x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Paznicii instanţelor, specialii de la 79

Paznicii instanţelor, specialii de la 79

de Mara Raducanu    |    17 Aug 2008   •   00:00
Paznicii instanţelor, specialii de la 79

RESPONSABILITATE  ●  800 de jandarmi asigură misiuni specifice la peste 70 de săli de judecată
Miercuri. Ora 11:00. Căldura toridă îţi strică şi cel mai mic chef de a ieşi pe uşă. Am lăsat văicăreala pentru mai tîrziu, căci mi-am adus aminte că la Unitatea Specială 79 Jandarmi Pază şi Protecţie mă aştepta comandantul Gruia Dănuţ.



RESPONSABILITATE  ●  800 de jandarmi asigură misiuni specifice la peste 70 de săli de judecată
Miercuri. Ora 11:00. Căldura toridă îţi strică şi cel mai mic chef de a ieşi pe uşă. Am lăsat văicăreala pentru mai tîrziu, căci mi-am adus aminte că la Unitatea Specială 79 Jandarmi Pază şi Protecţie mă aştepta comandantul Gruia Dănuţ.

Despre unitatea cu pricina nu prea ştiam ce are atît de "special", dar mi-a stîrnit curiozitatea faptul că aflasem că este cea care asigură misiunile de pază şi protecţie la un număr important de obiective aparţinînd Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public (Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul Bucureşti, Direcţia Naţională Anticorupţie etc.)

VIAŢĂ DE JANDARM. Disciplină, rigoare, stricteţe… Cei care intră aici au învăţat că nu se admit sub nici o formă greşelile. Copilăriile nu-şi au locul, iar cei slabi nu rezistă. După prezentările de rigoare, ne-am intrat în pîine. "În prezent, în cadrul unităţii noastre există aproximativ 800 de angajaţi – ofiţeri, subofiţeri şi personal civil – repartizaţi pe opt detaşamente. În această meserie este foarte importantă comunicarea cu cetăţeanul, căci oamenii mei asigură accesul în sediul instanţelor a peste 10.000 de persoane şi realizează misiuni  specifice la peste 70 de săli de judecată, 27 de arhive şi 27 de registraturi", îşi începe povestea comandantul Gruia.

CA LA ARMATĂ. "Haideţi să vizitaţi unitatea", îmi spune mîndru comandantul. De la saună pînă la săli de sport, Unitatea Specială 79 pare mai degrabă o cazarmă militară. Compartimentul Juridic, Biroul Organizare Coordonare Misiuni,  Biroul Management Organizatoric şi Operaţional, Biroul Resurse Umane şi Pregătire, Compartimentul Pregătire şi Educaţie, Biroul Comunicaţii şi Informatică, Biroul Suport Logistic, Biroul de Contabilitate. Totul pare ca într-un film bine regizat. Intrăm fugitiv dintr-o încăpere în cealaltă. Pe unde trece comandantul se aşterne liniştea. Deşi nu pare un om dur, are o atitudine care impune  respect. Se simte că se lucrează milităreşte. Fiecare angajat îşi cunoaşte atribuţiile, iar discuţiile fără rost nu intră în ecuaţie. "Mereu le spun oamenilor mei că ei trebuie să fie ca un burete gata să reţină energiile negative ale oamenilor. Informarea este punctul nostru forte, deoarece trebuie să ştim ce avem de făcut pentru zilele următoare. Este necesar să ştim la ce evenimente participăm pentru a întări dispozitivele din zilele respective. Uniforma îţi conferă prestanţă, dar te şi obligă. Este nevoie de zeci de ore de pregătire fizică, antrenamente zilnice, pregătire de specilitate, trageri cu armamentul din dotare, educaţie fizică".

CU JANDARMII LA PSIHOLOG! Se pare că este ziua noastră norocoasă, căci "specialii" noştri de la Unitatea 79 tocmai dădeau testul psihologic anual. Nelinişti, neîmpliniri sentimentale sau profesionale, frămîntări interioare, nimic nu scapă de filtrul doamnei psiholog, care recunoaşte că în ultima perioadă a avut ceva  solicitări. "A fost mai greu la început că, fiind şi femeie, băieţii erau mai reticenţi. Însă, încet-încet au prins curaj şi acum să ştiţi că vin să discute diverse lucruri care îi frămîntă. De asemenea, asigurăm lunar pregătirea psihologică a personalului prin susţinerea şi dezbaterea unor teme de pregătire, specifice misiunilor pe care le desfăşoară." După ce testul psihologic i-a cam epuizat pe voinicii noştri, ne-am gîndit să-i răzbunăm la cîteva antrenamente. Nimic mai simplu, căci sînt în elementul lor. Cum mîncarea la popotă este cea mai gustoasă, băieţii şi-au găsit  pe deplin liniştea la o farfurie de ciorbă făcută la marea meserie...

"În această meserie este foarte importantă comunicarea cu cetăţeanul, căci oamenii mei asigură accesul în sediul instanţelor a peste 10.000 de persoane şi realizează misiuni  specifice la peste 70 de săli de judecată, 27 de arhive şi
27 de registraturi"
Gruia Dănuţ, comandant Unitatea Specială 79 Jandarmi Pază şi Protecţie

×
Subiecte în articol: eveniment