Pămăntul făgăduinţei

Fără a avea o climă "prietenoasă" sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astăzi a fost mereu un pămănt de dispută, fie din considerente religioase, fie "geostrategice".

Ierusalim Centru religios mondial

Fără a avea o climă "prietenoasă" sau resurse naturale, teritoriul Israelului de astăzi a fost mereu un pămănt de dispută, fie din considerente religioase, fie "geostrategice".

Situat in Orientul Mijlociu, intre Marea Mediterană şi răul Iordan, pămăntul israelian a fost leagănul civilizaţiilor timpurii ale lumii. In antichitate, acest teritoriu era o "zonă-tampon" intre egipteni şi mesopotamieni, fiind tăiat de drumuri comerciale care i-au facilitat dezvoltarea.

In jurul anului 1000 i.Hr., sub regii Saul, David şi Solomon s-a format Regatul Unit al evreilor. Acesta a fost de scurtă durată, impărţindu-se in jurul anului 930 i.Hr. in Regatul lui Israel (situat in nord) şi Regatul lui Iuda (situat in sud). La jumătatea mileniului I precreştin, cele două regate au fost cucerite de asirieni şi de babilonieni. In anul 332 i.Hr., Alexandru cel Mare a alipit la Grecia teritoriul căruia i se spunea Palestina (după numele dat de populaţia filisteană regiunii). Administraţia grecilor a fost inlocuită in anul 63 i.Hr. cu cea romană, care a ţinut pănă in anul 324 al epocii creştine.

NAŞTEREA LUI HRISTOS. In această perioadă au loc cele mai importante evenimente din istoria iudaismului, dar şi creştinismului: domnia săngeroasă a lui Irod cel Mare, naşterea lui Hristors, distrugerea Ierusalimului şi a Templului evreiesc (in anul 70). In timpul stăpănirii romane, evreii au incercat să se elibereze de "dominaţia" legiunilor latine, pornind o revoltă in anul 132, sub conducerea lui Bar Kokhva. După trei ani insă, romanii au recucerit Palestina, ulterior prigonindu-i pe evrei, care au plecat intr-un exil de aproape două milenii.

După stăpănirea romană a urmat cea bizantină, incepănd cu 324. Teritoriul Palestinei a devenit simbolul creştinismului, prin interesul arătat de impăraţii de la Constantinopol pentru aceste locuri. In 614, perşii au cucerit teritoriul, iar după alţi 16 ani incepe stăpănirea arabo-musulmană a Ţării Sfinte, care va dura pănă in 1918.

După aceasta, a venit răndul britanicilor să administreze Palestina, cu mandat de la Societatea Naţiunilor, care a durat pănă in 1948. In acel an a apărut statul Israel.

"Leagănul" biblic al civilizaţiei evreieşti

Pămăntul Israelului de astăzi este "loc sfănt" pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Conform Vechiului Testament, in acest spaţiu s-au aşezat primele seminţii ale poporului evreu, urmaşe ale lui Avram. In Ierusalim, Regele Solomon a construit Templul pe colina Moria, situată in partea estică a oraşului. Acesta a fost distrus de invazia babiloniană din 586 i.Hr. Regele Irod l-a refăcut, mult mai inalt şi mai intins decăt primul edificiu.Insă in anul 70 d.Hr., Ierusalimul şi Templul său au fost distruse a doua oară, in timpul administraţiei romane. Nu au mai fost reconstruite, deoarece in secolul al II-lea evreii au fost nevoiţi să plece in exil, abia in 1948 refondăndu-şi statul.

"Locurile sfinte"

Israelul este "loc sfănt" şi pentru religia creştină, deoarece aici S-a născut, a trăit, a murit şi S-a Inălţat la Ceruri Măntuitorul Iisus Hristos. Nazaretul, Bethleemul, Ierihonul sau Ierusalimul sunt centre importante ale creştinismului incă din primele secole din era nouă. Bazele cultului "locurilor sfinte" au fost puse de impărăteasa Elena (mama lui Constantin cel Mare), care in anul 326 a făcut un pelerinaj la Ierusalim. In perioada bizantină, in Ţara Sfăntă s-au inălţat numeroase biserici şi mănăstiri - practic nici un eveniment biblic nu a rămas nereprezentat topografic.

Stăpănirea arabo-musulmană asupra Palestinei a respectat "locurile sfinte" ale creştinilor, care au putut să-şi menţină bisericile, mănăstirile şi călugării. A existat insă şi o permanentă concurenţă intercreştină intre ortodocşi şi catolici pentru proprietatea asupra edificiilor simbolice ale religiei lui Iisus. Patriarhia greco-ortodoxă a Ierusalimului a "căştigat" această "competiţie", administrănd astăzi majoritatea bisericilor de la "locurile sfinte".

"Minunea lui Mahomed"

Conform tradiţiei, Ierusalimul este un centru religios islamic la fel de important ca Mecca şi Medina. Aceasta, deoarece profetul Mahomed ar fi venit in Ierusalim călare, s-ar fi urcat la cer, coborănd după puţin timp. Este marea şi singura minune a lui Mahomed, drept pentru care Ierusalimul a devenit "oraş sfănt" şi pentru musulmani. In 643, la 60 de ani de la cucerirea arabă, in Ierusalim a fost construită Moscheea lui Omar pe ruinele fostului Templu evreiesc. In centrul acestui edificiu se află o stăncă uriaşă, de unde se spune că s-ar fi inălţat la ceruri profetul. Această stăncă este simbolică şi pentru tradiţia iudeo-creştină, ca loc al jertfei lui Avram. In anul 710, arabii au mai construit un edificiu in partea nordică a fostului templu evreiesc, marea moschee El-Aqsa. In timpul stăpănirii catolicilor asupra Ierusalimului, cănd moscheile au fost transformate in edificii creştine, insă "eliberatorul" arab al Ierusalimului, Saladin, le-a redat destinaţia iniţială de cult in 1118.

Cetatea Ierusalimului adăposteşte astăzi "locuri sfinte" pentru evrei, creştini şi musulmani. Comercianţii arabi intreţin afaceri infloritoare cu obiecte de cult creştine, pe care le găseşti la tot pasul. Pe de altă parte, intre evrei şi musulmani există un adevărat conflict pe tema Templului iudaic, deoarece arabii ii acuză pe israelieni că doresc refacerea acestuia pe locul moscheilor

construite in secolele VII-VIII