x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Octavian Bellu, premiat de Nadia Comăneci

Octavian Bellu, premiat de Nadia Comăneci

de Irina Cristea    |    28 Mai 2009   •   00:00
Octavian Bellu, premiat de Nadia Comăneci

Octavian Bellu va fi inclus, sâmbătă, în Galeria celebrităţilor mondiale ale gimnasticii. Evenimentul are loc la Oklahoma, locul unde Nadia Comăneci şi soţul său, Bart Conner au înfiinţat şi conduc faimoasa academie de gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy.



Antrenorul de al cărui nume se leagă performanţele de vârf ale gimnasticii româneşti va primi distincţia "Life Time Achievement Award".
 

COCKTAIL ŞI CURSĂ DE CAI
Octavian Bellu urmează să ajungă la Oklahoma mâine, potrivit fusului orar de pe continentul american. El va fi aşteptat şi preluat de la aeroport de Nadia şi Bart. Cei doi au pregătit un program special pentru Octavian Bellu şi pentru ceilalţi invitaţi - Dominique Dawes (SUA), Vitaly Scherbo (Belarus), Elvira Saadi (Uzbekistan).

Nadia Comăneci a oferit, pentru Jurnalul Naţional, câteva detalii: "Oaspeţii vor vizita Complexul nostru, atât Academia, cât şi sala, ca să vadă despre ce este vorba. Le vom face un tur, după care com servi prânzul împreună. Seara va avea loc un cocktail, chiar în sala de trofee a Academiei, unde este expus şi echipamentul meu de la Olimpiada de la Montreal. Apoi îi vom duce pe invitaţi la hipodromul unde are loc faimoasa cursă de cai. Avem două loje VIP special pregătite, unde vom putea servi şi masa în timp ce urmărim cursa. La final, vom face o fotografie cu calul câştigător. Ceremonia de decernare a premiilor are loc sâmbătă. A doua zi, duminică, vom pleca, împreună cu toţi invitaţii, la Las Vegas, pentru două zile. Este o <> tradiţională, pe care o facem în fiecare an împreună cu laureaţii noştri", ne-a spun Nadia.
 

EVENIMENT ONORANT
Pentru Octavian Bellu, atât premiul, cât şi invitaţia la Oklahoma reprezintă "o onoare", după cum declara antrenorul, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, la scurt timp după aflarea veştii că va primi această distincţie.
"Le mulţumesc Nadie şi lui Bart şi în special directorilor din Comitetul respectiv, care au hotărât să fiu invitat în această galerie. Ei nu au făcut decât să îmi confirme, dacă vreţi, că am făcut ceva în cariera mea de antrenor. Cred că, fără a folosi cuvinte mari, sunt în această galerie ca un reprezentant al unei întregi galerii de antrenori români de mare valoare şi reprezint România. Asta este important", este opinia lui Octavian Bellu.

Prezentarea video a tuturor laureaţilor este făcută de Bart, iar Nadia va decerna premiile. La gală se vor acorda şi două disctincţii post-mortem - gimnastului ucrainean Viktor Chukarin şi fondatorului International Gymnastics Hall of Fame, Glenn Sundby, care a decedat anul acesta. "Prin aceste premii sunt onoraţi nu doar sportivii şi antrenorii, pentru meritele avute în gimnastică şi contribuţia adusă acestui sport, ci şi persoane ale căror acţiuni le transformă în modele demne de urmat", ne-a mai explicat Nadia.

După evenimentul de la 30 mai şi "escapada" din Las Vegas, Nadia şi Bart se vor afla la Los Angeles, pentru a onora invitaţia regizorului Francis Ford Coppola de a lua parte la premiera filmului "Tetro".

×
Subiecte în articol: special nadia