x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Esenţe tari. Parfum de fragi şi de căpşuni

Esenţe tari. Parfum de fragi şi de căpşuni

de Magda Cristina Ursache    |    01 Iun 2013   •   00:25
Esenţe tari. Parfum de fragi şi de căpşuni

Micul orăşel Nemi, din apropiere de Roma, se pregăteşte intens pentru cel mai savuros şi parfumat dintre festivaluri. Mâine, simţurile vor exploda, iar aerul se va umple de miresme. Şi asta pentru că în fiecare an, nesmintit, prima duminică de iunie stă sub semnul festivalului căpşunilor şi al frăguţelor de pădure. V-aţi putea închipui un festival mai delicios, mai delicat?
E uimitor cât de multe frăguţe pot fi strânse din pădure de localnici (şi de voluntari), într-o singură zi! Iar călătorul care va bate drumul până în Italia ca să participe la “Sagra delle Fragole” nu trebuie să cunoască nici o limbă străină. De ce? Pentru că nici nu ar avea timp să vorbească, atâta vreme cât va avea mereu gura plină cu frăguţe. Îmbrăcate în frumoasele lor costume tradiţionale (neapărat cu fuste roşii... precum fragii), tinerele fete le vor fi ghizi... (hmmm! asta dacă nu cumva vor fi fiind cine ştie ce nimfe ale pădurii, care au coborât printre muritorii de rând cât ţine un festival).
Această sărbătoare a fragilor are loc la Roma de milenii. Fragii care cresc în pădurile sacre amintesc de frumosul (şi durerosul) mit al iubirii dintre Venus şi Adonis. Se spune că zeiţa, printre lacrimi, din dragoste pentru Adonis, atunci când l-a văzut ucis, a transformat picăturile-i de sânge în mici fructe roşii, având formă de inimă. Aşa au apărut pe lume fragii...
Cu multă vreme în urmă, „Sagra delle Fragole” se ţinea la Roma, în Campo dei Fiori. Astăzi ea a fost transferată la Niemi, iar delicatele “fragoline di bosco” sunt surclasate de mult mai “făţoasele” căpşune.
 

×
Subiecte în articol: Jurnalul de Weekend esenţe tari