x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Parfumul, inamicul public numărul 1

Parfumul, inamicul public numărul 1

de Magda Cristina Ursache    |    17 Feb 2012   •   21:00
Parfumul, inamicul public numărul 1

Ne deranjeaza daca cineva vine mirosind a sudoare la serviciu. Ne muta nasul din loc, cum se spune, un ins nespalat, langa care am fi nevoiti sa lucram opt ore pe zi. Dar nici parfumul nu pare sa fie o solutie. Cel putin in America, unde in cateva cazuri s-au obtinut despagubiri serioase in procese care au pornit de la un parfum nepotrivit, folosit de cole­gul de birou sau de un functionar. Si nu vorbim aici despre parfumuri care pot sa para unora formidabile, iar altora, de-a dreptul dezagreabile. Problema este cu totul alta: parfumurile, datorita compusilor lor, pot duce la diferite reactii alergice, iar unele chiar pun in pericol sanatatea celui de alaturi.

Datorita inmultirii cazurilor de acest fel, in New Hampshire, SUA, a fost propusa o lege prin care sa se interzica angajatilor care lucreaza cu publicul sa mai foloseasca parfumuri, apa de colonie sau after-shave-uri ori de care ar fi acestea. Mai mult chiar, daca stii ca ai un sapun a carui fragranta persista prea mult timp pe piele, ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte de a-l folosi, spun comentatorii noii initiative legislative. N-ai vrea ca vreunul dintre contribuabili ori clientii bancii sau ai magazinului in care lucrezi sa te dea in judecata pentru ca le-ai provocat o criza de astm.

In Chicago, o femeie care a mers la admi­nistratie sa-si plateasca impozitele a ajuns la un pas de moarte, din cauza unui ingredient din parfumul lucratorului de la ghiseu. Tot un locuitor din Chicago a facut o criza de astm la cateva mii de metri altitudine, in timpul unui zbor cu avionul, tot din pricina unui parfum... fatal, pe care-l folosise pasagerul de pe scaunul de alaturi. El e de parere ca interdictiile ar trebui sa se refere la tot ce inseamna spatiu pu­blic... Dar asta ar fi o adevarata lovitura sub centura pentru industria parfumului! Ajungi sa nu mai poti folosi fragrantele preferate decat in casa ta – daca nu cumva si cineva din familie e alergic!

Nu toate vocile sunt atat de radicale. Chiar unul dintre promotorii legii din New Hampshire e de parere ca trebuie mai intai sa aiba loc un proces de constientizare a publicului cu privire la potentialul pericol pe care il reprezinta parfumurile. 'Ceea ce unora poate sa li se para banal, altora le poate fi fatal!' Aceasta este tema care e pusa in discutie. De cele mai multe ori, un parfum, o apa de colonie, un deodorant, un after shave (sau chiar un sapun, un detergent sau un balsam parfumat) nu provoaca neplaceri. Dar trebuie sa tinem seama ca toate acestea au diferiti compusi care intra in reactii fizice si pot deveni, uneori, periculoase pentru oameni.

Masura propusa de cei din New Hampshire nici macar nu este noua (in America). Primaria din Detroit a interzis inca de acum doi ani ca angajatii sai sa foloseasca parfum sau apa de colonie atunci cand vin la serviciu, dupa ce unul dintre functionari a facut o criza de astm si a castigat, in instanta, 100.000 de dolari despagubiri. El acuza faptul ca unul dintre colegii sai a refuzat sa nu mai foloseasca o fragranta la care acesta era alergic.

Exista insa un loc public care nu va fi niciodata afectat de o astfel de lege: magazinele de parfumuri!

×
Subiecte în articol: fun