Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un om simplu de la tara, atins de genialitate, spunea, intr-un interviu 'sa stiti dumneavoastra, painea e om' si m-am gandit mult timp ca, de vreme ce omul acela avea dreptate, as putea fi si eu o bucata de paine, un bot cu ochi, cum spunea Creanga.
Dincolo, insa, de aceasta constatare sentimental-ontologica, explorand putin domeniul painii sacre, constat ca primul text care evoca faina de cereale il gasim in Geneza. Nu trebuie sa fii teolog ca sa intelegi cat de importanta este painea pentru crestini. Insusi numele Bethleem, in aramaica, inseamna 'Casa Painii', iar episoadele care se refera la paine sunt cu duiumul in Biblie: calatoria lui Iisus in desert, inmultirea painilor si, bineinteles, painea de impartasanie.
Formula 'acesta este trupul meu' si gestul de a rupe painea aveau o putere simbolica enorma intr-o civilizatie bazata pe cultura graului. Ritualul binecuvantarii ei s-a generalizat in secolul al IX-lea, in timpul papei Leon al IV-lea, cand se considera ca painea de impartasanie are puterea de a vindeca bolile si de a indeparta omul de la pacat.
Pana la Iisus Hristos, painea era deja asociata unei forme de spiritualitate, pentru ca multi oameni isi ingropau mortii impreuna cu cerealele, stabilind o legatura intre ele. In Roma Antica, latinii aduceau si ei paine la inmormantari, obicei perpetuat pana in zilele noastre.
Inca din Antichitate, painea era asociata si cu procrearea. Framantarea, coacerea si scoaterea din cuptor evocau copulatia, sarcina si nasterea. Cuvantul 'zera' are, la evreii vechi, un triplu sens: el defineste samanta vegetala, sperma si originea speciei. Cat despre cuvantul 'placenta', stim cu totii ca, astazi, la fel ca si in vremea romanilor, el are, mai intai, un inteles anatomic dar si unul de patiserie, care denumeste un indragit produs aflat si pe mesele de Craciun si de Anul Nou. 'Placinta' deriva din acest 'placenta'.
Si pentru ca am amintit de patiserie, drojdia care facea sa se umfle aluatul precum burta unei femei insarcinate se bucura, in vechime, de un tratament aparte: ea era vegheata precum o viitoare mama. In cazul acesteia din urma, nu se facea galagie in preajma ei (pentru ca zgomotul sa nu provoace pete la nastere sau malformatii pe corpul nou-nascutului...). In Belgia, femeile sterile erau asezate pe cuptor (ca sa se coaca, precum o paine), cu o nuca de drojdie in poala, iar in Grecia, vecinele care-si imprumutau una alteia drojdie nu luau niciodata de la o femeie sterila.
Cea mai frumoasa si mai plina de-ntelesuri trimitere la sacralitatea painii imi pare, insa, gestul de a face o cruce deasupra ei, inainte de a baga painea in cuptor. Acesta e, de fapt, inceputul povestii omului. E inceputul inceputurilor. Crucea de pe paine e totuna cu crucea pe care-o facem cand pornim un an nou, cand se naste un copil, cand tragem o brazda noua, cand plecam la drum lung, cand ne asezam la masa. La masa, unde, in mijloc, abureste painea ce de toate zilele. Painea-om.
