x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părintele Voicescu, libertate în duh

0
Autor: Daniela Cârlea Şontică 15 Noi 2009 - 00:00
Părintele Voicescu, libertate în duh


Părintele Constantin Voicescu, cunoscut duhovnic al Bucureştilor şi unul dintre cei care au suferit în închisori pentru credinţă şi pentru neacceptarea instaurării comunismului, spunea adesea că detenţia i-a fost o experienţă întregi­toare de suflet.



A fost supranumit „duhovnicul cetăţii" pentru că, mai ales în anii de după căderea comunismului, părintele Voicescu era foarte căutat şi îndrăgit de mulţi credincioşi din Bucureşti, fiind unul dintre fondatorii Alianţei Civice şi ai asociaţiei caritabile Christiana. De la oameni simpli la intelectuali de marcă, părintele ştia să vorbească pe înţelesul fiecăruia, să-i primească la spovedanie şi să le dea un sfat potrivit.  

S-a născut în Bucureşti în 1924, tatăl său fiind de fel din Voiceşti-Olt, iar mama sa din Popeşti-Palanga, Argeş. Rămas orfan de la 7 ani, când a venit vremea studiilor, a fost trimis să înveţe la Şcoala Normală din Buzău, unde exista internat. Acolo s-a împriete­nit cu alţi colegi care activau în Frăţia de Cruce, care in­sufla tinerilor sentimentul religios şi patriotismul, or­ga­nizaţie în care nu puteau intra decât cei care în­văţau foarte bine, cei care erau cinstiţi şi credincioşi. În 1942, încă elev, a fost arestat împreună cu alţi ti­neri de vârsta lui, fiind acuzaţi de regimul antonescian de apartenenţa la Frăţie. A făcut doi ani de închisoare corecţională. La 8 noiembrie 1945, alături de alţi prieteni, a participat la o manifestaţie de ziua Regelui Mihai. Până în 1948 a urmat cursurile Facultăţii de Geografie, la căminul studenţesc al acestei facultăţi l-au găsit agenţii care l-au arestat în mai 1948.

 Regimul comunist era deranjat de convingerile lui, ca şi de ale unei întregi generaţii de tineri care nu concepeau să trăiască într-un stat ateu şi comunist.   

„Aveam conştiinţa că Dumnezeu ne va ajuta, pentru că noi am primit o anumită educaţie din copilărie, şi la şcoală, şi... permanent. Nu uitaţi, eu am 73 de ani (dialog realizat în 1997 - n.red.), deci când eram eu mic se făcea religie în şcoală, aveam duhovnici, eram crescuţi în duhul acesta al iubirii de neam, încât pentru noi a fost firesc să respingem din capul locului toată mi­zeria asta comunistă şi atee; nu se putea lipi de noi aşa ceva" - un fragment dintr-o mărturisire a părintelui Voicescu, publicată în cartea de amintiri apărută după moartea sa, la Editura Bizantină sub titlul „Părintele Voicescu, un duhovnic al cetăţii".     

Transferat de la Piteşti la sanatoriul-penitenciar Târgu Ocna, pentru că făcuse un TBC osos, tânărul, numit de cei apropiaţi Tică, a considerat că boala aceasta a fost un dar de la Dumnezeu prin care a fost ferit de atrocităţile reeducării de la Piteşti. La Târgu Ocna a cunoscut atmosfera de duhovnicie extraordinară, inimaginabilă pentru cei liberi, unde deţinuţii într-o perioadă au avut voie să comunice între ei, şi mărturisesc toţi cei care au trecut pe acolo că, existând atât de mulţi preoţi închişi, se spovedeau, făceau rugăciuni comune, trăiau creştinismul în cea mai înaltă treaptă a sa. Tică Voicescu i-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, părintele Calciu-Dumitreasa, Ion Ianolide, Bartolomeu Anania şi pe mulţi alţii.  

Mai mărturisea părintele despre perioada de la Târgu Ocna: „Să nu credeţi că noi şedeam toată ziua încrâncenaţi - Doamne fereşte! Făceam rugăciuni, învăţam pe dinafară texte; Sfânta Scriptură s-a învăţat pe dinafară: ne-a fost greu la început, câteva texte, dar pe urmă a mers aşa, curs. Scriam pe plăcuţe de săpun... dar mai făceam şi altele: cântam, ne-adu­ceam aminte poezii, le învăţam...". Aristide Lefa, fost coleg de detenţie la Târgu Ocna, îşi amintea de părintele Voicescu: „Tică Voicescu nu a pregetat să jertfească în permanenţă din raţia de hrană ceea ce era mai consistent, dându-le celor mai grav bolnavi, pentru a-i ajuta să-şi refacă forţele de luptă împotriva bolii; făcea totul fără nici o ostentaţie şi cu discreţia care-l caracteriza. Era singurul mijloc de ajutor, medicamentele specifice bolii lipsind cu desăvârşire". A fost eliberat în 1964, s-a angajat muncitor la Uzinele 23 August, apoi patriarhul Justinian i-a dat un post de corector şi legător la Institutul Biblic. Şi-a terminat studiile de Geografie, apoi a absolvit Teologia, sub imboldul trăirii creştine ortodoxe căpătate în închisoare, devenind preot. A avut trei copii: Mihai, Irina şi Ileana. A fost preot la paraclisul Radu Vodă, apoi la Bise­rica Sapienţei din Bucureşti. La 8 septembrie 1997, a murit într-un accident de maşină, după ce săvârşise slujba de pomenire pentru deţinutele anticomuniste decedate în închisoarea de femei de la Mislea.

Citeşte mai multe despre:   sfiinţii închisorilor

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

O inculpată pentru corupție, votată pentru a prelua șefia Parchetului European

O inculpată pentru corupție, votată pentru a prelua șefia Parchetului European
Galerie Foto O persoană urmărită penal în două dosare în care sunt investigate infracțiuni de corupție, de represiune nedreaptă și de mărturie mincinoasă dată în fața unei unități de Parchet a fost votată, ieri, de...

“Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu

“Afaceristul sportiv” Victor Ponta, asociat cu apropiații lui SOV, Niro, Cocoș și Stelu
Galerie Foto Pe vremea când Victor Ponta era președintele tinerilor social-democrați, cu mult timp înainte să devină ministru, prim-ministru sau președinte de partid ori de coaliții politice și de guvernare, deținea...

Reconstituire și în cazul Luizei. Procurorul general confirmă un dosar penal cu privire la INML

Reconstituire și în cazul Luizei. Procurorul general confirmă un dosar penal cu privire la INML
Procurorul general interimar Bogdan Licu a dezvăluit, ieri, că pe rolul PÎCCJ a fost deschis un dosar penal “in rem”, pentru abuz în serviciu, față de modul în care specialiștii Institutului Național de...

Coordonare suspectă la CSM între ministrul Birchall și cei care vor desființarea SIIJ

Coordonare suspectă la CSM între ministrul Birchall și cei care vor desființarea SIIJ
Plenul CSM nu a reușit nici ieri, la cea de-a cincea întrunire pentru validarea concursului din perioada mai-iunie 2019, să o numească pe Adina Florea în funcția de procuror-șef al Secției pentru Investigarea...

Boxul feminin românesc ajuns la majorat în 2019. Propunere: Lecţii de autoapărare predate în şcoli, la orele de sport, în loc de tumbe

Boxul feminin românesc ajuns la majorat în 2019. Propunere: Lecţii de autoapărare predate în şcoli, la orele de sport, în loc de tumbe
Galerie Foto  “Dacă Alexandra și Luiza ar fi știut tehnici de autoapărare, ar fi avut șanse să scape”  ADRIAN LĂCĂTUȘ, antrenor, coordonatorul lotului olimpic național de box feminin   “O...

Plan diabolic. Dincă vrea să scape cu 6 ani de pușcărie

Plan diabolic. Dincă vrea să scape cu 6 ani de pușcărie
Galerie Foto Gheorghe Dincă a fost scos, ieri, din arest, pentru a face reconstituirea evenimentelor povestite de el, în prima fază a urmăririi penale, a evenimentelor petrecute începând cu dimineața zilei de 24 iulie 2019 și...

Osul trebuie să lucreze mereu sub sarcina a numeroase forţe

Osul trebuie să lucreze mereu sub sarcina a numeroase forţe
Osul este un organ spectaculos, viu. Prin urmare, la fel ca şi muşchii, oasele nu trebuie lăsate să lenevească, pentru că se şubrezesc. Astfel că piesele metalice care consolidează osul în urma unor fracturi...

Parchetul Caracal, la judecata CSM. Dosare închise, altele nelucrate și rechizitorii făcute în batjocură

Parchetul Caracal, la judecata CSM. Dosare închise, altele nelucrate și rechizitorii făcute în batjocură
Galerie Foto Test important în această săptămână pentru Secția de Procurori de la CSM, în cazul unității de Parchet care a dat dovadă cel puțin de incompetență în identificarea monstrului Gheorghe Dincă și pentru...

Familia Blaga-Rudeanu, încă un contract de 200.000 de euro, din bani publici

Familia Blaga-Rudeanu, încă un contract de 200.000 de euro, din bani publici
Galerie Foto Fiica proaspătului europarlamentar PNL Vasile Blaga a mai pus mâna, recent, pe un contract de peste 200.000 de euro de la stat, pentru transportul sanitar nemedicalizat al pacienților dializați, de la domiciliu...

Procurorii Popescu și „Veverița” sunt cercetați disciplinar pentru fake news în dosarul „Caracal”

Procurorii Popescu și „Veverița” sunt cercetați disciplinar pentru fake news în dosarul „Caracal”
Galerie Foto Amănunte incendiare rezultă din audierea judecătorului Constantin Cristinel Măceșeanu, de la Judecătoria Caracal, căruia procurorul Ovidiu Cristian Popescu i-a solicitat emiterea mandatului de percheziție pentru...

Listarea la Bursă a industriei României, o gogoriță

Listarea la Bursă a industriei României, o gogoriță
Vizita de stat a lui Nicolae Ceaușescu în SUA, din 12-17 aprilie 1978 a avut, prin prisma rezultatelor în domeniul economic, un efect direct și rapid în deblocarea unor domenii cheie, de interes strategic pentru...

„Profesioniștii” din Procuratura Caracal și de la Poliția Dobrosloveni, urmăriți penal în cazul Alexandra

„Profesioniștii” din Procuratura Caracal și de la Poliția Dobrosloveni, urmăriți penal în cazul Alexandra
Galerie Foto Procurorul #rezistent de la Caracal, care s-a opus categoric cererii polițiștilor de a descinde în curtea și în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6.00, și care i-a ascuns judecătorului, la momentul în...

Laura Nureldin: Nu mai putem gândi cu mintea noastră, așteptăm să vină un influencer ca să ne spună ce să credem

Laura Nureldin: Nu mai putem gândi cu mintea noastră, așteptăm să vină un influencer ca să ne spună ce să credem
Pe Laura o cunoașteți de la ştiri dar şi datorită poveştilor cu regi ai timpului şi vampiri. S-a apucat de publicat romane de câţiva ani şi de atunci nu s-a mai oprit. A părăsit presa pentru a se dedica mai...

Înalta Curte pregătește rejudecarea dosarului în care Sebastian Ghiță a fost achitat

Înalta Curte pregătește rejudecarea dosarului în care Sebastian Ghiță a fost achitat
Galerie Foto Premieră la Completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Vicepreședintele instanței supreme, celebrul judecător Iulian Dragomir, care coduce completul învestit cu judecarea recursului...

Calculii biliari se scot împreună cu vezica

Calculii biliari se scot împreună cu vezica
Cei care suferă din cauza vezicii biliare speră să poată dizolva calculii şi cu medicamente și că înlăturarea acesteia nu este unica metodă de a scăpa de pietre. Dacă fără vezica biliară se poate trăi,...
Serviciul de email marketing furnizat de