x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ordonanta CNSAS: Bomba deconspirarii

Ordonanta CNSAS: Bomba deconspirarii

de Gabriela Antoniu    |    22 Iun 2006   •   00:00
Ordonanta CNSAS: Bomba deconspirarii

Lansata ca arma in razboiul dintre palate, Ordonanta de Urgenta de modificare a Legii Ticu tulbura si mai mult ceea ce ar fi trebuit sa limpezeasca. Actul normativ face victime colaterale, dand prin noile prevederi subiectivitate deciziilor luate de CNSAS in urma verificarilor privind colaborarea cu Securitatea. Arma impotriva lui Basescu * CNSAS - Explicatii despre ""Felix""

Desi Guvernul sustine ca prin ordonanta de urgenta a urmarit sa dea definitii mai clare unor termeni din Legea Ticu, efectul este tocmai invers. Actul normativ nu face decat sa dea si mai multa subiectivitate deciziilor pe care le ia CNSAS in urma verificarilor privind colaborarea cu Securitatea a unor persoane.

In urma cu patru luni Guvernul adopta o ordonanta de urgenta prin care modifica si completa Legea 187/1999, privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica.

Ordonanta a fost adoptata de Camera Deputatilor, in prezent aflandu-se la Senat, care este camera decizionala.

MOTIVELE GUVERNULUI. Potrivit expunerii de motive semnata de premierul Tariceanu, principiile si obiectivele care stau la baza prezentei ordonante de urgenta sunt: informarea corecta a opiniei publice, prin acces direct si neingradit la o categorie mai larga de informatii privind activitati cu caracter de politie politica; extinderea categoriilor de functii publice care sunt verificate din oficiu de CNSAS; o definire mai clara a termenilor de "politie politica", "agent" si "colaborator" al politiei politice, in sensul legii; stabilirea obligatiei de a sesiza organelor in drept neconcordanta dintre declaratia pe propria raspundere privind apartenenta ca agent sau colaborator al politiei politice comuniste si rezultatul verificarii CNSAS; predarea arhivelor, cu toate tipurile de documente intocmite de fosta Securitate, catre singura institutie abilitata sa asigure accesul cetatenilor la dosare si sa deconspire politia politica; eliminarea discriminarii pe criteriul cetateniei in asigurarea dreptului de acces la propriul dosar; evitarea blocajelor din functionarea Colegiului CNSAS printr-o mai clara precizare a obligatiilor ce revin membrilor sai.

POLITIA POLITICA IN LEGEA TICU
(1) Prin politie politica se intelege toate acele structuri ale Securitatii create pentru instaurarea si mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum si pentru suprimarea sau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

(2) Este agent al organelor de Securitate, ca politie politica, in sensul prezentei legi, orice persoana care a indeplinit calitatea de lucrator operativ, inclusiv acoperit, al organelor de Securitate in perioada 1945-1989.

(3) Este colaborator al organelor de Securitate, ca politie politica, in sensul prezentei legi, persoana care:
  • a) a fost retribuita sau recompensata in alt mod pentru activitatea desfasurata in aceasta calitate;
  • b) a fost detinator de locuinta conspirativa sau de casa de intalnire;
  • c) a fost rezident al Securitatii, in sensul prezentei legi;
  • d) orice alta persoana care a dat informatii Securitatii prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Informatiile cuprinse in declaratiile date in timpul anchetei de catre persoana retinuta sau arestata pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetata, judecata si condamnata nu fac obiectul acestei prevederi.

    (4) Se considera colaborator al organelor de Securitate, ca politie politica, si persoana care a transmis sau a inlesnit transmiterea de informatii, note, rapoarte sau alte acte prin care se denuntau activitatea sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

    (5) Sunt asimilate colaboratorilor prevazuti la alin. (3) persoanele care au avut competente decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politica au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea Securitatii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist.

    (6) Implicarea in activitatea de politie politica a persoanelor prevazute la art. 2 se stabileste pe baza datelor, probelor si indiciilor existente in dosarele care fac obiectul cercetarii, precum si prin orice inscrisuri prezentate de orice persoana interesata in cazul lipsei, alterarii sau descompunerii dosarului.
  • POLITIA POLITICA, IN ORDONANTA
    (1) Prin politie politica se intelege toate acele activitati ale Securitatii statului sau ale altor structuri si institutii cu caracter represiv care au vizat instaurarea si mentinerea puterii totalitar-comuniste, precum si suprimarea sau ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

    (2) Este agent al politiei politice comuniste orice persoana care, avand calitatea de lucrator operativ al organelor de Securitate sau de militie, inclusiv ofiter acoperit, in perioada 1945-1989, a desfasurat activitati de politie politica in sensul prezentei legi.

    (3) Este colaborator al politiei politice comuniste, in sensul prezentei legi, persoana care a furnizat sau a inlesnit transmiterea de informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratori operativi, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar-comunist, de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Informatiile cuprinse in declaratiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date in timpul anchetei si procesului, in stare de libertate, de retinere ori de arest de catre persoana interogata pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetata, fie judecata si condamnata, nu fac obiectul acestei prevederi.

    (4) Sunt asimilati colaboratorilor prevazuti la alin. (3) persoanele care, avand competente decizionale, juridice ori politice, au luat decizii, la nivel central sau local, cu privire la activitati de politie politica ale Securitatii statului ori cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist.

    (5) Implicarea in activitatea de politie politica comunista a persoanelor prevazute la art. 2 se stabileste de Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii pe baza datelor, probelor si indiciilor existente in dosarele care fac obiectul cercetarii, precum si prin orice inscrisuri prezentate de orice persoana interesata in cazul lipsei, alterarii sau descompunerii dosarului.

    Spre deosebire de Legea Ticu, ordonanta CnSAS renunta la prevederile referitoare la obligativitatea existentei unui angajament de colaborator al organelor de Securitate.
    ×