Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În perioada 2-13 iulie 1990, la Moscova a avut loc ultimul Congres - al XXVIII-lea - al comuniştilor sovietici. Delegaţii, în număr de 4.000, erau împărţiţi în trei tabere. Majoritatea era reprezentată de conservatori, exponenţi ai activiştilor de partid şi ai funcţionarilor de stat. Ei prezentau un mesaj populist prin care identificau partidul cu poporul. La polul opus se aflau radicalii, în număr de 600, care doreau continuarea reformelor prin introducerea economiei de piaţă şi a sistemului politic multipartid. La mijloc se afla tabăra centriştilor care nu doreau decât menţinerea "unităţii de partid" şi sperau că facţiunile aflate la extreme vor ajunge la consens, mobilizate de contextul politic excepţional din vara anului 1990.
Personalitatea marcantă a evenimentului a fost Mihail Gorbaciov. Deşi conservatorii îl contestau pentru reformele din ultimii ani, totuşi îl apreciau politic. După parcurgerea procedurilor introductive, Mihail Gorbaciov a urcat la tribună, pentru a citi raportul de la ultimul Congres. Liderul Uniunii Sovietice a susţinut încă din primele fraze că revoluţia iniţiată de Perestroika se justifica prin rezultatele obţinute, fiind un proces cu evoluţii pozitive pe plan politic, economic şi ideologic. În continuare, el a militat pentru introducerea economiei de piaţă, care nu va afecta nici socialismul şi nici viaţa poporului. A promis schimbări esenţiale în politica faţă de minorităţi şi formaţiunile lor statale. Gorbaciov i-a anunţat pe delegaţii la Congres că, în perioada ce urmează, PCUS va pune mai presus decât orice respectarea drepturilor omului. În încheierea discursului, promotorul Perestroikăi le-a dat conservatorilor lovitura de graţie, anunţând că PCUS nu va mai fi partid conducător în Uniunea Sovietică, dar va lupta pentru mandatul său, continuând să-şi apere poziţiile câştigate.
A doua zi, 3 iulie, miniştrii Guvernului au luat cuvântul în faţa delegaţilor pentru a prezenta rapoartele de activitate. Cel mai interesant discurs a fost ţinut de titularul portofoliului Externelor, Eduard Şevardnadze. El a anunţat că nu va mai candida pentru funcţii în conducerea PCUS. Şevardnadze a susţinut că a fost şi era în continuare pentru restructurare, pentru politica lui Gorbaciov, pentru înnoirea societăţii, pentru statul de drept, pentru democraţie deplină. Prezentând date oficiale provenite de la Ministerul de Externe sovietic, Eduard Şevardnadze a declarat că numai în ultimele două decenii, confruntarea ideologică cu Occidentul provocase Uniunii Sovietice cheltuieli de 700 miliarde de ruble.
O altă sursă de secătuire a bugetului de stat fusese războiul din Afganistan care, pe lângă pierderile umane imense, necesitase cheltuieli de 60 miliarde de ruble. Concluzia lui Şevardnadze a provocat rumoare printre militarii prezenţi la Congres. Uniunea Sovietică avea nevoie de reducerea bugetului Apărării pentru a putea aproviziona rafturile goale din magazine. Discursurile lui Gorbaciov şi Şevardnadze din primele zile ale Congresului au provocat spaimă în Uniunea Sovietivă. Existau zvonuri privind o lovitură de stat a armatei. În legătură cu această perspectivă sumbră, agenţia de presă Novosti l-a intervievat pe Aleksandr Iakovlev, membru al Biroului Politic şi artizan al Perestroikăi. Iakovlev a transmis un mesaj liniştitor, asigurându-i pe sovietici şi pe occidentali că nu exista pericolul unei lovituri de stat a conservatorilor şi a armatei. El susţinea că generalii care au atacat politica lui Gorbaciov la Congres nu reflectau poziţia militarilor şi a societăţii.
Teama faţă de reformişti a fost amplificată în seara de 3 iulie de o manifestaţie zgomotoasă a opoziţiei democratice. Protestatarii s-au adunat în faţa porţii Parcului Gorki din Moscova, înfruntând o ploaie torenţială. Printre participanţi au fost remarcaţi scriitorul Evgheni Evtuşenko şi directorul de teatru Iuri Liubimov, pe lângă alţi intelectuali cunoscuţi. Manifestanţii au arborat steaguri tricolore ale Rusiei ţariste (roşu, alb, albastru) şi au strigat: "Jos bandiţii care au preluat puterea în 1917!".
Prima confruntare dintre conservatori şi reformişti s-a dat pe 4 iulie, când s-a ales preşedintele Comisiei pentru probleme agrare a PCUS. Printre cei trei candidaţi care şi-au anunţat intenţia de a conduce această comisie s-a aflat şi Egor Ligaciov, considerat liderul facţiunii conservatoare. El a fost ales cu majoritate de voturi. În discursul de după alegere, Ligaciov a susţinut că proprietatea privată contravine ideii de socialism, moment în care sala a aplaudat frenetic.
Aceste evoluţii au alimentat speranţele conservatorilor: la 7 iulie au luat încă o decizie care-i avantaja, respingând propunerea ca PCUS să renunţe la organizaţiile de partid din întreprinderi şi din aparatul de stat. Astfel, era anulată orice posibilitate a formaţiunilor nou-înfiinţate de a concura cu comuniştii.
Radicalii nu au întârziat să-şi exprime poziţia faţă de hotărârea Congresului, la tribună urcând Boris Elţîn, care a declarat că refuzul de a accepta "hotărârile cerute de viaţă şi menţinerea partidului în vechile structuri poate crea o situaţie explozivă ca în ţările Europei de Est". Elţîn a propus transformarea PCUS într-o federaţie de partide independente, ale republicilor unionale, şi conlucrarea cu toate "forţele democratice", într-o uniune a forţelor de stânga. Doar delegaţii Komsomolului s-au arătat partizani ai propunerii lui Borin Elţîn.
La 9 iulie s-au depus candidaturile pentru funcţia de secretar general al PCUS. Pe lângă Mihail Gorbaciov s-au înscris în cursă alţi şase delegaţi, însă nici unul cu şanse. Liderii conservatorilor au decis să nu-l înfrunte la vârf pe Gorbaciov, preferând să "vâneze" posturi mai mici, cu şanse de reuşită. Votul a fost fixat pentru a doua zi, 10 iulie. Fiecare candidat a avut la dispoziţie 20 de minute să se prezinte şi să-şi expună programul. În discursul său, Mihail Gorbaciov şi-a apărat principiile cu energie, susţinând că are un singur reproş să-şi facă - reformele n-au fost conduse cu destulă consecvenţă, iar unele măsuri au fost luate cu întârziere. El a reafirmat că Perestroika era echivalentul unei revoluţii, care a creat premisele libertăţii în URSS. În încheiere, a declarat că rămâne devotat opţiunii spre socialism, însă nu exista cale de întoarcere spre o societate totalitară, o economie de cazarmă şi o mentalitate egalitaristă.
Din cei şase contracanditaţi ai lui Gorbaciov, cinci s-au retras în ziua votului, rămânând în competiţie Timuraz Aviliani, secretar de comitet regional de partid din Kuzbass. Gorbaciov a fost ales cu majoritate de voturi, deşi unii conservatori i-au reproşat că era sub incidenţa cumului de funcţii în partid şi în stat.
Premierul Rîjkov, fluierat de participanţii la Congres
Conform programului, la 11 iulie, lucrările Congresului ar fi trebuit să se încheie. Însă dintre deciziile importante, doar alegerea secretarului general se realizase.
Plenul adunării a decis continuarea lucrărilor până când vor fi votate toate documentele importante. Ziua a început printr-un incident.
În timp ce prim-ministrul Rîjkov prezenta proiectul de rezoluţie al Comisiei pentru reformă economică, conservatorul Lîsenko s-a ridicat, cerând demisia Guvernului, în conformitate cu revendicările minerilor care se aflau în grevă generală. Propunerea lui Lîsenko a fost urmată de zgomote aprobatoare din sală. Prim-ministrul Rîjkov, vizibil nervos, nu a fost în stare să calmeze spiritele, fiind nevoie de intervenţia lui Mihail Gorbaciov, care în momentul incidentului era ieşit pe holuri.
Boris Elţîn a demisionat din Partidul Comunist
La final, controversele dintre conservatori şi reformişti au răbufnit. Astfel, Boris Elţîn, în contextul depunerii candidaturii pentru un loc în CC al PCUS, a anunţat că demisionează din Partidul Comunist. A argumentat că deţinea deja funcţia de preşedinte al Parlamentului Federaţiei Ruse şi urma să răspundă în faţa tuturor forţelor politice ale Federaţiei Ruse. Deci calitatea de membru al PCUS l-ar fi legat de comunişti, motiva el, în contextul în care era prevăzută trecerea la pluripartidism!
Congresul al XXVIII-lea al PCUS s-a încheiat la 13 iulie 1990, într-o atmosferă tensionată. Imediat după sfârşitul lucrărilor, la Moscova a izbucnit o mare manifestaţie de protest, la care au participat între 300.000 şi 400.000 de oameni. Pe pancartele demonstranţilor se puteau citi: "Comunismul - pacostea secolului XX", "PCUS este opiu pentru popor etc.". Mihail Gorbaciov a fost reconfirmat de Congres, însă puterea sa era din ce în ce mai incertă. Din rândul politicienilor ruşi se ridica o voce sonoră: Boris Elţîn.
