x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părinţii de Bucureşti

0
Autor: Claudia Daboveanu 10 Aug 2009 - 00:00
Părinţii de Bucureşti Karina Knapek/Jurnalul Naţional


Lacrimile-s multe, cuvintele sărace, acum, la despărţirea de Tatiana. Ileana şi Romulus Vulpescu vorbesc despre cea pe care au considerat-o copilul lor.



Jurnalul Naţional: Tatiana obişnuia să spună că Ileana şi Romulus Vulpescu sunt părinţii ei de Bucureşti. După ce părinţii ei naturali n-au mai fost, spunea că dumneavoastră sînteţi părinţii ei...

Ileana Vulpescu: Noi am considerat-o într-adevăr ca pe un copil al nostru. Era o fiinţă atît de deschisă pentru învăţătură... Rar am văzut un om atît de dispus să se informeze... N-ar fi scos un cuvînt fără să ştie exact că-l spune corect. Era o fiinţă remarcabilă ca inteligenţă, ca umor, de o demnitate, de o discreţie, de un curaj şi de un spirit de sacrificiu extraordinare...

Romulus Vulpescu: Ai zis "era"... Vorbim de ea la trecut... Ştiu, ştiu, ştiu, e îngrozitor şi asta mă înnebuneşte. E inevitabil... A spune despre ea acum "este" pare o glumă năroadă... Vorbim deja despre cineva care a fost şi care nu mai este, deşi este! Ea rămîne prin glas, prin tot ce spunea Ileana - demnitate, seriozitate, umor.

I.V.: Era de un perfecţionism rar, tot ce făcea voia să fie fără cusur. Cu cîtă grijă îşi pregătea fiecare spectacol! Dorea în permanenţă să-nveţe cîte ceva... În primul rînd, cred c-a fost cea mai bună elevă a vieţii. A învăţat să-ndure fără să crîcnească. În toată durerea de-acuma, am o mîngîiere: că ea, un copil de miner, născut în Valea Jiului, ajunge să-şi treacă ultimele clipe prin această lume acolo unde-a meritat, la Ateneul Român... Pentru mine asta e o mîngîiere şi o simt ca pe-o mîndrie personală. Viaţa a fost atît de crudă cu ea, tot timpul se ruga la Dumnezeu să nu moară ea înaintea părinţilor ei, pe care moartea ei i-ar fi distrus. Rugămintea asta Dumnezeu i-a ascultat-o. Cînd ştiam cît este de bolnavă, cînd o vedeam cum lua chitara aia care avea de trei ori greutatea ei şi cum vedeam că umblă prin toată ţara să cînte, ca să strîngă un ban pentru familia ei... Era atît de devotată familiei ei, cu atîta respect vorbea despre părinţi, cu atîta dragoste despre copilul ei... Dumnezeu a avut milă să-i ia înaintea ei... Atît a muncit această fiinţă, fără să se plîngă. Îi spuneam: "Tatiana, mă dor atîtea, dar nici nu-ndrăznesc să mă plîng, faţă de tine!". Şi-ntr-adevăr, n-aveam dreptul să mă plîng faţă de suferinţa ei şi faţă de modul cum a îndurat-o. N-am auzit-o o dată măcar să se vaiete. Înainte cu o zi de ultima internare-n spital, pentru operaţia după care s-a sfîrşit, îmi spunea cît de încîntată a fost c-a fost la Vama Veche... A fost cîntecul ei de lebădă... A vorbit atît de frumos despre ce-a fost acolo, era aşa de senină...

Ea ştia că e pentru ultima oară, am văzut asta-n ochii ei, cum a-ncercat să ne cuprindă pe toţi cu privirea...


I.V.: Ea ştia... dar nu voia să necăjească pe nimeni... A ştiut încă de la prima operaţie, dar îşi păstra acest curaj pentru cei din jurul ei.

Cînd aţi văzut-o ultima oară?

I.V.: Acum vreo lună, cînd a venit pe la noi împreună cu o prietenă. Ea spunea: "N-am avut noroc în viaţă decît de oameni!". Într-adevăr, a avut parte de prieteni de un devotament extraordinar. Citez doar două nume, Sorina şi Mirela. Dar la ea, la spital, era mereu plin de lume...

R.V.: Iarăşi fac o paranteză: fiica noastră, Ioana, a spus: "Ce se va-ntîmpla cu Luckey?". Luckey e pisica ei, la care Tatiana ţinea atîta... Ei bine, prietenele ei au spus că vor avea grijă de ea.

I.V.: Tatiana vorbea cu atîta afecţiune de medicii care o îngrijeau, nu reţin chiar toate numele, dar îmi aduc aminte de doctorul Stoian, de profesorul Florea, de generalul Timaru, de un medic căruia-i ţin minte doar numele mic, Andrei... Avea atîta respect pentru ei şi se gîndea la viaţa lor foarte grea...

R.V.: Aceşti oameni nu primeau bani. Cel puţin, nu de la ea... Şi Tatiana zicea: "Mai aveţi cărţi?". Cărţi scrise de noi, culese de ea... Şi eu m-am mirat: "Cum, vor ei versuri de-ale mele?". Zice: "Oho, şi versuri, şi proză...". Ne făcea plăcere să le dăruim cărţi medicilor care au îngrijit-o, ne simţeam onoraţi.

I.V.: Era un om profund recunoscător faţă de orice gest făcea cineva faţă de ea. Aprecia oamenii şi după cum se comportau cu ea, şi după cum se comportau în general. Totul aprecia după sufletul ei atît de încercat şi atît de generos...

Tatiana a compus muzică pe versurile dumneavoastră, domnule Vulpescu. Cum a fost, din punctul acesta de vedere, colaborarea poet/muzician? Vă cerea sfatul?

R.V.: Da, sigur. Noi eram destul de duri unul cu altul... Cînd o "zbîrceam", mă "socrea"...

I.V.: Eu o consideram pe Tatiana singura autoritate asupra bărbatului meu! Cînd voiam să obţin ceva de la el, o rugam pe Tatiana: "Te rog, fă ceva, intervino în favoarea mea!". Şi ea, fără să mai întrebe ceva, făcea... Ea era primul meu cititor. Aşteptam cu inima cît un purice să-mi spună ce părere are. A fost cel mai competent critic al meu. Abia aşteptam să văd ce spune Tatiana după ce citeşte. Prindeam aripi dacă spunea că-i place! Era o persoană cu un gust desăvîrşit! Cu un spirit de observaţie extraordinar! Îmi şi atrăgea atenţia unde detecta cacofonii, repetiţii...

"În viaţa asta am iubit şi am fost iubită"


Există ceva ce nu ştiţi despre ea?

I.V.: Era o persoană atît de discretă... Cu viaţa ei, cu viaţa altora... Avea o imensă înţelegere faţă de oameni...

Ceea ce unii oameni n-au avut faţă de ea...


I.V.: Atunci cînd devii persoană publică, se găsesc mulţi care s-arunce cu lături în tine... Numai că Dumnezeu a întărit-o şi nu-i mai lua în seamă. Dar viaţa a fost atît de dură cu ea, încît îşi dădea seama că toate astea-s fleacuri. Un om care s-a născut şi a crescut în puf judecă altfel decît unul încercat...

Credeţi c-a plecat împăcată?

I.V.: Împăcată... În sensul că părinţii ei s-au dus înaintea ei şi că ea a făcut tot ce a putut pentru ei şi pentru fratele ei, care s-a prăpădit şi el la 42 de ani... Împăcată că băiatul ei şi-a găsit o profesie, că face o facultate, că are lîngă el o fată foarte bună, pe Alina, pe care Tatiana o iubea ca pe copilul ei... Pentru astea da, a plecat împăcată, mulţumită. Şi acest ultim festival de la Vama Veche i-a adus o mare mulţumire. Ea spunea aşa: "Ei, în viaţa asta am iubit, am fost iubită, ce să mai cer de la viaţă?". Şi n-a mai cerut... În orice caz, viaţa a fost foarte crudă cu ea, pentru că dacă tot era vorba să nu-i dea Dumnezeu zile cît ar fi trebuit, măcar să nu-i fi dat atîtea suferinţe cîte i-a dat... Am mai zis o dată, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, în legătură cu Tatiana, că dacă aş fi Dumnezeu, pe lîngă darurile pe care i le-am dat, i-aş da şi ceva noroc... Poţi să fii genial şi să fii foarte, foarte nefericit... Dar ea era o fiinţă care para, ştia aşa de bine să-ţi dea impresia că totul e în regulă, echilibrat... Or, nu era aşa...

R.V.: Vreau să spun că m-a deranjat teribil faptul că la toate posturile de televiziune, în loc să se spună ceva de genul "o boală necruţătoare", au simţit nevoia să localizeze cancerul... Mi se pare o cruzime-n plus... Odios...

I.V.: Mi se pare aşa de insalubru să intri aşa, în viaţa omului... Ferentarii noştri sunt Camera Lorzilor pe lîngă ce se-ntîmplă-n presă... Şi Clinton, şi acea nefericită prinţesă Diana şi acum Michael Jackson... Să nu ţii seama că omul ăla nu se mai poate apăra şi să spui orice despre el... Fiecare are o cămăruţă-n sufletul lui în care nu pătrunzi...

Să sperăm că-n viaţa ei, măcar acum, nu va mai pătrunde nimeni...

I.V.: Vreau să mai spun că Tatiana era un om care ţinea enorm la acest popor. Fiecare vorbă rea despre poporul român o durea ca un pumnal înfipt în ea. Odată, cineva a spus "aceşti suboameni". Vorbea despre mineri... Tatiana s-a făcut foc. Ea, fiică de miner, a spus că acolo, la mină, aveau stand de cărţi, pe care tatăl ei le cumpăra şi făcuse bibliotecă-n casă. "Să nu credeţi că acolo, la mină, trăiam ca nişte sălbatici!" Avea o mare stimă faţă de părinţii ei, oameni simpli, plini de bun-simţ. Ceea ce iarăşi mi-a plăcut întotdeauna la ea era rectitudinea morală. Niciodată n-a vorbit ceva decît de bine despre Cenaclul Flacăra şi despre Adrian Păunescu. A făcut parte dintre oamenii curajoşi, care şi-au păstrat şira spinării, nu şi-au "întors cojocul pe dos". N-am auzit-o niciodată, de câte ori a fost chemată la televiziune, decît să aibă cele mai frumoase amintiri despre Cenaclul Flacăra şi cea mai frumoasă preţuire faţă de Adrian Păunescu. Am apreciat foarte mult atitudinea pe care a avut-o faţă de un trecut pe care a încercat să-l restabilească în adevărul lui. Adică, nu să se spună nişte poveşti despre un om pentru că aşa e la modă şi "să-ţi întorci cojocul". Asta înseamnă să ai caracter.

Mor actorii
Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această ţară mor actorii
Regretaţi de propriile roluri.

Tineri şi bătrâni, la garderobă
Vin să-şi lase cea din urmă haină,
Programaţi să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.

Nu mai vor aplauze şi bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini şi farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-şi rupă
Propriile afişe de pe garduri.

Mor actorii părăsiţi de public,
Teatrul însuşi este o fantomă
Şi la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.

Ne-au făcut să plângem şi să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei îşi joacă ultima tăcere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânşii
Tragedia noastră e mai mare.

Câinii morţii reîncep să latre,
Cinici, pofticioşi, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!

10 octombrie 2008,
pe drumul Bucureşti - Ploieşti - Mizil

O ultimă piesă pe care Tatiana a compus-o pe versurile poetului Adrian Păunescu se numeşte în mod prevestitor "Mor actorii". Melodia poate fi ascultată la adresa http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/tatiana-ultima-tacere-517268.html.

Citeşte mai multe despre:   special,   tatiana stepa

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul
Galerie Foto În timp ce unele dintre companiile pe care omul de afaceri Puiu Popoviciu le mai deţine, încă, în România, prin intermediul mamei sale, în vârstă de 89 de ani, trag oblonul, o altă societate din siajul...

Cum creştem copii generoşi

Cum creştem copii generoşi
Generozitatea şi empatia sunt abilităţi ce pot fi învăţate de copii încă de la vârste fragede. Uneori, dorinţa unui copil de a împărți mâncarea sau o jucărie nu vine natural, însă nu trebuie să vă...

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună
Augustin Lazăr alege să-și finalizeze cariera de procuror în cel mai urât mod posibil. Luptându-se să rămână în funcția de procuror general, până în ultima zi a mandatului, deși, încă de acum șase luni...

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți
Galerie Foto Scriitorul Radu Găvan şi-a cucerit cititorii prin stilul său direct. „Diavoli fragili" este al treilea roman al autorului, un roman întunecat dar din care reiese dragostea pentru literatură. O carte despre fragili...

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă
Un bau-bau mai recent sperie lumea: osteoporoza. Adică, prin pierderea de masă osoasă, se şubrezesc oasele şi apar fracturi la căderi banale. Sunt atacate de osteoporoză mai cu seamă femeile, după instalarea...

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg
Cu două săptămâni înainte de Paște, în Piața Obor, un kilogram de struguri e mai ieftin decât 2 legături de ceapă. Nu e scumpă ceapa, cum s-ar putea crede, ci strugurii sunt cei care au eclipsat verdețurile...

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei
Galerie Foto Una dintre încercările disperate de a anihila Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, structura de parchet care investighează “unităţile de elită” ale DNA din Ploieşti şi Oradea, care a...

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor
Într-unul dintre multele mandate pe care actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, le-a avut în calitate de primar al Sibiului, acesta a încercat să desfiinţeze reglementările legale care dădeau dr...

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia
Galerie Foto Curtea Constituţională va decide, astăzi, dacă va admite sau nu sesizarea făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură...

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”
Galerie Foto Dacă până acum un deceniu bolile de inimă şi infarctul miocardic păreau apanajul persoanelor cu vârste mai înaintate, în ultimii ani tot mai mulţi tineri sub 40 de ani ajung pe masa de operație şi chiar mor...

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele
Un pas important făcut de chirurgie a însemnat extinderea intervenţiilor minim invazive. Nu se mai practică o tăietură mare, cu bisturiul, ca în chirurgia clasică, se fac 2-3 incizii mici, cât butoniera de la c

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora
Galerie Foto Dezvăluirile legate de modul în care Comisia de Liberări Condiţionate de la Penitenciarul Aiud, din perioada 1985-1986, condusă de actualul procuror general Augustin Lazăr, a refuzat, de două ori, eliberarea...

Clubul celor care se trezesc la 5 dimineața

Clubul celor care se trezesc la 5 dimineața
Galerie Foto Cine ar vrea să se trezească zilnic cu noaptea în cap fără să fie nevoit să o facă? Majoritatea vrem să dormim mai mult, să muncim de pe o plajă și să ne facem siesta la prânz. Doar că alarma sună în...

Generalul Opriș, coleg de serviciu cu un acuzat din dosarul „Realitatea”

Generalul Opriș, coleg de serviciu cu un acuzat din dosarul „Realitatea”
Galerie Foto Fostul director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), devenit celebru, în timpul mandatelor la Cotroceni ale lui Traian Băsescu, Marcel Opriş, a renunţat, la sfârşitul anului trecut, la calitatea de...

Cătălin Mahu: „Nu cred că într-o generație vom mai auzi de ștevie, de borș de urzici”

Cătălin Mahu: „Nu cred că într-o generație vom mai auzi de ștevie, de borș de urzici”
După o experiență de peste 20 de ani în lumea restaurantelor, antreprenorul Cătălin Mahu s-a pus la birou și și-a scris toate amintirile legate de mâncărurile din copilările, deschiderea primelor restaurante...
Serviciul de email marketing furnizat de