales din cauza com­plicaţiile care ur­mau la inter­ven­ţiile clasice: des­chizi rana, pui fragmentele cap la cap, tot felul de şu­ru­buri, de plăci care duceau la compli­ca­­ţii dramatice", ex­plică doctorul Popa.

Acum, de aparat beneficiază, din pă­­cate, doar pacienţii Spitalului Jude­ţean din Bacău. Motivul? "Nu putem să-l comercializăm. În România nu există producător de astfel de apa­ra­tu­ră medicală. Cele 15 aparate pe care le avem în spital sunt făcute efectiv din venituri personale, fără nici un ajutor", enumeră doctorul Filipescu greutăţile întâmpinate. În plus, nici colegii de breaslă, doctori, nu dau năvală să aplice în practică des­co­peririle altora. "Am scris o carte des­pre acest fixator. S-au arătat in­te­re­saţi de ea, dar când au văzut preţul, un milion de lei, au spus că este foarte scumpă."

Profesorul Fi­lipescu caută astăzi firme care să-l ajute să găsească producători străini dornici să producă apara­tul. "Am dat de cineva din In­dia, rămâne de văzut cum o să pro­ce­dăm. Problema este că acest aparat poate fi folosit la nesfârşit, nu este con­sumabil. Doar broşele trebuie schim­bate, în rest, nimic. Şi atunci nu este foarte rentabil pentru o firmă să producă aceste aparate", completează tabloul obstacolelor întâlnite doctorul Popa. Deocamdată, singura lor mulţumire o reprezintă strân­ge­rile de mâini şi îmbrăţişările pa­ci­en­ţilor care, după ce îşi văd picioarele sfărâmate, reuşesc apoi să meargă, de parcă nu ar fi păţit nimic.

"Am fost anul trecut la Congresul internaţional de la Barcelona", povesteşte doctorul Filipescu. "A fost o adevărată des­f­ă­şu­rare de forţe. S-au prezentat in­ven­ţii şi lucrări concomitent, în mai mul­te săli. Selecţia a fost riguroasă. Foarte multe dosare au fost respinse, unii au fost doar amintiţi, iar altora, cu lu­crările cele mai bune, li s-a permis să facă şi o prezentare. Ţara noastră, prin noi, a fost prima care a deschis con­gresul. Aparatul a fost foarte bine pri­mit. S-au pus întrebări, au fost in­te­resaţi de munca noastră. Când am vă­zut steagul României în colţul pro­iec­torului pe care se derulau imagi­ni­le din timpul intervenţiilor pe care noi le-am realizat pe pacienţi, mi-a crescut inima în piept. Am primit de-a lungul timpului oferte de muncă în străinătate. Dar nu aş putea să plec. Pentru că iubesc să văd steagul României arborat pe un colţ de perete şi aplaudat într-o ţară străină."

×
Subiecte în articol: ortopedie