Pictorul Prinţesei Diana de Wales

Au trecut treisprezece ani de la dispariţia tragică, într-un accident de maşină, a Prinţesei Diana de Wales, supranumită de britanicii care au idolatrizat-o la propriu "prinţesa inimilor".

Cel mai iubit membru al familiei regale, Lady Di, a rămas în inimile englezilor şi nu numai ca o prezenţă tragică, fragilă şi puternică în acelaşi timp, ca o inadaptată sublimă care a dorit să rămână ea însăşi dincolo de canoanele Curţii Regale şi care a oferit, ori de câte ori i-a stat în putinţă, un exemplu de umanitate. Ignorând eticheta, nu de multe ori, Lady Di s-a implicat în campanii umanitare, a fost prezentă la acţiuni de caritate, a stârnit compasiunea englezilor pentru bolnavii de HIV după ce presa a mediatizat intens imaginea sa cu un copil bolnav în braţe.

Israel Zohar este unul dintre puţinii pictori care au avut şansa de a zugrăvi chipul blândei Prinţese de Wales. Despre întâlnirile cu Diana, Zohar îşi aminteşte că erau extrem de oficiale, cu toate restricţiile impuse de riguroasa etichetă de la Curtea Angliei. "Prea multe nu am de povestit de la aceste întâlniri. Îmi amintesc că era şi părea foarte nefericită în acea perioadă şi nu a vorbit prea mult. De fiecare dată când încerca să spună ceva, însoţitoarea sa de la Curte, care nu ne-a lăsat singuri, intervenea, iar ea tăcea." Când Zohar a prezentat lucrarea finală, Diana a privit o vreme tabloul şi i-a spus pictorului, într-unul dintre scurtele momente în care a rămas cu acesta între patru ochi: "M-ai pictat aşa cum sunt, nefericită".

Viaţa pictorului Dianei este la rândul ei marcată de evenimente excepţionale. Născut după cea de-a doua mare conflagraţie mondială, Zohar pare a fi avut un destin marcat decisiv de război. Atât în copilărie, cât şi mai târziu, când a părăsit Israelul pentru a se stabili în Anglia, războiul a creat traume, a hrănit experienţe estetice, a determinat alegeri. "M-am născut la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. În primii ani de viaţă mergeam cu părinţii mei din loc în loc, prin Europa ruinată, încercând să ne construim din cenuşă o nouă viaţă. Am trăit în trenuri şi în tabere de refugiaţi şi cred că povestirile despre războiul care tocmai se terminase au produs asupra mea o impresie foarte puternică... Este uimitor câte dintre desenele pe care le-am făcut în copilărie au legătură cu războiul: avioane, tancuri, soldaţi cu arme, explozii, paraşute, cadavre."

Din această epocă, Zohar a simţit că arta este sensul vieţii lui: "Nu am luat eu decizia de a fi un artist, ştiam asta pur şi simplu, iar interesul meu pentru artă a pus stăpânire pe tot ce eram. Desenez, aşadar, de când eram un copil. Tatăl meu a păstrat multe dintre picturile şi desenele mele de atunci. Îmi amintesc că lucram într-un mod aproape obsesiv, pe fiecare bucată de hârtie şi nu doar pe hârtie. Prin urmare, eram deplorabil la şcoală, nu îmi doream decât să pictez. Simţeam că pierd timpul cu temele. Profesorii mei cred că mă urau şi mă iubeau în acelaşi timp. Pentru mine tot ce mă înconjura nu era nimic altceva decât un material care trebuia transformat în artă. Număram anii, zilele şi minutele până la terminarea şcolii pentru a putea merge să studiez la Academia de Artă de la Ierusalim".

SENSUL ARTEI
Deşi lucrează de o viaţă, Israel Zohar nu a încetat să îşi pună întrebări asupra artei: "Cred că a picta este o activitate ezoterică. Un artist lucrează zile în şir, izolat în studioul său. Acolo este o lume în miniatură care poate avea propriile ei reguli ori, pur şi simplu, nici o regulă. Doar artistul stabileşte regulile aici şi decide ce înseamnă arta. În ceea ce mă priveşte, încă din tinereţe am fost fascinat de marii artişti ai secolului al XVII-lea. Un secol în care pictorii se ocupau de descrierea luminii şi a formei. Când arta a depăşit idealismul impus de biserică şi a ales observarea nemijlocită a realităţii. Când lucrez mă confrunt mereu cu aceeaşi întrebare: ce e arta şi când devine arta ceea ce este. Aş vrea să ştiu răspunsurile. Dar pe măsură ce lucrezi, an după an, îţi dezvolţi propriul limbaj şi încerci să creşti calitatea muncii tale. Astăzi, când intru în atelier, îmi promit de fiecare dată ca tabloul pe care îl fac să fie mai bun decât precedentul. Uneori, deşi nu foarte des, mă uit la lucrare şi-mi zic: da, am reuşit! Apoi mă simt epuizat şi simt că mă doboară somnul".

Ca formulă artistică, Israel Zohar a optat pentru pictura figurativă pe care o abordează dintr-o perspectivă adusă la zi. Iată ce ne-a povestit despre viziunea sa artistică: "Un pictor figurativ, cum sunt eu, are de a face cu trei elemente: fiinţele umane, obiectele şi spaţiul. Aş compara aceste aspecte cu cele opt tonuri din muzică. Deci, dacă eşti un pictor figurativ, trebuie să te ocupi de aceste trei elemente. De la începutul carierei mele am pictat fiinţe umane. Cu o singură persoană pe pânză poţi acoperi întregul spectru de gânduri şi de emoţii. Am dorit să descopăr părţile ascunse ale personalităţilor, secretele vieţii lor interioare. Dacă mergi în direcţia asta te vei confrunta, inevitabil, cu singurătatea, frica şi fragilitatea existenţei.

Am de pildă o compoziţie în care apar mai mulţi oameni dar în care, totuşi, fiecare este izolat total. O compoziţie în care tu, cel care priveşti, eşti absorbit de contemplarea figurii care te priveşte, în care tu devii o parte a lumii iluzorii care apare pe pânză. De multe ori revin la această temă, în multe variante. Un alt subiect care mă interesează este raportul cu picturile vechilor maeştri. Le reiau şi le reconstruiesc într-o lume modernă care nu mai are iluzii despre viitorul ei.

ÎNTRE RĂZBOAIE
Dacă la început de viaţă războiul i-a marcat dramatic destinul şi compoziţiile artistice timpurii, la maturitate, acesta l-a obligat să-şi părăsească ţara pentru a nu face parte, tacit, dintr-o politică de agresiune teritorială cu care nu putea fi de acord. Iată cum au stat lucrurile la începutul anilor '80: "Fiecare societate este împărţită în două: intelectualii şi... ceilalţi. Când aveam 4 ani, familia mea s-a stabilit în Israel. Când am crescut, am realizat că acestei puteri intelectuale, care acolo era dezvoltată şi sofisticată, i se opunea o forţă şi mai mare: militantă, patriotică şi agresivă. În scurt timp, forţele militare au reuşit să declanşeze un război care a condus Israelul către o catastrofă istorică. În 1967 Israelul a ocupat Fâşia Gaza, ceea ce a declanşat aventura militară pentru păstrarea acestui teritoriu cu preţul escaladării violenţelor şi brutalităţii.

În anii în care am trăit în Israel am luptat împotriva acestei ocupaţii sub orice formă, dar repede am realizat că dacă nu voi fugi voi deveni o parte a ceea ce se întâmpla acolo. Niciodată, nici ca artist, nici ca fiinţă umană, nu aş fi putut să tolerez ceea ce Israelul le făcea palestinienilor. În 1986, ca o formă de protest, am părăsit Israelul cu cei patru copii ai mei şi am venit la Londra. Habar nu aveam ce va fi cu viaţa mea şi cu cariera mea în Anglia, dar ştiam un lucru: toată brutalitatea, cruzimea şi crimele în masă împotriva civililor nu se vor mai face şi în numele meu! În lumea liberă, în Europa, în special, am descoperit că ceea ce se opune puterii intectuale este puterea comercială care poate fi şi ea la fel de distructivă. Se pare că oamenilor nu le place cultura, ci divertismentul. Cultura aşază în faţa ta o oglindă, iar oamenilor nu le place să vadă adevărul, preferă mediocritatea. Din păcate, guvernelor, în democraţie, le place să le dea oamenilor ceea ce aceştia vor.