x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pasărea Phoenix a rockului mondial

Pasărea Phoenix a rockului mondial

de Dan Panaitescu    |    24 Ian 2010   •   00:00
Pasărea Phoenix a rockului mondial
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

20 de albume lansate din 1975 până azi, un album gata de lansare în 2010, 35 de ani de activitate tumultuoasă şi trei membri neduşi la biserică sunt doar câteva ingrediente care fac din Motörhead, una dintre cele mai bune trupe ale heavy-metal-ului. "The most great f*cking band that ever played a damn song."



Acestea sunt vorbele unui fan englez, un rocker "pursânge", un om care mănâncă, trăieşte şi respiră cântecele celor trei componenţi ai trupei Motörhead. Şi cam acestea ar fi vorbele care îi pot defini cel mai bine pe cei trei componenţi ai grupului. Dacă cineva aude numele Ian Fraser Kilmister, mai mult ca sigur nu îşi dă seama despre cine e vorba. Dar când se pomeneşte de Lemmy, toată lumea avizată îşi aduce aminte de un tinerel cu vise mari care a pus pe picioare, în 1975, una dintre cele mai de succes trupe care au urcat vreodată pe scenă.

Un vocalist, un basist şi omul de la tobe, multă inspiraţie, o voce ieşită dintr-un gât parcă dat pe răzătoare ne cântă versuri despre război, bine contra rău, abuzul de putere, abuzul de tot felul de substanţe şi mai ales despre viaţa petrecută în turneu. O viaţă trăită mai mult pe drumuri, mult alcool, tutun şi distracţii de tot felul.

Unele dintre cele mai cunoscute cântece ale "motoriştilor" sunt "Ace Of Spades", "Born To Raise Hell", "Iron Fist", "Rock Out", "Line In The Sand", "The Game", "King Of Kings", şi lista ar putea continua. Ultimele trei piese enumerate au fost create pentru a servi drept melodii de intrare a unor wrestleri faimoşi din compania WWE (World Wrestling Entertainment). "Line In The Sand" a fost melodia de intrare a grupului Evolution (Ric Flair, Batista, Randy Orton şi Triple H), iar "King Of Kings" şi "The Game" pentru intrările memorabile ale lui Triple H. Grupul a suferit unele modificări de-a lungul timpului, dar Lemmy a rămas stâlpul Motörhead.

În momentul de faţă, trupa este formată din Phil Campbell (chitară, începând din 1984), Mikkey Dee (tobe şi percuţie, începând din 1992) şi, bineînţeles, Ian "Lemmy" Kilmister (bass şi voce, de la începuturi până, sperăm noi, la sfârşit). Trei prieteni, trei nebuni, aşa cum se autocaracterizează, trei oameni care ştiu şi pot să facă toţi oamenii de pe un stadion să sară şi să cânte la unison "That's the way I like it baby, I don't wanna live forever" ("Ace Of Spades", 1980).

Anul trecut, ziua de 2 iulie a fost una memorabilă pentru fanii Motörhead de la noi din ţară. B'estFest-ul din 2009, printre alţii, i-a adus în România pe "motorişti". Show-ul făcut de cei trei a ridicat spectatorii în picioare pe tot parcursul concertului şi le-a oferit acestora o amintire greu de şters din memorie.

×
Subiecte în articol: tentaţii